Amorul si Statele

Dupa o tentativa esuata de a ajunge in Bronx, azi am vazut pentru prima oara de cand sunt in State (anume aproape doua luni) un cuplu (de heterosexuali) sarutandu-se in public!!! Yey. La Astor Place pentru cunoscatori. De cand sunt aici am mai vazut fix trei cupluri tinandu-se de mana in public: doua cupluri de homosexuali si unul de batranei (batranica plus batranel) de generatie pre-Woodstock. Si azi in Washington Square Park erau mai multe veverite decat porumbei! Si mancau brocolli din pachetelul de pranz al cuiva. Dar chestia cu cei doi tineri amorezati de azi m-a fermecat total :)) Love is finally in the air! Not everything is lost.

Citeste mai departe...

Scoala in State

Vorbeam cu mai multi colegi de-ai mei care suntem implicati in the Undergraduate Exchange Program al Open Society Institute. Toti suntem din Europa de Est, Balcani, zona aceasta de picior de plai si gura de rai. Incercam sa facem comparatii intre universitatile de acasa si universitatile de aici. Universitatile din State castiga de departe batalia, dar nu din motive care ar parea evidente, de genul laboratoare mai bune, dotari mai bune, viata de colegiu mai amuzanta, etc, etc.

Profii nu sunt mai destepti in State. Am intalnit in Romania, in magistralul FSP (Facultatea de Stinte Politice, Universitatea Bucuresti), profi cel putin la fel de destepti, ba chiar cu mai multe carti publicate, si tot asa. Poate nu la fel de deschisi si de dispusi sa isi transforme job-ul intr-o pasiune, dar nu asta e esential aici. Formatul de curs e in mare la fel ca cel de acasa. In ceea ce priveste colegii de aici in comparatie cu cei de acasa, in mod fundamental nu exista diferente de inzestrari neuronale. Care ar fi deci diferenta?

In primul rand, in State 90% din studenti iau scoala in serios. In Romania procentul se inverseaza. La mine in facultate existau maxim 10% pentru care scoala era pe primul loc. Orice prilej de chiul era exploatat la maxim, cu o nonsalanta ce friza nesimtirea. Aici insa, studenii sunt altfel. Sclipitori sau nu, cu totii se agita. Nu lipsesc de la nici un curs, ii scriu profului email-uri de lamurire dupa ore, stau nopti intregi in biblioteca. In plus au si joburi si party-uri. Dar scoala e intotdeauna prioritara. Exista un spirit de competitie feroce si fiecare incearca sa isi mareasca GPA-ul in termeni absoluti, fara neaparat sa se raporteze la ceilalti.

Asta se datoreaza pe de o parte faptului ca platesc undeva intre 55000 si 60000 pe anul de scoala. Copiii minune, overachievers-ii din liceele americane, primesc burse enorme. Restul fac imprumuturi la care ajung sa plateasca si 20 de ani dupa absolvire. Dar in felul asta, asa cum bine spunea proful meu de Civil Liberties, fiecare isi face treaba. Ne spunea la un curs: "So... this class as you've realised by now, deals with law. Well.. you might don't give a shit on law, but this class is meant to teach you how to think well. And the hell with it. How much are you paying for it? About 6000, right? Well... that's about $400 per class. So I got to take it seriously. And so do you". Pe de alta parte, sa fii student la NYU sau la oricare alta universitate de top este o mandrie enorma pentru orice student din State. Inseamna prestigiu social, dar si ascensiune (economica si sociala). Education matters! Cand am fost in vizita la Cornell University, toti studentii purtau jachete cu Cornell University, umbrele, brelocuri, sosete, ba chiar cred ca si chiloti cu numele si logo-ul universitatii. Cati dintre noi am spus acasa cu mandrie "Sunt student la Universitatea X", nu vorbesc de alte gesturi publice de genul purtat vreun tricou al universitatii?

Per total, cred ca diferenta esentiala este ca educatia nu este luata in serios in Romania, pe cand in State este fundamentala. Si asta nu pentru ca in State nu ar exista si mijloace mai usoare de a face bani. In nici un caz. Dar asta e alta discutie, pe care o voi amana, caci ma grabesc spre biblioteca :)

Citeste mai departe...

Legea Cultelor in Romania

Ca vorbeam pe blogul lui Alex de miscari de protest, ca vorbeam aici de libertate religioasa, iata ca in Romania se protesteaza impotriva Legii Cultelor. Ma alatur si eu - din pacate de departe - acestei initiative, si va invit sa mergeti la evenimentele prezentate de organizatori aici.

Protestul ignora, din punctul meu de vedere si alte hibe ale proiectului de lege. Precum definitia data pentru cult, grupare, respectiv asociatie religioasa, si finantarea tuturor acestora. Cum protestul este facut de artisti in mod esential porniti impotriva riscului ca noua lege sa legitimeze cenzura, omisiunea este de inteles. De aici din State, lucrurile se vad relativ clar, conform ultimului International Report on Religious Freedom emis de Departamentul de Stat: in Romania se comit abuzuri si noul proiect de lege lasa loc pentru si mai multe.

Asadar, care sunteti prin tara, nu ezitati si alaturati-va acestei evenimentului Arta la -13 grade.

Citeste mai departe...

Moi suprarealista

In urma cu vreo patru ani inca mai scriam literatura. Nu mai am maiestria sa o fac. M-am schimbat. Clara a remarcat asta. Daca cineva care m-ar fi cunoscut de putina vreme si ar fi scris asta despre mine, l-as fi iubit si l-as fi urat in acelasi timp. Pe Clara nu pot decat sa o iubesc. Pentru ca ma cunoaste prea bine. Clara, pentru tine (privind inapoi/ spre Berlin cu manie... sau nu):

Citeste mai departe...

