Lucruri frumoase

Si daca unele organizatii nu au altceva mai bun de facut decat sa trimita comunicate de presa ofensatoare, iata ca altele fac lucruri extraordinare.

Primul pe lista e ultimul proiect al Asociatiei "Salvati Dunarea si Delta", o tabara de curatenie care va incerca, timp de o luna, sa adune gunoaiele din delta - iar la sfarsit chiar va manufactura un obiect artistic din multele deseuri stranse in urma campaniei :). Daca vrei sa strigi "Moarte PET-ului", atunci intra pe www.tabaradecuratenie.ro si inscrie-te ca voluntar in proiect!

Si vroiam sa va povestesc mai de mult de "Right To Play", un ONG international care foloseste sporturile si joaca pentru a contribui la dezvoltarea copiilor din zonele dezavantajate ale lumii. O multime de atleti si sportivi celebri sunt ambasadori "Right to Play" - din pacate deocamdata, nici unul din Romania. Asociatia are proiecte in peste 20 de tari, ajutand copiii dezavantajati (refugiati, copii-soldat, copii abandonati, etc.) sa se bucure de ceea ce orice copil ar trebui sa aiba garantat: dreptul la joaca. Mai mult, proiectele "Right to Play" au imbunatatit extraordinar comunitatile locale si au oferit miilor de copii beneficiari ai actiunilor lor cunostinte si abilitati in arii diverse - de la cunostinte despre sanatate pana la educatie primara si educatie pentru pace. Sandra - delegatul de tineret al Olandei la Natiunile Unite - organizeaza acum un proiect in parteneriat cu Right to Play, prin care tinerii olandezi sa se implice ca voluntari directi in Jambo Tanzania, un proiect care va aduce zambetele pe fetele multor copiii din Tanzania. Sper ca si viitorii delegati de tineret ai Romaniei la Natiunile Unite sa se gandeasca la proiecte asemanatoare, fie in zonele dezavantajate din Romania, fie in zonele in care incepe sa se indrepte politica de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei.

Citeste mai departe...

Indivizi, gasti, retele si prieteni

Daca m-as fi intors alta data in tara si as fi privit la ce se intampla in jurul meu, mi-ar fi fost dor de "vechea gasca". "Gasca de la bloc, nu mai e deloc...". Ma rog, nu chiar gasca de la bloc, dar grup de prieteni/ retea sociala semi-inchisa/gasca/ etc. Am iesit ieri in oras cu Diana si cu Olivia - si ele plecate un an in State cu aceiasi bursa - si am constatat ca America ne-a schimbat. Ne-a individualizat. [***]

Cand coordonatorii programului nostru incercau sa ne pregateasca pentru socul cultural pe care urma sa il experimentam in State, ne spuneau ca americanii sunt mult mai individualisti decat sud-est europenii. Ca pentru noi conteaza mult mai mult sentimentul de apartanenta (la grup in sens restrans, ori la comunitate), pe cand americanii cauta in primul rand implinirea individuala. Si de aceea fiecare student apartine mai multor microcomunitati, avand prieteni imprastiati ici si colo in trei directii diferite.

Cu Olivia si Diana am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne diversificam cercurile de prieteni. Ca vrem sa cunoastem noi oameni, ca vrem sa intretaiem cercurile de prieteni, ca nu mai avem "o gasca", dar ca nu regretam asta. Pentru ca e mai important sa experimentezi diversitatea decat sa traiesti sentimentul de comunitate. Romanii, din pacate, nu au acel exercitiu al socializarii (pe care o priveam la inceput ca fortata) pe care il au americanii. Nu organizeaza "socials", nu se chinuie sa cunoasca mai multi oameni, sa faca networking (nu neaparat in scopuri profesionale), sa depaseasca granitele celor n prieteni ramasi din liceu/ facultate. Ne intrebam: "Unde naibii sa cunoastem oameni noi?". In cluburi? Nu prea. La scoala? Nu prea. La locul de munca? Care loc de munca, ca deocamdata ne invartim in cam acelasi anturaj profesional. De ramas cu dileme, tot am ramas, dar macar ne-am dat seama de o alta diferenta culturala intre felul nostru nativ de-al fi si felul in care ne-a antrenat experienta americana sa fim.

PS: Marea fata galbena din imagine e de aici, si il reprezinta pe "social networking addict" :)

Citeste mai departe...

The Voice of a Generation :)

M-am intors in Romania de o saptamana si e vara. Si totusi sunt mai stresata si mai ocupata decat am fost la New York intr-un semestru cumulat. Am stat bine sa inteleg de unde atat stres, de unde atata hiperactivitate? Razvan spunea ieri ca suntem o generatia hiperactiva. Marco imi spunea ca a observat ca oamenii din Sud-Estul Europei sunt hipercompetitivi. Am inceput sa ma intreb de ce stau lucrurile asa.[***]

Cred ca de vina este faptul ca in Romania inca nu exista normalitate institutionala. In State stiam prea bine ce reguli are jocul si jucam dupa ele. Stiam ca daca am o problema, scriu un mail si sunt imediat indrumata spre persoana care ma poate ajuta. Stiam ca exista cerinte si exigente, insa ele erau binecunoscute de la inceput si valabile pentru toti jucatorii jocului. Munceam mult, dar ma bucuram de previzibilitate. Nu aveam insomnii. De cand am ajuns in Romania, am inceput sa lucrez la un proiect la care tin mult, si care implica colaborarea cu multe institutii. Mi se pare ca joc un joc nedrept. In care unii participanti-prieteni joaca dupa niste reguli, iar participantii-simpli-participanti dupa altele. In care adresele de email par sa nu functioneze asa cum obisnuiesc sa o faca dincolo de ocean. In Romania trebuie sa fii inventiv. Prea inventiv. In absenta unui cadru institutional adecvat, cu reguli universal valabile si care sa acopere o intreaga plaja de situatii si evenimente neasteptate, trebuie sa fii inventiv. Incerc sa adorm si nu pot. Pentru ca imi vin in minte noi idei de cum sa obtin o bucatica dintr-o finantare, de cum sa acopar o bucatica dintr-un buget, de cum sa formulez un parteneriat, si tot asa. Nu functionez dupa reguli si nu prea functionez bine.

