Coronita - simbol pentru ce?

Ce interesant... chiar cand puneam in discutie ratiunea de-a fi a sistemului educational romanesc care pune mare accent pe competivitate si mai ales pe competitie intre elevi, apare si in EVZ o dezbatere interesanta. Sa avem sau sa n-avem coronite la scoala? Pentru cei care nu stiu, de ceva vreme coronitele au fost eliminate si acum se pare ca sunt pe cale sa fie reintroduse, conform acestui articol.

Prietenii mei stiu ca am fost copil cu 10 pe linie si coronite in fiecare an. Mandria familiei, puse cu sfintenie la uscat an de an... Si totusi nu sunt de acord cu coronitele. Eu personal ma bucuram mult mai mult de cartile pe care le primeam... si am avut noroc sa primesc carti faine. Coronitele mi se pare ca perpetueaza un spirit de rivalitate nejustificat, cand toti copiii sunt diferiti si cand e mult mai valoros ca ei sa isi dezvolte talente si aptitudini, nu sa se chinuiasca sa obtina note mari la toate materiile ca sa ia coronita. Eu nu m-am chinuit... dar recunosc ca as fi ajuns mult mai departe daca nu ar fi existat mereu asupra mea presiunea de a lua coronita, de a fi buna si la mate, si la fizica, si la sport. Pentru ca as fi avut mai mult timp de reflectie in domeniile care ma interesau ... si cu ajutorul carora am ajuns sa-mi construiesc un rost.

PS: Poza e la misto... dar v-ati prins cu siguranta de asta :)

Citeste mai departe...

Pauza de Mexic - industrii creative

Dragii mei, sunt in Mexico City, care mi se pare mai proaspat si mai colorat ca niciodata. Din nefericire in loc sa explorez strazile, sa mananc inghetata, sa vizitez expozitii de fotografie si sa fac poze, eu stau protapita in mijlocul unui pat si scriu o lucrare pentru scoala - pe care o am inca restanta. Si mi-am amintit in felul asta de lucrarea despre industriile creative si cum ar arata o politica publica pentru avansarea lor in Romania si de faptul ca promisesem sa o impartasesc cu voi.

O puteti descarca de aici. Nu e nevoie sa spun ca i se aplica toate rigorile proprietatii intelectuale, nu? It's shareware, dar nu inseamna ca, daca citati din ea, nu trebuie sa mentionati sursele :) In plus, disclaimer: lucrarea a trebuit sa respecte niste tipare academice foarte stricte, asa ca pe alocuri nu e spectaculoasa. Pe scurt, despre ce este vorba? Romania are toate sansele sa ajunga un hub regional in industrii creative, daca tine cont de urmatoarele:

1. necesitatea unei cartografieri a situatiei actuale a industriilor creative;
2. necesitatea (cel putin temporara) a subventionarii distributiei si reproducerii produselor creative, si a productiei lor (in unele cazuri);
3. necesitatea cooperarii interguvernamentale (lucrul in grupuri mici si interdisciplinare de experti) pentru sincronizarea politicilor publice in domeniu;
4. necesitatea echiparii creativilor cu training-uri in domeniul business-ului si cu access la fonduri de dezvoltare;
5. necesitatea consultarii tuturor actorilor implicati (largi advisory groups);
6. suport social pentru creativi si pentru retelele lor informale;
7. promovarea industriilor creative in infrastructura educationala deja existenta;
8. sincronizarea politiciilor de comert exterior in industriile creative cu cele ale EU; posibila alianta cu lobby-ul francez.

Lucrarea contine cateva surse importante de documentatie pentru cei interesati. Recomand www.industriicreative.ro, postul asta de pe blogul lui tausance, eforturile celor de British Council in domeniu, ideile ORICUM in domeniu (Filter Design Competition) - caror ORICUMi le recomand sa pump up the work in aceasta arie. Enjoy :)

Citeste mai departe...

