In memoria victimelor de la Virginia Tech

Citeste mai departe...

Brooklyn, arta si feminism

Afisul expozitiei care mi-a marcat ziua (Boryana Rossa, "Celebrating the Next Twinkling", instalatie video)

Am fi mult mai bogati daca o data pe saptamana ne-am rapi cateva ore de viata de zi cu zi si am face altceva... Astazi m-am indurat sa iau o pauza de la lucrarile de final si m-am dus in Brooklyn. Acest cartier ar trebui declarat comoara ascunsa a New York-ului. Nu numai din punct de vedere al vietii de noapte decadento-alternative. Am inceput dimineata cu Brooklyn Museum. [***]

Unul dintre cele mai bune muzee de arta din State. Prima colectie permanenta pe care am vazut-o a fost cea de arta traditionala africana. Organizata tematic, in sectiuni de genul "autoritatea in Africa", "feminitatea in Africa", "moartea in Africa", cuprinde cateva exponate foarte faine, care te fac sa te gandesti serios asupra complexitatii culturilor primitive. Pentru ca puteam sa fac poze in interior, iata cam ce mi-a placut in mod deosebit:

O statueta din Congo, folosita in ritualuri de protejare a noilor nascuti

O pipa regala. Tenta(n)t, John? :)

O statuie gigantica de tip voodoo :)

O coroana regala din Nigeria, gigantica, din mii de margele colorate

Tocmai cand ne dadeam seama ca cele cinci etaje ale muzeului sunt coplesitoare, si incercam sa prioritizam ce vrem sa vedem, unul din ghizii voluntari ai muzeului a venit la noi si ne-a intrebat daca nu vrem sa ne alaturam unui tur al expozitiei temporare Global Feminisms. Am ajuns sa discutam in cinci despre feminism si arta: Ghida (o profa de liceu originara din Jamaica si crescuta in Brooklyn), colega mea din Maine care studiaza literatura spaniola, colega mea din New Hampshire care studiaza literatura engleza, o artista din Nicaragua care invatase la New York University si acum locuia in New York, si cu mine. Expozitia e dedicata exclusiv artei feministe realizate din 1990 incoace si e remarcabila. Ca e feminista sau nu, nici artistele care au opere expuse nu au cazut de acord. Cert e ca pune intr-o lumina cu totul noua feminitatea, identitatea, sexualitatea, si politica. Iata cam ce mi-a atras atentia.

"Static Drift", de Ingrid Mwangi - o artista din Kenya care locuieste in Germania si care, pornind de la confuzia de identitate pe care o traieste, a realizat o instalatie (direct pe propria piele), prin stencil si expunere la soare :), care interogheaza o multime de idei (opresiune, colonialism, identitate, perceptia celuilalt, samd) - photo: Galerie Anne de Villepoix, Paris
"Looking for a Husban with E.U. Passport", de Tanja Ostojic - un proiect interactiv web, inceput de Tanja, o artista din fosta Iugoslavie, prin care a expus aceasta poza si acest mesaj pe net, si a corespondat cu peste 500 de barbati dornici sa o ia de nevasta si sa o ajute sa scape de viata in fosta Iugoslavie; in muzeu existau, pe un perete gigantic, reproduceri ale corespondentei avute de Tanja cu doritorii; in final chiar s-a casatorit cu un artist german, dar tot nu a reusit sa isi castige libertatea de calatorie

Mi-au mai placut si altele... din pacate nu reusesc sa gasesc poze pentru ele... Era la un moment dat un exponat de arta video... 21 de minute intitulate "Love" in care un colaj din secvente din o suta si ceva de filme celebre ilustreaza inceputul si sfarsitul unei relatii (scene din Pe aripile vantului, Saturday Night Fever, Casablanca, Tootsie - intr-un carusel nebun de imagini si sunete).
Am trisat si am facut o poza inauntru! Cativa vizitatori priveau "Love"; pe fundal "Bind", de Ryoko Suzuki o serie de fotografii care vorbesc despre tacerea la care sunt reduse femeile in multe societati (benzile rosii sunt intestine de porc)

De asemenea am retinut un performance (inregistrat) facut de o artista canadiana, Rebecca Belmore, in care Rebecca, imbracata intr-o uriasa rochie roz, sta lipita de zidul unei cladiri, bate cuie in cate o bucatica din rochie, dupa care smulge respectiva bucatica de material si o lasa atarnand in cladire; totul se intampla in Vancouver, unde in ultimii ani 50 de femei au disparut (probabil victime ale diverselor tipuri de violenta) si politia nu se oboseste sa le dea de urma. Si multe, multe altele.

Piesa de rezistenta a colectiei se cheama The Dinner Party, realizata de Judy Chicago, in colaborare cu 400 de alti artisti. In esenta, Judy vorbeste despre miile de femei care nu au fost niciodata chemate la masa istoriei, din Antichitate si pana in ziua de azi. Vizitatorii sunt invitati sa se plimbe printr-o instalatie gigantica, o masa triunghiulara la care sunt asezate, in ordine cronologica, 39 de tacamuri (fiecare o lucrare diferita de broderie cu ceramica) pentru 39 de femei ce ar fi trebuit sa stea la masa istoriei (de la regina Hatshepsut la Georgia O'Keefee si Virgina Woolf); aici gasiti toate cele 39 de nume si simboluri sculptate pe tacamurile lor. Pe podeaua din mijlocul mesei sunt inscriptionate numele altor 1000 de femei care ar fi putut face istorie... si totusi au ramas doar nume studiate in mediile academice. Pe site-ul muzeului, vizitatorii pot propune adaugarea altor nume.

Banchetul...

Tacamurile...

Heritage Floor (Photos: Bklyn Museum)

Mi-am incheiat ziua plimbandu-ma prin Park Slope, in miros de flori de cires, inconjurata de pravalii italiene, casute de artisti si cafenele de cartier. Dovezi vizuale:

Banner pentru biblioteca publica a Brooklyn-ului; foarte fain realizat

Casute

Casute din nou
Masinuta (targ de haine pe fundal)
Casute cu cires
Cires (mare cires)
Cafenea de cartier
Casutele strike back!
Pravalii
Biblioteca sa traiasca!
Community garden (un fenomen fff tare in New York)
Pizza for an army? Berea era a mea, ca numai eu aveam 21 de ani!

Citeste mai departe...

Si uite unde stau... Mwahaha!

Site foarte, foarte fain. Political Compass. Via Stefan's Facebook profile :) Testul integreaza atat partea sociala, cat si cea economica a orientarii politice, ceea ce mi se pare foarte important... Testul nu e foarte accurate; spre exemplu, mi se pare ca sunt ceva mai spre dreapta dpdv economic, dar unele din intrebari erau cam rudimentare ca sa le pot raspunde altfel. Insa e un exercitiu destept. Sa imi spuneti rezultatele la voi!

Citeste mai departe...

Olimpiadele Comunicarii - au obosit atletii?