Si asa a fost intotdeauna. De-aici hiperactivitatea si hipercompetitivitatea, care ma caracterizeaza nu numai pe mine, ci pe multi dintre colegii si prietenii mei. Pentru ca a trebuit sa fim simultan studenti, o-en-gisti, producatori de bani, urmaritori de vise si de pasiuni, si asa mai departe. Pentru ca a trebuit mereu sa facem reguli noi si sa evitam reguli vechi si proaste. Pentru ca a trebuit sa ajungem intr-un acelasi punct X in care se poate ajunge prin urmarea unui traseu dinainte stabilit pe ocolite, tragand tare, reinventand roata. Pentru ca am urmarit mereu burse in afara si alte realizari profesionale. Pentru ca nu ne-am permis, de exemplu, sa ne facem studiile la o institutie buna de invatamant, implicit la o institutie de invatamant din strainatate. Pentru ca abia acum in Romania aud din ce in ce mai multi tineri ca isi permit un masterat in strainatate printr-un imprumut, prin resurse proprii, prin ceva bani de la parinti, fara sa trebuiasca sa faca fata unei concurente acerbe pentru un numar extrem de mic de burse. Am fost (si suntem) un numar mic de oameni - am ajuns sa ma intalnesc la conferinte in 2007, cu oameni cunoscuti la conferinte in celalalt capat de lume in 2005 - hiperactivi, hipercompetitivi, si prea stresati pentru varsta noastra. Si totusi suntem o generatie care a reusit sa creeze ceva frumos in Romania si care - am incredere - poate sa instaureze normalitatea institutionala intr-o zi.

Citeste mai departe...

Cultura de noapte

Eveniment foarte, foarte dragalas in Bucuresti. In noapte de 22 spre 23 iunie are loc "Noaptea Institutelor Culturale", in care vreo 10 centre culturale din Bucuresti (evident, si ICR-ul e pe baricade) isi vor deschide portile pana la 6 dimineata. Mai multe detalii aici. Cu proiectii de filme, dezbateri despre educatie, concursuri de poezie, si concerte de jazz. Cred ca voi da o fuga pe la ICR (la un film de Radu Jude, si la un concert de jazz) si pe la Institutul Cervantes (la niste filme spaniole noi). Si poate sa o vad pe Miruna la Institutul Francez. Daca in ultima vreme nu vad decat Prepelitei colt cu Suvenir (prietenii stiu!), cam e cazul sa ma reintegrez in peisajul cultural bucurestean, nu?

Citeste mai departe...

Youth Delegate la Natiunile Unite

Si uite-asa se naste traditia institutionala. Daca esti interesat de politici de tineret, de dezvoltare internationala si de Natiunile Unite (si indeplinesti o groaza de alte criterii brain-based), atunci concureaza pentru a deveni urmatorul delegat de tineret al Romaniei la Natiunile Unite. O initiativa ORICUM, in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe si Autoritatea Nationala pentru Tineret, plus alti reprezentanti ai societatii civile care au fost de acord sa se alature proiectului, ca membri ai juriului. Informatii aici! Si un post fain pe blog-ul evenimentului aici.

Citeste mai departe...

Capcaunul legalist

Niste prieteni si colegi (nu spun cine) imi povesteau cum au avut la un moment dat o idee foarte originala de a organiza un eveniment de divertisment nemaivazut in Romania. Au redactat ei cu lux de amanunt detaliile evenimentului si s-au dus in cautare de sponsori. Au ajuns la o mare companie (nu spun cine, insa gura targului spune ca este brand-ul cu cea mai mare notorietate atat pe plan local, cat si pe plan global) si le-au prezentat proiectul. [***]

Compania nu a zis nici da, nici ba, si o perioada au tot amanat incheierea vreunui parteneriat, in final anuland "deal-ul". Suprize, suprize, insa. La cateva luni dupa respectivele discutii, compania cu pricina anunta cu surle si trambite organizarea unui eveniment de divertisment identic - ca locatie, format, concept, identitate.

Vina cui sa fie? Moral fara indoiala compania este vinovata. Legal, nu poate fi trasa la raspundere pentru ca prietenii mei - si aici ar fi vina lor - nu si-au inregistrat ideea/ planul de proiect la Oficiul de Inventii Si Marci. Pe de alta parte, am inteles ca furtul ideilor e la moda in Romania. De ce? Pentru ca suntem o societate bazata pe intelegeri tacite si pe compromisuri. Nu suntem o societate legalista. Nu avem mania contractelor si a avocatilor.

Tin minte ca, in prima mea saptamana de stat in SUA, am semnat mai multe hartii decat am semnat toata viata mea. De la intelegere cu administratorul caminului, pana la intelegere cu colega de camera. Mi s-a explicat ulterior ca americanii nu sunt suficient de rafinati ca popor pentru a-si rezolva conflictele prin negociere, prin intelegeri tacite, prin cuvinte de onoare si alte cele. Pentru ei, contractul (si, prin extensia, "Hartoaga" in genere) este sfant. M-am gandit ca asta s-ar putea datora si faptului ca noi, europenii, avem in spate cateva mii de ani de civilizatie si de exercitiu social, pe cand americanii au avut de construit o societate in cateva sute de ani. Si au fost nevoiti sa o faca functionala si eficienta.

Nu stiu de ce, dar intr-o lume in care resursele sunt limitate (si ideile la fel), astfel incat multi vor sa roada putine oase, parca imi vine si mie sa imbratisez primitivismul american si sa devin un soi de capcaun legalist, care sa vrea sa aiba totul stipulat in scris, sub semnatura. America m-a cam contaminat.

Citeste mai departe...

Romania e un ziar de scandal

Ieri ma revoltam ca pe prima pagina a mult-cititului cotidian "Libertatea", una din stiri spunea ca ministrul educatiei cauta infiintarea unei comisii "care sa gaseasca mijloace legale" (deja suna usor ilegal, dar asta e partea a doua) ca sa o dea afara pe Corina Vasile, profa care a avut o relatie cu un elev. Intr-adevar, acesta era marele subiect al educatiei romanesti care trebuie reflectat in presa... marea dilema, subiectul numarul 1 pe agenda publica. John tot timpul spune ca asta se datoreaza faptului ca presa e comerciala, si ca trebuie sa vanda. Eu nu inteleg cum de toate ziarele de la noi par tabloide, iar in afara exista ziare bune si cu articole de substanta, care totusi vand.[***]

Exemplu din presa de azi. Pe Hotnews - pentru care oricum am ceva mai mult respect decat pentru presa traditionala - apare un articol despre eliberarea lui Paris Hilton. O poza frumusica, consemnarea faptului, si citate din avocatul victimei. Asta e articol? Hai frate... In Der Spiegel apare un articol pe aceiasi tema, cu documentarea solida a tuturor "problemelor" din spatele faptelor. Cum s-au sesizat grupurile de aparare a drepturilor omului din SUA si procurorii ca eliberarea nu e conforma cu standardele de impartialitate in administrarea justitiei, cum creeaza un precedent periculos, cum perpetueaza un sistem al penitenciarelor "cu doua clase" (o problema serioasa si la noi, dar despre care presa nu are timp sa scrie).

Concluzia mea este ca presa ar putea face mult mai multe ca sa devina presa de calitate... ca sa ridice un pic nivelul publicului, sa educe... si toate astea fara sa intre in faliment si fara sa inceteze sa devina presa comerciala. Doar ca "romanii e comozi..."