Ganduri despre NYU

Asta e primul dintr-o serie de post-uri pe care simt ca trebuie sa le scriu acum, cand mai am putin si plec din locurile care mi-au fost "casa" timp de aproape 10 luni din viata :)

M-am gandit sa incep cu New York University, pentru ca marti am avut ultimul curs aici. Si pentru ca imi pasa de educatia mea! Si cred ca educatia in general e unul dintre cele mai importante bunuri pe care le poti dobandi; in termeni de capital uman, in ciuda celor pe care tin minte ca le spunea Felix Tataru de la GMP la Youth Summit... ca el, cand se uita la un CV, sare peste sectiunea "educatie", educatia ramane esentiala. Si NYU pune un accent extraordinar pe calitatea educatiei.[***]

Sunt mai destepti profesorii de la NYU decat cei de la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti (voi vorbi numai despre FSP, caci cunosc cel mai bine aceasta institutie si mi-e destul de jena de restul facultatilor din Romania, asa ca probabil evaluarea mea la adresa invatamantului superior din Romania (comparativ cu SUA) ar fi mult mai dura daca as lua alte facultati in considerare)? Categoric nu! Intelectual, profii (in special cei tineri) pe care i-am avut in Romania, sunt extrem de bine pregatiti. M-au indrumat spre o gramada de lecturi bune, si mi-au raspuns la intrebari extrem de profesionist. Insa profii de la NYU au fost altfel. Mai dedicati profesiei, mai atenti cu felul in care isi alcatuiesc cursurile si syllabus-ul, mai atenti la nevoile studentului, mai apropiati de studenti, cu o mai mare disponibilitate de interactiune in afara cursului, mai amuzanti, mai destinsi, mai experimentati, MUUULT mai exigenti. Nu am intalnit nici un prof care sa stea la catedra si sa vorbeasca... Nici nu mentionez infamul "sa citeasca", pentru ca nu ii incadrez din start la categoria "profi" pe cei care fac asta. De ce au fost ei altfel? Pentru ca sunt destul de bine platiti, pentru ca sunt educati cu o altfel de etica a muncii in minte, pentru ca sunt socializati intr-un sistem care crede in educatie!

De ce altceva am mai iubit NYU-ul? Pentru ca s-a straduit mereu sa fie la curent cu tot ceea ce se intampla. Discutii publice pe teme actuale, guest lecturers controversati, cluburi peste cluburi de studenti - care dintr-un spirit civic destul de subtire prezent in Romania- reactioneaza in mod constant la tot ceea ce se intampla in jur, ultimele carti aparute achizitionate imediat de biblioteca (pentru ultima lucrare scrisa, jumatate din bibliografie era alcatuita din carti publicate in 2006 si 2007). Pentru ca are o baza materiala extraordinara - in comparatie cu Romania, nu cu celelalte universitati din State. Cred ca cel mai greu imi va fi sa ma descurc cu lipsa de carti ca lumea din BCU sau alte biblioteci din Romania. Cred ca nici acum, de exemplu, nu au fost in stare sa achizitioneze John Rawls la BCU - o carte fundamentala in stiintele sociale.

De asemenea am mai iubit NYU-ul pentru ca este o comunitate (mult mai putin unita ca alte universitati din State), dar incomparabil o comunitate fata de Universitatea Bucuresti. Cu un campus (cam imprastiat, ce-i drept), cu tricouri, cu multe cluburi studentesti, cu multe cantine faine, cu ziare (chiar citite de studenti), cu un set de valori, cu sali de gimnastica, cu identitate! Si mai ales orientata in primul rand catre student si nevoile lui (de la consiliere in cariera la burgeri vegetarieni).

Cel mai mult insa mi-am iubit colegii. Pentru ca au fost concurenta pe care nu am avut-o niciodata in tara. Pentru ca din 100, mai bine de jumatate sunt extrem de competitivi (inca o data, unitatea de referinta sunt eu, adica o persoana competitiva :)), pe cand in Romania sub 10 sunt asa. Pentru ca au fost incisivi si interesati de ceea ce se discuta la curs, pentru ca s-au angajat in dialog si dezbatere, pentru ca au venit intotdeauna cu textele citite, pentru ca au venit la cursuri (!), pentru ca stiau ca timp de patru ani sunt in primul rand studenti.

O sa spuneti ca asta se datoreaza banilor. Pentru ca la NYU (unde educatia costa in medie 200000 de dolari pe patru ani), atat cel care plateste, cat si cel care primeste banii sunt foarte constienti de termenii in care se desfasoara afacerea. E si asta, dar nu e numai asta. E vorba in primul rand de respectul acordat educatiei (de catre studenti, profesori, angajatori) si de concurenta acerba existenta intre institutiile de invatamant superb. Mi-ar placea sa ajungem la niveluri asemanatoare si in Romania... Incet-incet :)

Citeste mai departe...