Mi se pare ca Olimpiadele Comunicarii nu mai sunt ce erau odata... Si e trist, pentru ca erau una dintre cele mai faine alternative la educatia formala din facultatile de profil umanist. Parte din ORICUM-ul de azi a participat de mult la Olimpiade, in 2005 anume (Oh, those were the days, the R.ACORD days :)... in formula Cosmin, Ina, Razvan (recrutat dupa ce Cosmin, intr-un moment de mare inspiratie in Gara Lipscani, imi zice: "Hai sa iti trimit CV-ul unui baiat bun!"... si a fost dragoste de la prima vedere ever since), Andreea (un super element al echipei noastre, intrata in peisaj dupa ce Alex ne-a abandonat pe toti pentru sisteme de securitate si distractii olandeze), si cu mine. Cred ca etapa la care eram noi in acel moment - si la care simt ca sunt putini dintre actualii concurenti ai Olimpiadeler - este cea ma potrivita pentru a participa la un astfel de concurs. Sa va explic de ce.[***]

Anul 1, chef de munca si entuziasm, fara presiuni prea mari (job, semi-job, cautari-de-job), perfectionism, hotarare. Anul acesta Dragos Dehelean s-a rugat de participanti (inca primesc mesajele de pe lista de discutii) sa isi faca blog de echipa... in repetate randuri. Mi s-a parut un gest putin disperat de promovare a blogging-ului si a comunicarii on-line, cu rezultate dezamagitoare si fara mari sanse de dezvoltare constructiva in viitor. E suficient sa va aruncati aici un ochi asupra blog-urilor echipelor (e jos server-ul tuturor celor de la Olimpiade, asa ca nu prea pot sa includ link-uri). Low quality, man, low quality. Si o spun cu toata modestia si nepricerea blogger-ului "neprofesionist". Semn de oboseala institutionala a programului, as zice.

In plus, anul acesta s-au inscris mai putini participanti ca anul trecut la doua din cele patru probe ale concursului. In momentul in care in etapa preliminara ti se inscriu mai putini participanti decat locurile din etapa finala eu zic ca e un semnal de alarma. Personal, sunt cu atat mai mahnita cu cat aceasta criza de participanti s-a petrecut la Comunicare Institutionala, un domeniu care mi se pare vital pentru Romania.

In al treilea rand, mi se pare ca media de varsta a echipelor a crescut, ceea ce nu este bine, pentru ca impactul concursului asupra viitorului participantilor este diminuat proportional. De-asta am spus ca varsta la care am intrat noi in intregul joc (si am castigat!) era cea corecta. Apoi am vazut echipe (la institutionala, ca acolo mai tin minte) care participa pentru a treia oara, ceea ce iarasi da peste cap logica concursului, menit sa fie un "mock-session" care sa te pregateasca pentru viata reala. Am vazut de asemenea echipe ai caror membrii lucreaza deja in comunicare (o fosta colega de liceu printre altele), ceea ce iarasi nu mi se pare prea sanatos.

As fi interesata sa vad de la organizatori niste studii cu privire la efectul Olimpiadelor asupra participantilor. Analiza de la an la an. Stadiul/ stadiile la care se afla fosti participanti... opinia lor cu privire la exercitiul la care au participat la un an, doi, trei, patru ani dupa... Dragos, organizatorii, somebody?

All in all, felicitari pentru o idee extrem de buna pentru piata comunicarii din Romania, si pentru sistemul educational/ de formare in general. Dar watch out, ca sunt semne de oboseala!

Citeste mai departe...

Mor corporatistii. Cine plateste?

Cazul Raluca Stroescu. Tanara romanca, manager de audit la Ernst & Young, a murit din cauza epuizarii provocate de prea multa munca. S-a scris foarte mult despre asta. EVZ-ul de azi publica un reportaj de la inmormantare: Asa a parasit aceasta lume Raluca Stroescu. Intre un telefon mobil si zgomotul primei lopeti de pamant ce izbeste fara mila cosciugul. In comentariile care au curs dupa primul articol despre moartea tinerei, lumea a infierat capitalismul feroce care a ajuns sa roada bucatica cu bucatica din tineretul roman. Tolo (a ajuns sa imi placa blogul lui) deplange si el soarta baby boomer-ilor Romaniei (tinerii intre 30 si 45 de ani care isi sacrifica viata pe altarul multinationalelor), condamnand "cultura corporatista care isi incalca propriile reguli de HR". Nu stiu ce sa zic... am sentimente foarte amestecate vizavi de intreaga afacere.[***]

Reduse la esenta, multinationalele au (si nu vad de s-ar cuveni sa fie altfel) un singur obiectiv: profitul. Fac CSR nu dintr-un simt superior al datoriei, ci pentru ca angrenandu-se in interactiuni cu societatea din care fac parte rezulta beneficii de ambele parti. In extremis, singura datorie ce se poate prescrie multinationalelor este sa faca profit! Reducerea costurilor de productie este unul dintre mijloacele care servesc acestui scop. De ce sa angajez doi analisti cand pot angaja unul singur, dispus sa munceasca mult? Nu poti sa ii ceri unei companii sa se auto-regularizeze din acest punct de vedere si sa devina un fel de mama a tuturor ranitilor varianta soft. A impune coduri de munca si standarde de protectie pentru muncitori (a le dezvolta, monitoriza si sanctiona) este datoria statului. Le poti cere companiilor sa isi trateze angajatii uman si sa nu angajeze copii in sweat-shop-uri, dar de obligat nu poti obliga decat statul sa monitorizeze respectarea legilor.

Pe de alta parte, ce te faci daca exista angajati dispusi sa se sacrifice, in deplina cunostinta de cauza si semnand contracte ca vor sa munceasca 90 de ore pe saptamana fara sa le fie platite orele suplimentare, intr-o vajnica competitie pentru promovare si cu mirajul parteneriatului in zare? Poate statul sa intervina in acest contract? Raluca si multi alti tineri asemenea ei "si-o fac cu mana lor". Copiii care muncesc pe plantatii de bumbac ca sa purtam noi blugi marca X si Y nu au aceasta autonomie. Si totusi, in conditiile in care toate companiile sunt la fel de "dure" in privinta orarului si conditiilor de munca, mai sunt corporatistii cu adevarat liberi sa aleaga? Daca vor sa faca analiza financiara si aleg sa se mute de la compania A la compania B, se aleg cel mult in plus cu un meci de golf cu sefii o data pe luna, ca "bonificatie". In spiritul liberalismului clasic, omul este suveran asupra propriului corp. Daca indivizii aleg sa se auto-distruga, nu ii poti opri de la sinucidere! Daca Raluca ar fi avut propria afacere si s-ar fi surmenat la fel de tare, ar fi fost cineva invinuit si aratat cu degetul? Nu!

Ce vreau sa spun se reduce practic la urmatoarele aspecte: e de datoria statului, nu a companiilor sa reglementeze conditiile de munca, sa prescrie un numar fix de zile de concediu, un numar de ore de lucru pe saptamana, un salariu minim, samd. Si sa aiba grija ca toti sa le respecte, nu numai prazile usoare, gen IMM-urile, eternii copii oropsiti ai economiei romanesti. Si totusi, daca un subordonat alege de bunavoie sa renunte la toate aceste privilegii si se omoare lent, dar sigur, (cu contract, sub semnatura) are dreptul statul sa-l taxeze pe superiorul ierarhic al acelui om? Mi-e greu sa justific o astfel de interventie.

Citeste mai departe...