Citeste mai departe...

Despre rusinea de a fi roman

Niciodata nu am ascuns faptul ca sunt din Romania. Si am calatorit ceva. Romania mi-a dat o perspectiva destul de complexa asupra vietii si cred ca a fi roman implica destule avantaje. Vreau ca la un moment dat in viata sa lucrez in/pentru Romania, pentru societatea romaneasca. Se stiu toate astea. Cu toate acestea, e imposibil ca atunci cand esti in Europa de Vest sa nu iti fie rusine ca esti roman. Sa incepi sa vorbesti cu prietenii romani in germana sau in engleza, de teama sa nu fii perceput si judecat ca fiind roman. De ce? E simplu.[***]

Londra. Leicester Square (un fel de Piata Romana). Magazine cu suveniruri si turisti multi. Galagie. Singurele voci romanesti veneau dinspre un grup de barbati imbracati extrem de prost, cu jachete slinoase din piele, pantofi “Mike/Rike” sau mai stiu eu ce alte facaturi. “Haide frate sa mai stam pe aici la combinatie. Sa-mi bag p***! Ai vazut ce aparate aveau japonejii aia?!”. Gara din Stockholm. Ceva mai murdara decat in 2005. Parea si mai putin sigura. Singurul anunt in limba engleza, care nu exista acum doi ani, era “take care of your belongings and beware of pickpockets”. In fata mea, singurii oameni pe a caror fata statea scris “vagabond/ infractor” au inceput sa vorbeasca in romana. Si sa evalueze foarte expert valizele calatorilor care asteptau in gara. Nu m-am putut impiedica sa asociez anuntul din gara cu invazia de indivizi suspecti, cu totii vorbind romaneste, care misuna de data asta in gara centrala din Stockholm.

Nordul Norvegiei. Eram mult mai relaxata in privinta ghiozdanului pe care il caram dupa mine. Cu bani, aparate foto, laptop, carti de credit. Gluma intre mine si Alex – pe care nu ma pot abtine sa o privesc cu multa tristete – era: “Stai mai calma cu ghiozdanul; n-or fi ajuns compatriotii nostri pana aici”.

Inapoi in Stockholm. Tren dinspre Narvik. Pe scaunele din spatele meu aud niste voci care imi sunau familiar. Un barbat cu burta si tricou mulat cu sclipici, doua femei al caror par foarte brunet era vopsit blond auriu, si ale caror talii deloc subtirele erau marcate de curele aurii late de 2 cm. Vorbeau intr-o engleza cu accent sud-est european cu un suedez, spunandu-i ca vin de la munca din Narvik. Baiatul sustinea ca e cantaret, iar fetele nu stiu exact ce ocupatie aveau, Ii aud spunand ca sunt din Ungaria. Si ma linistesc. Eram sigura ca sunt romani. “Uite, dom’le, ce prejudecati am”. Incep sa vorbeasca intre ei intr-o limba ciudata. Intelegeam perfect unele cuvinte. Cuvinte romanesti. Mi-a luat 10 minute sa imi dau seama ca erau romani emigrati in Ungaria, care incercau sa vorbeasca maghiara, dar nu prea le reusea. Cand au pus manele la telefonul mobil, am inceput sa zambesc trista. In aceiasi nota, Diana imi spunea ca nu a plans cand a parasit Manhattan-ul si a trecut pe Queensboro Bridge spre aeroport, ci atunci cand statea la coada pentru imbarcarea pe avionul Munchen – Bucuresti, unde din telefonul unui tip imbracat in geaca de vinilin o manea a inceput sa sparga strident aerul din jur. “Bine ai venit acasa!”

Inca o data, nu mi-e rusine ca sunt cetatean roman. De fiecare data cand voi fi intrebata de unde sunt, voi spune: “Din Romania”. Si totusi, mi-e greu sa nu intorc capul in alta parte cand vad astfel de scene prin Europa, sa tac, si sa incep sa vorbesc in germana.

Citeste mai departe...

Reciclati! Acum!!!

Unul din lucrurile cu care ma voi obisnui cel mai greu in Romania va fi indiferenta crunta pe care atat autoritatile, cat mai ales populatia, o au vizavi de mediu. Imi place ca in ultima vreme hotnews au inceput sa publice tot mai multe articole legate de incalzirea globala si responsabilitatea oamenii o au asupra ei (cred ca in prezent doar cativa conservatori americani mai au iluzii ca omul nu are nici o vina in toata povestea). De exemplu, intr-un articol de azi hotnews ne spune ca defrisarile care se petrec in lume intr-un interval de 24 de ore produc emisii poluante echivalente cu o flota aeriane ce ar transporta 8 milioane de oameni pe traseul Londra - New York. Credeti ca cele 34 de grade la inceput de mai in draga noastra Romanica, alunecarile de teren din ultimii ani, si problemele din agricultura se datoreaza vreunei pedepse divine?[***]

Posibil ca, din pricina inconstientei generale de care suferim, sa fie vreun pedepsitor divin care sa ne dea cateva palme dupa ceafa in prezent. Dar faptul ca abia in luna martie 2007 s-a deschis in Bucuresti prima groapa de gunoi capabila sa sorteze si sa recicleze gunoiul menajer a cui vina este? Ca sa nu mentionam ca respectivul stabiliment nu poate sa proceseze decat o zecime din gunoiul pe care bucurestenii il produc zilnic. In tarile nordice, exista vreo 8 compartimente diferite intr-o pubela de gunoi pentru 8 tipuri diferite de resturi. Ok, am renuntat de mult sa speram ca vom ajunge ca ei. Dar in Germania se recicleaza, in Austria se recicleaza, in Ungaria se recicleaza. Pana si in Mexic in toate casele resturile biodegradabile sunt separate de cele nebiodegradabile. Din cate tin minte,

Si ONG-urile romanesti ce fac? Dragos si al lui "Salvati Dunarea si Delta" mi s-a parut singurul efort sonor pe care l-a facut cineva ca sa atraga atentia asupra problemelor de mediu cu care ne confruntam. Dar pe cand campanii de advocacy sa ne schimbam mentalitatile si sa incepem sa reciclam? Pe cand lobby ca sa avem la fiecare bloc pubele compartimentate pentru sortarea gunoiului? Pe cand amenzi pentru cei care ignora cu o nesimtire crasa cosurile de gunoi compartimentate din gari, sau cele puse de Connex pe plaja? Simt ca ar trebui sa facem ceva in legatura cu asta. Vom vedea...

Citeste mai departe...

Olimpiadele Comunicarii - au obosit atletii?

