Sunday, October 22, 2006

Despre credinte si alti demoni

In ultima vreme este denuntata o tensiune din ce in ce mai mare in State intre liberalism si religie. Mediile academice americane se arata destul de preocupate de aceasta problematica si discutiile legate de libertate religioasa, libertati civile, multiculturalism, si asa mai departe, sunt contrapunctate o radicalizare evidenta a tensiunilor interconfesionale si interetnice in parti ale Americii precum Midwest, Sud si chiar California. Noua dreapta castiga teren, crestinismul radical devine tot mai pregnant, iar buna intoarcere la valorile crestine propovaduita de republicani chiar este reala in multe parti ale Americii.

Unul din cursurile mele de aici este "Civil Liberties". De cateva saptamani incoace discutam de freedom of religion, si de cum a evoluat aceasta libertate in contextul constitutionalismului american si in contextul practicii juridice de aici. De la excluderea treptata a rugaciunii din scoli, pana la ridicarea unui zid intre stat si biserica, de la acomodarea tuturor confesiunilor si credintelor posibile, incepand cu martorii lui Iehova si sfarsind cu conscientious objectivism.

Cu toate acestea, asa cum arata Stanley Fish in New York Times, intr-un editorial publicat dupa aparitia caricaturilor in Danemarca, se poate ca impacarea liberalismului cu religia/ religiile sa fie un mare balon de sapun. Toleranta liberala inseamna in fond si la urma urmei o neintelegere a religiei. Orice religie se bazeaza pe asumptia exclusivismului si infailibilitatii: exista un singur Dumnezeu, atotputernic, infailibil si preabun. Acele religii tolerate in masa de liberalism sunt de fapt variante diluate ale conceptului "religie". Pentru ca in fond, un liberal nu tolereaza agnostic, ci accepta acele aspecte ale religiei/ religiilor in perfect acord cu gandirea liberala. In felul asta, pe de o parte toleranta liberala apare drept intoleranta, si pe de alta parte religia apare ca fiind incompatibila cu secularismul. In aceste conditii poti sa fii bun crestin si bun cetatean in acelasi timp? Ori bun musulman si bun cetatean bunaoara?

Cand am vazut evolutia secularismului in State si cum a dus treptat la o afirmare din ce in ce mai puternica a religiozitatii, am crezut totusi ca ar putea exista o cale de mijloc. Un fel de ecumenism generalizat intr-o societate liberala. In realitate, mi se pare ca lucrurile astea nu pot fi impacate si, sincera sa fiu, nu stiu cat de puternic este statul liberal in fata diverselor credinte si religii. Si de fapt nu stiu cine ar trebui sa castige din intreaga batalie. Sau poate stiu, dar mi-e frica sa o spun sus si tare, pentru ca probabil as afirma prea raspicat un ateism de care nu sunt in intregime convinsa.

6 comments:

Titus Techera said...

Metafizica in societate e un lucru prea larg de discutat: sa juri pe ratiune, impotriva ei, pe o religie, pe alta religie, impotriva religiei - lucrurile astea nu se intampla niciunde, o dezbatere serioasa. Pentru ca nu exista un creier social, exista doar un corp social: poti sa votezi intr-un anumit fel, sa vrei la nivel de comunitate anumite lucruri, dar nu sa asumi o identitate gandita. (De fapt, sa spun ca nu se intampla, nu ca nu se poate.)

Asa ca ce inseamna liberal?

Despre agnostic stiu - inseamna indiferent la situatia sociala si nehotarat in problema: poti fi agnostic intr-o comunitate puternic religioasa (fie cu controverse, fie unita), poti fi agnostic intr-o comunitate de atei (ramane de vazut daca agnosticismul perpetueaza ateismul, dar discutia se invarte in jurul problemei tipului de agnosticism, articulat metafizic sau banal).

Despre toleranta stiu: poate sa insemne interes si poate sa insemne indiferenta. In prima varianta, exista simpatie (cum ecumenism religios exista de multa vreme, de juma de secol chiar institutional). In cea de-a doua varianta nu exista simpatie, ci cel mult o distanta sigura a politetii (ne vedem de cele ale noastre, diferite, luand cunoastere doar de distanta noastra civila...).

Un sumar: stii ca sunt impotriva multiculturalismului, ca anti-religiozitatea mi se pare ridicola, ca aglomerarea sociala mi se pare in toate felurile inferioara, etc. Intr-un sens, crestinismul meu elitist este liberalismul clasic. Despre ce liberalism vorbesti tu?

Sper sa comentezi mai departe - mai ales sa (ne) povestesti practica si contextul americane.

