back in town

... dupa un accident de masina (raniri usoare, dar nimic foarte grav, cu exceptia multor nervi si a unei masini facute zob), multa dezamagire de romani si romanisme, si un colt de mare albastra. revin cu comentarii despre romani si romanisme pe maine.

Citeste mai departe...

Evadare din lumea reala

Tacerea cea mai tacuta (albumul complet la sfarsit de post)

In cateva zile extraordinare, am vizitat Norvegia. De fapt, am pornit cu Alex din Kiruna (un orasel extrem de trist, undeva dincolo de Cercul Polar, arid si provincial) spre un taram desprins din povesti: insulele Lofoten, in Norvegia.[***]

Am calatorit de la Kiruna la Narvik (un fel de omolog norvegian al Kirunei, insa mult mai dezvoltat) cu un tren care circula pe deasupra unor fiorduri cu apa mai albastra decat orice albastru imaginabil. Cu fusul orar am stat destul de de prost – ma trezeam zilnic pe la 4, bineinteles si pentru ca nu exista nici geana de intuneric, ci numai zi polara, inclusiv cu soarele rasarind la miezul noptii – astfel incat de la Kiruna la Svolvaer (centrul comercial al Lofoten-ului) mai mult am dormit intr-un speed boat care a gonit printre insulite si fiorduri. Incet, incepeam sa ma desprind de realitate. Culorile deveneau usor suprareale in lumina soarelui care nu apune niciodata (fotografiile depun marturie), iar linistea care ma inconjura era o liniste pe care nu o mai traisem/ auzisem/ mirosisem vreodata. In Svolvaer am dormit intr-un sjohus, un fel de casa mare in care pescarii isi depozitau odinioara capturile de cod (Lofoten fiind cel mai mare exportator de cod din lume, o indeletnicire care a propulsat de secole economia locala; ca anecdota, pestele uscat pe care il gaseai agatat cu tonele pe un fel de uscatoare gigantice de la marginea drumului este exportat in Italia si Spania ca delicatesa culinara, iar capetele in Nigeria, unde sunt componenta de baza intr-o mancare traditionala vest-africana). Asa cum pozele marturisesc, una bucata sticla de Smirnoff (cumparata la preturi non-prohibitive de pe aeroport din Londra, in Scandinavia orice fel de alcool fiind monopol de stat si ridicol de scump) ne-a fost prietena buna ☺. Desi soarele nu apunea, afara se lasa destul de frig.

In cadrul aceleiasi lungi zi – timpul are alte coordonate intr-un colt de lume total izolat de orice urma de poluare, aglomerare urbana, McDonalds, si zgomot de oras (faci cam 48 de ore cu trenul si cu barca pana in prima capitala europeana) – am inchiriat o masina si ne-am indreptat spre A (e “A” cu un cerculet deasupra, ceea ce se citeste “O” in norvegiana), ultima insula din arhipelag, acolo unde se termina drumul european E10 (oficial declarat – si validat de mine – ca fiind cel mai frumos drum din Europa).

E greu de descries cat de frumos a putut fi drumul. Poate pozele sa spuna cate ceva din ce inseamna sa iti bagi varfurile degetelor de la picioare in Oceanul Atlantic, inconiurat din spate de munti acoperiti de zapada, din lateral de paduri de brad, din fata de cascade de munte, din dreapta de fiorduri, si din stanga de casute de pescari. In A am stat intr-o cabana de pescari, ascultand pescarusii (detestabile fiinte – Hitchock a avut dreptate in “Pasarile”), si plimbandu-ne pe margini de lacuri cu cea mai transparenta, mai adanca si mai divers irizata apa pe care am vazut-o vreodata.

Dupa Trondheim in 2005 nu mai credeam sa ajung vreodata in Norvegia. Daramite dincolo de Trondheim. Nu visam sa ajung dincolo de Cercul Polar, nu visam sa vad ziua fara de sfarsit, nu visam multe. Ma intorc acasa pe jumatate relaxata, pe jumatate infiorata, dar fericita pentru ca am trait un an fabulos.

Click pe imagine pentru intreg albumul!

Basme norvegiene

Citeste mai departe...