Mi se pare ca Olimpiadele Comunicarii nu mai sunt ce erau odata... Si e trist, pentru ca erau una dintre cele mai faine alternative la educatia formala din facultatile de profil umanist. Parte din ORICUM-ul de azi a participat de mult la Olimpiade, in 2005 anume (Oh, those were the days, the R.ACORD days :)... in formula Cosmin, Ina, Razvan (recrutat dupa ce Cosmin, intr-un moment de mare inspiratie in Gara Lipscani, imi zice: "Hai sa iti trimit CV-ul unui baiat bun!"... si a fost dragoste de la prima vedere ever since), Andreea (un super element al echipei noastre, intrata in peisaj dupa ce Alex ne-a abandonat pe toti pentru sisteme de securitate si distractii olandeze), si cu mine. Cred ca etapa la care eram noi in acel moment - si la care simt ca sunt putini dintre actualii concurenti ai Olimpiadeler - este cea ma potrivita pentru a participa la un astfel de concurs. Sa va explic de ce.[***]

Anul 1, chef de munca si entuziasm, fara presiuni prea mari (job, semi-job, cautari-de-job), perfectionism, hotarare. Anul acesta Dragos Dehelean s-a rugat de participanti (inca primesc mesajele de pe lista de discutii) sa isi faca blog de echipa... in repetate randuri. Mi s-a parut un gest putin disperat de promovare a blogging-ului si a comunicarii on-line, cu rezultate dezamagitoare si fara mari sanse de dezvoltare constructiva in viitor. E suficient sa va aruncati aici un ochi asupra blog-urilor echipelor (e jos server-ul tuturor celor de la Olimpiade, asa ca nu prea pot sa includ link-uri). Low quality, man, low quality. Si o spun cu toata modestia si nepricerea blogger-ului "neprofesionist". Semn de oboseala institutionala a programului, as zice.

In plus, anul acesta s-au inscris mai putini participanti ca anul trecut la doua din cele patru probe ale concursului. In momentul in care in etapa preliminara ti se inscriu mai putini participanti decat locurile din etapa finala eu zic ca e un semnal de alarma. Personal, sunt cu atat mai mahnita cu cat aceasta criza de participanti s-a petrecut la Comunicare Institutionala, un domeniu care mi se pare vital pentru Romania.

In al treilea rand, mi se pare ca media de varsta a echipelor a crescut, ceea ce nu este bine, pentru ca impactul concursului asupra viitorului participantilor este diminuat proportional. De-asta am spus ca varsta la care am intrat noi in intregul joc (si am castigat!) era cea corecta. Apoi am vazut echipe (la institutionala, ca acolo mai tin minte) care participa pentru a treia oara, ceea ce iarasi da peste cap logica concursului, menit sa fie un "mock-session" care sa te pregateasca pentru viata reala. Am vazut de asemenea echipe ai caror membrii lucreaza deja in comunicare (o fosta colega de liceu printre altele), ceea ce iarasi nu mi se pare prea sanatos.

As fi interesata sa vad de la organizatori niste studii cu privire la efectul Olimpiadelor asupra participantilor. Analiza de la an la an. Stadiul/ stadiile la care se afla fosti participanti... opinia lor cu privire la exercitiul la care au participat la un an, doi, trei, patru ani dupa... Dragos, organizatorii, somebody?

All in all, felicitari pentru o idee extrem de buna pentru piata comunicarii din Romania, si pentru sistemul educational/ de formare in general. Dar watch out, ca sunt semne de oboseala!

Citeste mai departe...

Mor corporatistii. Cine plateste?

Cazul Raluca Stroescu. Tanara romanca, manager de audit la Ernst & Young, a murit din cauza epuizarii provocate de prea multa munca. S-a scris foarte mult despre asta. EVZ-ul de azi publica un reportaj de la inmormantare: Asa a parasit aceasta lume Raluca Stroescu. Intre un telefon mobil si zgomotul primei lopeti de pamant ce izbeste fara mila cosciugul. In comentariile care au curs dupa primul articol despre moartea tinerei, lumea a infierat capitalismul feroce care a ajuns sa roada bucatica cu bucatica din tineretul roman. Tolo (a ajuns sa imi placa blogul lui) deplange si el soarta baby boomer-ilor Romaniei (tinerii intre 30 si 45 de ani care isi sacrifica viata pe altarul multinationalelor), condamnand "cultura corporatista care isi incalca propriile reguli de HR". Nu stiu ce sa zic... am sentimente foarte amestecate vizavi de intreaga afacere.[***]

Reduse la esenta, multinationalele au (si nu vad de s-ar cuveni sa fie altfel) un singur obiectiv: profitul. Fac CSR nu dintr-un simt superior al datoriei, ci pentru ca angrenandu-se in interactiuni cu societatea din care fac parte rezulta beneficii de ambele parti. In extremis, singura datorie ce se poate prescrie multinationalelor este sa faca profit! Reducerea costurilor de productie este unul dintre mijloacele care servesc acestui scop. De ce sa angajez doi analisti cand pot angaja unul singur, dispus sa munceasca mult? Nu poti sa ii ceri unei companii sa se auto-regularizeze din acest punct de vedere si sa devina un fel de mama a tuturor ranitilor varianta soft. A impune coduri de munca si standarde de protectie pentru muncitori (a le dezvolta, monitoriza si sanctiona) este datoria statului. Le poti cere companiilor sa isi trateze angajatii uman si sa nu angajeze copii in sweat-shop-uri, dar de obligat nu poti obliga decat statul sa monitorizeze respectarea legilor.

Pe de alta parte, ce te faci daca exista angajati dispusi sa se sacrifice, in deplina cunostinta de cauza si semnand contracte ca vor sa munceasca 90 de ore pe saptamana fara sa le fie platite orele suplimentare, intr-o vajnica competitie pentru promovare si cu mirajul parteneriatului in zare? Poate statul sa intervina in acest contract? Raluca si multi alti tineri asemenea ei "si-o fac cu mana lor". Copiii care muncesc pe plantatii de bumbac ca sa purtam noi blugi marca X si Y nu au aceasta autonomie. Si totusi, in conditiile in care toate companiile sunt la fel de "dure" in privinta orarului si conditiilor de munca, mai sunt corporatistii cu adevarat liberi sa aleaga? Daca vor sa faca analiza financiara si aleg sa se mute de la compania A la compania B, se aleg cel mult in plus cu un meci de golf cu sefii o data pe luna, ca "bonificatie". In spiritul liberalismului clasic, omul este suveran asupra propriului corp. Daca indivizii aleg sa se auto-distruga, nu ii poti opri de la sinucidere! Daca Raluca ar fi avut propria afacere si s-ar fi surmenat la fel de tare, ar fi fost cineva invinuit si aratat cu degetul? Nu!