Espresso, chocolate chip, politica

Sambata dimineata Wilco, reprezentatul de tineret al Olandei la Adunarea Generala a Natiunilor Unite, si cu mine ne-am dus la o mica discutie cu organizatorii UN Global Youth Leadership Summit, eveniment la care vom participa si noi incepand de sambata. Premonitoriu poate, ne-am dus imbracati in tinuta de strada, fara costume, camasi si pantofi eleganti. Inainte de asta ne-am dus la cafea, sa punem la punct cateva detalii ce trebuiau atinse in timpul negocierilor. Dupa o discutie de 30 de minute, cu creionul in mana si notitele tabelate in fata, ne-am oprit si am inceput sa avem o discutie despre noi.

Wilco are 23 de ani; adica e mai intelept decat mine cu 3 ani. A inceput in mare ca mine. Foarte interesat de politica, foarte increzator in el, convins de faptul ca trebuie sa ajunga in prima linie a politicienilor si diplomatilor pentru a schimba lucrurile in Olanda si in alte locuri din lume. Ca nota de subsol, si Olanda se confrunta cu o crestere spectaculoasa a intolerantei si xenofobiei, iar Wilco si Consiliul Tineretului din Olanda duc de ceva vreme o lupta impotriva acestor vicii. Intre timp, Wilco si-a intrerupt studiile, a lucrat in Ecuador, Columbia si India, cu tineri expusi traficului de fiinte umane, muncii fortate, conflictelor (in calitate de copii-soldat). De un an de zile negociaza cu inalti oficiali ONU, face lobby in cel mai puternic sens al cuvantului si chiar reuseste sa faca auzita vocea tinerilor. Dupa un an de discutii si negocieri, Wilco imi spune ca vrea sa renunte la politica. Ca prin lobby si prin decizii de sus in jos ajungi sa misti cativa milimetri. Vrea sa faca un masterat in peacekeeping si sa lucreze in misiuni de mentinere a pacii. Nu crede ca toti politicienii sunt corupti, dar ma priveste parinteste si amuzat cand ii povestesc ca politica nu poate fi evitata, ca politica este in tot ceea ce facem, ca deciziile care ne afecteaza sunt luate de politicieni, ca pentru a fi eficiente pe teren politicile trebuie gandite bine acolo sus, etc.

Wilco vrea sa miste lucrurile de jos in sus. Sunt convinsa in continuare ca in Romania lucrurile pot fi inca miscate - si se cuvine sa facem asta - de sus in jos. Salut miscarile societatii civile din Romania, insa mi se pare ca inca suntem prea imaturi (democraticeste vorbind), ca sa putem renunta la politica atunci cand putem sa o schimbam. De aceea cred in continuare, ca intr-o tara care abia acum incepe sa isi creeze si rodeze institutiile democratice, este esential sa avem o clasa politica de calitate. Mi-ar placea ca cei care simt ca au inteligenta, tactul si priceperea sa faca lucruri mari acolo sus, sa aiba curajul sa o faca.

De destindere si colorarea blogului, anexez o fotografie cu mine si Wilco. Cam melancolica. Poate peste trei ani, cand si eu voi avea 23 de ani, voi gandi altfel. Sau poate Wilco va incepe sa creada din nou in politica.

Citeste mai departe...

Am descoperit TED Talks!

Cu ajutorul minunatilor Alex si - originar - Alex, am dat de TEDTalks. TEDTalks reprezinta o colectie de prezentari, lectures, discursuri, tinute de oameni captivanti - profesori, experti, militari, activisti, bancheri - pe o multime de teme, de la teoria guvernarii, la saracie, conflict, si fericire. Nu am apucat sa ascult (de fapt, sa ascult si sa vad, pentru ca toate prezentarile sunt de fapt filmari) decat una dintre ele, cea oferita de profesorul suedez Hans Rosling, de la Karolinska Institut.

Intr-o prezentare excelenta, nu mai lunga de 20 de minute si realizata foarte profesionist, cu tot felul de animatii si de slide-uri, Rosling vorbeste despre dezvoltare. Mai precis, arata ceea ce de mult este observabil in foruri precum ONU, si prea putin simtit in Romania, o societate in care mentalitati simpliste de tipul "unchiul sam vs. fratele ivan" inca persista, si in care realismul si power politics raman singurele filtre prin care este observata lumea. Rosling demonteaza cu mult umor si tone de statistici demne de incredere cateva mituri legate de dezvoltare si arata ca cum "the world if flattening off". Carcotasii ii pot reprosa folosirea instrumentala a unor indicatori si nu a altora, dar esentialul ramane. Primo, in lume sunt mult mai multe nuante de gri decat credeam. Secundo, exista progres in dezvoltare (prilej pentru kantieni si alti iluministi sa ciocneasca o bere). Per total, vizionare obligatorie pentru tot studentul la stiinte politice si extrem de recomandata pentru oricine altcineva preocupat de cum arata lumea.

Citeste mai departe...

Despre credinte si alti demoni

In ultima vreme este denuntata o tensiune din ce in ce mai mare in State intre liberalism si religie. Mediile academice americane se arata destul de preocupate de aceasta problematica si discutiile legate de libertate religioasa, libertati civile, multiculturalism, si asa mai departe, sunt contrapunctate o radicalizare evidenta a tensiunilor interconfesionale si interetnice in parti ale Americii precum Midwest, Sud si chiar California. Noua dreapta castiga teren, crestinismul radical devine tot mai pregnant, iar buna intoarcere la valorile crestine propovaduita de republicani chiar este reala in multe parti ale Americii.