Update

Mda... stau de aproape 20 de ore in biblioteca, dintre care 8 petrecute intr-un examen. Cam asa arata un om dupa astfel de efort... m-am mai prelucrat un pic cu sepia, ca altfel... Am trecut peste un hop, ceea ce este bine. Am avut un examen foarte fain la drept constitutional, un caz ipotetic ce pornea de la un act dat de congresul american in 1789 (care exista in realitate); se cheama Alien Tort Law si practic permite oricarui cetatean (indiferent de tara careia apartine) sa dea in judecata orice alt cetatean (la fel, indiferent de tara de cetatenie) pe teritoriu american, chiar daca fapta nu s-a petrecut pe teritoriu american. E un fel de jurisdictie universala in cazuri de tortura si alte grave violari ale drepturilor omului. O lege foarte, foarte progresista si care este inca in vigoare!

Sunt super energica... am baut o chestie energizanta, asemanatoare cu red bull-ul, dar care se cheama Cocaine :) Colegii mi-au spus ca e de trei ori mai puternica decat redbull-ul si adevarul e ca de cand am baut-o (adica acum 8 ore), mi se misca mainile pe taste ca si cum as fi un mic robotel. Yeye... energy!

Maine trec la industrii creative. Keep you updated on that, too :)

Citeste mai departe...

Standard pentru obscenitate

Cred ca toata lumea a auzit pana la ora asta de celebrul caz Gramo's World, aka Gheorghe Stefanov, lector al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti. Pe scurt, pentru putinii care nu stiu inca despre ce este vorba: Gheorghe Stefanov e angajat al sus-numitei facultati, preda filosofia limbajului parca (Wittgenstein & co.) si are un blog, co-autorat de el si sotia lui. Pe Gramo's World, Gramo (numele de blogger al lui Gheorghe Stefanov) a postat cateva poze cu el si sotia lui, amandoi goi la mare, facand nudism. De pe site-ul facultatii era un link catre Gramo's World, de unde se putea in mod evident ajunge la respectivele poze. Cotidianul Gandul a reperat treaba asta si a transformat-o intr-un scandal public. Rectoratul universitatii a declansat o ancheta, si Gheorhe Stefanov a fost sanctionat. Detalii tot pe blog. Mai multe detalii despre poveste in general, in articolul din Gandul, care a fost preluat mai tarziu de mai multe canale de stiri, inclusiv de hotnews, de unde am aflat si eu despre el, dar mai ales chiar din Gramo's World.

O multime de blog-uri comenteaza povestea. Cristi Neagoe (ma rog, aglomerarispontane) vorbeste despre credibilitatea blogurilor vs. credibilitatea mediei traditionale, despre libertate de expresie, despre identitate virtuala, Liberalism.ro discuta si el, si multe altele. Google it up pentru niste opinii interesante.

Acum ce m-a intrigat pe mine la intreg cazul, nu a fost chestiunea libertatii de expresie, moralitatii, statului profului in societate, si toate astea. Am fost mult mai tehnica cand am judecat cazul. In mod evident, legea privind statutul personalului didactic spune ca nu pot ocupa posturi didactice, intre altele, cei care se angajeaza in "practicarea, in public, a unor activitati cu componenta lubrica sau altele care implica exhibarea, in maniera obscena, a corpului". Conform acesteia, s-ar putea infera ca decizia rectoratului a fost justa.

Insa, nicaieri in lume nu exista si nu poate exista un standard universal pentru obscenitate. Si in State, libertatea de expresie in materie de sexualitate este neingradita, pana in momentul in care, conform standardelor comunitatii, fructul libertatii de expresie este considerat obscen. Ei bine, comunitatea Facultatii de Filosofie ar fi trebuit sa stabileasca standardul in acest caz. Comunitatea = 95% studenti! I-a intrebat cineva pe studenti ce cred despre asta? Care e standardul lor (al studentului = clientului = beneficiarului educatiei) de determinare a obscenitatii? Sunt convinsa ca, daca s-ar fi aplicat aceasta regula de bun-simt, atitudinea liberala care caracterizeaza in general studentii la filosofie ar fi dat o alta turnura cazului. Pana cand oare sa se considere ca regulile in lumea academica le fac profii/ administratorii, si nu studentii? Pana unde sa mearga centralizarea?

Photo: Howard Schatz

Citeste mai departe...

Invataminte de la Youthsummit

Youth Summit a fost un excelent prilej de gandire si de exercitiu critic. Ce-mi place mie mai mult “carevasazica” ☺

Mi-am dat seama cu multa tristete ca romanii inca nu stiu sa dezbata; nici nu au exercitiul polemicii/ discutiei, dar parca nici nu vor sa il incerce. Vorbitorii cu greutate mai mare de la summit, decidentii (reprezentanti ai variilor autoritati) care au vorbit in discutia de deschidere nici macar nu au avut dorinta cea mai vaga de a se angaja intr-un dialog, iar moderatorul discutiei, cu tot respectul pentru statura sa intelectuala – dl Hurezeanu – nu si-a luat (voit ori nevoit) nici macar pentru un minut rolul in serios. Astfel, cultura dialogului iarasi s-a ratat, eu am apucat sa vorbesc 3 minute, in speranta ca vom trece rapid la discutia reala, insa ceea ce eu am conceput drept mini-discurs introductiv s-a transformat, spre totala mea stanjenire, intr-o unica declaratie finala.

