Wednesday, February 07, 2007

La conditional trecut



Zilele trecute am vazut Before Sunrise si Before Sunset. Recomandate de Clara, de ub Alex, de Alex si de mai multi prieteni, cele doua filme sunt intr-adevar remarcabile. Doi tineri (Ethan Hawke si Julie Delpy), el american, ea frantuzoaica, se cunosc in 1995 in timpul unei calatorii cu trenul prin Europa. Asa incepe rasaritul. Timp de 24 de ore colinda strazile Vienei, vorbesc despre oameni si viata, despre ambitii, ticuri, obsesii, detalii. Rad si se indragostesc. Dupa 24 de ore fiecare isi vede de drum, si 24 de ore magice, care nu ca le-ar fi putut schimba vietile, dar ar fi putut sa schimbe miscarile stelelor la un moment dat, se termina. Cei doi se reintalnesc intamplator peste 10 ani, in Paris, in Before Sunset - un film filmat cu exact aceiasi protagonisti, dupa fix 10 ani de la turnarea lui Before Sunrise, dintr-o singura bucata de pelicula! Jesse si Celine se regasesc, si vorbesc din nou despre aceleasi nimicuri, aceleasi pasiuni, aceleasi dureri si mici obsesii. Finalul ne lasa sa credem ca cele 24 de ore nu au fost ratate... decat poate cu 10 ani.

Initial, filmul m-a impresionat nu prin intreaga filosofie a sanselor ratate la care te indeamna sa te gandesti. Am fost impresionata de faptul ca Jesse si Celine nu mai poarta geci de piele si ghiozdane, ci sacouri si posete. Au maini mai alungite si mai osoase, au riduri fine in jurul ochilor si gurii. Ochii le sunt la fel de veseli, insa nu mai au 20 de ani. Acest "a nu mai avea 20 de ani" si totusi a fi la fel de tinar m-a tulburat destul de tare.

Ulterior, am vorbit pe skype cu un baiat pe care l-am cunoscut in urma cu cativa ani in Bulgaria... si care la vremea respectiva mi-a fost drag... si totusi nu a fost sa fie. Acum nu mai e student, ci om al muncii, are firma si e aproape logodit. Poate imi citeste blogul :) Invariabil m-am intrebat "ce-ar fi fost daca" si de acolo pana la un intreg carusel al lui "ce-ar fi fost daca" a mai fost doar un pas. Categoric, Before Sunrise si Before Sunset starnesc dileme.

5 comments:

cieloblu said...

si mie mi-a creat tulburari de genul 'ce ar fi fost daca' filmul asta si mai ales continuarea...

savoire vivre said...

Nu cred ca starneste dileme. Din contra, seria mi se pare intr-atat de sincera incat inlocuind toate cliseele filmelor de dragoste, toate sfarsiturile fericite sau tragismele dramelor, slefuiesc indragosteala pana la ceea ce este in esenta. Un moment de potrivire perfecta, de aliniere a stelelor daca vrei :). Dincolo de asta, partea a doua iti arata cum odata stabilita o legatura de acest gen, in ciuda anilor trecuti, a evenimentelor sau a distantei, acea legatura indura. Sunt fapte atat de simpliste si sincer prezentate incat ceea ce izbitor este contrastul cu traditia cinematografica a artificialitatii. Inteleg cum trebuie ca subiectul sa fie adaptat pentru gusturile si intelegerea multor oameni - deci romantele devin banale, cum povestea lui Jesse cu Celine nu se intalneste pe toate drumurile - deci pare speciala. Insa printre randuri, aceste filme a ceva care ar trebui sa miste invariabil macar o coarda din aorta oricui. Iar daca asta nu se intampla, identific problema de partea spectatorului. Corina, e sincer, evident si aproape scris in bold. Nu starneste nici o dilema, ci le lamureste pe toate inainte sa-ti dai seama ca le ai.

Corina said...

@savoire vivre... mai, mie mi se pare ca in simplitatea lui, si in felul atat de intim si de frumos in care ti se arata iubire, totul devine dilematic... adica pana la urma noi problematizam lucrurile si le complicam, cand am putea la fel de bine sa le simplificam; sau noi, dimpotriva, nu avem curajul sa ne luam viata/iubirea in maini atunci cand ar trebui sa depasim niste norma sociale, autoprotective si ale bunului simt... si asta e trist; si nu-mi spune ca tu nu ai dilema lui "ce-ar fi fost daca"

Clara said...

incerc sa ma concentrez mai degraba pe ce-ar fi daca

plug said...

clarice, te iubesc. ai spus exact ce gandesc. te-as contrazice doar in ceea ce priveste metafora cu alinierea pstelelor/planetelor. Asta se intampla o data la multi ani si dureaza cateva zeci de secunde. as vorbi mai degraba de o armonizare. el si ea sunt.. o muzica. si sunt asa orice s-ar intampla. pauza din mijlocul concertului, stranutul din public, falsarea clarinetului. nimic nu distruge armonia muzicii. nu exista ce-ar fi fost daca.. nu exista daca. muzica nu accepta conditionari. accepta doar armonia. care exista mereu sau nu exista deloc. restul e doar acompaniament.

Locations of visitors to this page http://rpc.technorati.com/rpc/ping