Despre rusinea de a fi roman

Niciodata nu am ascuns faptul ca sunt din Romania. Si am calatorit ceva. Romania mi-a dat o perspectiva destul de complexa asupra vietii si cred ca a fi roman implica destule avantaje. Vreau ca la un moment dat in viata sa lucrez in/pentru Romania, pentru societatea romaneasca. Se stiu toate astea. Cu toate acestea, e imposibil ca atunci cand esti in Europa de Vest sa nu iti fie rusine ca esti roman. Sa incepi sa vorbesti cu prietenii romani in germana sau in engleza, de teama sa nu fii perceput si judecat ca fiind roman. De ce? E simplu.[***]

Londra. Leicester Square (un fel de Piata Romana). Magazine cu suveniruri si turisti multi. Galagie. Singurele voci romanesti veneau dinspre un grup de barbati imbracati extrem de prost, cu jachete slinoase din piele, pantofi “Mike/Rike” sau mai stiu eu ce alte facaturi. “Haide frate sa mai stam pe aici la combinatie. Sa-mi bag p***! Ai vazut ce aparate aveau japonejii aia?!”. Gara din Stockholm. Ceva mai murdara decat in 2005. Parea si mai putin sigura. Singurul anunt in limba engleza, care nu exista acum doi ani, era “take care of your belongings and beware of pickpockets”. In fata mea, singurii oameni pe a caror fata statea scris “vagabond/ infractor” au inceput sa vorbeasca in romana. Si sa evalueze foarte expert valizele calatorilor care asteptau in gara. Nu m-am putut impiedica sa asociez anuntul din gara cu invazia de indivizi suspecti, cu totii vorbind romaneste, care misuna de data asta in gara centrala din Stockholm.

Nordul Norvegiei. Eram mult mai relaxata in privinta ghiozdanului pe care il caram dupa mine. Cu bani, aparate foto, laptop, carti de credit. Gluma intre mine si Alex – pe care nu ma pot abtine sa o privesc cu multa tristete – era: “Stai mai calma cu ghiozdanul; n-or fi ajuns compatriotii nostri pana aici”.

Inapoi in Stockholm. Tren dinspre Narvik. Pe scaunele din spatele meu aud niste voci care imi sunau familiar. Un barbat cu burta si tricou mulat cu sclipici, doua femei al caror par foarte brunet era vopsit blond auriu, si ale caror talii deloc subtirele erau marcate de curele aurii late de 2 cm. Vorbeau intr-o engleza cu accent sud-est european cu un suedez, spunandu-i ca vin de la munca din Narvik. Baiatul sustinea ca e cantaret, iar fetele nu stiu exact ce ocupatie aveau, Ii aud spunand ca sunt din Ungaria. Si ma linistesc. Eram sigura ca sunt romani. “Uite, dom’le, ce prejudecati am”. Incep sa vorbeasca intre ei intr-o limba ciudata. Intelegeam perfect unele cuvinte. Cuvinte romanesti. Mi-a luat 10 minute sa imi dau seama ca erau romani emigrati in Ungaria, care incercau sa vorbeasca maghiara, dar nu prea le reusea. Cand au pus manele la telefonul mobil, am inceput sa zambesc trista. In aceiasi nota, Diana imi spunea ca nu a plans cand a parasit Manhattan-ul si a trecut pe Queensboro Bridge spre aeroport, ci atunci cand statea la coada pentru imbarcarea pe avionul Munchen – Bucuresti, unde din telefonul unui tip imbracat in geaca de vinilin o manea a inceput sa sparga strident aerul din jur. “Bine ai venit acasa!”

Inca o data, nu mi-e rusine ca sunt cetatean roman. De fiecare data cand voi fi intrebata de unde sunt, voi spune: “Din Romania”. Si totusi, mi-e greu sa nu intorc capul in alta parte cand vad astfel de scene prin Europa, sa tac, si sa incep sa vorbesc in germana.

Citeste mai departe...

De ce (nu) mi-a placut Londra

Mind the gap! (pentru cunoscatori) - mai multe fotografii la sfarsitul postului

Acum ca ma intorc spre casa dupa ce nu am vazut intunericul pentru mai bine de 6 zile – am calatorit dincolo de Cercul Polar de Nord, unde in perioada asta a anului soarele nu apune niciodata – am timp sa imi depan amintirile de calatorie. Ramasesem datoare sa povestesc (si la ilustrez) de ce nu mi-a placut Londra – afirmatie care “i-a revoltat” atat pe muma-mea, cat si pe Razvan.