Romanii nu stiu ce e aia secventialitate intrebare – raspuns. Nu stiu sa conceapa rapid si eficient solutii. Abia in a doua parte a discutiei, vag s-au conturat, la presiunile pragmatice ale catorva dintre noi (Razvan, Dragos Bucurenci, si fara modestie ma enumar si pe mine in aceasta lista) ceva finalitati ale discutiei.

Oricum, summit-ul a fost un exercitiu excelent si, pentru o prima editie, a iesit chiar bine. Sunt convinsa ca editia urmatoare va reprezenta un mare salt inainte, intrucat romanii trebuie sa invete multe intr-un timp scurt. Si am incredere ca vor face lucrul asta. In ceea ce ma priveste, m-am gandit – dupa modelul Marian Stas, dar nici pe departe cu aceiasi pricepere, cateva lucruri pe care le-as schimba eu daca as fi ministrul educatiei.

1. as introduce un sistem de evaluare a profesorilor de catre elevi, iar in invatamantul preuniversitar, chiar si de catre parinti;
2. in functie de aceste evaluari (dar si de altele, facute prin alte mijloace) as introduce un sistem de salarizare diferentiata, de bonificatii pentru profesorii competitivi;
3. as incuraja invatamantul privat prin initiative legislative corespunzatoare (de la crearea unui cadru pentru infiintarea unui sistem de imprumuturi pentru educatie, la facilitati de pornire pentru institutiile private de invatamant);
4. as introduce progresiv, de la 20% in invatamantul primar, la 80% in invatamantul universitar, parcursuri optionale;
5. as incuraja colaborarea dintre facultatile aceleiasi universitati prin permisiunea acordata studentului de a-si alege, in numarul oficial de credite ECTS, cursuri de la oricare facultate, urmand concomitent o minima specializare (mult mai eficient decat exclusiva si deloc productiva specializare ce are loc acum la nivel de invatamant universitar);
6. as lega prin curriculum, internship-uri obligatorii, “vizite de studiu” in institutii reale, scoala de viata reala (copilul de liceu sa vada cu mult inainte de a se apuca sa manance meditatii pe paine ce inseamna sa fii arhitect direct dintr-o firma de arhitectura, samd);
7. as permite si incuraja implicarea elevilor/ studentilor in luare deciziilor, de la locuri rezervate elevilor (si nu numai cu insemnatate simbolica) in consiliile de administratie ale institutiilor de invatamant, precum si in toate comisiile si comitetele (instituite de guvern sau presedintie sau orice alt for decisional) ce se ocupa de educatie.

Si lista poate continua… cred ca e suficient un brainstorming cu orice 10 elevi luati de oriunde si ministrul educatiei s-ar alege cu nenumate propuneri concrete si fezabile de schimbare in mai bine. Voua ce propuneri v-ar trece prin cap?

Citeste mai departe...

Sisteme educationale

Astazi familia mea, care traieste in Romania, a primit o felicitare de la universitatea mea, New York University, institutie aflata, in mod evident, pe un alt continent. Intr-un plic cu logo-ul facultatii mele, College of Arts and Sciences, scria "To the family of ..."; inauntru, o felicitare in culorile colegiului (argintiu si mov), cu o vedere de iarna din campusul facultatii. "Wishing you all the best for the holiday season and a happy and healthy new year", Matthew S. Santirocco, Dean, College... La NYU sunt exchange student, deci nici macar studenta full, iar parintii mei nu platesc nici un ban pentru scolirea mea acolo. Am dovezi! Sic! (vezi foto)

In Romania, nu au primit niciodata nici cel mai mic semn de interes din partea scolilor mele, pe care, in mod esential, tot ei le-au platit (am fost la scoli publice, dar impozitele pe salarii se duc si la bugetul educatiei). Gestul facut de NYU nu e numai PR - desi e si PR - ci dezvaluie cateva diferente esentiale intre valorile sociale si familiale ale societatilor romana si americana.

