Muzical extrem

Beautiful, beautiful, beautiful... am vazut in seara asta Spring Awakening, un musical bazat pe o veche piesa a germanului Frank Wedekind, interzisa timp de aproape 100 de ani in Europa... Asa cum bine sugereaza si titlul, piesa este despre varsta marilor descoperiri... despre treziri de tot felul, in sfera sexualitatii si a individualitatii in general; sinuciderea, persecutia, dogmatismul, violenta domestica, homosexualitatea, academismul, iubirea sunt alte teme ale piesei, puse in valoare de cativa actori fascinanti si de o muzica de exceptie (Duncan Sheik e compozitor). Ce mi-a placut mai cu seama la Spring Awakening [***] a fost ca mi-am dat seama de ce musical-urile sunt creatii artistice de valoare...

V-am spus ca le consideram frivolitati teatrale. Pana la urma mi-am dat seama ca teatrul in sine e o arta a artificialului, a mastilor si costumelor, a tonurilor exagerate si a glam-ului. In teatru declami, nu vorbesti. Teatrul nu e film... teatrul nu e simulacru de realitate. Iar musical-ul impinge toate aceste impresii din teatrul clasic la extrem, devenind astfel un fel de teatralitate in esenta ei.

Spring Awakening e o piesa trista... e un musical trist, caci exista si asa ceva. Exista la un moment dat o scena de inmormantare, o scena in care o adolescenta vorbeste de felul in care este sistematic violata si batuta de tatal ei, si o alta in care o tanara moare in urma unui avort la care a fost impinsa de proprii parinti. Benjamin la un moment dat a plans... si pe buna dreptate.

As vrea sa iau cu mine teatrele de pe Broadway si sa le import in Romania... cu microfoane si decor, cu public si actori. Si cu muzicaaa... :)