Unul din cursurile mele de aici este "Civil Liberties". De cateva saptamani incoace discutam de freedom of religion, si de cum a evoluat aceasta libertate in contextul constitutionalismului american si in contextul practicii juridice de aici. De la excluderea treptata a rugaciunii din scoli, pana la ridicarea unui zid intre stat si biserica, de la acomodarea tuturor confesiunilor si credintelor posibile, incepand cu martorii lui Iehova si sfarsind cu conscientious objectivism.

Cu toate acestea, asa cum arata Stanley Fish in New York Times, intr-un editorial publicat dupa aparitia caricaturilor in Danemarca, se poate ca impacarea liberalismului cu religia/ religiile sa fie un mare balon de sapun. Toleranta liberala inseamna in fond si la urma urmei o neintelegere a religiei. Orice religie se bazeaza pe asumptia exclusivismului si infailibilitatii: exista un singur Dumnezeu, atotputernic, infailibil si preabun. Acele religii tolerate in masa de liberalism sunt de fapt variante diluate ale conceptului "religie". Pentru ca in fond, un liberal nu tolereaza agnostic, ci accepta acele aspecte ale religiei/ religiilor in perfect acord cu gandirea liberala. In felul asta, pe de o parte toleranta liberala apare drept intoleranta, si pe de alta parte religia apare ca fiind incompatibila cu secularismul. In aceste conditii poti sa fii bun crestin si bun cetatean in acelasi timp? Ori bun musulman si bun cetatean bunaoara?

Cand am vazut evolutia secularismului in State si cum a dus treptat la o afirmare din ce in ce mai puternica a religiozitatii, am crezut totusi ca ar putea exista o cale de mijloc. Un fel de ecumenism generalizat intr-o societate liberala. In realitate, mi se pare ca lucrurile astea nu pot fi impacate si, sincera sa fiu, nu stiu cat de puternic este statul liberal in fata diverselor credinte si religii. Si de fapt nu stiu cine ar trebui sa castige din intreaga batalie. Sau poate stiu, dar mi-e frica sa o spun sus si tare, pentru ca probabil as afirma prea raspicat un ateism de care nu sunt in intregime convinsa.

Citeste mai departe...

2 am Thoughts

Every day, every night of our lives, we're leaving little bits of ourselves, flakes of this and that, behind. Where do they go, these bits and pieces of ourselves? Right through the sheets and into the mattress, that's where! Pillows, too. It's all the same. (Raymond Carver)

Citeste mai departe...

Pour toi 2

Aveam 15 ani si ma intorceam din Sibiu spre casa. Copila mica si tulburata, indragostita si melancolica. Timp de sapte ore (trenul a avut intarziere) mi-am pus sufletul pe tava in fata unui necunoscut si mi-am varsat tot amarul. Nu am mai vorbit cu el de atunci, nu mai stiu decat ca il chema Laur si avea 25 de ani sau pe acolo. Mi-a fredonat melodia asta, care a devenit de atunci melodia mea de suflet. Am redescoperit-o azi in playlist-ul unui prieten, alaturi de tone de revolte urbane gen Parazitii, Da Hood Justice si asa mai departe. Nice contrast.

Joe Dassin - Et si tu n'existais pas

Et si tu n'existais pas,
Dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
Sans espoir et sans regrets.

Et si tu n'existais pas,
J'essaierais d'inventer l'amour,
Comme un peintre qui voit sous ses doigts
Naître les couleurs du jour.
Et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,
Dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
Que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,
Je ne serais qu'un point de plus
Dans ce monde qui vient et qui va,
Je me sentirais perdu,
J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,
Dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
Mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,
Je crois que je l'aurais trouvé,
Le secret de la vie, le pourquoi,
Simplement pour te créer
Et pour te regarder.

Citeste mai departe...

Tanar in lume

Ce inseamna sa fii youth delegate la Adunarea Generala a Natiunilor Unite? Este aceasta "functie" ceva mai mult de o calatorie la New York pe banii guvernului, o serie de discursuri plictisitoare si dineuri oficiale cu vin bun si aperitive frumos decorate? Noi, delegatii pe 2006 la AG, credem ca da. Am stat aici timp de doua saptamani, am facut lobby pentru ca fiecare tara sa includa un reprezentant al tinerilor din respectiv tara in delegatia oficiala a statului la Adunarea Generala, am discutat fata in fata cu ambasadori si inalti oficiali ONU problemele cu care se confrunta tinerii. Fiecare din noi a tinut un discurs in cadrul sesiunilor dedicate dezvoltarii sociale din Comitetul al Treilea. Fiecare a incercat sa discute cu ambasadorii si cu ceilalti delegati ai tarii lui la Natiunile Unite si sa prezentam cat mai clar posibil problemele cu care ne confruntam noi, ca tineri, astazi. Cand ne vom intoarce la casele noastre, vom incerca sa aratam si celor de acasa ce inseamna Natiunile Unite, ce poate sa faca aceasta institutie pentru tineri si mai ales ce putem sa facem noi - ca tineri - sa ne ajutam atat pe noi, cat si pe colegii nostri de generatie nascuti in spatii mai putin fericite chiar si decat amarata noastra de Romanie.

