De ce (nu) mi-a placut Londra

Mind the gap! (pentru cunoscatori) - mai multe fotografii la sfarsitul postului

Acum ca ma intorc spre casa dupa ce nu am vazut intunericul pentru mai bine de 6 zile – am calatorit dincolo de Cercul Polar de Nord, unde in perioada asta a anului soarele nu apune niciodata – am timp sa imi depan amintirile de calatorie. Ramasesem datoare sa povestesc (si la ilustrez) de ce nu mi-a placut Londra – afirmatie care “i-a revoltat” atat pe muma-mea, cat si pe Razvan.

Londra mi s-a parut varianta mai inghesuita, austera si industrializata a New York-ului. Acelasi puhoi de turisti, aceleasi landmark-uri vizitate de mase bine organizate de indivizi, aceleasi vibratii (parca la scara redusa, insa), acelasi zgomot al strazii, un Chinatown mai putin autentic decat omologul lui de dincolo de Atlantic, oamenii cu un accent considerabil mai adorabil decat cel american, vreme deprimanta si ploioasa, ritm alert si totusi ceva mai poetic decat in New York. De fapt, aveam senzatia ca traiesc intr-un New York micsorat si miniaturizat, fara zgarie nori si spatiu de respirat.[***]


M-am plimbat cu celebrul hop on – hop off double-decker (o industrie extrem de bine dezvoltata in Londra), si am vazut cam toate obiectivele istorice importante. Tower Bridge-ul e asa cum mi-l imaginam, Buckingham Palace e mai mic si mai putin impresionant decat in visele mele de copil, Big Ben e “big”, iar Westminster Abbey e intr-adevar foarte fermecatoare. La Covent Garden – o fosta piata de legume si fructe transformata in piata acoperita de chestii “artsy” si de artizanat – te simti bine, in ciuda agasantei invazii de turisti.

De vizitat, am apucat sa vizitez doua muzee, unul din ele remarcabil prin “luciu fara fond”, altul cu adevarat remarcabil prin inovatie si dinamism. Primul dintre ele – British Museum daca inca nu v-ati prins – e o colectie trista, ticsita cu antichitati “obtinute” prin mijloace mai degraba ilegitime (ca sa nu zic “furate” de-a dreptul) de catre diversi colectionari. Imbacsit si aglomerat, cu o colectie egipteana slabuta (desi, aparent, e mandria muzeului); adevarul este ca am si vazut Egiptul “pe viu”, asa ca probabil nu sunt foarte obiectiva. O colectie de antichitati mexicane si americane incomparabil mai modesta decat cea de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, si cateva expozitii temporare interesante (printre care una cara arata cum sunt privite ciclurile vietii – mai cu seama boalea si moartea – in toate civilizatiile lumii). Didactic destul de bun, dar nimic iesit din comun. Am adorat insa Tate Modern, muzeul de arta moderna amenajat intr-o fosta hidrocentrala, organizat tematic si extrem de trendy. Cele mai metro si mai funky personaje ale Londrei la un loc in calitate de vizitatori (pe alocuri faceau sa paleasca chiar si exponatele), plus o serie de panze remarcabile. Mi s-a parut foarte interesanta o expozitie cu panze ale unor artisti contemporani din Congo, autodidacti si care “vorbesc” despre ce inseamna sa fii african in secolul 21, si mai ales ce inseamna sa fii artist contemporan african. Cateva suprapuneri de identitati foarte interesante.

Per total, ar fi interesant de explorat Londra inca o data. Mai “acompaniata”, mai putin plouata, si mai putin pe fuga. Dar in nici un caz nu va inlocui “Za City” in inima mea… E clar, sunt contaminata!

Iata si pozele (click pe imagine ca sa vedeti albumul; am si comentarii la fiecare... hehe!):

London Colours