Ce vreau sa spun se reduce practic la urmatoarele aspecte: e de datoria statului, nu a companiilor sa reglementeze conditiile de munca, sa prescrie un numar fix de zile de concediu, un numar de ore de lucru pe saptamana, un salariu minim, samd. Si sa aiba grija ca toti sa le respecte, nu numai prazile usoare, gen IMM-urile, eternii copii oropsiti ai economiei romanesti. Si totusi, daca un subordonat alege de bunavoie sa renunte la toate aceste privilegii si se omoare lent, dar sigur, (cu contract, sub semnatura) are dreptul statul sa-l taxeze pe superiorul ierarhic al acelui om? Mi-e greu sa justific o astfel de interventie.

Citeste mai departe...

Incompetenta Optinova

Coco (la subscriu Clara si Irina) vorbeste de incompetenta sistemului medical din Romania. La ea, discutia porneste de la anticonceptionalele care se prescriu la noi dupa ureche, de la cele mai ilustre clinici pana la cabinetele de planificare familiala pentru elevi, studenti si alte categorii sociale oropsite. Eu in prezent ma pregatesc sa dau in judecata
Optinova! Si cu riscul de a fi catalogata drepta "aia desteapta care vine din America sa ne invete ea pe noi", chiar o voi face! Dupa cum unii din voi stiti, prin luna ianuarie mi-am facut aparitia in public cu o mandrete de pereche de ochi albastri, "bluer than the bluer skies and deeper than the deepest seas" (compliment via Andreea/Kreti).[***]

Respectivele lentile de contact (concomitent optice si cosmetice) fusesera achizitionate de la Optinova, cea mai veche si mai titrata optica din Romania. Pentru ca rareori prinde copilul pe acasa, mama a decis in ianuarie sa imi satisfaca micutul capriciu de a avea ochi albastri, asa ca mi-a platit consultatia cu "specialistul" Optinova, lentilele de contact (care mi s-au dat pentru 3 luni, desi ma indoiesc ca trebuiau purtate mai mult de o luna), si solutiile de curatare. Total: circa 9 milioane (lei vechi), daca mai tin minte bine.

Trecand cele trei luni de ochi albastri ca azurul, am vrut sa imi cumpar lentile noi din State, unde cateva seturi valabile pentru un an (in acelasi timp optice si cosmetice) m-ar costa cca 130 de dolari/ an, adica aproximativ de 4 ori mai putin decat in Romania. Cand sa ma duc sa imi comand lentilele... surpriza. Aveam nevoie de reteta din Romania. Sun-o pe mama, trimite-o pe mama la Optinova, roaga-i sa imi trimita copii dupa "documentele" ramase la ei (nu numai ca nu imi dadusera fisa/ reteta, dar nu imi dadusera nici cutiile in care venisera lentilele, cutii de pe care as fi putut afla caracteristicile lentilelor), si tot asa.

To cut a long story short, se pare ca marii specialisti ai Optinova mi-au prescris lentile de contact dupa ce au facut numai un consult pentru ochelari, pe o fisa care nu are valabilitate internationala, desi obligatia (conform, se pare, unor acorduri internationale) este sa elibereze o reteta (format universal), valabila timp de un an, oriunde in lume. Confruntati cu o samanta de scandal, si-au cerut scuze si au inceput sa o dea cotita... "cum ca, vedeti, s-a schimbat doctorul... cel vechi nu a lasat decat hartiile astea [total lipsite de valoare medicala, si fara date de contact pe ele], dar eu AS INTUI ca acestea sunt caracteristicile lentilei... stiti, asa sunt la toata lumea" [opinie rostita de una bucata doctor oftalmolog]. Caci se pare ca in Romania daca moare/ dispare doctorul, automat mor toti pacientii, intrucat de memorie/ arhiva institutionala nu s-a auzit. Din cate banuiesc, smecheria era sa ma faca sa vin tot la Optinova pentru urmatoarea pereche de lentile, unde iarasi sa mi se prescrie ceva "dupa ureche", cu cel mai profesionist zambet de customer care pe buze.

Concluzionand, in momentul de fata le-am scris o scrisorica amenintatoare si ma pregatesc sa vorbesc cu cei de la Protectia Consumatorului, apoi cu un avocat. Am vorbit intre timp cu medici oftalmologi ai New York University si cu administratorul clinicii de oftalmologie de la NYU (care mi-a explicat greselile juridice comise de "expertii" romani).

Ca si cu politica romaneasca, mi se pare ca si in servicii trebuie ca la un moment dat sa se impuna niste standarde de calitate. Un consumator platitor merita mult mai mult decat primeste in prezent in Romania, unde "merge si-asa!" (Sper ca nu pentru prea multa vreme...)

PS: Cutiutele sunt variatiuni amuzante pe tema "eterna si plictisitoare cutie pt lentile de contact" :)

Citeste mai departe...

Mai avem presa libera?

Am zis ca dupa furtuna politica din ultimele zile apele se vor calma... ca vom avea pe 20 mai un referendum, ca decizia parlamentului va fi amendata de vointa populara (in orice sens, dar in chip cinstit), ca Uniunea Europeana ne va trage de maneca, si mai ales ca vor urma cateva luni de guvernare in care fonduri structurale vor fi absorbite, institutii reabilitate, legi date, partide politice intarite... si mai ales cateva luni in care candidati decenti pentru postul de presedinte sa se nasca, si sa creasca, si intr-un final sa se infrunte in propuneri de politici si nuante fine de doctrina. Trag inca nadejde ca lucrurile sa se desfasoare asa cum imi doresc. Si totusi sunt foarte ingrijorata de o dezvoltare recenta pe care am observat-o in Romania. Poate spun truisme si poate o sa radeti de mine, dar mi se pare extrem de periculos faptul ca cele mai populare canale media (in special posturi de televiziune) sunt controlate de grupuri de interese puternic implicate in politic.[***]

Mama imi spunea azi pe gtalk ca i se pare ca televizorul e foarte puternic anti-Basescu. Credeam ca exagereaza. Si totusi mi se pare grav ca televizorul - din nefericire doza zilnica de mancare stricata pe care majoritatea romanilor o inghite cu nesat - este controlat de troici precum Sorin Ovidiu Vantu - Patriciu - Voiculescu. Cum mama mamii ei de treaba sa ai presa independenta cand trei din principalii actori implicati in conflict detin mare parte din ea? Si de pe pozitii de proprietari de trusturi de presa influenteaza politicile editoriale. Cum poti vorbi de independenta media cand un reputat profesor si analist politic, editorialist la Cotidianul, pe care il cunosc personal destul de bine si il admir foarte mult, anume Catalin Avramescu, primeste un telefon "de la conducere" in care i se spune ca "colaborarea noastra inceteaza... stii tu cum e"? Via Hotnews. Romania, trezeste-te! Eu aici habar nu am ce vede marea masa a romanilor, pentru care televizorul e si mama si tata. Eu citesc hotnews si EVZ si Cotidianul, si mai ales articolele din presa straina si mi se pare ca treaba pute rau. Si totusi...

