Calea de mijloc, Mexico si Octavio Paz

Unul din lucrurile interesante pe care il inveti in Mexico este importanta nuantelor. Tonurile de gri si moderatia ca arme, ca avantaje, nu ca efecte negative ale compromisurilor rusinoase. Comparatia asta mi-a venit in minte pornind tot de la politica mexicana… de la felul in care Mexicul traieste o perpetua micuta drama politica in cautarea unei solutii care sa ii asigure atat echitate sociala, cat si libertate. Din pacate, o tara, ca si un om de altfel, pare ca traieste prea putini ani de batranete – matura si linistita, inspirata si inteleapta.[***] Mexicul a fost – politic vorbind – mereu in febra: transformarile epocii coloniale, modernitatea, razboiul, regimul autoritar, democratia avantata si neoliberala, si relativ recent promisiunile ademenitoare ale unei noi stangi – “nuestra America Latina libre”.

Octavio Paz, scriitor si diplomat Mexican – castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1990 – ofera, prin traseul lui intelectual, o ilustrare vie a acestui spirit mereu in garda, niciodata multumit, si echilibrandu-se prea tarziu. Paz s-a nascut chiar in mijlocul revolutiei, in 1914, si primele lui poeme au fost inspirate partial de Marxism, partial de suprarealism. Cert este ca, din punct de vedere ideologic, stanga a fost cea care l-a inspirat. Desi initial a fost de partea republicanilor in timpul Razboiului Civil din Spania (1947), ulterior si-a petrecut viata criticand stanga si imbratisand idealurile societatii capitaliste.

Tocmai am citit insa discursul pe care l-a tinut cu ocazia primirii Premiului Nobel, in 1990, adica foarte aproape de sfarsitul vietii. Pe langa un rezumat foarte frumos scris al viziunii lui asupra spiritului latino-american, asupra istoriei si mai cu seama asupra spiritului mexican – a scris despre asta pe larg in opera lui cea mai cunoscuta, “Labirintul singuratatii”, pe care tocmai incep sa o citesc – Paz denunta ipocrizia postmodernismului in timp ce lauda modernitatea – agatandu-se de ultimele ei umbre. In privinta orientarii politice, Paz face acum cateva amendamente viziunii lui de maturitate. Inlocuieste solutiile punctuale – bazate pe eficienta si eficacitate – pe care le predica in cea mai mare parte a vietii lui, cu o viziune globala asupra istoriei si politicii. Critica economia de piata din papucii bunicului intelept, ajuns capabil sa vada si dezavantajele mecanismului impersonal si rece numit “piata”: “As a mechanism, the market is efficient, but like all mechanisms it lacks both conscience and compassion. We must find a way of integrating it into society so that it expresses the social contract and becomes an instrument of justice and fairness. The advanced democratic societies have reached an enviable level of prosperity; at the same time they are islands of abundance in the ocean of universal misery. The topic of the market is intricately related to the deterioration of the environment. Pollution affects not only the air, the rivers, and the forests but also our souls. […]”

Mi-am amintit ca si Robert Nozick – cel mai puternic aparator al statului minimal pe care l-a produs libertarianismul pana acum – si-a amendat filosofia (care a revolutionat gandirea politica a lumii din anii 70 incoace) in doua eseuri scrise in ultimii ani de viata.

Totodata stateam inca o data si reflectam care este calea corecta in politica. Ce e buna guvernare? Am de gand sa recitesc cat de curand “A treia cale” de Anthony Giddens… cred ca nu am inteles-o correct la vremea la care am citit-o, fiind probabil inca sub imperiul marelui Nozick. Nuances… de Mexico still, desi in drum spre Washington DC ☺