Incompetenta Optinova

Coco (la subscriu Clara si Irina) vorbeste de incompetenta sistemului medical din Romania. La ea, discutia porneste de la anticonceptionalele care se prescriu la noi dupa ureche, de la cele mai ilustre clinici pana la cabinetele de planificare familiala pentru elevi, studenti si alte categorii sociale oropsite. Eu in prezent ma pregatesc sa dau in judecata
Optinova! Si cu riscul de a fi catalogata drepta "aia desteapta care vine din America sa ne invete ea pe noi", chiar o voi face! Dupa cum unii din voi stiti, prin luna ianuarie mi-am facut aparitia in public cu o mandrete de pereche de ochi albastri, "bluer than the bluer skies and deeper than the deepest seas" (compliment via Andreea/Kreti).[***]

Respectivele lentile de contact (concomitent optice si cosmetice) fusesera achizitionate de la Optinova, cea mai veche si mai titrata optica din Romania. Pentru ca rareori prinde copilul pe acasa, mama a decis in ianuarie sa imi satisfaca micutul capriciu de a avea ochi albastri, asa ca mi-a platit consultatia cu "specialistul" Optinova, lentilele de contact (care mi s-au dat pentru 3 luni, desi ma indoiesc ca trebuiau purtate mai mult de o luna), si solutiile de curatare. Total: circa 9 milioane (lei vechi), daca mai tin minte bine.

Trecand cele trei luni de ochi albastri ca azurul, am vrut sa imi cumpar lentile noi din State, unde cateva seturi valabile pentru un an (in acelasi timp optice si cosmetice) m-ar costa cca 130 de dolari/ an, adica aproximativ de 4 ori mai putin decat in Romania. Cand sa ma duc sa imi comand lentilele... surpriza. Aveam nevoie de reteta din Romania. Sun-o pe mama, trimite-o pe mama la Optinova, roaga-i sa imi trimita copii dupa "documentele" ramase la ei (nu numai ca nu imi dadusera fisa/ reteta, dar nu imi dadusera nici cutiile in care venisera lentilele, cutii de pe care as fi putut afla caracteristicile lentilelor), si tot asa.

To cut a long story short, se pare ca marii specialisti ai Optinova mi-au prescris lentile de contact dupa ce au facut numai un consult pentru ochelari, pe o fisa care nu are valabilitate internationala, desi obligatia (conform, se pare, unor acorduri internationale) este sa elibereze o reteta (format universal), valabila timp de un an, oriunde in lume. Confruntati cu o samanta de scandal, si-au cerut scuze si au inceput sa o dea cotita... "cum ca, vedeti, s-a schimbat doctorul... cel vechi nu a lasat decat hartiile astea [total lipsite de valoare medicala, si fara date de contact pe ele], dar eu AS INTUI ca acestea sunt caracteristicile lentilei... stiti, asa sunt la toata lumea" [opinie rostita de una bucata doctor oftalmolog]. Caci se pare ca in Romania daca moare/ dispare doctorul, automat mor toti pacientii, intrucat de memorie/ arhiva institutionala nu s-a auzit. Din cate banuiesc, smecheria era sa ma faca sa vin tot la Optinova pentru urmatoarea pereche de lentile, unde iarasi sa mi se prescrie ceva "dupa ureche", cu cel mai profesionist zambet de customer care pe buze.

Concluzionand, in momentul de fata le-am scris o scrisorica amenintatoare si ma pregatesc sa vorbesc cu cei de la Protectia Consumatorului, apoi cu un avocat. Am vorbit intre timp cu medici oftalmologi ai New York University si cu administratorul clinicii de oftalmologie de la NYU (care mi-a explicat greselile juridice comise de "expertii" romani).

Ca si cu politica romaneasca, mi se pare ca si in servicii trebuie ca la un moment dat sa se impuna niste standarde de calitate. Un consumator platitor merita mult mai mult decat primeste in prezent in Romania, unde "merge si-asa!" (Sper ca nu pentru prea multa vreme...)

PS: Cutiutele sunt variatiuni amuzante pe tema "eterna si plictisitoare cutie pt lentile de contact" :)

Citeste mai departe...

Mai avem presa libera?

Am zis ca dupa furtuna politica din ultimele zile apele se vor calma... ca vom avea pe 20 mai un referendum, ca decizia parlamentului va fi amendata de vointa populara (in orice sens, dar in chip cinstit), ca Uniunea Europeana ne va trage de maneca, si mai ales ca vor urma cateva luni de guvernare in care fonduri structurale vor fi absorbite, institutii reabilitate, legi date, partide politice intarite... si mai ales cateva luni in care candidati decenti pentru postul de presedinte sa se nasca, si sa creasca, si intr-un final sa se infrunte in propuneri de politici si nuante fine de doctrina. Trag inca nadejde ca lucrurile sa se desfasoare asa cum imi doresc. Si totusi sunt foarte ingrijorata de o dezvoltare recenta pe care am observat-o in Romania. Poate spun truisme si poate o sa radeti de mine, dar mi se pare extrem de periculos faptul ca cele mai populare canale media (in special posturi de televiziune) sunt controlate de grupuri de interese puternic implicate in politic.[***]

Mama imi spunea azi pe gtalk ca i se pare ca televizorul e foarte puternic anti-Basescu. Credeam ca exagereaza. Si totusi mi se pare grav ca televizorul - din nefericire doza zilnica de mancare stricata pe care majoritatea romanilor o inghite cu nesat - este controlat de troici precum Sorin Ovidiu Vantu - Patriciu - Voiculescu. Cum mama mamii ei de treaba sa ai presa independenta cand trei din principalii actori implicati in conflict detin mare parte din ea? Si de pe pozitii de proprietari de trusturi de presa influenteaza politicile editoriale. Cum poti vorbi de independenta media cand un reputat profesor si analist politic, editorialist la Cotidianul, pe care il cunosc personal destul de bine si il admir foarte mult, anume Catalin Avramescu, primeste un telefon "de la conducere" in care i se spune ca "colaborarea noastra inceteaza... stii tu cum e"? Via Hotnews. Romania, trezeste-te! Eu aici habar nu am ce vede marea masa a romanilor, pentru care televizorul e si mama si tata. Eu citesc hotnews si EVZ si Cotidianul, si mai ales articolele din presa straina si mi se pare ca treaba pute rau. Si totusi...

Ii spuneam maica-mii de articolele tepene publicate in ultima vreme de editorialisti precum Dragos Bucurenci, Traian Ungureanu, Cristian Parvulescu. Tot incercam sa o asigura ca generatia tanara gandeste situatia, si ca nu poate fi influentata de comentarii/ viziuni/ reportaje de duzina prezentate la televizor de pretinsi analisti politici ori politicieni care dau cu putere din coate sa ajunga sa roada si ei ceva. Ii spuneam ca noi nu mai ne manifestam iesind in strada, ci purtand dialoguri inteligente pe bloguri. Ca cei mai cititi bloggeri romani au scris cu mult bun simt despre ce s-a intamplat (vezi posturile la Andressa, Zoso, Iosub, Tolo, si Tolo din nou - un post critic la adresa lui Basescu, dar foarte fain gandit, Piticu in multe posturi, inclusiv unele despre capturarea media, si multi altii - mii de scuze pe cei pe care nu am apucat sa ii citesc). Ca noi ne vom demonstra optiunile, dorintele si opinii mergand civilizat la urne. Ca vom fi prezenti in numar mare la alegeri. Ca vom priva presa cu ochi critici. Ca vom continua sa vorbim si sa gandim. Sper din toata inima ca numarul de tineri romani prezenti la urne pe 19 mai sa nu ma dezamageasca...