Ii spuneam maica-mii de articolele tepene publicate in ultima vreme de editorialisti precum Dragos Bucurenci, Traian Ungureanu, Cristian Parvulescu. Tot incercam sa o asigura ca generatia tanara gandeste situatia, si ca nu poate fi influentata de comentarii/ viziuni/ reportaje de duzina prezentate la televizor de pretinsi analisti politici ori politicieni care dau cu putere din coate sa ajunga sa roada si ei ceva. Ii spuneam ca noi nu mai ne manifestam iesind in strada, ci purtand dialoguri inteligente pe bloguri. Ca cei mai cititi bloggeri romani au scris cu mult bun simt despre ce s-a intamplat (vezi posturile la Andressa, Zoso, Iosub, Tolo, si Tolo din nou - un post critic la adresa lui Basescu, dar foarte fain gandit, Piticu in multe posturi, inclusiv unele despre capturarea media, si multi altii - mii de scuze pe cei pe care nu am apucat sa ii citesc). Ca noi ne vom demonstra optiunile, dorintele si opinii mergand civilizat la urne. Ca vom fi prezenti in numar mare la alegeri. Ca vom priva presa cu ochi critici. Ca vom continua sa vorbim si sa gandim. Sper din toata inima ca numarul de tineri romani prezenti la urne pe 19 mai sa nu ma dezamageasca...

Citeste mai departe...

Piedici si inegalitati

Photo: Erik Eckholm pentru NY Times

In New York Times-ul de ieri a fost un articol foarte interesant si foarte convingator scris despre trista veste ca in statele cele mai sarace din SUA mortalitatea infantila a crescut vertiginos in ultimii doi ani. ONG-urile care dezvolta diverse programe de dezvoltare in comunitatile cele mai sarace din aceste state, comunitati alcatuite in mare parte (cum altfel!) din minoritati (in special negri si hispanici) leaga acest trend alarmant de taierea fondurilor in programe de tip Medicaid (servicii de sanatate pentru saraci) si alte programe de asistenta sociala. In acelasi timp, unul din reprezentantii statului sustine ca minoritatile sunt acelea care "nu cauta" programele de asistenta sociala si sanitara. Asta mi-a amintit de o replica venita din public ce mi-a intrerupt brutal prezentarea pe care am tinut-o vineri in cadrul Romanian Conference de la Columbia University.[***]

Vorbeam in cadrul prezentarii "Re-thinking Romanian Education is Re-thinking Its Future" (in curand disponibila online) de accesul inegal la educatie pentru anumite minoritati din Romania (persoane cu dizabilitati, copii romi). Imi scosesem datele din statistici oficiale ale Ministerului Educatiei si Cercetarii. Cand am rostit aceasta fraza, din public a sarit foarte agresiv o voce, a unei tinere din Romania ramasa la studii in SUA: "It's their fault, they are not seeking education". Am fost destul de uracioasa si cu cel mai dragalas zambet posibil am raspuns (exact asa am frazat): "We will gladly answer all comments and questions coming from the audience, as soon as we will finish the presentation, if we may do so".

Ulterior am discutat cu ea si am reusit sa purtam un dialog destul de coerent in care sa ii explic ca situatia socio-economica a comunitatilor de romi din Romania este atat de complexa, incat a spune "they are not seeking education" e o simplificare grosiera a problematicii. Si mi-am amintit de asta atunci cand am citit articolul din NY Times, care vorbeste, prin intermediul povestilor de viata ale unor femei, si fara comentarii parazitare, despre ce inseamna sa traiesti in Sud. Ce inseamna sa trebuiasca sa mergi 60 de km pana la prima clinica, unde de cele mai multe ori serviciile de sanatate maternala sa nu fie disponibile... ce inseamna sa nu poti merge la o clinica pentru ca ar insemna fie sa lipsesti o zi de la munca, fie sa lipsesti o zi de la scoala... ce inseamna sa nu poti manca decat mancare extrem de nesanatoasa, pentru ca nu iti permiti ceva mai bun... ce inseamna sa traiesti intr-un ciclu perpetuu al lipsei de educatie, lipsei de informare (cu privire la ocrotirea sanatatii, la metode contraceptive, la consiliere profesionala si personala), si lipsei de sanse reale de a trai mai bine. Tot vineri, American Cancer Society publica un raport in care arata ca minoritatile din New York (in special asiatici si hispanici) sufera in mod disproportionat de cancer, pentru ca nu beneficiaza de consultatii si tratament la timp. Cauzele sunt iarasi extrem de complexe: stigmat social, necunoasterea hatisurilor sistemului asigurarilor de sanatate, lipsa de consiliere, etc.

Exact aceleasi disproportionalitati se petrec si in Romania cu toate piedicile pe care le intampina categoriile sociale mai putin fericite. A... si cu ocazia asta mi-am amintit de programul "Cornulet cu lapte". Mai tineti minte ce misto s-a facut de el? Tin minte ca pustanii din 45 (scoala generala din cartierul rezidential Dorobanti, de langa liceul meu) isi luau cutiutele cu lapte si le puneau in fata masinilor cat timp semaforul de la benzinarie din Dorobanti arata rosu. Pentru ca masinile sa treaca peste ele, sa imprastie laptele pe carosabil, iar ei sa chicoteasca fericiti de pe trotuar. Timp in care se pare ca in comunitatile din sudul Romaniei, procentul de copii alfabetizati a crescut pentru ca cei mici au inceput sa vina constant la scoala ca sa manance gustarea guvernamentala. Ironic, nu?

De-asta ma voi bucura atunci cand voi auzi ca situatia politica se va normaliza, si ca vom fi capabili sa dezvoltam proiecte, sa absorbim fonduri comunitare, sa pompam bani in educatie si infrastructura in mediul rural, si tot asa. Dream on, dear, dream on! :)

Citeste mai departe...