Putini stiu ca actuala generatia de tineri este cea mai mare generatie din istorie. Peste un sfert din populatia lumii are intre 15 si 25 de ani. In tarile subdezvoltate procentul atinge aproape 50%. Oricum, 80% din tineri in general traiesc in tarile subdezvoltate. Peste 200 milioane traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi, 80 milioane sunt someri, iar SIDA omoara zilnic aproape 8 tineri in Africa. Toate astea pot fi citite intr-un excelent raport al ONU: World Youth Report 2005. Tinerii sunt victimele migratiei, traficului de persoane - apropo, conform ultimului raport 60% din victimele traficului de persoane in Europa sunt femei si copii din Romania, si abuzurilor de tot felul.

Guvernele tarilor noastre, care s-au angajat prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului sa dedice 0.7% din PIB (0.3% in cazul Romaniei) asistentei pentru dezvoltare - care, apropo, nu e o forma de caritate, ci e o investitie si nu inseamna sa dai peste oamenilor, ci sa ii inveti sa pescuiasca - in mod sistematic refuza sa faca asta. La cat de interdependenta a devenit lumea asta mare, nu prea ne mai putem permite sa ignoram ceea ce se intampla in afara granitelor tarisoarei noastre. La nivel micro, precum bine stim, tinerii din Romania au probleme multe. Si nu e cazul ca liderii politici (ai Romaniei si ai lumii) sa ignore toate astea. Tinerii sunt probabil cea mai mare resursa umana a lumii si totodata cea mai vulnerabila.

Aceasta ar fi misiunea unui youth delegate la GA. Sa fie veriga de legatura intre tineri (cu multele lor probleme) si guverne. Colegii mei din Olanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Australia - tari care au de cativa ani buni incoace youth delegates la GA in mod constant - chiar reusesc sa faca asta. La anul, cand ma voi intoarce in Romania, planul meu este sa implementez o colaborare interinstitutionala foarte teapana intre Ministerul Afacerilor Externe, Agentia Nationala pentru Tineret si ONG-uri de tineret si sa incepem sa construim veriga lipsa. Imi fac temele acum la NY si la primavara ma intorc pregatita. Promit.

Astia suntem. Am muncit cu totii aici si greul abia incepe. Kofi e la mijloc! :)

Citeste mai departe...

De toamna

Simtindu-ma groaznic de tentata de a face ceva ce nu am mai facut deloc pana acum de cand sunt in New York, anume respiratul adanc, mersul la pas si nepricipitat, departe de telefoane, calculatoare si claxoane, azi m-am dus in Central Park. Soare cald si alintator, alei intortocheate, copii mici si blonzi, mozaic de frunze, veverite pufoase. Mi-a picat bine scurtul interludiu romantic, m-am relaxat, am avut timp sa ma gandesc la mine si la viata, nu am devenit excesiv de melancolica, dar mi-am dat seama de ce locuitorii acestui mare oras zgomotos si febril gasesc in Central Park unul dintre putinele locuri care ii deconecteaza de la pragmatismul vietii de zi cu zi. Iata si dovada.

Note de toamna (Central Park)

Citeste mai departe...

Roomies!

Pe noua mea colega de camera o cheama Natasha (tine sa precizeze ca numele e de origina rusa), e din Tanzania (tine sa precizeza ca "Tanzania e o tara calda in Africa") si primul lucru pe care m-a intrebat cand m-a vazut de dimineata iesind din dus a fost daca fumez iarba. Nu de alta, dar - zice ea - "eu sunt religioasa si nu umblu cu uneltele raului". Hahahaha! Ma scuzati ca scriu toate astea pe un blog serios, dar inca sunt sub impactul intalnirii.

Citeste mai departe...

NY secvential

Alaturandu-ma comunitatii bloggerilor romani traitori prin Romania sau aiurea si cu ochii larg deschisi la ceea ce se intampla in jurul lor, iata si gandurile mele despre NY. Amendament: sunt in NY de nici doua luni, iar in timpul saptamanii vad numai traseul casa (Chinatown) - ONU (45th Street, 1st Av) - facultate (NYU, Greenwich Village). Si chiar si pe asta tot cu metroul cel mai adesea. Courtesy of Lexington Avenue Express. In weekend-uri am fost plecata in DC, Pennsylvania, Ithaca si in rest viata de noapte a NY-ului mi-a cam mancat din energia in mod normal rezervata explorarilor turistice. Dar sa purcedem.

3 locuri care-mi plac in NY
1. Washington Square Park - pentru ca e boem, plin de saxofonisti, acordeonisti si chitaristi, studenti, catei si proprietari de catei, si veverite mancacioase; si e un fel de nexus urban al NYU-ului
2. St. Marks - de-a lungul si de-a latul este o straduta unde s-au instituit si destituit cam toate curentele inventate in muzica din anii 50 incoace; in continuare, salonul meu preferat de pierce-uri si tatuaje (schimba zilnic oferta speciala; ieri aveau tongue pierce la $25) sta alaturi de un restaurant chinezesc, un magazin de haine vintage si cateva gasti de bikeri
3. Battery Park - pentru ca e superb si romantic si caldut duminica dimineata, pentru ca pot vedea in zare Statuia Libertatii, in spate districtul financiar, in fata cativa butuci dintr-un vechi ponton; iar daca fac stanga imprejur pot canta Twinkle, Twinkle Little Star la un fel de patrat muzical infipt in asfalt, care o data calcat in picioare, scoate note muzicale

