Sunday, November 12, 2006

Casa mea



Sunt fericita ca inca nu m-am domesticit. Sambata m-am decis - pentru prima oara de cand sunt la NY - sa dau cu aspiratorul in camera mea. Acum sa nu va imaginati ca inainte domnea stratul de praf (desi Alex - Balas - s-ar putea in mod intentionat malitios sa ma contrazica... grrr).

Si mi-am dat seama ca sunt foarte putin atasata de spatiul in care locuiesc. Este strict locul care imi permite sa dorm intr-o pozitie relativ confortabila, care este echipat cu una bucata dulap care imi permite sa nu imi sifonez sacourile si imi ofera si posibilitatea de a face dus. In rest, petrec, atat prin natura imprejurarilor (sunt mai mereu in oras), cat si din proprie dorinta, cat mai putin timp cu putinta acasa. De fapt, nici nu stiu daca s-ar cuveni sa ii spun "acasa". Nu sunt deloc atasata de locuri in general, de locul meu din NY cu atat mai putin. Colegele mele de apartament, desi pleaca semestrul urmator sa studieze in Europa si-au bibilit si aranjat camerele, inclusiv sufrageria comuna. Eu nu am simtit nevoia sa fac asta. Am pe perete ceasul de la Alex, maturica si finger puppet de la Ioana si Ilinca, cateva vederi de la Moma, si atat. Nu am nevoie de mai mult. Inca detest ideea de a prinde radacini si cred ca - constient sau nu - fac tot ce imi sta in putinta sa nu mi se intample asta. Ma uitam ca in jurul meu oamenii incep sa simta nevoia stabilitatii unui camin, unui locsor cald la care sa se intoarca dupa o zi de lucru. Eu ma duc acasa strict cu gandul sa ma spal pe dinti mai repede, ca sa pot prinde cat mai multe ore de somn, ca sa nu fiu foarte zombie a doua zi. Tin minte ca nici acasa in tara nu simteam nevoia sa stau pe acasa prea mult. Touch base with grandma, eat mama's food si cam atat. Maybe I'm now a grown-up yet. Or maybe I don't want to be.

3 comments:

andreea said...

Mie imi place sa bibilesc locurile in care stau ceva mai multa vreme. Insa nu e o problema de atasament, ci motivul e pur estetic. Sa arate placut, sa ma reprezinta, sa se simta altul bine daca-mi trece pragul. Consider ca e cam acelasi lucru cu a avea haine care sa vorbeasca despre tine. Si locul in care stai face acelasi lucru. Plus ca toate locurile in care as putea sta, de exemplu, clar vor prinde 'aerul' camerei de acasa.
Cat despre radacinile de care vorbesti, inteleg si sunt oarecum haituita de aceeasi teama - teama ca daca ma obisnuiesc cu gandul de a ramane, fizic, intr-un loc sau altul, inseamna ca nu mai pot sa ma rup de acolo ever sau ca progresul meu acolo se va-ngropa! Silly? Or not?

merimeriquitecontrary said...

in clasa a noua eram de-a dreptul hotarata sa nu merg acasa, si nu numai din cauza conflictelor sangeroase model parental wars, ci pentru ca descoperisem cum e sa fii liber sa bati strazile si altfel decat pe sest, sau chiulind de la scoala, cum ajungi sa traiesti cu prietenii si nu cu familia etc. de mentionat e faptul ca imparteam o camera cu sora-mea si aveam doar un coltisor numai si numai al meu, abia ne mutasem in vremelnicul apartament la bloc, care era mic si idiot [thank god that's over] si nu simteam in veci nevoia de 'acasa'. n-aveam s-o simt ani de zile de-atunci incolo. si-apoi ne-am mutat in damaroaia unde am avut pentru prima oara camera mea, locsorul meu si timpul meu cu computadorul.incet, incet am adaugat cadouri si chestii la ea. si acum chiar m-am atasat de ideea de acasa pentru prima oara in viata, mai iau in calcul posibilitatea de a merge acasa in loc de a colinda pe strazi si biblioteci. mi se pare de-a dreptul dubios. dar uite c-am invatat si sa ma atasez. [am imbatranit?]

Murphy said...

Da... eu am o mare problema cu stabilitul intr-un loc, cu stabilitatea in general. Plus ca nu ma atasez de locuri, de lucruri in general. Numai de oameni. Se spune ca pisicile se ataseaza mai mult de casa decat de stapani, pe cand in cazul cainilor e invers. Eu cred ca sunt mai ham-ham de felul meu :)

Locations of visitors to this page http://rpc.technorati.com/rpc/ping