Citeste mai departe...

Piedici si inegalitati

Photo: Erik Eckholm pentru NY Times

In New York Times-ul de ieri a fost un articol foarte interesant si foarte convingator scris despre trista veste ca in statele cele mai sarace din SUA mortalitatea infantila a crescut vertiginos in ultimii doi ani. ONG-urile care dezvolta diverse programe de dezvoltare in comunitatile cele mai sarace din aceste state, comunitati alcatuite in mare parte (cum altfel!) din minoritati (in special negri si hispanici) leaga acest trend alarmant de taierea fondurilor in programe de tip Medicaid (servicii de sanatate pentru saraci) si alte programe de asistenta sociala. In acelasi timp, unul din reprezentantii statului sustine ca minoritatile sunt acelea care "nu cauta" programele de asistenta sociala si sanitara. Asta mi-a amintit de o replica venita din public ce mi-a intrerupt brutal prezentarea pe care am tinut-o vineri in cadrul Romanian Conference de la Columbia University.[***]

Vorbeam in cadrul prezentarii "Re-thinking Romanian Education is Re-thinking Its Future" (in curand disponibila online) de accesul inegal la educatie pentru anumite minoritati din Romania (persoane cu dizabilitati, copii romi). Imi scosesem datele din statistici oficiale ale Ministerului Educatiei si Cercetarii. Cand am rostit aceasta fraza, din public a sarit foarte agresiv o voce, a unei tinere din Romania ramasa la studii in SUA: "It's their fault, they are not seeking education". Am fost destul de uracioasa si cu cel mai dragalas zambet posibil am raspuns (exact asa am frazat): "We will gladly answer all comments and questions coming from the audience, as soon as we will finish the presentation, if we may do so".

Ulterior am discutat cu ea si am reusit sa purtam un dialog destul de coerent in care sa ii explic ca situatia socio-economica a comunitatilor de romi din Romania este atat de complexa, incat a spune "they are not seeking education" e o simplificare grosiera a problematicii. Si mi-am amintit de asta atunci cand am citit articolul din NY Times, care vorbeste, prin intermediul povestilor de viata ale unor femei, si fara comentarii parazitare, despre ce inseamna sa traiesti in Sud. Ce inseamna sa trebuiasca sa mergi 60 de km pana la prima clinica, unde de cele mai multe ori serviciile de sanatate maternala sa nu fie disponibile... ce inseamna sa nu poti merge la o clinica pentru ca ar insemna fie sa lipsesti o zi de la munca, fie sa lipsesti o zi de la scoala... ce inseamna sa nu poti manca decat mancare extrem de nesanatoasa, pentru ca nu iti permiti ceva mai bun... ce inseamna sa traiesti intr-un ciclu perpetuu al lipsei de educatie, lipsei de informare (cu privire la ocrotirea sanatatii, la metode contraceptive, la consiliere profesionala si personala), si lipsei de sanse reale de a trai mai bine. Tot vineri, American Cancer Society publica un raport in care arata ca minoritatile din New York (in special asiatici si hispanici) sufera in mod disproportionat de cancer, pentru ca nu beneficiaza de consultatii si tratament la timp. Cauzele sunt iarasi extrem de complexe: stigmat social, necunoasterea hatisurilor sistemului asigurarilor de sanatate, lipsa de consiliere, etc.

Exact aceleasi disproportionalitati se petrec si in Romania cu toate piedicile pe care le intampina categoriile sociale mai putin fericite. A... si cu ocazia asta mi-am amintit de programul "Cornulet cu lapte". Mai tineti minte ce misto s-a facut de el? Tin minte ca pustanii din 45 (scoala generala din cartierul rezidential Dorobanti, de langa liceul meu) isi luau cutiutele cu lapte si le puneau in fata masinilor cat timp semaforul de la benzinarie din Dorobanti arata rosu. Pentru ca masinile sa treaca peste ele, sa imprastie laptele pe carosabil, iar ei sa chicoteasca fericiti de pe trotuar. Timp in care se pare ca in comunitatile din sudul Romaniei, procentul de copii alfabetizati a crescut pentru ca cei mici au inceput sa vina constant la scoala ca sa manance gustarea guvernamentala. Ironic, nu?

De-asta ma voi bucura atunci cand voi auzi ca situatia politica se va normaliza, si ca vom fi capabili sa dezvoltam proiecte, sa absorbim fonduri comunitare, sa pompam bani in educatie si infrastructura in mediul rural, si tot asa. Dream on, dear, dream on! :)

Citeste mai departe...

Ziua cea mai trista

Azi a fost una dintre cele mai febrile si triste zile din viata mea. Am plans. De nervi, de dezamagire, de neputinta. Pentru ce s-a intamplat in tara, in mod evident. Cu fina ironie, Clara ne indeamna sa povestim ce treburi triviale faceam in momentul in care parlamentul (in momentul asta imi permit sa scriu "parlament" cu minuscula) vota suspendarea lui Basescu. Culmea destinului, fara a sti nimic din mareata marlanie ce se petrecea in tara, eu semnam hartiile oficiale care imi prelungeau sederea in State. Daca as fi stiut ce se petrecea, cred ca as fi rupt foaia de cat de tare as fi apasat cu stiloul ala. Ma intorc la vara, nu va temeti, povestea e lunga... Dar nu-i asa ca e ironic? Invatamintele de azi sunt insa dure...[***]

In primul rand am fost total dezamagita de reactia romanilor... din ce am mai citit prin presa - imi pare rau, dar la posturi romanesti de televiziune nu am acces - aceasta a fost foarte slaba. Generatia mea nu constientizeaza importanta functionarii corecte a politicului. Generatia parintilor mei intelegea importanta democratiei... fiind crescuti total privati de libertatile democratice, au iesit in strada in anii 90 si au creat Piata Universitatii. Au avut idealuri, au avut constiinta civica, au iubit participarea. Ce face generatia noastra? Nimic... "Nu ne pasa de politica". "Avem o slujba buna si avem ce pune pe masa". Atata tot. Mi-e sila de aceasta generatie lipsita de idealuri si de modele. Ei bine, in lipsa unui mediu politic sanatos o economie nu poate functiona. Si asta ar fi bine sa realizam cu totii.

Secundo, sa fie clar ca nu sunt fanul numarul 1 al lui Basescu. Imi displac liderii prea puternici si prea carismatici. Dar asa cum democratia este cea mai putin rea forma de guvernare, asa si Basescu este cel mai putin rau dintre toti actorii politici cu oarece reprezentativitate in Romania lui 2007. In plus, este un lider sustinut de popor. Si asta e tot ce conteaza. Daca poporul voteaza democratic un om, fie el si dictator, nu il poti acuza de falsa constiinta. Iar in prezent romanii l-ar vota din nou pe Basescu. Comparativ, matematic vorbind, actualul parlament reprezinta mai putin de 22% din romani. In plus, Curtea Constitutionala (organul fata de care toate celelalte institutii se cuvine sa fie deferente) a examinat si a spus: Basescu nu a incalcat constitutia. Basescu a picat politic si asta e foarte trist.

