M-am intors in Romania de o saptamana si e vara. Si totusi sunt mai stresata si mai ocupata decat am fost la New York intr-un semestru cumulat. Am stat bine sa inteleg de unde atat stres, de unde atata hiperactivitate? Razvan spunea ieri ca suntem o generatia hiperactiva. Marco imi spunea ca a observat ca oamenii din Sud-Estul Europei sunt hipercompetitivi. Am inceput sa ma intreb de ce stau lucrurile asa.[***]
Cred ca de vina este faptul ca in Romania inca nu exista normalitate institutionala. In State stiam prea bine ce reguli are jocul si jucam dupa ele. Stiam ca daca am o problema, scriu un mail si sunt imediat indrumata spre persoana care ma poate ajuta. Stiam ca exista cerinte si exigente, insa ele erau binecunoscute de la inceput si valabile pentru toti jucatorii jocului. Munceam mult, dar ma bucuram de previzibilitate. Nu aveam insomnii. De cand am ajuns in Romania, am inceput sa lucrez la un proiect la care tin mult, si care implica colaborarea cu multe institutii. Mi se pare ca joc un joc nedrept. In care unii participanti-prieteni joaca dupa niste reguli, iar participantii-simpli-participanti dupa altele. In care adresele de email par sa nu functioneze asa cum obisnuiesc sa o faca dincolo de ocean. In Romania trebuie sa fii inventiv. Prea inventiv. In absenta unui cadru institutional adecvat, cu reguli universal valabile si care sa acopere o intreaga plaja de situatii si evenimente neasteptate, trebuie sa fii inventiv. Incerc sa adorm si nu pot. Pentru ca imi vin in minte noi idei de cum sa obtin o bucatica dintr-o finantare, de cum sa acopar o bucatica dintr-un buget, de cum sa formulez un parteneriat, si tot asa. Nu functionez dupa reguli si nu prea functionez bine.
Si asa a fost intotdeauna. De-aici hiperactivitatea si hipercompetitivitatea, care ma caracterizeaza nu numai pe mine, ci pe multi dintre colegii si prietenii mei. Pentru ca a trebuit sa fim simultan studenti, o-en-gisti, producatori de bani, urmaritori de vise si de pasiuni, si asa mai departe. Pentru ca a trebuit mereu sa facem reguli noi si sa evitam reguli vechi si proaste. Pentru ca a trebuit sa ajungem intr-un acelasi punct X in care se poate ajunge prin urmarea unui traseu dinainte stabilit pe ocolite, tragand tare, reinventand roata. Pentru ca am urmarit mereu burse in afara si alte realizari profesionale. Pentru ca nu ne-am permis, de exemplu, sa ne facem studiile la o institutie buna de invatamant, implicit la o institutie de invatamant din strainatate. Pentru ca abia acum in Romania aud din ce in ce mai multi tineri ca isi permit un masterat in strainatate printr-un imprumut, prin resurse proprii, prin ceva bani de la parinti, fara sa trebuiasca sa faca fata unei concurente acerbe pentru un numar extrem de mic de burse. Am fost (si suntem) un numar mic de oameni - am ajuns sa ma intalnesc la conferinte in 2007, cu oameni cunoscuti la conferinte in celalalt capat de lume in 2005 - hiperactivi, hipercompetitivi, si prea stresati pentru varsta noastra. Si totusi suntem o generatie care a reusit sa creeze ceva frumos in Romania si care - am incredere - poate sa instaureze normalitatea institutionala intr-o zi.
Citeste mai departe...