3 locuri care nu-mi plac in NY
1. Grand Central 42st Street - statie de metrou neprietenoasa, cu iesiri prea multe si mirosuri prea neplacute; apropo de asta, am gasit un site despre mirosurile din metroul din NY; fun, nu?
2. Midtown - cu exceptia Chrysler Building care e superba, in rest zgarie norii par butucanosi si oficiosi, mai ales atunci cand ii vezi zilnic in timp ce alergi spre birou
3. Staten Island - desi nu am fost niciodata mai departe de statia de metrou care o leaga de Manhattan, am impresia ca locul asta este ce poate fi mai plictisitor intr-un mare oras

3 localuri in care imi place sa ies
1. Sushi Lounge - cel mai ieftin si mai bun sushi din East Village, 50% off la orice ora; iar dupa 10 seara sake si bere tot la juma' de pret; iar berea japoneza e delicioasa!
2. Karpati Bar - in mijlocul comunitatii ucrainiene din East Village, acest local nu iti cere niciodata ID-ul si orice alcool tare costa 5 dolari; nu au Caipirinha, dar au un tonomat cu Oldies but Goldies
3. orice petrecere organizata de cei de la Nonsense (warehouse party, roof party, loft party); in general muzica electro in locatii experimentale; proiectii video si alternativitati

3 lucruri pe care un nou venit nu le-ar intelege in NY
1. de ce toti necunoscutii te saluta cu "Hi! How are you?" fara a le pasa catusi de putin de ceea ce faci, caci singurul raspuns socialmente dezirabil la aceasta pseudo-intrebare este "Hi/ Fine! How are you?" (dupa primele doua saptamani te obisnuiesti si nu iti mai intrebi prietenii internationali "Why the f*** do they keep asking me that if they don't f***ing care?")
2. de ce locuitoarele NY-ului poarta flip-flops indiferent de temperatura exterioara (am mai vazut si azi, desi afara nu cred ca sunt mai mult de zece grade Celsius)
3. de ce nimeni nu pare sa aiba tabietul cafelei de dimineata, iar morning coffee se transforma in morning coffee rush, cand toti functionarii ONU si alti corporate dudes alearga spre birouri cu pungutele maronii in mana, ascunzand cafeaua americana si eventual muffin-ul in ele

Cel mai fain cartier: The Village (be it West or East, desi ma simt parca un pic mai tentata de Est)

Cel mai scarbosel cartier: nu as putea spune, caci nu am explorat suficient (inca!)

Daca vreti sa va mai delectati cu alte variatiuni pe tema "orasul meu in trei pasi", puteti vedea blogurile lui Vivi, Ana, si Ovidiu. So... vive NY, si inapoi la invatatul pentru midterm-ul de maine.

Citeste mai departe...

Arta moderna

Duminica trecuta am fost cu Sneji la MOMA. In ciuda protestelor mai mult sau mai putin sonore ale multor personagii la care tin, imi place arta moderna. MUMOK din Viena mi s-a parut fascinant in primul rand prin arhitectura si in al doilea rand imi ramane drag prin faptul ca a fost primul muzeu occidental (deci ingenios, organizat, suprinzator, viu) pe care l-am vizitat.

MOMA asadar nu m-a mai suprins prin profesionalism - desi scoala moderna de a pune pe picioare muzee foarte profi e la ea acasa la MOMA, ci prin anume exponate specifice care mi-au ramas in minte si care ma bantuie de o saptamana incoace. Vitrina cu micute instalatii dadaiste, eclectice si noir, mi-a ramas foarte clar intiparita in minte. Joseph Cornell este un artist american care se pare ca a facut cariera in assemblage, iar la MOMA are expusa o papusa superba, de portelan, cu ochi aposi si naivi, cu buze mici si rosii, captiva in spatele unui labirint de gratii - de fapt, crengi de copac incarligate care par casante si solide in acelasi timp. In fata respectivei cutii am avut senzatia ca stau pe banca acuzatilor la un proces al intregii omeniri impotriva mea. Desi nici pe departe la fel de expresiva ca atunci cand te priveste fata in fata, iat-o pe Bebe Marie.
A doua micuta obsesie este intretinuta de sculpturile lui Giacometti. E incredibil cum acest artist reuseste sa aduca bucatele mici de material laolalta si sa modeleze siluete, subtiate si despuiate de orice element parazitar, ramase acolo pe soclu in esenta lor cea mai intima, transmitandu-i emotii pure si nimic altceva in plus. O data ce ai vazut una singura din sculpturile lui Giacometti e imposibil sa nu te treaca fiorii oricand te gandesti la ele, sa nu simti o durere in stomac si un usor tremur in degete. De cele mai multe ori suferinta construita si deconstruita, sculpturile lui Giacometti de la MOMA sunt o bijuteria pentru cunoscatori. Cei de la muzeu au realizat si un proiect online foarte fain despre Giacometti si operele lui.

Needless to say ca Brancusi e la loc de cinste in State, avand o jumatate de sala de muzeu plina cu sculpturile lui si fiind aproape la fel de fotografiat ca Picasso. Probabil prea autohton pentru a ma suprinde, Brancusi ramane de referinta. Si cum in MOMA poti face poze, iata doua - relativ nereusite, dar landmarkuri nonetheless, facute de Sneji.

Citeste mai departe...

Foto

Intr-un final, am gasit si eu cateva minute sa pun niste poze pe net. Enjoy.

New York + Washington

Citeste mai departe...