Anonymous said...

Cred ca faci o confunzie intre biserica si religie. Biserica are un rol foarte important in afirmarea religiei exclusive si infailibile. Mesajul ei in acest sens este preluat si asumat de doua categorii de oameni: adeptii lui "crede si nu cerceta" (care, de cele mai multe ori nu au puterea sa cerceteze, deci sunt scuzati) si cei ce vad in el un mijloc. Biserica in sine are multi din slujitorii situati intr-una din cele doua categorii.

Ceilalti credinciosi, in frunte cu multi prelati, sunt liberali avand ca motto toleranta (care pe langa interesata sau indiferenta poate fi si crestina). Biserica, asadar, poate intra in conflict cu liberalismul, dar nu religia. Poti fi bun cetatean si bun crestin sau musulman daca reusesti sa filtrezi rational invatatura bisericii.

In lipsa religiei, morala liberala ar pierde un sprijin esential. Contractele, de orice natura, se bazeaza in primul rand pe incredere - credinta. Poate exista incredere intre oameni si fara credinta, dar increderea in ceilalti generata de prezenta unui Judecator infailibil, care mediaza nevazut fiecare tranzactie nu poate fi inlocuita, nici macar depasita.


In incheiere as vrea sa spun sus si tare ca intre amorful stat liberal (cu al sau spirit civic) si crestinism as alege fara nici o urma de indoiala iubirea propovaduita de acesta din urma.

Titus Techera said...

Simpatica credinta ta in iubire si as vrea sa vad exact ce inseamna alegerea asta. Eu am explicat ce aveam de spus despre toleranta: de ce nu ne spui ce inseamna tolerenta crestina?

Dar despre liberalism - se poate foarte bine lipsi de religie; pentru majoritatea timpului chiar si de religie; adesea, chiar si de traditie - supravietuirea practica a liberalismului este un joc poate ironic de anti-rationalisme. Judecatorul infailibil are alte treburi decat contractele, poti sa fii sigur - si are o perspectiva imens mai mare, intr-adevar, infinit mai mare; iar iertarea crestina, doctrina redemptiunii isi baga pula in orice idee de justitie in lume: dumnezeu iarta, judeca dupa legi adevarate, oamenii sunt fraieri si cazuti, nu pot judeca, etc. Religia asta puternica joaca la atatea capete incat e in natura ei sa dea azil criminalilor, nu sa ajute comunitatea impotriva lor; iar cand se pune pe facut justitie, apar inchizitii si vanatori de vrajitoare, sunt omorati homosexuali si mai stiu eu ce, e condamnata actiunea militara sau se organizeaza cruciade - si atrocitatile astea sunt doar alea crestine, ceilalti au de-ale lor!

Iar diferenta dintre biserica si religie nu poate fi luata in considerare aici decat intr-un singur fel aparent mie: biserica este filtrul religiei cu minima exceptie a unor manifestari religioase in afara de institutie.

Acum la urmatorul punct: anume cum se filtreaza rational religia oferita in biserica? Si in cate feluri poate fi filtrata? Ce inseamna filtrul si ce se mai retine dupa operatia asta din religia oferita in biserica (eu zic ca are un sens dat religia si l-as gasi stabilit intre dogma, traditie, istorie si institutii)?

Iar eu nu cred ca fac confuzii: ecumenismul promovat de catolici in ultimii 50 de ani vine direct din Vatican (desi a fost initiat - tot institutional - de Constantinopol dupa al doilea razboi mondial). Cat despre diferenta dintre prelat tolerant si un crede-si-nu-cerceta, nu imi dau seama cat de relevanta e. Prelatul nu are cum sa iti spuna altceva decat biserica; iar crede-si-nu-cerceta nu este religie, ci fanatism (vad predicatele religios si fanatic incompatibile) sau un alt fel de prostie, eventual unul politicos, civil.

Corina said...

Raspuns pentru Titus

Este adevarat ca liberalismul cel vechi si bun era altfel. Stii asta mai bine decat mine si ma poti fascina cu prelegeri despre liberalismul clasic la orice ora.

Dupa cum bine ai intuit insa, eu folosesc "liberalism" in sensul lui mult mai trivial, anume societate plurala, occidentala, democratica, in care sunt garantate si implementate libertatile civile si drepturile omului, etc. Adica un liberalism mult indepartat de cel original, care mai pastreaza probabil doar conceptualizarea libertatii asa cum o face Mill. Esti liber sa faci orice, atat timp cat nu provoci un rau celuilalt - simplificator vorbind.

