Wet, wet, cold, wet

Sunk in damp environment :) Nu chiar, dar in 15 minute plec spre Cascada Niagara. Cum din nefericire nu mai imi permit vacanta fara internet, re-bloguiesc curand.

Citeste mai departe...

A Time Out of Time - Coney Island

Omul e facut 80% din apa, parca. Eu cred ca sunt facuta 80% din apa, si 20% din nisip. Am fost miercuri la Coney Island, un loc din Brooklyn pe care Walt Whitman il considera un nas de balena :) De fapt, daca te uiti pe harta asa arata lucrurile. In 45 de minute de mers cu metroul - a si sa nu uit, multumesc Vivi pentru inspiratie - am ajuns la mare... la plaja. Mi-era atat de dor... Zburdam si topaiam ca un copil de 5 ani dus de parinti in parc la vata de zahar ars.

Coney Island e o statiune deschisa prin anii 20, initial singurul loc din New York populat cu trei parcuri de distractii, faleza si promenada. Intre timp, parcurile de distractii au disparut partial, dar daca te duci in Coney Island ai senzatia unei intoarceri in timp. Asa cum imi imaginez Constanta prin anii 50... de fapt, pe faleza de lemn din Coney Island (faleza pe care mi-am purtat si eu piciorusele) a fost filmata celebra scena in care fusta cea alba a lui Marylin se ridica periculos de indecent in aer.

Pe plaja din Coney Island timpul s-a suspendat cateva clipe... eram doar eu si oceanul si gandurile mele... ganduri multe, mult prea multe. Mi-e dor de vama si mi-e dor de romantism.. In curand se pare ca parcul de distractii - anacronic si boem, si totusi functional - din Coney Island va disparea, la fel si firmele pictate manual in anii 70.. Vreau o Salvati Coney Island! Music, love, oceanwaves.. ehe.. :) (click pe imagine pt albumul foto!)

Coney Island

Citeste mai departe...

Omul in imagini

Warsaw, Poland: A Polish woman holds a cross and flowers as she demonstrates with 4,000 people in support of efforts by the far-right governing party to get the country's tough anti-abortion law anchored in the constitution.
Photograph: Wojtek Radwanski/AFP/getty Images

The Guardian publica in fiecare zi, in cadrul sectiunii de stiri internationale, 24 hours in photos... Check it out often, pentru ca merita. Tin minte ca si la Gaudeamus in Bucuresti este o expozitie similara in fiecare an, insa cu anul respectiv "in photos"... de fiecare data selectia fotografiilor ma lasa pe ganduri... omul in toate formele lui de manifestare social-politica. Fascinant. Gracias, Marco!

Citeste mai departe...

Primetime Torture

Primetime Torture este un proiect al cunoscutei organizatii Human Rights First. Monitorizand principalele canale TV din State, HRF a constatat o crestere spectaculoasa a scenelor de tortura din productii TV cu mare succes la public, difuzate in prime-time (Alias, Lost, Law and Order, etc.)... mai mult decat atat, baietii buni si eroii justitiei americane sunt cei care folosesc tortura la modul cat se poate de inocent.. and the mob applauds!

In plus, se pare ca respectivele productii au o mare influenta asupra personalului armatei americane, care considera ca asa este firesc sa actioneze la locul de munca. Ceea ce e fain este ca HRF, alaturi de cativa producatori de la Hollywood lucreaza la un documentar in care sa arate tinerilor soldati diferenta intre ceea ce vad la TV si tehnicile de interogatie/ detentie acceptate conform dreptului (national si international).

Ma intreb cati dintre noi percepem ca multe din lucrurile care sunt prezentate la TV intr-o lumina pozitiva sunt de fapt imorale/ ilegale/ daunatoare? I may be overstretching the issue, dar pe cand un documentar fain care sa educe tinerele din Romania ca reteta succesului nu e neaparat Monica & Irinel Columbeanu? Inca ma bantuie discutia din Barlad, din cadrul proiectului ORICUM & British Council despre valorile tinerilor romani, in care pustoaice inteligente de liceu imi spuneau cu nonsalanta ca modelul lor in viata e Monica Gabor/ Columbeanu.

