Departarea pare sa scurtcicuiteze distantele, simturile in general. Citeam asta ca fraza conclusiva in blogul unui prieten drag. Ma simt uneori atat de departe... departe de mine, departe de tot ceea ce are sens, de tot ceea ce conteaza in lume sau in suflete in general. Sunt atat de conectata la ceea ce se intampla in jurul meu, atat de alerta, atat de crispata, de calculata si de senina, incat imi este uneori frica de mine. Scurtcicuitarile produse de faptul ca ma aflu departe de oricine si orice capabil sa imi produca vreo urma de emotie s-au produs si se tot produc. Sunt de multe ori anesteziata. De fapt, simt ca cinci zile pe saptamana sunt anesteziata. Ambasadori, sedinte, negocieri, asfalt, lifturi, tocuri, parfum. Vineri seara, mi-am aruncat pantofii cu toc in coltul opus al camerei, am facut o pirueta in picioarale goale, mi-am smuls camasa scrobita si m-am prabusit peste o saltea gonflabila. Apoi am inceput sa bem cate ceva si sa ascult muzica. Un fel de Ada Milea in varianta americana. Kimya Dawson, albumul Hidden Vagenda. Versurile ma trezeau la viata, simteam ca incep treptat sa imi recapat temperatura, sa imi simt nervii picioarele, pulsul din incheietura, si genele descleiate. Brusc m-am ridicat de pe saltea, mi-am infipt talpile in pamant, dar fara nici o urma de rationalitate in gestica, ca si cum pe masura ce imi afundam mai tare degetele in parchet, imi luam zborul mai sus. Am inceput sa dansez si sa rad, sa ma invart in cerc si sa rad tot mai tare. Sa vorbesc tot mai tare. Si atunci am inceput sa ma simt mai aproape de mine, mai aproape de lume.
Stateam azi la o receptie. Aperitive sofisticate si vin alb. M-am ametit usor si am inceput sa ma indepartez tot mai mult de tot ce era in jurul meu si in acelasi timp sa revin spre mine. Pe mine mie reda-ma. Eminescian. Romantic. Mi-am intrerupt conversatia pe jumatate semnificativa pentru actiunile viitoare, pe jumatate meschina si gratuita si pretentioasa. Am iesit dintre lumanarele puse discret pe mese si dintre chicoteli si acorduri de piano bar si m-am refugiat intr-un colt de sala, am stat foarte putin pe messenger si m-am linistit. Intensitatea trairilor si revoltei pe care o experimentasem se estompa incet, imi recapatam respiratia regulata si mi se facea frig. M-am ridicat, am terminat conversatia, m-am indreptat calcat apasat spre sala din care plecasem si am revenit in mijlocul multimii. Entuziasta, spirituala, britanica. Cateva minute am captat atentia asupra mea. Straluceam. Simteam ca stralucesc. Apoi am reintrat in ritmul obisnuit. E ciudat. Nu imi dau seama care din cele doua (sau poate erau mai multe) stari este autentica. Care ma defineste? Unde sunt eu? Unde ar trebui sa fiu?
Sunt obosita. Mi-au amortit picioarele. Ma voi tranti pe saltea si voi suspina un pic si voi adormi mai fericita decat eram acum o ora.
Tuesday, October 10, 2006
Stari
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
http://rpc.technorati.com/rpc/ping
10 comments:
e doar o stare. sau ma rog, doua :)
(Siguranta de sine e un lucru mare, iar ca toate lucrurile mari, cel mai adesea nu exista.) Poate stii ca mie imi displac emotiile largi si opresive (liberatoare...), dar e o apropiere (la urma-urmei, impotriva dervisilor nu am nimic) de ideea ca viata nu are consecinte. Iar asta este lucrul cu adevarat interesant (Teodor Baconsky zice cool, pentru serenitate) la pasul facut inapoi pentru a vedea lucrurile, o secunda ai o perspectiva din care viata nu are consecinte, exista libertate, exista act, dar nu consecinte. Se spune ca reducerea la asa ceva e omul veritabil - sau mai degraba ca omul asta e mai adevarat decat cel speriat de consecinte...