Ziua cea mai trista

Azi a fost una dintre cele mai febrile si triste zile din viata mea. Am plans. De nervi, de dezamagire, de neputinta. Pentru ce s-a intamplat in tara, in mod evident. Cu fina ironie, Clara ne indeamna sa povestim ce treburi triviale faceam in momentul in care parlamentul (in momentul asta imi permit sa scriu "parlament" cu minuscula) vota suspendarea lui Basescu. Culmea destinului, fara a sti nimic din mareata marlanie ce se petrecea in tara, eu semnam hartiile oficiale care imi prelungeau sederea in State. Daca as fi stiut ce se petrecea, cred ca as fi rupt foaia de cat de tare as fi apasat cu stiloul ala. Ma intorc la vara, nu va temeti, povestea e lunga... Dar nu-i asa ca e ironic? Invatamintele de azi sunt insa dure...[***]

In primul rand am fost total dezamagita de reactia romanilor... din ce am mai citit prin presa - imi pare rau, dar la posturi romanesti de televiziune nu am acces - aceasta a fost foarte slaba. Generatia mea nu constientizeaza importanta functionarii corecte a politicului. Generatia parintilor mei intelegea importanta democratiei... fiind crescuti total privati de libertatile democratice, au iesit in strada in anii 90 si au creat Piata Universitatii. Au avut idealuri, au avut constiinta civica, au iubit participarea. Ce face generatia noastra? Nimic... "Nu ne pasa de politica". "Avem o slujba buna si avem ce pune pe masa". Atata tot. Mi-e sila de aceasta generatie lipsita de idealuri si de modele. Ei bine, in lipsa unui mediu politic sanatos o economie nu poate functiona. Si asta ar fi bine sa realizam cu totii.

Secundo, sa fie clar ca nu sunt fanul numarul 1 al lui Basescu. Imi displac liderii prea puternici si prea carismatici. Dar asa cum democratia este cea mai putin rea forma de guvernare, asa si Basescu este cel mai putin rau dintre toti actorii politici cu oarece reprezentativitate in Romania lui 2007. In plus, este un lider sustinut de popor. Si asta e tot ce conteaza. Daca poporul voteaza democratic un om, fie el si dictator, nu il poti acuza de falsa constiinta. Iar in prezent romanii l-ar vota din nou pe Basescu. Comparativ, matematic vorbind, actualul parlament reprezinta mai putin de 22% din romani. In plus, Curtea Constitutionala (organul fata de care toate celelalte institutii se cuvine sa fie deferente) a examinat si a spus: Basescu nu a incalcat constitutia. Basescu a picat politic si asta e foarte trist.

Terto, asa cum arata articolele aparute in presa occidentala, exercitiul total nelegitim ce a avut loc astazi in Romania arunca pe margine de prapastie calitatea noastra de membru in Uniunea Europeana. De aici decurge un carusel de rele... lipsa de credibilitate, lipsa de stabilitate, lipsa de fonduri structurale. Pe scurt, ne-am sapat o groapa adanca si sumbra. Iar ultima gaselnita cu "inventarea unei legi" care sa nu mai permita candidatura lui Basescu la alegeri e atat de barbara, incat nici nu merita comentata.

Multumesc Alex R, mama, Alex, Clara si Stefan (in ordine cronologica) pentru ca ati fost alaturi de mine in aceasta zi a frustrarii si a neputintei... Multumesc Zoso si Gramo pentru posturi.

Citeste mai departe...

"Puterea de a ajuta", 19 Aprilie, Centrul Ceh

Printr-un mesaj trimis de Lizi pe grupul de discutii al facultatii mele din Romania am aflat de un supereveniment ce va avea loc joi, 19 aprilie, la Centrul Ceh. Mi-ar placea mult sa ma fiu acolo! "Puterea de a ajuta" este un eveniment organizat de People in Need - unul din cele mai experimentate ONG-uri care lucreaza in programe de dezvoltare si cooperare internationala - si de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) din Romania.

Se vrea a fi un forum de discutii care sa genereze idei pentru strategia de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei in urmatorii ani, avand in vedere ca Romania a devenit tara donator si artizan, alaturi de ceilalti membrii UE, ai cooperarii internationale pentru dezvoltare. Vor participa la discutie reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe, si Comisiilor de Politica Externa din Parlament, si ai organizatiilor non-guvernamentale din Romania interesate de aceasta problematica.

E unul din primele forumuri de acest gen si este mare nevoie de el! Subiectul cooperarii pentru dezvoltare nu este in agenda publicului, nu beneficiaza de infrastructura institutionala adecvata, de cadru legislativ adecvat, de mecanisme de elaborare, implementare si monitorizare de politici publice in acest sens. Daca nu luam masuri curand, banii nostri ai tuturor se vor duce in directii gresite si nimeni nu va fi raspunzator in fata nimanui pentru asta!

Citeste mai departe...

Blog romanesc de politica

Salut lansarea unui nou blog... E un blog colectiv, lansat de colegii mei de la Civitas'99 - Asociatia Studentilor si Absolventilor in Stiinte Politice. Il gasiti aici: civitaspoliticsblog. Baietii vin cu background-uri mai academice, asa ca scuzati-le lipsa de experienta intr-ale blogging-ului.

Primele doua posturi sunt chiar interesante. George povesteste despre dilema in care se afla Romania, care trebuie sa aleaga intre UE si NATO, prescriind totodata o mai mare apropiere intre SUA si guvernul roman! Pentru mine, hranita de cateva luni bune cu portii zdravene de anti-Americanism, simplul gand imi da fiori. Andrei Tiut face apoi o analiza foarte faina a relatiei dintre presedinte si premier in Romania. Mi-a placut mai ales concluzia lui ca Romania nu poate avea niciodata presedintele pe care si-l doreste... Romania e o republica parlamentara, dar romaii vor un lider puternic si nu au exercitiul institutiilor democratice; astfel incat orice candidat, pentru a fi ales, trebuie sa promita masuri pe care legal nu le poate face. Ne-ar sta mai bine oare intr-o republica prezidentiala? Ne plac atat de mult individualismele si respingem rodajul institutional? Hmm... food for thought. Thanks, Andrei!

Anyway, every now and then, chiar merita sa vizitati blog-ul Civitas! Poate scriu si eu in curand ceva, caz in care CLAR va trebui sa il vizitati :)

Citeste mai departe...

Donatii Online & Global Giving

Documentandu-ma despre "campania doilasuta", am aflat de o alta initiativa faina. Donatii online e un portal infiintat de Centras - in parteneriat cu Gecad - prin care poti dona bani ONG-urilor pe care le sustii, si implicit poti contribui la avansarea unei cauze in care crezi. Site-ul mi se pare o mare realizare in Romania, si il salut din toata inima.

Mai interesant mi se pare insa Global Giving, care functioneaza pe acelasi principiu al banilor dati online pentru cauze sociale. Dar de data asta, donatorii finanteaza direct proiecte, nu organizatii ... si in felul asta gradul de accountability al ONG-ului (o problema uriasa in lumea non-guvernamentala), creste semnificativ. Imi place de asemenea cum cei de la Global Giving iti arata exact unde se duc banii tai (e pana la urma o chestie de marketing, dar are efectul scontat): "a donation of 50% will buy school supplies for one child, for one year" (as part of this project of increasing youth literacy in Haiti), "a donation of $1000 will build a classroom for 30 kids", etc. Check out site-ul un pic, pentru ca merita!

Citeste mai departe...

Doilasuta!