In Romania intr-un mod fundamental nefericit, parintii isi cocolosesc copii atunci cand nu trebuie si acolo unde nu trebuie. Copiii traiesc cu parintii pana la 20 si ceva de ani, handicapati de proprii parinti in a-si lua existenta in propriile maini. Pe de alta parte insa, la sedintele cu parintii din liceu nu vin nici macar un sfert din parinti. In schimb, aceiasi parinti asigura copilului meditator la 5 materii cel putin. Sa faci parte din comitetul de parinti este privit ca o corvoada in Romania, pe cand in state PTA-urile (Parents Teachers Associations) sunt un nexus al comunitatilor locale. Romania pierde incet-incet - sau distorsioneaza total - valorile familiale. In cadrul cercetarii "O perspectiva asupra valorilor tinerilor romani", pe care am facut-o alaturi de ORICUM pentru cei de la British Council, 85 dintre participanti (tineri cu varsta intre 15 si 25 de ani) plasau - in virtutea unui instinct traditionalist de mult expirat, zic eu - familia in topul ierarhiei lor de valori personale (in fata scolii, societatii, banilor, prietenilor), dar in acelasi timp petreceau extrem de putin timp cu familia, comunicau foarte prost cu familia, samd. In State familia stie cum si cand sa isi ia mana de pe copil si cand sa se implice in viata copilului. Copilul isi castiga banii de buzunar de mic, iar independenta lui - mentala si financiara - e incurajata de timpuriu, desi familia vegheaza mereu intr-un mod foarte lucid, undeva acolo, in fundal. Si intreaga societate respecta familia intr-un mod mult mai sanatos decat in Romania.

Sistemul educational din Romania - ca tot vorbim despre el la Youthsummit - trebuie sa gaseasca modalitati de a implica familia in viata scolara (si implicit profesionala) a copilului - intr-un mod lucid, responsabil, si matur. Nu poti sa separi viata si educatia copilului din familie de viata si educatia lui la scoala. Sistemul educational nu se va schimba niciodata daca oamenii care traiesc in el nu il vor schimba. Parintii sa schimbe scoala, scoala (directori, profesori) sa ii schimbe pe parinti. Trebuie sa intelegem o data si pentru totdeauna ca mult hulitele "sisteme" nu exista in aer, ci sunt create de oameni, pentru oameni. Si numai oamenii le pot schimba.

Citeste mai departe...

De ce imi va fi greu?

Ma intorc acasa in vacanta. Timp de o luna voi sta in Romania. Minus 5 zile la Roma. Plec cu gandul ca despartirea mea de New York nu este definitiva. Sau cel putin nu este de durata. La anul insa ma voi reintroduce in realitatea romaneasca pentru o perioada mai lunga. De ce imi va fi greu sa fac asta? 11 motive, off the top my head, pentru care ma voi obisnui greu cu diferentele:

1. Nu ma voi mai putea duce in biblioteca la 2 noaptea, intr-o camera de studiu numai a mea, cu internet wireless, temperatura ajustabila si scaun rotativ;

2. Nu voi putea suna campus transportation la 3 dimineata, iar ei sa trimita o masina special pentru mine care sa ma duca gratuit acasa;

3. Daca am probleme cu vreo lucrare de semestru nu voi putea sa ii dau 8 mailuri profului sa il rog sa ma ajute, iar el sa imi raspunda la fiecare in maxim 5 ore de la trimiterea lui;

4. Daca am nevoie de ajutor pentru o lucrare nu voi putea sa il sun pe TA (teaching assistant) la orice ora, pentru a putea stabili o sedinta de studiu cu el a doua zi, la orice ora convenabila mie;

5. Daca am probleme cu o lucrare de cercetare, nu voi putea sa trimit online un mesaj bibliotecarului specializat pe aria mea de cercetare, iar el sa imi indice in maxim 3 ore de la trimiterea mesajului sursele la care trebuie sa apelez si unde le pot gasi in biblioteca;

7. Nu voi avea de ales intre cele 3 feluri de burgeri vegetarieni, serviti la oricare dintre cele 8 cantine ale universitatii, toate impecabil de curate si servind zilnic alte feluri de mancare;

8. Daca observ ca nu mai am bani de buzunar, nu voi putea intra imediat pe serviciul de careernet al universitatii, pentru a obtine in scurt timp o slujba part-time (eventual 10 ore pe saptamana, nu mai mult), on campus, platita cu 10-15 dolari pe ora, si astfel sa am senzatia aceea tipic americana "daca vrei, poti";

9. Nu voi putea iesi din casa cu 45 de secunde inainte sa plece autobuzul universitatii, pentru ca inainte de asta am vazut pe net orarul exact;

10. Nu voi primi mailuri de la universitate care sa ma invite la activitati gratuite pentru a ma relaxa in timpul sesiunii: breakfast servit special pentru studiosi la 2 noaptea, sedinte de yoga, screening-uri de filme clasice la muzeul de arta moderna, shopping session la unul dintre cele mai trendy magazine din Soho, cu reduceri contractate special de catre universitate pentru studentii lor, etc, etc.