Citeste mai departe...

(In)constienta sociala (sau lectii invatate in State, numai bune de rumegat in avionul spre casa)

Sambata ma plimbam cu metroul in Washington DC. Mama remarca: “Ce multi negri… In New York aveti mai putini!” Duminica mi-am baut cafeaua intr-una din zonele cele mai “posh” din DC; stateam pe o banca in campusul uneia dintre cele mai prestigioase universitati americane, anume Georgetown University. Furnicar de studenti iesiti la siesta sau studiu pe pajistile campusului. Mama remarca ingenuu: “Auzi… dar stam aici de o ora… cum de nu am vazut nici un negru trecand pe langa noi?”[***]

Washington DC… mareata capitala a maretului imperiu american. Locul in care mandria republicana – transpusa in constructii marete, gen memoriale, monumente, si galerii de arta care abunda in opere ale marilor maestri europeni – se imbina cu mizeria adusa de politicile americane (fie ele vechi segregari rasiale, fie politici sociale lipsa in prezent). Washington-ul este unul dintre cele mai nesigure orase din lume, rata criminalitatii fiind dezarmanta. Ghetourile din sudul orasului (apartinand in general persoanelor de culoare, fie ei negri – ca sa fim politically incorrect, fie hispanici) sunt de 5 ori mai mizere si nesigure decat Ferentariul nostru. Iar centrul orasului este o enclava a puritanismului si republicanismului, cu bulevarde curate si linistite, cu parcuri publice si cladiri guvernamentale.

Seara, pe lista de discutii in care mai schimbam impresii si idei cu Soros kids, Ivan – un viitor regizor sarb, un tip foarte reflexiv si relativ stangist – schimbase deja 15 mesaje cu Sasa – un alt sarb, student la stiinte politice, mare libertarian si la fel de reflexiv si el. Ivan punea la indoiala ratiunea noastra de a fi aici, copii intretinuti in State de banii filantropului Soros, si ulterior folositi ca agenti de schimbare in tarile noastre de bastina… ce lectii valoroase din punct de vedere instrumental invatam noi aici, inchisi in campusuri de tip “safe haven”, si avand acces la toate bunurile minunate la care au acces copiii americani, albi, crescuti in suburbii rezidentiale si cu educatie universitara care costa in medie 200000 de dolari? Ce lectii sa invatam dintr-o tara in care inegalitatea sociala abunda, in care statul are serioase probleme in asigurarea standardelor de calitate in servicii, si in care corporatiile spala cu o mana (la Starbucks toate canile sunt reciclabile) ceea ce murdaresc cu cealalta mana (God knows cati copii lucreaza pe plantatiile de cafea care produc café latte-ul pentru care eu platesc cam cat castiga parintii lor in doua saptamani)?

A doua zi l-am citit Amartya Sen, un tip care a castigat premiul Nobel in economie relativ recent. In “Development is Freedom”, Sen arata, printre altele, ca o viziune larga asupra dezvoltarii economice demonstreaza ca un segment mare al populatiei Statelor Unite traieste intr-o stare de dezvoltare inferioara populatiei din China, India si Sri Lanka. Go ahead and read Sen! He’s illuminating.

Si totusi experienta SUA a meritat din plin… probabil am devenit mai critica (de parca mai era loc pentru si mai mult spirit critic!) decat am fost vreodata. Am invatat sa vad lucrurile in perspective mult mai largi. Mi-am schimbat destul de mult vederile politice… si cum intr-o zi voi ajunge sa influentez politici sau sa schimb valori (poate voi ajunge vreodata in mediul academic), experienta de aici ma va ajuta mult. Ma intreb insa cat de departe e Romania de ceea ce gandim si discutam noi aici. Ma infioara gandul cat de inconstienti social sunt majoritatea tinerilor romani… ma intreb daca fair trade, protectia mediului, voluntariat, participare (yup, voting dude, voting!), sustenabilitate, dezvoltare, protectia minoritatilor, globalizare, educatie, etc. spun ceva masei critice de cetateni romani cu varsta cuprinsa intre 15 si 25 de ani…

Citeste mai departe...