Terto, asa cum arata articolele aparute in presa occidentala, exercitiul total nelegitim ce a avut loc astazi in Romania arunca pe margine de prapastie calitatea noastra de membru in Uniunea Europeana. De aici decurge un carusel de rele... lipsa de credibilitate, lipsa de stabilitate, lipsa de fonduri structurale. Pe scurt, ne-am sapat o groapa adanca si sumbra. Iar ultima gaselnita cu "inventarea unei legi" care sa nu mai permita candidatura lui Basescu la alegeri e atat de barbara, incat nici nu merita comentata.

Multumesc Alex R, mama, Alex, Clara si Stefan (in ordine cronologica) pentru ca ati fost alaturi de mine in aceasta zi a frustrarii si a neputintei... Multumesc Zoso si Gramo pentru posturi.

Citeste mai departe...

"Puterea de a ajuta", 19 Aprilie, Centrul Ceh

Printr-un mesaj trimis de Lizi pe grupul de discutii al facultatii mele din Romania am aflat de un supereveniment ce va avea loc joi, 19 aprilie, la Centrul Ceh. Mi-ar placea mult sa ma fiu acolo! "Puterea de a ajuta" este un eveniment organizat de People in Need - unul din cele mai experimentate ONG-uri care lucreaza in programe de dezvoltare si cooperare internationala - si de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) din Romania.

Se vrea a fi un forum de discutii care sa genereze idei pentru strategia de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei in urmatorii ani, avand in vedere ca Romania a devenit tara donator si artizan, alaturi de ceilalti membrii UE, ai cooperarii internationale pentru dezvoltare. Vor participa la discutie reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe, si Comisiilor de Politica Externa din Parlament, si ai organizatiilor non-guvernamentale din Romania interesate de aceasta problematica.

E unul din primele forumuri de acest gen si este mare nevoie de el! Subiectul cooperarii pentru dezvoltare nu este in agenda publicului, nu beneficiaza de infrastructura institutionala adecvata, de cadru legislativ adecvat, de mecanisme de elaborare, implementare si monitorizare de politici publice in acest sens. Daca nu luam masuri curand, banii nostri ai tuturor se vor duce in directii gresite si nimeni nu va fi raspunzator in fata nimanui pentru asta!

Citeste mai departe...

Later edit: America si armele

Presedintele Bush, in timp ce isi exprima regretele pentru tragedia petrecuta ieri, afirma dreptul inalienabil al cetatenilor americani de a purta arme. A mentionat totodata ca este impotriva unor legi mai stricte in ceea ce priveste controlul armelor.

Avand in vedere ca in Virginia la 12 ani poti sa cumperi legal un pistol (de fapt, "rifles and shotguns"), iar la 16 ani poti sa te aventurezi spre assault guns (sa te duci cu Uzi-ul la liceu, asa), ca politia nu are autoritate sa monitorizeze comertul de arme, si ca nu exista nici o lege care sa oblige proprietarii de arme sa le tina sub cheie si cu safety whatever pus, reactia lui Bush mi se pare strigatoare la cer. Iata legile din Virginia in privinta asta.

Citeste mai departe...

America... trezeste-te!

Win McNamee/Getty Images

Tragedia care a cutremurat astazi America nu este decat un alt exemplu de insuficienta (si ineficienta) a statului proiectat de maretul popor american... Si inca un exemplu de diferenta culturala care face ca batrana noastra Europa sa radieze prin comparatie. O spun direct si fara teama: American neoliberalism sucks! Intr-o universitate din Virginia un pusti a impuscat 33 de studenti. La zid, executati unul dupa celalalt. NY Times acopera, ca de obicei, evenimentul. Scenariul nu e nou, doar ca proportiile sunt mai mari ca oricand.... [***]

Individualism, suficienta de sine, autoresponsabilitate. Nu suna ca fiind trasaturi culturale atat de rele, nu? Statul american a incercat, in majoritatea etapelor istorice pe care le-a traversat, sa se tina cat mai departe de paternalismul european. Din nefericire, acest model de guvernare a subminat in timp multe din functiile firesti ale statului, printre care asigurarea securitatii persoanei. Din 1700 si ceva americanii au dreptul constitutional sa poarte arme, si acolo a ramas scris negru pe alb... de la 1700 si ceva. A detine arme e un drept individual firesc, iar statul/ statele a(u) ajuns sa controleze extrem de firav comertul de arme. La Walmart (un fel Selgros american) in Texas - imi spunea un prieten duminica - ai urmatoarele raioane, aliniate: frozen food, baby shoes, pastry, stationery, guns, mineral water, etc. E mai simplu sa iti cumperi un pistol decat sa iti iei carnet de sofer! Statul nu mai detine monopolul asupra violentei legitim exercitate. Guys, something is damn wrong!

Citeste mai departe...

Ironii

Lucrez la o cercetare despre Adunarea Generala a Natiunilor Unite. In anii 50, un delegat foarte experimentat dintr-o tara foarte importanta le spune subordonatilor inainte sa ii arunce in negocieri: Whenever possible, use good political arguments. If there are no good political arguments, use bad political arguments. If there are no bad political arguments, use legal arguments. Sa mai spuna cineva ca "it's not all about politics"...

Citeste mai departe...

Pestisori

Stiu ca probabil Maria si Cosmin ma vor trage de urechi pentru ca nu raspund loviturilor lor de leapsa, insa sunt receptiva provocarilor similare venite de la bloggeri pe care nici nu ii cunosc personal... si nici nu am baut beri impreuna si alte cele (desi nu a intrat vremea in sac). De fiecare data cand m-au provocat mai sus-numitii eram ingropata intr-o tona de hartii la birou, iar acum sunt blocata in casa din cauza unei pseudo-tornade/ furtuni care matura New York-ul. Si totusi nu uit leapsa cu "De ce tii un blog" venita via Cosmin, pentru ca mi-am pus destul de des aceasta intrebare in ultima vreme. Asa ca raspund loviturii de leapsa venita via Gramo... E vorba de pestisorul de aur si de trei dorinte pe care le-ai vrea devenite realitate. Gramo si-a pus sase, ca deh... ei sunt doi (si mai sunt si poetici pe deasupra avand in vedere cum au intors din condei povestea cu pestisorul). Eu am spirit birocratic si in general scriu cu bullets-uri, asa ca iata cele trei aprige dorinte care ma bantuie in momentul de fata. [***]

1. Vreau eliminarea tuturor vizelor de pe pamantul asta. Uite asa... vreau si eu sa vad unde ne vor purta picioarele daca nu mai exista nici o viza care sa ne desparta de pamantul fagaduintei... oricare ar fi el. Si va garantez ca nu vom fi mult mai mobili decat suntem acum. :) Personal, as vrea una bucata viza SUA (de tranzit!) la mine in pasaport, care sa imi permita planurile de revizitare a tarilor calde in mai. Si apoi tari nordice si frumoase si tot asa. E prea lunga si scarboasa istoria ca sa v-o povestesc acum.

2. Vreau o zi de 30 de ore... ba nu, de 35, de 45, de 1025... Vreau sa pot dormi jumatate din ea, iar restul de ore sa fiu setata pe red-bull si pe treburi pentru scoala... Nu de alta, dar in momentul de fata incep sa ma dezintegrez de cat de multa treaba am.