11. Nu voi putea depune o cerere de achizitie, daca nu gasesc o carte in cele 12 etaje ale bibliotecii universitatii, si in mod rezonabil sa ma astept ca respectiva carte sa soseasca in maxim 5 zile lucratoare.

Si beware, astea sunt doar detaliile legate de scoala. Si de ce pare ca scoala e altfel aici.

Citeste mai departe...

Palme

Ieri am invatat o lectie foarte utila. Foarte dura si foarte utila. Orgoliul meu a fost destul de zguduit, dar ma bucur ca mi-am demonstrat mie ca sunt suficient de matura ca sa plasez invatatul din greseli (calm, cu moderatie, cu analiza cost-beneficii si fara precipitari vanitoase) deasupra iritarii de moment.

Stiti ca aveam de predat lucrarea respectiva. Am amananat pana in ultimul moment scrierea ei. Ma rog, au fost si niste factori obiectivi care pana la urma au contribuit la datul in bara (deadline-ul a fost ceva mai devreme decat ar fi trebuit, iar schimbarea a fost de ultim moment), insa situatia de baza ramane aceiasi. Aveam ipoteza, nu aveam inca variabilele foarte bine definite, am facut documentare pana in ultimul moment si am amanat redactarea propriu-zisa. Am stat incuiata in biblioteca o zi o noapte, insa nu am reusit sa fac o planificare foarte buna a subpunctelor si pana la urma am intrat in criza de timp. Dupa vreo 35 de ore de nesomn mi s-a facut rau, am ajuns acasa usor ametita, la 8 dimineata. Am dormit 40 de minute si am continuat scrisul. Am inceput sa dau rasol, imi tremurau mainile, timpul trecea si eu nu mai ajungeam la analiza datelor. Pana la urma am reusit sa finalizez o lucrare catastrofala, cea mai proasta mostra de academic writing pe care am produs-o pana acum. Deadline-ul era ora 14. Daca o predam la ora 16, picam tot cursul. Am reusit sa o predau la ora 14.20. Sunt convinsa ca o sa iau o nota foarte proasta, pe buna dreptate.

In ultimul semestru in Romania am facut doua chestii asemanatoare. Am reusit sa finalizez cu brio doua lucrari nedormind doua nopti. Mi-am imaginat si acum ca sunt Wonder Woman, ca eu pot si fara sa ma chinui ca toti muritorii cu planificare in avans, si asa mai departe. De data asta nu mi-a mai iesit.

Am fost foarte suparata pe mine. Am plecat de la curs aproape plangand. Ma usturau ochii si mergeam pe Broadway. Era un vant foarte puternic, care imi intra in ochi si ma ajuta sa combin lacrimile de furie (pe mine), cu lacrimi pur fizice. Si asa am inceput sa ma gandesc la "lessons learned". Si au fost multe.

Nu sunt Wonder Woman. Trebuie sa las orgoliul la o parte. Trebuie sa invat din greseli. Trebuie sa imi planific mai bine timpul. Nu le pot face pe toate. Nu la standardele la care trebuie. Merg inainte.

Citeste mai departe...

Panica

Este ora 12.45. Maine la ora 14 am de predat o lucrare de 25 de pagini. Nu am scris nici un rand pentru ea si inca am probleme cu gasirea indicatorilor si definirea variabilelor. Daca voi supravietui acestei experiente de sfarsit de semestru, inseamna ca am supravietuit in mod oficial primului meu semestru de NYU. Va tin la curent cu deznodamantul. Tineti-mi pumnii sa evit orice forma de spitalizare :)

Citeste mai departe...