Stari

Departarea pare sa scurtcicuiteze distantele, simturile in general. Citeam asta ca fraza conclusiva in blogul unui prieten drag. Ma simt uneori atat de departe... departe de mine, departe de tot ceea ce are sens, de tot ceea ce conteaza in lume sau in suflete in general. Sunt atat de conectata la ceea ce se intampla in jurul meu, atat de alerta, atat de crispata, de calculata si de senina, incat imi este uneori frica de mine. Scurtcicuitarile produse de faptul ca ma aflu departe de oricine si orice capabil sa imi produca vreo urma de emotie s-au produs si se tot produc. Sunt de multe ori anesteziata. De fapt, simt ca cinci zile pe saptamana sunt anesteziata. Ambasadori, sedinte, negocieri, asfalt, lifturi, tocuri, parfum. Vineri seara, mi-am aruncat pantofii cu toc in coltul opus al camerei, am facut o pirueta in picioarale goale, mi-am smuls camasa scrobita si m-am prabusit peste o saltea gonflabila. Apoi am inceput sa bem cate ceva si sa ascult muzica. Un fel de Ada Milea in varianta americana. Kimya Dawson, albumul Hidden Vagenda. Versurile ma trezeau la viata, simteam ca incep treptat sa imi recapat temperatura, sa imi simt nervii picioarele, pulsul din incheietura, si genele descleiate. Brusc m-am ridicat de pe saltea, mi-am infipt talpile in pamant, dar fara nici o urma de rationalitate in gestica, ca si cum pe masura ce imi afundam mai tare degetele in parchet, imi luam zborul mai sus. Am inceput sa dansez si sa rad, sa ma invart in cerc si sa rad tot mai tare. Sa vorbesc tot mai tare. Si atunci am inceput sa ma simt mai aproape de mine, mai aproape de lume.

Stateam azi la o receptie. Aperitive sofisticate si vin alb. M-am ametit usor si am inceput sa ma indepartez tot mai mult de tot ce era in jurul meu si in acelasi timp sa revin spre mine. Pe mine mie reda-ma. Eminescian. Romantic. Mi-am intrerupt conversatia pe jumatate semnificativa pentru actiunile viitoare, pe jumatate meschina si gratuita si pretentioasa. Am iesit dintre lumanarele puse discret pe mese si dintre chicoteli si acorduri de piano bar si m-am refugiat intr-un colt de sala, am stat foarte putin pe messenger si m-am linistit. Intensitatea trairilor si revoltei pe care o experimentasem se estompa incet, imi recapatam respiratia regulata si mi se facea frig. M-am ridicat, am terminat conversatia, m-am indreptat calcat apasat spre sala din care plecasem si am revenit in mijlocul multimii. Entuziasta, spirituala, britanica. Cateva minute am captat atentia asupra mea. Straluceam. Simteam ca stralucesc. Apoi am reintrat in ritmul obisnuit. E ciudat. Nu imi dau seama care din cele doua (sau poate erau mai multe) stari este autentica. Care ma defineste? Unde sunt eu? Unde ar trebui sa fiu?

Sunt obosita. Mi-au amortit picioarele. Ma voi tranti pe saltea si voi suspina un pic si voi adormi mai fericita decat eram acum o ora.

Citeste mai departe...

De ce? (indice unu si doi si trei)

In ultimele zile am avut sansa sa asist la acele negocieri informale de care vorbeam nu demult. Bunaoara, am reusit sa vad cum o agentie ONU care isi doreste finantare in continuare trebuie sa iasa in fata, sa-si ajusteze vocea si sa realizeze o lunga dare de seama asupra prezentului si viitorului, explicand cum vede dezvoltarea pe viitor, pe ce vrea sa cheltuiasca banii si in general sa raspunda unui terifiant si pe alocuri existential "De ce?" venit din partea statelor membre si finantatoare totodata. Totul s-a desfasurat in spatele usilor inchise, dupa unul din pranzurile specifice diplomatilor, numai bune pentru impingerea sucurilor gastrice intru prapastia gastritelor si ulcerului. Mi-am dat seama cat de negru pe alb se rostesc lucrurile, cata franchete exista in diplomatie si pana la urma cat de elegant iti poti da jos mastile.

Sinistru a fost cand eu insami am fost inchisa intre patru pereti si a trebuit sa imi pun pe tava optiunile pentru viitor, in fata unuia dintre oamenii aceia minunati si carora ajungi sa le datorezi multe, care te trateaza autoritar si franc din momentul in care iti incredintezi aspiratiile mai mult sau mai putin revolutionare in masina lor de tocat. Asa a facut cu mine Cristina, cand eram prea orgolioasa si naiva sa imi dau seama ce pustiu de bine imi poate face prin atitudinea ei. Sentimental vorbind, am mai avut parte de astfel de zguduiri si cel care mi le-a provocat se cunoaste, intrucat a fost o data demult denuntat, la zi de toamna-iarna. Acum ambasadorul Romaniei la ONU m-a invitat la o discutie in biroul lui in care intrebarile pe care mi le-a adresat nu au continut nici o vorba parazitara. "In ce calitate te afli aici?"; "Care sunt pozitia si planurile tale in calitate de delegat de tineret?"; "Reaminteste-mi de ce tu esti cea mai potrivita persoana sa ocupi aceasta functie"; "De ce vrei sa ramai intern la misiune?"; "Ce ne vei aduce tu noua ca intern; ce speri sa obtii de la noi?". Raspunsurile se cereau a fi scurte, complexe si bine articulate, eventual presarate cu crampeie de fraze memorabile. Catre finalul conversatiei, miezul a fost dezvaluit: "Ce vrei sa faci pe viitor? Concret".