Delfinul isi traieste viata sub apa, dar trebuie sa iasa la suprafata pentru a respira. Asta e natura lui. Nu-l poti separa in delfinul de sub apa si cel de la suprafata. La fel si tu. Esti mereu aceeasi, si sub apa si can vrei sa respiri.
Groaznica analogia cu delfinul, Alex, pur si simplu groaznica, Corina, nu il asculta, oamenii se pot schimba! Poate nu cu totul, dar mult, iar daca nu asumi chestia asta, ti se va intampla fara sa te prinzi, lucru cu care, imi inchipui, esti suficient de bine introdusa, in treacat fie spus. Corina, stoicismul e o politica proasta de tot, mai bine alcool si iluzii!
M-am hotarat sa fiu eu ala fara viata pentru inceput, pentru ca vad ca nimeni altcineva nu vrea sa faca agitatie. E un-cool ca sunt singur pe blogul lui Alex, ca el e singur pe al meu, iar ca Corina prinde comentarii obligate politicos in gasca, ce-ar fi ceva mai consistent! Spun fara viata, pentru ca, din experienta, oamenii au lucruri mai importante de facut, dar sigur e timp si pentru chestiile astea. Mi-e greu din antisocialitatea mea sa spune cestiunile aceste, dar facut fiind faptul, e cazul sa nu fiu acuzat de altceva decat o invitatie. Sa fie primita.
corina simte ca nu simte
Cu riscul de a te intrista, Titus, tind sa ii dau dreptate lui Alex. Iar Clara cu remarca ei "Corina simte ca nu simte" a suprins esenta problemei. E frumoasa imaginea din varful muntelui, cum ca viata nu are consecinte, insa atunci cand ma uit pe fereastra gandesc secventialist. Prezent, viitor apropiat, viitor indepartat. Nu pot fi mereu pe varful muntelui. Incerc insa cat mai des sa nu uit ca exista si perspectiva de mare adancime pe care o evoci tu. De-asta mai apreciez inca discutiile cu oameni ca tine, si inca ma bucur de arta, de poezie, de oprit in mijlocul vietii si gandit. Si viata mea aici, departe de orice atasament sentimental ori emotional, intr-adevar ma face sa simt ca nu simt. Cred deci, ca situatia e ceva mai putin complexa decat ti-ai fi imaginat. O sa discutam noi mai pe larg.
sunt de-acord cu ioz. e doar o stare. si mie mi se intampla cand muncesc asiduu [cam ca acum] ba la bal, ba la spital. nu mai simti cand obosesti facand ceva tot timpul. trece cu somn si plimbari si 'fo trei mailuri/telefoane comentarii prietenesti.
in alta ordine de idei, vorbeam cu ioana deunazi de tine si ne cainam ca una pe alta ca ne e dor de tine. tzoc! poc!
Mei.. Meriuca, multumesc pentru cuvintele de incurajare. Am un examen luni si inca sunt depresia pre-examen. In rest, cam tot asa cu starile, poate ceva mai acut ca de... dorul de iubiti si de patrie se mareste. Si mie mi-i dor de voi si rogu-te pupa si Ioana & Ilinca din partea mea. Btw, maturica de la ele imi impodobeste in continuare peretele :) Ne vedem noi la chefuri prietenesti in iarna. That's a promise.
adevarat, adevarat graiesti! sfanta tequila si sfantul vin, preaslavita bere si cuvioasa votca ne asteapta sa ne boteze pre toti intru legea prieteniei pipa pacii etc etc :P
multa bafta la igzamen, da' no stress ca n-are rost, stim noi ce-ti poate pielea...cat despre dorul de prieteni uite-ne poate si-ntrun mail cand blestematul de timp mi-o permite. ;)
over and out
Post a Comment