Londra mi s-a parut varianta mai inghesuita, austera si industrializata a New York-ului. Acelasi puhoi de turisti, aceleasi landmark-uri vizitate de mase bine organizate de indivizi, aceleasi vibratii (parca la scara redusa, insa), acelasi zgomot al strazii, un Chinatown mai putin autentic decat omologul lui de dincolo de Atlantic, oamenii cu un accent considerabil mai adorabil decat cel american, vreme deprimanta si ploioasa, ritm alert si totusi ceva mai poetic decat in New York. De fapt, aveam senzatia ca traiesc intr-un New York micsorat si miniaturizat, fara zgarie nori si spatiu de respirat.[***]


M-am plimbat cu celebrul hop on – hop off double-decker (o industrie extrem de bine dezvoltata in Londra), si am vazut cam toate obiectivele istorice importante. Tower Bridge-ul e asa cum mi-l imaginam, Buckingham Palace e mai mic si mai putin impresionant decat in visele mele de copil, Big Ben e “big”, iar Westminster Abbey e intr-adevar foarte fermecatoare. La Covent Garden – o fosta piata de legume si fructe transformata in piata acoperita de chestii “artsy” si de artizanat – te simti bine, in ciuda agasantei invazii de turisti.

De vizitat, am apucat sa vizitez doua muzee, unul din ele remarcabil prin “luciu fara fond”, altul cu adevarat remarcabil prin inovatie si dinamism. Primul dintre ele – British Museum daca inca nu v-ati prins – e o colectie trista, ticsita cu antichitati “obtinute” prin mijloace mai degraba ilegitime (ca sa nu zic “furate” de-a dreptul) de catre diversi colectionari. Imbacsit si aglomerat, cu o colectie egipteana slabuta (desi, aparent, e mandria muzeului); adevarul este ca am si vazut Egiptul “pe viu”, asa ca probabil nu sunt foarte obiectiva. O colectie de antichitati mexicane si americane incomparabil mai modesta decat cea de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, si cateva expozitii temporare interesante (printre care una cara arata cum sunt privite ciclurile vietii – mai cu seama boalea si moartea – in toate civilizatiile lumii). Didactic destul de bun, dar nimic iesit din comun. Am adorat insa Tate Modern, muzeul de arta moderna amenajat intr-o fosta hidrocentrala, organizat tematic si extrem de trendy. Cele mai metro si mai funky personaje ale Londrei la un loc in calitate de vizitatori (pe alocuri faceau sa paleasca chiar si exponatele), plus o serie de panze remarcabile. Mi s-a parut foarte interesanta o expozitie cu panze ale unor artisti contemporani din Congo, autodidacti si care “vorbesc” despre ce inseamna sa fii african in secolul 21, si mai ales ce inseamna sa fii artist contemporan african. Cateva suprapuneri de identitati foarte interesante.

Per total, ar fi interesant de explorat Londra inca o data. Mai “acompaniata”, mai putin plouata, si mai putin pe fuga. Dar in nici un caz nu va inlocui “Za City” in inima mea… E clar, sunt contaminata!

Iata si pozele (click pe imagine ca sa vedeti albumul; am si comentarii la fiecare... hehe!):

London Colours

Citeste mai departe...

Oxford in imagini

Cand m-am dus sambata in Londra am trait un soc. Veneam dintr-un orasel gotic si linistit, cu excentricitati, cu studenti imbracati in costume design secol 17 (e o traditie la Oxford ca in ziua examenelor studentii sa poarte un fel de frac si garoafe de diverse culori in piept, in functie de numarul examenului pe care il sustin in ziua respectiva). Iar Londra mi-a parut inghesuita si zgomotoasa, mohorata si plina de turisti frustrati. Un fel de New York subtil mai industrial, insa lipsit de larghetea si generozitatea spatiala a metropolei mele de suflet. Dar despre detestabila Londra mai tarziu. Deocamdata despre Oxford.

Pe scurt, Oxford e locul ideal unde ti-ai dori sa fii daca vrei sa fii student. Nu numai ca te poti lauda copiilor ca ai absolvit cea mai veche si mai prestigioasa universitate europeana, dar ai trai cele mai boeme luni din viata ta. Oxford inseamna excentricitati, alei pietruite, Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tolkien, traditii hilare, mistere, biblioteci, biciclete, pub-uri, colegi din toata lumea, intelectualitate, comunitati, turle gotice, flori, ratuste la pervaz, liniste, ganduri. Oxford e un loc de care te poti indragosti foarte usor.

Dovezi vizuale (multe poze in continuare, click pe "citeste mai departe"):

Asa arata un colegiu tipic[***]

Repere de Oxford [***]

Cafeniul zidurilor trebuie neaparat asortat cu bleu de bicicleta

Nici nu stii ce te asteapta...

Pasarela asta mi-a amintit de "Numele Trandafirului"

The Radcliffe Camera din Biblioteca Bodleian (probabil cea mai faimoasa camera de studiu a umanitatii)

The Oxfordian: "environmentalist and wit"

In curtea bisericii centrale, se servesc prajiturele organice

And what a story...