Different Systems

Incep printr-o marturisire: nu am personalitate dubla. Dupa ce ati avut placerea de a lectura in detaliu povestile mele legate de aventuri nocturne prin lumea orientarilor sexuale fluide din New York, acest post va fi probabil un mic soc. Sa incep cu vestea cea mare: sunt in mod oficial reprezentant al tinerilor (mandria tarii) din Romania la cea de 62-a Adunare Generala a Natiunilor Unite; asadar sunt in mod oficial afiliata Misiunii Permanente a Romaniei la Natiunile Unite. Razvan imi sugera sa adopt titlul "Excelenta". Ma mai gandesc :)

In alta ordine de idei, ieri si astazi am participat la primele mele cursuri in lumea cea noua si mai mult sau mai putin minunata a Statelor Unite. Iau urmatoarele cursuri: International Security, International Law, Minorities in International Relations, Civil Liberties. La cald, sunt incantata si confuza in acelasi timp. Sunt incantata de International Security, un curs de masterat si doctorat, predat de un profesor de la Columbia (as in one of the best universities in the world). Desi purtand un costum impecabil, tipul este cel mai relaxat, intuitiv si amuzant prof pe care l-am vazut vreodata. Sunt diferente de ani lumina intre atmosfera de la cursurile din Romania si cea de la cursul lui. El e "Joe" noi suntem "Corina", "Kelly", "Mike", si asa mai departe. Spunem bancuri despre Bush, facem misto de fotbalul american, mancam bomboane, dar cand vine vorba de reguli, de participare activa la curs si in general cam de tot ce inseamna un comportament academic de mare clasa, se pare ca lucrurile devin terifiant de serioase. Avem de citit in medie 250 de pagini pe saptamana plus un ziar de mare tiraj; punctualitatea este respectata la secunda si parca tot umorul pe care tipul il pune in curs devine brusc daca nu negru, atunci cel putin usor acid. Suntem 15 studenti; oameni care sunt la al doilea masterat, proprietari de firme de avocatura, litigators, fosti asistenti la International Criminal Court, directori de ONG-uri din Sri Lanka, si tot asa.

Am fost azi si la un curs de Comparative Politics. Si mi-am dat seama de diferenta fundamentala dintre sistemul undergraduate din Romania si cel din State. In Romania, suntem obligati de la bun inceput sa ne alegem un domeniu (un major, sa zic asa) si de acolo nu ne indepartam. In State poti sa ai major in Biologie si minor in Gender Studies, sau double major in Maths si Filosofie, sau ca student la College of Arts and Sciences, major in Sociology esti obligat sa faci un fel de cursuri core, dintre care nu lipsesc fizica, estetica, spaniola si dansul. Astfel, la un curs semi-avansat de undergraduate cum e comparative politics, intalnesti un amfiteatru gigantic de oameni care sunt incapabili sa dea o definitie pentru "stat" sau pentru "politica", si care cu greu reusesc sa numeasca doua regimuri non-democratice din lume. In State ai toata libertatea din lume sa experimentezi, sa devii un fel de om universal postmodern, sa-ti exersezi intelectul in toate dimensiunile lui si sa te bucuri, in principiu, de o diversitate academica enorma. Spre deosebire de acest sistem, in Romania stim cu totii cum se petrec lucrurile. Pe de alta parte insa, un student de anul trei din Romania care nu a trecut ca gasca prin apa prin facultatea pe care si-a ales-o poate sa faca fata cu brio exigentelor cursurilor de masterat si doctorat de aici. Si e mult mai determinat, focusat, hotarat sa faca ceva cu viata lui. In State colegii mei parca trec printr-un continuu experiment. Poate tine si de un conservatorism al societatii noastre, spre deosebire de lejeritatea atotprezenta ce caracterizeaza lumea americana.

In rest, mai fac un curs de Civil Liberties, evaluat cu 4.85 pe o scara de 1 la 5 de catre toti studentii care l-au luat pana acum. E practic un curs de drept, cu assignments in fiecare saptamna, suprise quizes, midterm, research paper (de fapt un law memo), si final exam. Anul trecut din 70 de studenti, 55 au picat si 4 au luat A. Proful e fascinant, dar pare cea mai intransigenta si mai profi fiinta pe care am cunoscut-o vreodata.

Inchei intr-un ton mai degajat, anuntand sus si tare ca azi am fost sa inot si sa vizitez unul din centrele sportive ale universitatii. Fascinatie, deliciu, adrenalina, transpirantie, labe de scafandru, si casca de latex. Dulapiorul meu personal de la biblioteca sa incheie cu un seif, care are un cifru ce presupune invartiri stanga-dreapta conform unei scheme bine determinate, si trei numere ce trebuie nimerite in timpul invartelii. Am fotografiat parte din cladirile din zona campusului si postez fotografiile cat de curand. Am mancat sushi si am descoperit o bere japoneza dulce, ieftina, jucausa si exuberanta. Si acum sunt cam obosita. Mi-e dor de voi.

Citeste mai departe...