3. Vreau ca in urmatorii doi ani sa calatoresc in China/ Hong Kong/ Nepal (ma multumesc cu una singura) si in Brazilia/ Columbia/ Peru (in America Latina ar merge parca doua destinatii). Si cum eu nu vizez nici la pestisori de aur, nici la alte entitati aurifere, s-ar putea ca aceste micute dorinte sa nu fie chiar atat de intangibile. Hehe... :)

A... si-as mai vrea sa prevad viitorul. Sa vad prin ce cercuri profesionale ma voi invarti peste 10 ani. Inspirata de conversatia cu Clarice. Dar ar fi plictisitor sa stiu asta, nu? Mai departe pestisorul sa inoate la Clarice, Miruna si Maria... Si promit sa revin la pestisori mai vechi veniti pe filiere zirristice.

Citeste mai departe...

Blog romanesc de politica

Salut lansarea unui nou blog... E un blog colectiv, lansat de colegii mei de la Civitas'99 - Asociatia Studentilor si Absolventilor in Stiinte Politice. Il gasiti aici: civitaspoliticsblog. Baietii vin cu background-uri mai academice, asa ca scuzati-le lipsa de experienta intr-ale blogging-ului.

Primele doua posturi sunt chiar interesante. George povesteste despre dilema in care se afla Romania, care trebuie sa aleaga intre UE si NATO, prescriind totodata o mai mare apropiere intre SUA si guvernul roman! Pentru mine, hranita de cateva luni bune cu portii zdravene de anti-Americanism, simplul gand imi da fiori. Andrei Tiut face apoi o analiza foarte faina a relatiei dintre presedinte si premier in Romania. Mi-a placut mai ales concluzia lui ca Romania nu poate avea niciodata presedintele pe care si-l doreste... Romania e o republica parlamentara, dar romaii vor un lider puternic si nu au exercitiul institutiilor democratice; astfel incat orice candidat, pentru a fi ales, trebuie sa promita masuri pe care legal nu le poate face. Ne-ar sta mai bine oare intr-o republica prezidentiala? Ne plac atat de mult individualismele si respingem rodajul institutional? Hmm... food for thought. Thanks, Andrei!

Anyway, every now and then, chiar merita sa vizitati blog-ul Civitas! Poate scriu si eu in curand ceva, caz in care CLAR va trebui sa il vizitati :)

Citeste mai departe...

Acumulari de capital

Dintr-un articol hotnews and aflat ca 2% din locuitorii adulti ai planetei detin peste 50% din averile individuale din lume. Studiul initial a fost facut de WIDER (World Institute for Development Economics Research of the United Nations University (UNU-WIDER)). Evident ca aici intra in peisaj si topul Forbes cu miliardarii planetei. Interesant e ca magnatul mexican Carlos Slim, despre care scriam intr-un post mai vechi, a urcat pe locul doi si se apropie vertiginos de indestructibilul Bill Gates. Studiul asta m-a facut insa sa ma gandesc la ce inseamna acumularea de capital, atat pentru societate, cat si pentru piata.[***]

Din punct de vedere al dreptatii sociale - chiar si asa cum e vazuta ea de libertarieni, caci si Nozick vorbeste de exemplu de privari de capital care sunt rezultante ale mecanismului pietei, si care sunt totusi atat de grave, incat socheaza constiinta - rezultatele studiului arata clar ca situatia este in neregula. Oricat de prost ma pricep la economie, chiar si din punct de vedere al eficientei pietei, lucrurile nu sunt in regula atunci cand prea mult capital e concentrat in mainile unui numar prea mic de persoane. Ma intreb insa cum se poate remedia situatia, mai ales avand in vedere ca viziunea laissez-faire inca domina in cercurile celor mai inalti decidenti.

Si totusi, ma uitam peste niste cazuri decise la Curtea Suprema a Statelor Unite si pana si in SUA - patria-muma a laissez-faire-ului - statul intervine (chiar brutal!) in cazul acumularilor de capital. Spre exemplu, in Hawaii Housing Authority v. Midkiff (1984), statul a luat din proprietatea privata a 70 de persoane (care detineau peste jumatate din teritoriul Hawaii-ului), evident cu "justa compensatie" (evident ca nu atat de justa pe cat s-ar crede), spre a da respectivul teritoriu unui numar mai mare de persoane private, pentru a-l dezvolta. Iar Curtea Suprema a Decis ca respectiva lege este constitutionala. La fel s-a intamplat si in Kelo v. City of New London (2005), unde in scopul binelui public (crearea de job-uri, dezvoltare), statul iarasi a confiscat proprietate privata. Stiu ca sunt multe diferente intre cele chestiuni, dar totusi mi s-a parut interesant ca o asemenea intruziune in "Mariile-lor" proprietate privata si capital privat se petrece tocmai in SUA.

Citeste mai departe...

Donatii Online & Global Giving

Documentandu-ma despre "campania doilasuta", am aflat de o alta initiativa faina. Donatii online e un portal infiintat de Centras - in parteneriat cu Gecad - prin care poti dona bani ONG-urilor pe care le sustii, si implicit poti contribui la avansarea unei cauze in care crezi. Site-ul mi se pare o mare realizare in Romania, si il salut din toata inima.

Mai interesant mi se pare insa Global Giving, care functioneaza pe acelasi principiu al banilor dati online pentru cauze sociale. Dar de data asta, donatorii finanteaza direct proiecte, nu organizatii ... si in felul asta gradul de accountability al ONG-ului (o problema uriasa in lumea non-guvernamentala), creste semnificativ. Imi place de asemenea cum cei de la Global Giving iti arata exact unde se duc banii tai (e pana la urma o chestie de marketing, dar are efectul scontat): "a donation of 50% will buy school supplies for one child, for one year" (as part of this project of increasing youth literacy in Haiti), "a donation of $1000 will build a classroom for 30 kids", etc. Check out site-ul un pic, pentru ca merita!

Citeste mai departe...

Doilasuta!

Sustin Doilasuta! Mi se pare una dintre cele mai tari initiative legislative din ultimii ani din Romania. Andressa este suficient de convingatoare in ultimul ei post, asa ca nu mai este nevoie sa incep si eu o pledoarie in favoarea acestei initiative.

Cum eu momentan nu am nici o sursa de venit in Romania :), de-abia astept sa imi conving familia si cunoscutii sa intre pe doilasuta.ro (la ora asta nu merge site-ul, dar probabil pentru ca in Romania e noapte si echipa tehnica lucreaza la ceva), sa isi gaseasca un ONG si sa redirectioneze catre el 2% din impozitul lor pe venit. Personal, as merge fie pe mana Fundatiei Codecs pentru Leadership (sau al altui ONG care face lucruri bune in educatie), fie pe mana unuia care lucreaza in campanii impotriva traficului de fiinte umane (Asociatia Caritas Bucuresti, Asociatia Alternative Sociale din Iasi, etc.), pentru ca traficul de fiinte umane e una din cele mai grave incalcari ale drepturilor omului care bantuie societatea romaneasca in prezent.

Citeste mai departe...

America...