Din capitala cea imperiala

Tocmai termin de revizitat nu batrana Roma, ci Washington DC-ul... Cu muma-mea, de data asta... Revin cu impresii, mai mature si mai "la rece" cu privire la societatea americana, pe care incep sa o vad in ce in ce mai critic. Am chef de blogging, asa ca asteptati-va la post-uri noi, evident daca supravietuiesc unei noi calatorii cu suicidalul Chinatown Bus.

Citeste mai departe...

Calea de mijloc, Mexico si Octavio Paz

Unul din lucrurile interesante pe care il inveti in Mexico este importanta nuantelor. Tonurile de gri si moderatia ca arme, ca avantaje, nu ca efecte negative ale compromisurilor rusinoase. Comparatia asta mi-a venit in minte pornind tot de la politica mexicana… de la felul in care Mexicul traieste o perpetua micuta drama politica in cautarea unei solutii care sa ii asigure atat echitate sociala, cat si libertate. Din pacate, o tara, ca si un om de altfel, pare ca traieste prea putini ani de batranete – matura si linistita, inspirata si inteleapta.[***] Mexicul a fost – politic vorbind – mereu in febra: transformarile epocii coloniale, modernitatea, razboiul, regimul autoritar, democratia avantata si neoliberala, si relativ recent promisiunile ademenitoare ale unei noi stangi – “nuestra America Latina libre”.

Octavio Paz, scriitor si diplomat Mexican – castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1990 – ofera, prin traseul lui intelectual, o ilustrare vie a acestui spirit mereu in garda, niciodata multumit, si echilibrandu-se prea tarziu. Paz s-a nascut chiar in mijlocul revolutiei, in 1914, si primele lui poeme au fost inspirate partial de Marxism, partial de suprarealism. Cert este ca, din punct de vedere ideologic, stanga a fost cea care l-a inspirat. Desi initial a fost de partea republicanilor in timpul Razboiului Civil din Spania (1947), ulterior si-a petrecut viata criticand stanga si imbratisand idealurile societatii capitaliste.

Tocmai am citit insa discursul pe care l-a tinut cu ocazia primirii Premiului Nobel, in 1990, adica foarte aproape de sfarsitul vietii. Pe langa un rezumat foarte frumos scris al viziunii lui asupra spiritului latino-american, asupra istoriei si mai cu seama asupra spiritului mexican – a scris despre asta pe larg in opera lui cea mai cunoscuta, “Labirintul singuratatii”, pe care tocmai incep sa o citesc – Paz denunta ipocrizia postmodernismului in timp ce lauda modernitatea – agatandu-se de ultimele ei umbre. In privinta orientarii politice, Paz face acum cateva amendamente viziunii lui de maturitate. Inlocuieste solutiile punctuale – bazate pe eficienta si eficacitate – pe care le predica in cea mai mare parte a vietii lui, cu o viziune globala asupra istoriei si politicii. Critica economia de piata din papucii bunicului intelept, ajuns capabil sa vada si dezavantajele mecanismului impersonal si rece numit “piata”: “As a mechanism, the market is efficient, but like all mechanisms it lacks both conscience and compassion. We must find a way of integrating it into society so that it expresses the social contract and becomes an instrument of justice and fairness. The advanced democratic societies have reached an enviable level of prosperity; at the same time they are islands of abundance in the ocean of universal misery. The topic of the market is intricately related to the deterioration of the environment. Pollution affects not only the air, the rivers, and the forests but also our souls. […]”

Mi-am amintit ca si Robert Nozick – cel mai puternic aparator al statului minimal pe care l-a produs libertarianismul pana acum – si-a amendat filosofia (care a revolutionat gandirea politica a lumii din anii 70 incoace) in doua eseuri scrise in ultimii ani de viata.