Strada principala

La pas

Intrarea in Christ Church, colegiul care a dat Marii Britanii vreo 13 prim ministri

Virgin Atlantic vegheaza

Se pare ca, vegetal vorbind, Oxford-ul e cel mai frumos in luna mai

Vaslitul prin infiptul batului in albia raului se cheama "punting" si e una din micile fandoseli oxfordiene

Dupa examene, se zice ca aceste barcute devin un taram al desfraului lumesc

Gust de liniste

Citeste mai departe...

Porumbel voiajor

Sunt ametita. In ultimele 7 zile am dormit prin vreo 10 locuri diferite, in 3 tari, pe 2 continente... Gata... Rubicon-ul nu l-am trecut, dar Atlanticul l-am traversat. Sunt acasa! Sunt in Europa. Respir aer britanic. Sunt intr-o camaruta sic de camin universitar in Oxford, si incerc sa finalizez o ultima chestiune ramasa restanta pentru New York University. Apropo de asta (si nu, nu pentru ca nu sunt engaged, ci pentru ca sunt si engaged si competitive :)), trebuie sa va spun ca am terminat semestrul cu A pe linie, in conditiile in care am avut numai cursuri de anul 4 si masterat/ doctorat. Yey! Cheers for me!

Respir atatea arome... trec de la avocado si mango culese din copacii de la marginea drumului, la mirosului norilor din Oxford, la plimbari sinistre in miez de noapte cu metroul new yorkez, la mancare de avion, la Reesee Peanut Butter Cups savurate pentru ultima oara, la cream cheese bagel savurat tot pentru ultima oara, si uite asa ma indrept topaind spre casa. Spaniola vorbita prost, engleza cu accent canadian, engleza de Manhattan, romana cu Diana si Maria, si acum accent britanic peste tot. E incredibil cate sunete imi inunda simturile. Manu Chao, Bebe, Nouvelle Vague, Jimi Hendrix. Stooop. Dar tot vin spre casa. Care casa e inca in Romania, unde ma intorc timida si cu pasi mici, temandu-ma de ce voi descoperi, temandu-ma ca m-am schimbat mult (si da, m-am schimbat mult), temandu-ma ca ma voi readapta greu, temandu-ma ca voi folosi alte coduri de comunicare, ca voi avea alte asteptari de la societate, de la prieteni, de la profesori, de la mijloacele de transport in comun, de la primarie. Temandu-ma de mine, temandu-ma de ceea ce simt si de ceea ce vreau sa realizez. Cred ca am nevoie de un pic de stabilitate. Cred ca am nevoie de un nou inceput, poate mai putin furtunos, poate mai putin singuratic.

Ma intorc la calculator si la cereale. De indata ce IT Master-ul Colegiului Linacre din Oxford imi va verifica computerul, si de indata ce voi cumpara un adaptor (nu era suficient ca aveam adaptoare Romania - SUA si viceversa, acum trebuie sa pot folosi si prizele britanice), voi intra pe net si voi uploada ultimele poze din Mexic (Coasta Pacificului, un micut orasel colonial, si Zocalo - Piata Centrala din Ciudad de Mexico), voi scrie un post cu ultimele ganduri pentru/ despre Statele Unite, si voi incerca sa transpun in scris experienta de tip Harry Potter pe care o traiesc in Oxford.

Citeste mai departe...

Vamos fugir

Tocmai m-am intors in civilizatie... am fost pe Coasta Pacificului cateva zile si in curand voi pleca din Mexic... nu vreau sa ma gandesc inca la plecare... prea multe ganduri, prea multe imagini frumoase. Ma bucur de rezultatul referendumului, ma bucur de soare, incerc sa zambesc si sa rezolv scarbosenii administrative. Avioane, cazari, bilete, asigurari. Revin cu poze si ganduri tropicale.

Citeste mai departe...

Poze colorate

Cateva culori din Mexic. Nu prea multe, caci am stat mai mult in casa cu papiruri pentru scoala. Protagonistii: un gringo olandes, un mexicano (dubii), una gringa rumana, castelul Chapultepec, stradute mexicane, si voie buna. Click pe poza pentru a vedea tot albumul! De data asta m-am chinuit si am pus captions la toate fotografiile.

Mexico de mayo - part 1

Citeste mai departe...

Niagara - imagini

Emotional vorbind, micuta escapada la cascada Niagara nu a fost foarte reconfortanta, dar asta nu a avut de-a face cu Niagara in sine, cat cu alte aspecte despre care probabil voi scrie la un moment dat. Pana atunci insa, la cererea fanilor :)) si nu numai, iata cateva fotografii de la o minune naturala rece si zgomotoasa.