LGBT

Nu stiu cati dintre voi stiu ce inseamna LGBT. It stands for lesbian, gay, bisexual, transgender. LGBTul e o mare miscare la New York University. Au cluburi studentesti, organizatii, manifestatii si manifeste pentru diversitate si toleranta. S-au asociat mai nou si cu un alt centru pentru diversitate, astfel incat acum programele lor acopera si tot ce inseamna oameni non-albi de origine non-americana. Aceasta ar fi partea serioasa si politically correct a miscarii LGBT. Membrii acestui grup iau parte la luarea deciziilor, administreaza bugete si sunt ca oricare alta din microcomunitatile din NYU. Dedesubtul aisbergului misuna insa o alta lume, pe care am avut placerea sa o cunosc aseara. Si cu totii stim cat de mare este bucata de sub apa a aisbergului, spre deosebire de cea plutitoare in marea majoritara.

Aseara am fost la o petrecere intr-unul din cele mai renumite cluburi din NY. De fapt intregul deliciu al serii l-a constituit voiajul meu pana la acea petrecere. Clubul era Avalon, unul dintre cele mai renumite locuri din NY, cu o vechime de 30 de ani si localizat intr-o imensa biserica gotica. A fost mama si tatal tuturor alternativitatilor posibile si imposibile in muzica ultimilor 30 de ani. Aseara bunaoara, Avalon gazduia una dintre cele mai cunoscute petreceri din NY, anume Motherfucker (www.motherfuckernyc.com). Pentru a ajunge acolo, m-am pregatit alaturi de colegele mele de apartament, niste fiinte deosebite, care la 10 dimineata isi cos rochii, asculta Lenon, se pregatesc sa isi mai dea un pierce, isi revin din mahmureala serilor trecute si se uita la filme frantuzesti din anii 50. Ne-am imbracat in party outfits. The trashiest, the better. Eu aveam o fustita roz cu jupon, pantofi cu tocuri si tinte, plasa crosetata din bumbac pe post de bluza si mult machiaj in jurul ochilor. Am ascultat Radiohead si am intrat intr-un mood corespunzator cu Gray Goose si cranberry juice. Pornite de acasa intr-un final, am umblat in outfit-urile noastre semi-glam, semi-punk prin metroul newyorkez pana am ajuns acasa la Grevor. Grevor este resident assistant intr-un alt camin. Este un barbat superb, total gay si total beat. Cel putin aseara. Intr-o scena demna de Pulp Fiction ne-am plimbat prin mai multe camere de pe etajul lui si am facut cunostinta cu niste japonezi care isi faceau cel mai apetisant bong pe care l-am vazut in multa vreme. Grevor era imbracat in jeans bootcut, curea argintie, palarie verde de padurar cu pana rosie, gene false, sclipici in jurul pometilor, bratari fluorescente ii acopereau gatul, iar imprimeul tricoului lui era o banana in plin proces de decojire. Am baut noi cocktail-urilor la Grevor acasa, am dansat cel mai senzual David Bowie song din viata mea cu el - as in the typical superb gay, intr-o camera de viitor regizor (aceasta va fi meseria lui Grevor) decorata cu cele mai trashy accesorii punk-glam-rock-alternativ, inclusiv un picior de dama din plastic, care iesea din perete si era fastuous inconjurat de o instalatie electrica. La sfarsit am definit procesul de preparty cu ceva absint. Eu personal m-am abtinut. Si un alt amanunt, cu dedicatie speciala pentru Matei, Grevor colectioneaza Zanax.

Am ajuns intr-un lung drum zigzagat si zgomotos la Avalon, unde am facut cunostinta cu jumate din transgenderii din NY, cu multe fete in corsete si cizme, cu multi gay. Prin intermediul lui Grevor, care a hartuit constant toate cele 400 de persoane care stateau la coada de la intrare, am reusit sa vad o alta fata, probabil mult mai autentica si mai colorata a miscarii LGBT. Nu sunt scandalizata, nu sunt socata, nu dezaprob nimic. Poate pe undeva gresesc. Sunt doar uimita de curajul de a-ti afirma identitatea, de a fi glam, de a soca, de a fi dezinvolt si scandalos. Si nu stiu cum sa interpretez excesele care deriva din asta. Pentru o seara atributele esentiale ale dispozitiei mele au fost trash si glam. And I enjoyed it. Pana la urma la petrecere nu am mai ajuns. Am luat un taxi condus de un indian cu turban si alaturi de colegele mele semi-isterice am ajuns acasa, unde m-am prabusit in patutul meu colorat. Si inca ma gandesc la tot ce s-a intamplat ieri cu mine.

Citeste mai departe...