Totodata stateam inca o data si reflectam care este calea corecta in politica. Ce e buna guvernare? Am de gand sa recitesc cat de curand “A treia cale” de Anthony Giddens… cred ca nu am inteles-o correct la vremea la care am citit-o, fiind probabil inca sub imperiul marelui Nozick. Nuances… de Mexico still, desi in drum spre Washington DC ☺

Citeste mai departe...

De Mexico

Din nefericire, pozele chiar nu pot demonstra cat de fascinant e Mexicul. Si totusi, give it a shot! Click pe poza pentru a vedea albumul.

Mexico

Citeste mai departe...

Mexican politicking

Protest anti-Bush la Universidad Nacional Autonoma de Mexico

Cum altfel puteam sa incep seria posturilor despre Mexic decat detaliind cateva ganduri despre politica mexicana... prin "politica" haideti sa intelegem viata cetatii in general. Mexic este, din punct de vedere politic, un paradox. Economia politica a Mexicului este profund capitalista. Spirit antreprenorial cat cuprinde, autostrazi in exploatare privata, sisteme publice de transport detinute in francize private, mici business-uri mai mult sau mai putin rudimentare inflorind peste tot. In acelasi timp, regimul politic autoritar din anii 70, care s-a continuat prin politici neoliberale la inceputul anilor 90 (NAFTA & co) a centralizat politica mexicana foarte mult. Desi teoretic o federatie de state, practic Mexicul ramane in ziua de azi un stat extrem de centralizat, mai cu seama din punctul de vedere al fluxurilor de capital si al investitiilor.

Din multe puncte de vedere - desi Marco, expertul meu pe relatii internationale in lumea latina si totodata personajul pe care il veti vedea foarte des in pozele mele din Mexic, m-ar contrazice aici - seamana foarte mult cu Romania. Legaturi cel putin discutabile intre mediul de afaceri si politica, multa coruptie in special in administratia centrala, clientelism, si totusi dezvoltare economica. Carlos Slim Helu are a treia avere din lume, conform Forbes. Este un om care practic controleaza industria telecomunicatiilor din America Latina si, intr-o buna masura, controleaza politica mexicana.

Totusi, problemele sociale in Mexic sunt mult mai numeroase decat in Romania. Cu o rata de analfabetism de peste 10%, si cu o inegalitate sociala feroce - e absolut cutremurator sa mergi pe strada si sa vezi cum, din cauza unei diferente de culoare a pielii esti separat ani-lumina de omul de langa tine, in termeni de clasa, educatie, oportunitati, venit - in Mexic democratia nu pare sa functioneze. Tinerii educati din facultatile din Mexico City se revolta impotriva neoliberalismului si a capitalismului. Impotriva imperialismului american in general, dar au probleme serioase si cu democratia asa cum o percepem noi, romanii. Solidaritatea sociala si un vis de stanga raman puternic ancorate in mentalul colectiv mexican. Revoltele din Oaxaca spun probabil multe despre deficientele sistemului si despre visurile stangii mexicane.

As fi foarte curioasa sa aflu ce lectii politice ar putea invata Mexicul de la Romania. Lectii legate de tranzitia catre democratie, de dezvoltare, samd. Mai cu seama insa, lectii legate de crearea unei clase de mijloc... care in Romania mi se pare ca, incet-incet, creste.

Citeste mai departe...

Melancolie

Back in New York. I’m tired of being a global citizen. I’m tired of wandering. I’m tired of loving and dreaming from afar. I’m not yet immune to airport goodbyes. Benjamin is wrong. We should never become immune to airport goodbyes. I’m tired of being split between continents. “To see a world in a grain of sand/ And a heaven in a wild flower,/ Hold infinity in the palm of your hand/ And eternity in an hour.” I wish I could condense my loved ones in a grain of sand. And take it with me everywhere I go. I don’t want to discover more wonderful people, more soul mates and similar beings and then say goodbye to them. I don't want any more counting of days, and winter breaks and summer breaks and breaks of all sort. I have to plan my future. I have to think high and bold. I have to quench my ego, I have to feed my heart. I can’t handle Google and Gtalk, and Yahoomessenger and blogging as a skewed substitute for feeling. Fleeting.

Citeste mai departe...