Iar in aceasta societate liberala eu afirm ca este foarte greu - daca nu imposibil - sa pastrezi libertatile civile pentru toti (indiferent de orientare religioasa in felul asta), sa crezi in acest spatiu public in care toleranta este cel putin distanta sigura a politetii, daca nu chiar simpatie (desi eu cred ca toleranta este numai "distanta sigura a politetii" si nimic mai mult), si totodata sa fii un bun crestin, un bun musulman, un bun evreu. Acum cred ca ma intelegi si poti depasi impasul terminologic - nu as vrea sa ii zic conceptual - care a constituit o piedica in calea dialogului de substanta.

Mergand mai departe, voi incerca sa iti ilustrez printr-un mic exemplu ceea ce se intampla acum in societatea americana. In primul rand, dupa cum bine stii, conform constitutiei si statutelor federale, aici nu exista religie finantata de stat ca in Romania - ba chiar de la Jefferson incoace se vorbeste de un zid care se cuvine ridicat intre stat si religie, care zid trebuie citit ca neutralitate -, ba chiar nu exista o definitie a religiei/ bisericii. In Romania un cult are statut juridic daca are cel putin 11000 de membri, exista de sapte ani (parca) si asa mai departe. Astfel, poti sustine ca libertatea ta de constiinta te impiedica sa te duci la razboi (observa ca nu e nici macar libertate religioasa) si astfel sa refuzi ordinul de incorporare. Lucrul asta a fost facut in nenumarate randuri. Deci nici macar nu e voie de o agregare a religiei pentru ca drepturile ce decurg de la apartenenta la o religie (sau dimpotriva, de la respingerea tuturor) sa iti fie recunoscute si respectate.

Revenind, sa luam exemplul rugaciunii in scoli. Prin anii 60, copiii din mai multe state americane erau obligati sa rosteasca inainte de ore o rugaciune (care, nota bene, nici macar nu se referea la "Dumnezeu", ci doar la fapte bune in genere, comportament moral). In urma plangerii inainte de mai multi parinti - martori ai lui Iehova daca mai tin bine minte - aceasta rugaciune a fost interzisa de Curtea Suprema, argumentandu-se ca in felul acesta statul sponsorizeaza o religie. Ulterior, rugaciunea a devenit optionala. Chiar si asa, Curtea Suprema a argumentat ca statul intervine nemasurat. De vreo 15 ani incoace, Curtea a devenit tot mai conservatoare, ca reactie la o presiune tot mai mare a opiniei publice. Crestinii - protestanti, dar nu numai - incep sa se revolte din ce in ce mai tare (asa-numitele "hate crimes" sunt din ce in ce mai frecvente in Sud) intrucat bunaoara urarea "Craciun fericit" este interzisa prin lege. Vor din nou rugaciune in scoala, etc, etc. Nu stiu ce alte informatii ti-as mai putea oferi. Ideea de baza ramane: toti mai multi americani incep sa nege libertati civile considerate pana nu de mult fundamentale, in numele religiei pe care o au. Iar mie personal lucrul acesta mi se pare justificat, in lumina argumentului prezentat in postul initial.

Corina said...

Raspuns pentru Alex

Filtratul rational al invataturii crestine, islamice, etc. este diluare. Nu spun ca este fundamental rea, insa este o reinterpretare a preceptelor initiale, care iti spun clar ca tu ai un singur Dumnezeu, etc, etc. Statul secular este areligios. Daca juri loialitate statului secular, atunci nu vad cum concomitent poti jura loialitate religiei tale.

Nu stiu ce e aceea toleranta crestina. Nu stiu ce e aceea toleranta musulmana. Credinta prin definitie nu e toleranta.

Poti sa impaci si capra si varza ca sa spun asa, dar in felul acesta renunti la anumite elemente dintr-una in favoarea adoptatii celor din cealalta.

Contractele nu se bazeaza pe credinta. Contractele se bazeaza pe calcul, pe decizie rationala. De-asta incalcarea contractelor se penalizeaza. Nu exista un "judecator care le vegheaza". Exista eventual curti de justitie seculare si arbitrii seculari care se asigura ca ele sunt indeplinite.

Si ca sa inchei, vezi ca in final tot te simti fortat sa faci o alegere intre ceea ce tu, baga de seama ca nu e, numesti peiorativ "amorfism" si adevarul credintei?

Corina said...

Opa... acum am vazut ultimul post al lui Titus care acoperea si cateva lucruri pe care le-am expus eu in raspunsul pentru Alex. N-are nimic. Repetitia e mama invataturii... sau ma rog, macar a tinerii de minte.

Locations of visitors to this page http://rpc.technorati.com/rpc/ping