Am senzatia ca intrebarea "Ce vrei sa faci cand te faci mare?" se acutizeaza cu fiecare zi pe care o petrec aici. Ma framanta, imi roade capacitatea de analiza si de predictie, imi da puseuri de depresie, imi adoarme spiritul hiperactiv, si imi deconstruieste orgoliile. Vreau sau nu, e timpul deciziilor. Detest amanarile si mai am putine luni sa decid ce vreau sa fac cu viata mea. Am norocul (partial construit) sa intalnesc oameni care sa ma ajute in aceasta decizie. Mi-am deschis prea multe carari si prea multe optiuni se deschid la orizont. Acum trebuie sa iau decizia de a roti carma intr-o singura directie. Se contureaza din ce in ce mai concret optiunea de a intra in serviciul diplomatic. Practic, am ajuns sa cunosc si sa fiu apreciata de suficient de multi oameni astfel incat sa ajung sa patrund intr-un club destul de select. Greul vine insa abia acum, pentru ca trebuie sa decid nu numai ce vreau si "daca vreau cu adevarat", precum si "de ce vreau sa fac asta". O data cu intrebarea "de ce" analiza se rafineaza si mai mult, pentru ca trebuie sa raspund celor doua de ce-uri: "De ce vreau asta" si "De ce spun ca vreau asta". Analitic si justificativ trebuie sa ma conving eu pe mine ca ceea ce am ales e just. Trebuie sa ma hotarasc daca sa invat rusa sau spaniola, in spatele fiecareia dintre optiuni deschizandu-se ramificatii si limitari specifice. Trebuie sa ma hotarasc daca vreau sa raman o suma buna de ani in diplomatie, o activitata fundamental dezradacinanta, si mai ales in ce domeniu sa fac asta. Deocamdata continuumul drept international - dreptul drepturilor omului - interventii umanitare si responsabilitatea de a proteja e prea putin fin decupat. Trebuie sa ma decid daca ma alatur MAE de indata ce termin facultatea sau daca ma duc la Geneva/ Strasbourg/ Bruxelles pentru un masterat. Ambele decizii implica o suma de consecinte cu un impact profesional, dar mai ales personal, diferit si totodata nesubsumabile concluziei "e mai bine sa.../ e mai rau daca...".

Pe termen scurt jocurile sunt facute. Pe termen lung punctele si virgulele trebuie puse cat de curand. Rabdare si tutun (nu, nu m-am apucat de fumat - pentru mama) si mintea cea de pe urma.

Citeste mai departe...

Competitie si retorica

Ieri atingeam un nou record. Reusisem sa dorm in medie patru ore pe noapte timp de cinci zile. Fusesera cursurile, apoi finalizarea sarcinilor mele la UN Office of Sport for Development and Peace, un departament al ONU la care am lucrat timp de vreo trei saptamani inainte sa ajung la Misiune. La mijlocul perioadei de privare voluntara de somn am fost la primul meu turneu de dezbateri in State.

M-am inscris in Clubul de Policy Debate al NYU, la randul lui afiliat unei institutii foarte puternice si bine finantate din State, anume Cross Examination Debate Association. Pe scurt, este vorba de dezbateri in care doua echipe se confrunta asupra unei politici; afirmatorii si negatorii trebuie sa gaseasca cat mai multe argumente si dovezi pentru a-si sustine pozitiile, si asta de-a lungul unei confruntari adeseori foarte intensa, care dureaza o ora si jumatate. Anul acesta, tema este Curtea Suprema de Justitie, cu patru decizii extrem de controversate pe care le-a luat de-a lungul anilor (de la legislatia in materie de avort, pana la cea cu privire la prizonierii de razboi); practic, afirmatorul isi pregateste de acasa un caz, vine si il sustine (de obicei exista circa opt pagini de discurs pregatit de acasa), apoi rand pe rand, au loc ceea ce se cheama "negative constructive", "affirmative constructive" si la sfarsit cateva runde de rebuttals. Fiecare argument trebuie sustinut cu dovezi statistice, stiintifice (inclusiv stiinte sociale) sau testimoniale. Partea de cercetare pentru a sustine o dezbatere de tip policy este impresionanta, argumentele se intemeiaza pe varii paradigme, de la libertarianism la structuralismul lui Foucault sau aberatiile lui Zizek, alaturi de ilustrarea factuala pe care o dobandesc respectivele argumente.

Aproape in fiecare weekend cluburile de dezbateri de la diverse universitati din tara (grupate de obicei zonal) se intalnesc la un turneu. Exista trei niveluri diferite, in functie de experienta in materie de dezbateri a participantilor, prin intermediul carora se formeaza echipele. Regulile sunt foarte clare. Nici o secunda in plus pentru fiecare discurs, ordine stricta a interventiilor, structura argumentativa clar definita, retorica, analiza, eforturi pentru urmarirea si refutarea (sau sustinerea, dupa caz) a fiecarui argument, de la inceputul rundei si pana la capat, discurs cu discurs, pentru a duce la bun sfarsit cazul. Cinci runde de dezbateri intr-o zi, fiecare cu durata de o ora si jumatate, unul sau mai multi arbitri, preliminarii, runde eliminatorii, sferturi de finala, premii individuale, premii pe echipa, etc. O activitate extrem de organizata, foarte competitiva (exista si campionate nationale de dezbateri), prestata de unii elevi de liceu si studenti timp de multi ani la rand, un club foarte bine infipt in peisajul educational american, o retea de indivizi foarte destepti, care de cele mai multe ori ajung sa lucreze in consultanta la Washington. Pentru unii un mod de viata, pentru unii distractie si adrenalina intelectuala de weekend, dezbaterea inseamna in primul rand competitie.