Limited blogging... ariba :)

Nu voi avea acces prea mult la net in urmatoarele zile... Sunt in Mexic, ajunsa aici de cateva ore bune acum, direct de la gay fest in Element. Prietenii stiu :) Sunt coplesita, nu am dormit deloc... Ciudad de Mexico ma fascineaza. Revin cu impresii.

Citeste mai departe...

9 months later

The Open Society Institute Spring Conference has just started. The Undergraduate Exchange Program 2006 fellows have gathered together in New York. To discuss on their community projects to be implemented back home in the second year of their fellowship. And to party in an an organized fashion :)

It's interesting however how our group has changed since we met one another last summer in Budapest. I think a sociologist or even a trainer would do a great study from the group dynamics that is animating (or sometimes disanimating) our little community. In Budapest, during the pre-departure orientation week, we were all equal... Roughly the same expectations, roughly the same dreams, hopes and risk aversions. We had a great time in Budapest, getting to know each other, getting to discover who's the beauty queen, who's the smart ass, who's the sensitive one, who's the party animal (tribute to you, Mario!), and so on. We all liked each other, and except for a few of us who virtually fell for one another from the very beginning, we were entertaining more or less the same feelings with respect to the others in the group. Apart from a couple of us who had shared some common funky times in the past (Bobi, Sneji and I were already forming a little liberal arts clique), we were all just trying to build a position in the group... Being friendly to all, smiling to all, discovering everybody else, sharing fears and curiosities. The inclusion, opening, exclusion dynamics was beginning to unfold.

We came to the US. Scattered from tiny liberal Vermont, to big city life in New York, puritan Virginia, Catholic Georgia, Midwest (hard)core, and a couple of other places. We all had our little encounters with America... Very personal experiences shaped our paths in the US. Some of us were connected more to the communities we were living in, others to the universities. Some of us collected tens of Facebook friends, I barely managed to get 25 or so in my university. This tells a lot on how we perceived our American experience and how we let it shape our destinies. Up until Vermont I for one was talking only to Bobi (we had been hooked up with the same university, so that was pretty easy to do), Sasa and Mario (my party companions... miss you a lot now, guys), Sneji (old love dies hard) and Alek (who accidently found me on skype one night)...

In Vermont I remember that we realised how different we are from one another. I remember that I was really enthusiastic when I met everybody else again. Jumping around hugging people was more than a posh American-inspired influence that I had acquired. I had missed my Balkan people... I was struggling to find my spot in the US. I had my ups and downs, my fears and loathing, my hopes and cries. During Vermont however we realised that our experiences in the US had been fundamentally different and had shaped us in very different ways. In the big group, the smaller networks came up. Frighteningly so at some points. The 39 dots were united in 5 or 6, maybe even more geometrical shapes.

Vermont went by and there came the winter break. Some of us went home, others visited tropical islands, others made more friends, or strengthened old friendships. Each of us became accustomed in one way or the other to his/ her little community. Sneji was telling me today that she's beginning to enjoy North Carolina, Mario's not seeking refuge in NY every 2 weeks any longer, and Diana is pretty bored by big city routine. I for one am somehow split between my self-contained life here in the US, surrounded by a couple of wonderful people (like Ben on a more permanent basis, Irina, Matei, and all the others, and Wilco accidentally bumping into my life every now and then), with my eternal politicking and keeping myself hyperactively busy, and life back home, with projects and dreams and plans.

And now came this reunion... I walked in Cosi today and saw everybody in there. It was strange. I was having such powerful feelings towards some of the people, and I felt I knew so much about them, and maybe half of the others or even more were a big enigma for me. Who were those strangers? Ok.. we were UEP-ers. Smart and outgoing people. But that was it. Some of them are flesh and blood and feelings for me, others are just matchstick-men (or women). I might have missed out on a lot, but I guess group dynamics just works this way. I hugged everybody today, talked to everybody, laughed with everybody. But it's still flesh and blood and matchsticks that I see before my eyes...

Citeste mai departe...