Niagara noaptea... civilizatia e pe partea canadiana

Mother... funky, nu?

Ontario River

Zooming... muulti metri cubi pe secunda

American Falls (se vad mai bine din partea canadiana)

Horseshoe Falls

Citeste mai departe...

Wet, wet, cold, wet

Sunk in damp environment :) Nu chiar, dar in 15 minute plec spre Cascada Niagara. Cum din nefericire nu mai imi permit vacanta fara internet, re-bloguiesc curand.

Citeste mai departe...

Calea de mijloc, Mexico si Octavio Paz

Unul din lucrurile interesante pe care il inveti in Mexico este importanta nuantelor. Tonurile de gri si moderatia ca arme, ca avantaje, nu ca efecte negative ale compromisurilor rusinoase. Comparatia asta mi-a venit in minte pornind tot de la politica mexicana… de la felul in care Mexicul traieste o perpetua micuta drama politica in cautarea unei solutii care sa ii asigure atat echitate sociala, cat si libertate. Din pacate, o tara, ca si un om de altfel, pare ca traieste prea putini ani de batranete – matura si linistita, inspirata si inteleapta.[***] Mexicul a fost – politic vorbind – mereu in febra: transformarile epocii coloniale, modernitatea, razboiul, regimul autoritar, democratia avantata si neoliberala, si relativ recent promisiunile ademenitoare ale unei noi stangi – “nuestra America Latina libre”.

Octavio Paz, scriitor si diplomat Mexican – castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1990 – ofera, prin traseul lui intelectual, o ilustrare vie a acestui spirit mereu in garda, niciodata multumit, si echilibrandu-se prea tarziu. Paz s-a nascut chiar in mijlocul revolutiei, in 1914, si primele lui poeme au fost inspirate partial de Marxism, partial de suprarealism. Cert este ca, din punct de vedere ideologic, stanga a fost cea care l-a inspirat. Desi initial a fost de partea republicanilor in timpul Razboiului Civil din Spania (1947), ulterior si-a petrecut viata criticand stanga si imbratisand idealurile societatii capitaliste.

Tocmai am citit insa discursul pe care l-a tinut cu ocazia primirii Premiului Nobel, in 1990, adica foarte aproape de sfarsitul vietii. Pe langa un rezumat foarte frumos scris al viziunii lui asupra spiritului latino-american, asupra istoriei si mai cu seama asupra spiritului mexican – a scris despre asta pe larg in opera lui cea mai cunoscuta, “Labirintul singuratatii”, pe care tocmai incep sa o citesc – Paz denunta ipocrizia postmodernismului in timp ce lauda modernitatea – agatandu-se de ultimele ei umbre. In privinta orientarii politice, Paz face acum cateva amendamente viziunii lui de maturitate. Inlocuieste solutiile punctuale – bazate pe eficienta si eficacitate – pe care le predica in cea mai mare parte a vietii lui, cu o viziune globala asupra istoriei si politicii. Critica economia de piata din papucii bunicului intelept, ajuns capabil sa vada si dezavantajele mecanismului impersonal si rece numit “piata”: “As a mechanism, the market is efficient, but like all mechanisms it lacks both conscience and compassion. We must find a way of integrating it into society so that it expresses the social contract and becomes an instrument of justice and fairness. The advanced democratic societies have reached an enviable level of prosperity; at the same time they are islands of abundance in the ocean of universal misery. The topic of the market is intricately related to the deterioration of the environment. Pollution affects not only the air, the rivers, and the forests but also our souls. […]”

Mi-am amintit ca si Robert Nozick – cel mai puternic aparator al statului minimal pe care l-a produs libertarianismul pana acum – si-a amendat filosofia (care a revolutionat gandirea politica a lumii din anii 70 incoace) in doua eseuri scrise in ultimii ani de viata.

Totodata stateam inca o data si reflectam care este calea corecta in politica. Ce e buna guvernare? Am de gand sa recitesc cat de curand “A treia cale” de Anthony Giddens… cred ca nu am inteles-o correct la vremea la care am citit-o, fiind probabil inca sub imperiul marelui Nozick. Nuances… de Mexico still, desi in drum spre Washington DC ☺

Citeste mai departe...

De Mexico

Din nefericire, pozele chiar nu pot demonstra cat de fascinant e Mexicul. Si totusi, give it a shot! Click pe poza pentru a vedea albumul.

Mexico

Citeste mai departe...