Sustin Doilasuta! Mi se pare una dintre cele mai tari initiative legislative din ultimii ani din Romania. Andressa este suficient de convingatoare in ultimul ei post, asa ca nu mai este nevoie sa incep si eu o pledoarie in favoarea acestei initiative.

Cum eu momentan nu am nici o sursa de venit in Romania :), de-abia astept sa imi conving familia si cunoscutii sa intre pe doilasuta.ro (la ora asta nu merge site-ul, dar probabil pentru ca in Romania e noapte si echipa tehnica lucreaza la ceva), sa isi gaseasca un ONG si sa redirectioneze catre el 2% din impozitul lor pe venit. Personal, as merge fie pe mana Fundatiei Codecs pentru Leadership (sau al altui ONG care face lucruri bune in educatie), fie pe mana unuia care lucreaza in campanii impotriva traficului de fiinte umane (Asociatia Caritas Bucuresti, Asociatia Alternative Sociale din Iasi, etc.), pentru ca traficul de fiinte umane e una din cele mai grave incalcari ale drepturilor omului care bantuie societatea romaneasca in prezent.

Citeste mai departe...

America...

Zilele astea am fost probabil mai romanca decat oricand. Am luat contact cu romanii din Queens, am fost pentru prima data la un restaurant romanesc, am fost la biserica romaneasca de Inviere, am vorbit romana, am vopsit oua, am respectat cat de cat traditiile, am sarbatorit Pastele intr-o familie de romani, si asa mai departe. Si totusi am ajuns sa respect si sa apreciez Statele Unite mai mult decat oricand alta data. America nu mai este de mult - mai ales in ultimii ani, de cand cu 9/11 si tot ceea ce decurs de acolo - taramul tuturor posibilitatilor. Si totusi ramane - speram sa nu fiu nevoita sa spun asta - tara celor mai multe posibilitati. Mi-am amintit zilele astea ce nu imi place la Romania, si de ce se cuvine sa apreciez Statele Unite. [***]

Sa o luam pe rand. In Queens mi-a placut... mi-a placut cofetaria romaneasca, insa senzatia principala pe care am avut-o este ca pana si cofetaria este mai autentica decat acasa... mai multe prajituri, mai bune, mai aratoase. Vanzatorii mai amabili, icrele mai bune decat orice se gaseste in comert in Romania. Cartierul... mai pitoresc de zeci de ori decat orice supermarket bucurestean.

A doua zi m-am intalnit cu Diana... Diana isi urmeaza visul in State; face civil engineering si economie. La un colegiu mic din Pennsylvania... dar face, in calitate de student in anul 1, cursuri extraordinare si deja va lucra la o cercetare in vara asta. Si multi studenti destepti au aceasta posibilitate inca din timpul studiilor universitare. In Romania nu tin minte sa existe asa ceva. Diana este aici cu bursa uriasa, iar incepand din aceasta vara va castiga bani - din munca de cercetare, din job-ul de resident assistant, etc. Mi-am amintit alaturi de Diana, incercand sa ne pregatim prezentarea "Re-thinking Romanian Education Is Re-thinking Its Future" pe care o vom tine la Romanian Conference la Columbia University, cate puncte slabe are invatamantul din Romania... nici nu cred ca trebuie sa intru in detalii despre cat de prost este construit sistemul educational back in our good old homeland.

A doua zi am fost cu Diana la un restaurant romanesc... Se cheama "Acasa" si e localizat in Sunnyside... Mancarea a fost singurul lucru bun. In rest, inca de la primii pasi in restaurant (ba nu, chiar de la firma ultra de prost gust de deasupra usii) te intampina un aer de kitch. Aceleasi chelnerite jenant de dezbracate, decoltate si machiate de la terasele de la mare din Romania, aceiasi barbati libidinosi cu ghiuluri la mana si bere Ursus in fata... numai ca, vai Doamne, in Statele Unite. Aceiasi lipsa impardonabila de respect pentru client... mai ales cand clientii erau doua fete tinere (mi s-a intamplat de nenumarate ori in Romania sa fiu tratata mai prost doar pentru ca la un restaurant eram numai femei, neinsotite de un barbat; dar niciodata nu am patit asta in State). Am asteptat nota 45 de minute!!! Am fost la zeci de restaurante in State pana acum... nu am mai asteptat nicaieri mai mult de 3 minute. Si nota a venit scrisa de mana pe o hartie uleioasa, si nu ni s-a dat voie sa o luam acasa... Oh, sweet Romania!

La biserica romaneasca (Sf. Dumitru de langa Central Park) mi-a placut mult... extrem de multa civilizatie si mult bun simt. Romani care traiau in State de zeci de ani.. Bine imbracati si foarte linistiti. Tineri sau batrani de 80 de ani, copilasi... cu totii pareau impacati cu sine. Erau romani si totusi traiau intr-o lume buna... o casa departe de casa. Cand preotul a citit din Sfanta Evanghelie, intai rugaciunea si multumirea s-au indreptat spre Statele Unite, apoi spre "tara noastra" Romania. Ca nota amuzanta, cele mai haioase erau cuplurile mixte... ele romance, ei suedezi sau americani sau israelieni... incercand sa mormaie "Hristos a Inviat" sub privire dragastoase ale sotiilor/ prietenelor.

Cel mai tare m-a marcat ziua petrecuta alaturi de Irina si de familia ei... mutati aici de 15 ani, imediat dupa Revolutie, doi tineri de 35 de ani si un copil de 5 ani au lasat totul in urma si au recladit totul aici. Veniti cu nimic in buzunar in afara de o diploma universitara si mult curaj... si-au cladit aici o viata frumoasa, facandu-si meseria pentru care au fost pregatiti (ingineri)... si-au cumparat o casa, fac excursii in Europa, inca mananca miel si cozonac, si-au trimis copilul la o scoala extraordinara, si in general au putut realiza lucruri pe care in Romania inca cu greu le poti realiza. Si mai ales nu ca inginer, doctor, profesor, samd. Si nu fara "un spate", fie el cat de mic (macar un apartament lasat mostenire de la parinti sau bunici, un acoperis deasupra capului, relatii profesionale, etc). Mobilitatea sociala este inca fantastica in State... iar clasa de mijloc educata este un segment extrem de important din populatie... preturile sunt inca mai mici decat in Europa (sa zicem la benzina si la bunuri de larg consum) si castigurile mult mai mari. Nu stiu cati avocati din Romania, si chiar din Europa, ajung la 35 de ani, de exemplu, sa aiba un salariu anual din 7 cifre (dolari americani, sa fie clar).

Cu o etica a muncii care inca lipseste, cu o corectitudine in spatiul public care lipseste si ea, cu o atitudine generala total eronata vizavi de societate , si cu un sistem educational rupt de realitate, mai sper doar in eforturile depuse de o mana de oameni ca lucrurile pot evolua in mai bine si acasa.

Citeste mai departe...