Chain 2 China

O mostra creativa si desteapta de civil disobedience. STAND (A Student Anti-Genocide Coalition), un grup de activisti destul de puternic in universitatile americane va organiza pe 10 Martie "Chain 2 China"... se stie prea bine ca situatia politica ce inconjoara genocidul din Darfur nu este nici pe departe ingenua. Foarte pe scurt: ONU este paralizat in a lua actiune vizavi de crimele din Darfur pentru ca legaturile comerciale dintre China (membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU) si Darfur sunt foarte puternice: China profita de relatia privilegiata cu guvernul sudanez pentru a se aproviziona cu petrol sudanez, si inchide ochii la genocid, blocand orice actiune impotriva guvernului din Khartoum. In cadrul Chain 2 China, un lant uman se va forma in zona sediului Natiunilor Unite din NY, care sa lege sediul misiunii Chinei la ONU de sediul misiunii Sudanului. Chain from mission to mission, chain from crime to crime.

Citeste mai departe...

(Ne)etic

E interesant cum uneori sistemul personal de valori iti afecteaza etica profesionala. Azi la birou s-a intamplat ceva ce mi-a dat de gandit. Coalitia pentru Curtea Penala Internationala are o lista de discutii ce cuprinde cateva mii de abonati... cu totii interesati de activitatea curtii. Se poate presupune ca majoritatea sprijina Curtea Penala Internationala, pe care o vad ca un organism esential in realizarea dreptatii la nivel global. Coalitia pentru Curtea Penala Internationala este o umbrela pentru peste 2000 de organizatii non-guvernamentale, interesate de drepturile omului, de justitie globala, si asa mai departe. Fiecare din aceste organizatii-membre are prioritati si interese diferite, prin urmare politica Coalitiei este sa ramana impartiala in fata cazurilor aduse in fata Curtii. Astfel, Bill Pace (cel care a creat Coalitia si care practic a propulsat crearea curtii) & co nu vor spune fatis niciodata: "judeca-l pe X/ investigheaza cazul Y, etc." Logic, pe lista de discutii a Coalitiei ce se ocupa de monitorizare media trebuia sa apara totul intr-un mod cat mai obiectiv. Azi insa am fost nevoita sa fac ceva ciudat.[***]

La sugestia mea, departamentul de comunicare al Coalitiei a inceput sa monitorizeze publicatiile online si blog-urile. Apropo, daca mai stiti vreun motor de cautare in afara de Technorati, please do share! Asadar, astazi cautam de zor cele aparute in ultima vreme pe bloguri vizavi de miscarile Curtii din Darfur (Ocampo, procurorul Curtii, a deferit unei pre-trial chamber doi suspecti, inalti oficiali sudanezi). Scopul era sa compilez opiniile publicate de bloggeri intr-un digest pe care sa il circul miilor de abonati, in general simpatizanti ai curtii... La un moment dat am dat peste un blog neoconservator, la care sunt link-uite peste alte 3000 de bloguri ... o suma, precum va puteti da bine seama cu totii, enorma... Asadar un blog formator de opinie, un blog presupus interesant. Postul publicat cu privire la investigatia Curtii in Darfur era cea mai virulenta scriere impotriva Curtii pe care am vazut-o vreodata.. nu mi-a venit sa cred cat de americentrica, isterica, si esential abjecta putea sa fie respectiva scriitura. Am vrut sa includ respectivul articol in digest, crezand ca etic este sa ne informam abonatii in mod obiectiv... M-am certat cu sefii mei pe tema asta si pana la urma am pierdut.

Nu am circulat postul. Am ales sa ne incalcam politica si sa "trecem cu vederea" o opinie publicata de un canal media cu multa credibilitate in blogosfera, pentru a nu furniza abonatilor nostri o opinie atat de sumbra la adresa Curtii. E posibil sa dea peste ea oricum, dar speram ca cei care sunt neutri sau usor favorabili curtii (cum sunt in campaniile electorale swinging voters) sa nu faca asta, pentru a nu fi influentati in mod negativ.

Citeste mai departe...