Zilele astea am fost probabil mai romanca decat oricand. Am luat contact cu romanii din Queens, am fost pentru prima data la un restaurant romanesc, am fost la biserica romaneasca de Inviere, am vorbit romana, am vopsit oua, am respectat cat de cat traditiile, am sarbatorit Pastele intr-o familie de romani, si asa mai departe. Si totusi am ajuns sa respect si sa apreciez Statele Unite mai mult decat oricand alta data. America nu mai este de mult - mai ales in ultimii ani, de cand cu 9/11 si tot ceea ce decurs de acolo - taramul tuturor posibilitatilor. Si totusi ramane - speram sa nu fiu nevoita sa spun asta - tara celor mai multe posibilitati. Mi-am amintit zilele astea ce nu imi place la Romania, si de ce se cuvine sa apreciez Statele Unite. [***]

Sa o luam pe rand. In Queens mi-a placut... mi-a placut cofetaria romaneasca, insa senzatia principala pe care am avut-o este ca pana si cofetaria este mai autentica decat acasa... mai multe prajituri, mai bune, mai aratoase. Vanzatorii mai amabili, icrele mai bune decat orice se gaseste in comert in Romania. Cartierul... mai pitoresc de zeci de ori decat orice supermarket bucurestean.

A doua zi m-am intalnit cu Diana... Diana isi urmeaza visul in State; face civil engineering si economie. La un colegiu mic din Pennsylvania... dar face, in calitate de student in anul 1, cursuri extraordinare si deja va lucra la o cercetare in vara asta. Si multi studenti destepti au aceasta posibilitate inca din timpul studiilor universitare. In Romania nu tin minte sa existe asa ceva. Diana este aici cu bursa uriasa, iar incepand din aceasta vara va castiga bani - din munca de cercetare, din job-ul de resident assistant, etc. Mi-am amintit alaturi de Diana, incercand sa ne pregatim prezentarea "Re-thinking Romanian Education Is Re-thinking Its Future" pe care o vom tine la Romanian Conference la Columbia University, cate puncte slabe are invatamantul din Romania... nici nu cred ca trebuie sa intru in detalii despre cat de prost este construit sistemul educational back in our good old homeland.

A doua zi am fost cu Diana la un restaurant romanesc... Se cheama "Acasa" si e localizat in Sunnyside... Mancarea a fost singurul lucru bun. In rest, inca de la primii pasi in restaurant (ba nu, chiar de la firma ultra de prost gust de deasupra usii) te intampina un aer de kitch. Aceleasi chelnerite jenant de dezbracate, decoltate si machiate de la terasele de la mare din Romania, aceiasi barbati libidinosi cu ghiuluri la mana si bere Ursus in fata... numai ca, vai Doamne, in Statele Unite. Aceiasi lipsa impardonabila de respect pentru client... mai ales cand clientii erau doua fete tinere (mi s-a intamplat de nenumarate ori in Romania sa fiu tratata mai prost doar pentru ca la un restaurant eram numai femei, neinsotite de un barbat; dar niciodata nu am patit asta in State). Am asteptat nota 45 de minute!!! Am fost la zeci de restaurante in State pana acum... nu am mai asteptat nicaieri mai mult de 3 minute. Si nota a venit scrisa de mana pe o hartie uleioasa, si nu ni s-a dat voie sa o luam acasa... Oh, sweet Romania!

La biserica romaneasca (Sf. Dumitru de langa Central Park) mi-a placut mult... extrem de multa civilizatie si mult bun simt. Romani care traiau in State de zeci de ani.. Bine imbracati si foarte linistiti. Tineri sau batrani de 80 de ani, copilasi... cu totii pareau impacati cu sine. Erau romani si totusi traiau intr-o lume buna... o casa departe de casa. Cand preotul a citit din Sfanta Evanghelie, intai rugaciunea si multumirea s-au indreptat spre Statele Unite, apoi spre "tara noastra" Romania. Ca nota amuzanta, cele mai haioase erau cuplurile mixte... ele romance, ei suedezi sau americani sau israelieni... incercand sa mormaie "Hristos a Inviat" sub privire dragastoase ale sotiilor/ prietenelor.

Cel mai tare m-a marcat ziua petrecuta alaturi de Irina si de familia ei... mutati aici de 15 ani, imediat dupa Revolutie, doi tineri de 35 de ani si un copil de 5 ani au lasat totul in urma si au recladit totul aici. Veniti cu nimic in buzunar in afara de o diploma universitara si mult curaj... si-au cladit aici o viata frumoasa, facandu-si meseria pentru care au fost pregatiti (ingineri)... si-au cumparat o casa, fac excursii in Europa, inca mananca miel si cozonac, si-au trimis copilul la o scoala extraordinara, si in general au putut realiza lucruri pe care in Romania inca cu greu le poti realiza. Si mai ales nu ca inginer, doctor, profesor, samd. Si nu fara "un spate", fie el cat de mic (macar un apartament lasat mostenire de la parinti sau bunici, un acoperis deasupra capului, relatii profesionale, etc). Mobilitatea sociala este inca fantastica in State... iar clasa de mijloc educata este un segment extrem de important din populatie... preturile sunt inca mai mici decat in Europa (sa zicem la benzina si la bunuri de larg consum) si castigurile mult mai mari. Nu stiu cati avocati din Romania, si chiar din Europa, ajung la 35 de ani, de exemplu, sa aiba un salariu anual din 7 cifre (dolari americani, sa fie clar).

Cu o etica a muncii care inca lipseste, cu o corectitudine in spatiul public care lipseste si ea, cu o atitudine generala total eronata vizavi de societate , si cu un sistem educational rupt de realitate, mai sper doar in eforturile depuse de o mana de oameni ca lucrurile pot evolua in mai bine si acasa.

Citeste mai departe...

Vagi arome de acasa

Mandra-s de mine si dor mi-e de casa :) Mi-am facut timp sa dau o fuga pana in Queens, la o cofetarie romaneasca, un loc de care am aflat de la Lola (thankee!), dintr-un post despre bunatati romanesti ce pot fi cumparate in inima NY-ului. La Krystal European Bakery am stat si m-am minunat in fata unei vitrine pline de savarine, amandine, cartofi, torturi diplomat, cornulete... un rai zaharisit... si romanesc! La 30 de minute de mers cu metroul de NYU. Imi pare rau ca nu am avut aparatul foto cu mine :( Cel mai dulce mi s-a parut faptul ca am auzit un copil, o fetita scumpa rau, strigand in romaneste dupa taticul ei... Acel "tati, tati, imi iei si mie cornulete" mi-a inmuiat picioarele, pur si simplu. Cred ca mi-e dor de casa...

Intr-un final am luat patru cozonaci! Si nu m-am putut abtine de la alte bunatati romanesti - stiu ca ma vei uri pentru asta, Diana, dar promit sa mergem la un restaurant romanesc curand, si luni tot vin pe la voi ca Scufita Rosie in zi de scoala-, asa ca m-am mai incarcat si cu salata de icre (mai buna ca aia de acasa!), si cu doua savarine insiropate si aromate ... yummmy :)

Nu am mai fost niciodata in Queens si acum imi pare rau... Mi-a placut mult zona. Extrem de multa diversitate, pravalii etnice si colorate, fara marii retaileri care in Bucuresti deja au inceput sa ucida micul comert, culoarea, savoarea si initiativa privata. In jurul meu auzeam bulgara si poloneza si ceva ce cred ca era rusa... si romana! De la necunoscuti!

Acasa am incercat sa vopsesc oua, si am constatat ca din setul de vopsele pe care il cumparasem cineva furase rosul si il inlocuise cu galben. Rezultatul il puteti vedea: oua galbene, albastre, verzi, verde tip iarba uscata, plus coji de portocale ca sa imi aduca aminte de oua rosii. Vreau cozonaci facuti de bunica! Voi resarbatori Pastele in iunie! Am zis.