Competitia si mai ales regulile competitiei sunt doua concepte mai putin intalnite in societatea europeana. La noi dezbaterea devine de cele mai multe ori o bucata de cauciuc contorsionat si intins in mai multe directii decat ar cere buna cuviinta. Argumentatia si logica raman titluri de manual de liceu, in nici un caz instrumente care pana la urma te invata sa gandesti. In plus, spiritul competitiv mi se pare ca a ramas intr-un stadiu rudimentar in Europa. Copiii americani sunt educati de mici sa exceleze intr-un domeniu, sa nu se multumeasca cu jumatatile de masura, sa se implice si sa devina lideri. Nu de toti se prinde aceasta educatie in spiritul competitiei, insa adeseori berile si taclalele europene sunt inlocuite aici de munca spre atingerea unor anumite obiective. Imi pare ca si americanii pot sa se distreze, insa in acelasi timp exista mereu spiritul de competitie care ii impinge de la spate oricand si oriunde. Ca in Space Race, ca in Arms Race, ca in toate cursele in care de altfel se implica.

La Cornell University - caci acolo a avut loc dezbaterea - am avut parte de zece grade Celsius, de caprioare pe peluza din fata caminelor din campus, de brazi, sandviciuri proaste, suc de portocale bun, calificare in sferturi de finala, somn putin, quesadiilas acceptabil, veverite, brazi, West Point Military Academy, Zizek, capitalism si anticapitalism, somn putin, Burger King pe fuga, cearcane, ras tembel pe drum, duba Ford numai a noastra, antrenori, coechipiera din Filipine, durere de cap (muuulta) si ceva somn pe drumul de intoarcere. De castigat cel mai mult cred ca am castigat de pe urma observarii in detaliu a unei alte felii din spiritul american.

Citeste mai departe...

Relatii internationale (susanele de culise)

De cateva zile m-am alaturat Misiunii Permanente a Romaniei la Natiunile Unite. Iau parte la sedintele Comitetului al Treilea, care se ocupa principal vorbind de dezvoltare sociala, drepturile omului, inteventii umanitare si alte chestiuni asemanatoare. Comitetul al Treilea face parte din cel mai inalt for de discutii din lume, anume Adunarea Generala a Natiunilor Unite, aflata acum la cea de-a 61-a sesiune. Toate tarile lumii au un vot in cadrul Adunarii Generale, insa din nefericire rezolutiile AG au statut orientativ. Astfel, exista un risc relativ considerabil ca ele sa ramana doar cuvinte insiruite in discursuri adeseori interminabile. De altfel, lipsa de capacitate pentru implementare este principalul lucru ce se reproseaza Natiunilor Unite. Sa speram ca reforma ONU - cea atat de indelung dezbatuta - va reusi sa forteze mana statele membre si sa delege organizatiei mai multa forta si autoritate pentru implementarea in practica a rezultatelor negocierilor.

Desi abia fac primii pasi in lumea negocierilor internationale, incep incet-incet sa imi dau seama ce inseamna relatiile internationale pe teren, departe de teoriile variilor autoritati academice in domeniu. Astfel, in ciuda reprosurilor care se aduc Adunarii Generale, rezolutiile si luarile de pozitii adoptate in cadrul sedintelor sunt foarte importante. Practic, e suficient sa asisti la cateva dezbateri si iti dai imediat seama de raporturile de putere din lume si de aliantele formate sau de cele ce sunt pe cale sa se formeze. Treptat, inveti sa citesti printre randuri si iti dai seama imediat unde sunt zonele gri, punctele de conflict, si asa mai departe. Mai mult decat atat, rezolutiile AG sunt "soft law", insa acest "soft law" (un fel de gentlemen's agreement extins) constituie baza viitoarelor tratate bilaterale si multilaterale. Practic, la AG poti descoperi radacina "hard law". Dintr-o singura privire iti dai seama cat de mica este Uniunea Europeana si cat de putina putere are la nivel global. Cum exista o intreaga miscare nealiniata (77 de tari in curs de dezvoltare constituie mai bine de o treime din statele lumii care pune serioase obstacole "aliantei greilor"), cum Mexic bunaoara este o tara in plin avant care investeste o groaza de bani si resurse umane pentru a se distanta de pozitia SUA - si cel putin la nivelul ONU, reuseste -, cum America Latina face jocurile de multe ori, cum Romania nu sta atat de prost pe cat ne-am fi imaginat, si in general iti dai seama ca deciziile cu adevarat importante se iau in spatele usilor inchise.

Sedintele Adunarii Generale au loc de la 10 la 13, si apoi de la 14.30 la 17. Timp de aproape un an. In afara acestui interval orar au loc asa-numitele negocieri informale. Cat de curand sper sa asist la o micuta reuniune inchisa a reprezentatilor UE si o sa va pot povesti mai multe. In aceste reuniuni se decid pozitiile, se confirma raporturile de putere, iar sarmul diplomatic devine mai important decat oricand. Din nou mi se confirma importanta elementului "resurse umane" in cadrul oricarei institutii. Din cate imi dau seama, diplomatii ca indivizi chiar pot schimba directia negocierilor si intr-un final pot influenta rezultatul unei politici. Componenta sistemica ramane importanta, dar nivelul individual joaca un rol mai important decat mi-as fi imaginat. Am foarte multe de invatat si incerc sa prind cat mai multe din zbor. Pana la urma, afacerile internationale nu sunt atat de scrobite pe cat par; in spatele intregii fatade impenetrabile si tehnice se ascund de fapt niste simple raporturi individ-individ. In concluzie, dragi tovarasi si prieteni, aveti grija pe cine votati, pentru ca pana la urma oamenii construiesc institutiile.

Citeste mai departe...