Revolutia DukeEngage

Intr-un proiect de o anvergura fara precedent, Duke University a inaugurat o linie de finantare de 30 de milioane de dolari pentru programul DukeEngage. Jumatate din fonduri provin de la Bill & Melinda Gates Foundation. Ideea este simpla: fiecare din cei peste 6000 de studenti ai universitatii va avea posibilitatea sa primeasca o suma cuprinsa intre 4000 si 11000 de dolari pentru a petrece o vara sau un semestru intr-un proiect de dezvoltare comunitara, fie in State, fie in restul lumii. Studentii vor putea aplica cunostintele dobandite la scoala in proiecte civice ce au drept scop rezolvarea problemelor sociale. Se estimeaza ca pana in 2012 orice student ce va fi calcat pragul universitatii sa fii avut parte de cel putin o experienta in cadrul Duke Engage. De la terapie prin arta pentru suburbiile din Durham, North Carolina, la educatie pentru prevenirea HIV/SIDA in Kenya, studentii de la Duke se vor putea conecta la problemele reale existente in lume, isi vor dezvolta abilitati practice si soft skills esentiale in viata profesionala, si isi vor ajuta semenii. Kudos for Duke!

Citeste mai departe...

Romania de peste Ocean

Cu brand de tara sau fara (inspiratie via Andreea), cert este ca Romania pluteste intr-o densa ceata imagistica, cel putin din punctul de vedere al studentilor americani. Ca de altfel intreaga Europa de Est, Romania nu (mai) e sexi pentru tinerii americani. Din cate stiu, la inceputul anilor 90, cand abia ce cazuse Cortina de Fier, multi americani (de la voluntari Peace Corps la profesori tineri) au fost foarte interesati sa vina in Romania, sa lucreze, sa participe la dezvoltarea generala a tarii. La 17 ani de atunci, lucrurile stau cu totul altfel.[***]
Anual, 250000 de studenti americani studiaza in strainate, fie ca studenti full-time, fie ca studenti & voluntari, fie doar ca voluntari (desi, daca iei in considerare numarul tinerilor americani care lucreaza sau fac voluntariat in afara granitelor SUA, cifra totala e mult mai mare). Am cunoscut o bucata reprezentativa din aceasta "masa" la IYVS. Cert este ca tinerii americani prefera fie sa se duca in Europa de Vest (unde exista landmark-uri culturale, muzee, concerte faine, universitati - daca nu de prestigiu, atunci macar cotate bine), fie in tarile in curs de dezvoltare din Africa sau din America Latina...

Foarte putini dintre ei stiu cum arata lucrurile in Europa de Est la 17 ani dupa caderea comunismului. Inca mai persista - desi estompat - imaginea specifica post-comunismului, cu oameni infometati si bolnavi de HIV/SIDA, someri, copii ai strazi, copii handicapati abandonati de parinti si societate, lideri corupti, si mizerie. Desi realitatea, cel putin in Romania urbana nu mai e asa trista de multa vreme, putina lume stie cu ce exact se mananca Europa de Est in 2007. Vechea imagine nu a fost inlocuita cu nimic nou. Nu exista contacte intre universitatile americane si cele din Europa (cel mai "la est", programele de study abroad ajung in Praga), nu exista promovare (a Romaniei, a Bulgariei, a Balcanilor nedevastati de razboaiele din fosta Iugoslavie in general)... Romania nu mai face parte din randul tarilor aflate in curs de dezvoltare, catre care se se revarse bunavointa si resursele materiale ori umane americane, dar nici nu e la acelasi nivel cu Olanda si Franta, ca sa atraga studenti americani de dragul unei experiente culturale si academice decente si interesante. Cum imi place sa spun, "Romania falls between the cracks"... Ce ar fi de facut pentru remedierea acestui neajuns? Probabil campanii cat mai nisate si cat mai bine gandite care sa prezinte Romania asa cum e ea acum... creativa, fabuloasa, nebuloasa, sau mai stiu eu cum o definesc branduitorii de tara. Probabil mult lobby (la toate nivelurile de luare a deciziilor) si multa insistenta... :)

Citeste mai departe...