Later edit: Americanii NU ciocnesc oua de Paste! Le fierb, le vopsesc si le ascund in spatii verzi. Nici nu le ciocnesc, nici nu le mananca! Hey... where's the spirit? NO fun!

Citeste mai departe...

Mai mult "crash" decat "course"

Cand politica devine atat de jenanta incat trebuie sa ii dau dreptate cu inima deschisa lui Dan Pavel (proful meu de diverse pe la facultate in Romania si actual consilier al lui Gigi Becali), incep sa ma ingrijorez. Si cand intreaga afacere ma face sa imi pun intrebari serioase despre viitorul meu profesional, atunci devin alarmata de-a dreptul.[***]

Mai multi prieteni non-romani au citit in presa internationala despre recenta criza politica din tara. Si m-au rugat sa le povestesc mai multe despre politica romaneasca, sa le tin un mic "crash course on Romanian politics". M-au rugat sa le spun cine sunt baietii buni si baietii rai din intreg peisajul. Cine sunt social-democratii progresisti care promoveaza drepturile omului, egalitate de sexe, protectia minoritatilor, protectia mediului, dreptate sociala, samd), si cine sunt neoliberalii, cine sunt de dreapta si cine de stanga, etc... Mi-au cerut sa fac diferente ideologice/ doctrinare! In Romania? Guys, asta e misiune imposibila. In afara de titulatura eu nu prea mai identific diferente intre ideile/ viziunile promovate de partidele politice din Romania. In afara de discutia asupra taxei pe venit si asupra votului nominal (in cazul din urma agitator e Basescu, nu vreun partid politic), nu tin minte sa mai fi existat vreun clash real in politica romaneasca... clash pe politici, clash pe idei, si asa mai departe.

Asa cum zicea bunul Dan Pavel, defectul de la care se trage tot raul in politica romaneasca este excesiva ei personalizare. In politica noastra nu se confrunta idei si institutiile sunt diforme. Avem confruntari intre personalitati puternice, care raliaza suporteri doar prin carisma degajata... dar totul se desfasoara la nivel interpersonal. Si asta nu e normal! Nu e normal sa votez pentru un partid pentru ca mi-e simpatic liderul lui... Institutiile trebuie sa supravietuiasca disparitiei liderilor...

In plus, la nivel personal am fost afectata de toata criza dupa discutia pe care am avut cu Maciej, un Soros scholar originar din Polonia, profesor de relatii internationale, care acum lucreaza partial la Bard College, partial la CEU in Budapesta. Il avertizam ca vreau sa il scot la o cafea sa ne conversam asupra profesiilor noastre, actuale si viitoare. Si ii spuneam ca as vrea si as putea sa lucrez in guvernul Romaniei, dar nu stiu daca as vrea sa fac asta. Si Maciej m-a intrebat un lucru simplu: "Cat de dependenti politic sunt functionarii publici din Romania?"... Si tristul adevar este ca, asa cum ii scriam si Andreei in urma unui post foarte dragut de pe blogul ei, tot ceea ce inseamna civil servant de nivel mediu si inalt in Romania este dependent politic... Cade ministrul/ seful numit direct prin algoritmi politici, cad si ei... Ceea ce nu este normal! La fel se intampla si cu multe posturi in diplomatie; auzisem la un moment dat ca in Romania procentul de numiri politice in diplomatie vs procentul "diplomatilor de profesie" este invers decat in tarile decente ale Europei... Per total, in lipsa unei meserii de baza extrem de "transmutabile", sa lucrezi pentru guvernul roman este un risc.

Citeste mai departe...

Post pentru mama

Da... asta e un post personal! Aveti voie sa il cititi, dar sa stiti ca este dedicat unei singure persoane :) Puteam sa il spun/ scriu, dar vreau sa ramana pentru posteritate pe acest blog. Mama, saru'mana ca ai fost aici cu mine si ca m-ai facut sa ma simt atat de bine timp de doua saptamani. Multumesc mult pentru ca ma intelegi si pentru ca esti alaturi de mine. Si pentru ca ma critici si ma zgudui, caci am nevoie si de asta. Poate m-am schimbat, poate am crescut, dar asta nu inseamna ca relatia noastra trebuie sa schimbe si ea. Si sa nu te indoiesti nici un moment ca astea doua saptamani care tocmai au trecut au fost extraordinare. Si sa nu iti para nici un moment rau ca ai venit. Te iubesc mult. Ai grija de tine si ne vedem acasa curand, cu totii.

Momster et moi

Citeste mai departe...

Conspiratia

In seara aceasta am fost victima unei conspiratii. Ieseam de la birou pe la 6 si ceva, in zona Midtown (Grand Central) ca sa ma intalnesc cu un amic sa mancam ceva si sa mai catch up. Avand in vedere ca inca traiam/ traiesc micutele mele depresii din ultima vreme, am intrat la Strawberry - un magazin de toale unde (culmea!) eu nu am intrat niciodata pana acum de cand sunt in NY, iar mama l-a vizitat de doua ori. Inauntru am descoperit tricoul care imi reda perfect starea de spirit:


Apoi, m-am lovit de cea mai dragalasa amintire pe care as fi putut sa mi-o cumpar din orasul asta demential si stresant si seducator si zgomotos si vesel:

Cel mai tare suport de creioane ever

M-am intalnit apoi cu Samid, care era imbracat intr-un costum demential, si ne-am dus sa discutam undeva in Midtown... Ce e funny la relatia mea cu Samid e ca ne-am descoperit relativ recent. Mai mult decat atat, in aceiasi zi doua persoane mi-au spus mie ca sunt varianta lui feminina, iar alte doua persoane i-au spus lui ca el e varianta mea masculina! Conspiracy, I know. Si cu Samid am stat si am povestit vieti si planuri si dileme... si am constatat ca suntem cam in exact aceiasi oala apropo de starea noastra de spirit si de viitorul nostru. Mai simtim ca suntem aici doar ca sa wrap up... ne leaga o multime de lucruri de continentul american, adoram viata noastra de aici, si totusi vrem acasa... vrem sa construim lucruri... vrem sa ii revedem pe toti ai nostri (chit ca stim ca ne-am schimbat si ca si ceilalti vor percepe asta), si totusi vrem sa ramanem mereu la fel cum suntem acum... We want everything! Si pentru ca trebuia ca mareata conspiratie sa mearga mai departe, am ajuns sa mancam sushi si sa bem ceva in Therapy, unul din cele mai funky localuri gay din NY. Si sa ne impartasim din sperante si temeri si frustrari (exact, ca la terapie!)... intr-un loc numit Therapy! Deviza locului e "a cocktail cure for what ails you". Grrr... my life is a conspiration :)

Citeste mai departe...

Niagara - imagini

Emotional vorbind, micuta escapada la cascada Niagara nu a fost foarte reconfortanta, dar asta nu a avut de-a face cu Niagara in sine, cat cu alte aspecte despre care probabil voi scrie la un moment dat. Pana atunci insa, la cererea fanilor :)) si nu numai, iata cateva fotografii de la o minune naturala rece si zgomotoasa.

Niagara noaptea... civilizatia e pe partea canadiana

Mother... funky, nu?

Ontario River

Zooming... muulti metri cubi pe secunda

American Falls (se vad mai bine din partea canadiana)

Horseshoe Falls

Citeste mai departe...