Sunday, January 21, 2007

Bilantul

Sunt deasupra Atlanticului de mai bine de patru ore. Sunt fascinata de textura norilor, de imensitatea cerului, de contururile atat de clare ale muntilor, in general de orice miniatural peisaj ce se vede din avion. Oricat de des as calatori cu avionul – si in ultima vreme am avut ceva rodaj in domeniu – tot nu ma pot opri din minunare atunci cand vad cat de perfect, si clar si pur arata spatial din jurul nostru. Privind norii, devii melancolic. Nici nu e greu. Norii sunt parca suprema combinatie dintre material si imaterial, dintre devenire si actualitate. Se modeleaza mereu. Ca si mine. Ca si viata mea.

Nici nu e greu de altfel sa fii melancolic atunci cand iarasi pleci de acasa, spre o alta casa, spre o viata mica pe care ti-ai construit-o departe de oameni care-ti sunt dragi si care iti dau sperante ca si in Romania va fi bine.

Vacanta mea a fost lunga. O luna de zile am stat acasa, am fost tratata regeste de mama si de bunica, am fost centrul atentiei in diverse grupuri de prieteni, am vazut Bucurestiul mai mult fugitiv si detasat, din cafenea in cafenea, din vizita in vizita. Stiu ca nu asta e viata reala. Stiu ca nu asta e Romania reala. Dar am apucat sa gust si un pic din ceea ce inseamna acea vasta realitate a casei/ tarii mele. Am pus tara la cale cu ORICUM, mi-am trasat planurile pentru urmatorii cinci ani – cu mintea lucida si inclestata in acelasi timp. Sunt multumita de ce a iesit. O sa va povestesc mai multe la un moment dat. Ma intorc la New York cu aceiasi veche dorinta de a descoperi, de a invata, de a explora. Dar stiu ca in cateva luni ma voi intoarce pentru ceva vreme in Romania, cu noi provocari in fata si cu multe ambitii.

Simt o tensiune intre diverse grade de autencitate. Nu stiu ce e mai autentic. Viata mea de la New York, lumea mea de cativa metri patrati de pe 80 Lafayette Street, munca mea epuizanta din timpul saptamanii, colosul-biblioteca din Washington Square Park, cutia mare si uneori cam ermetica de pe 1st Avenue numita Natiunile Unite, weekend-urile mele cu nopti albe in Village si-n Brooklyn, cu prieteni agatati de aici si de aiurea… independenta mea totala… sau viata mea din Romania, cu prieteni vechi pe care ii cunosc bine, cu situatii vechi pe care stiu sa le anticipez, cu strada Prometeu numarul 10, cu doi catei pufosi, cu mama si Bui, si Alecsos, cu institutii sucite care ma rasucesc si pe mine, dar ma si motiveaza, cu provocari si inceputuri, desi toate intr-un cadru vechi si statornic. Imi gasesc locul repede oriunde, ma duc acolo unde e cald si rece deopotriva; Diana imi spunea ca pleaca cu sentimente amestecate de acasa (am calatorit azi cu unul din avioane impreuna). Mai drag mi-e acasa, stiu ca am multe de facut acolo in multe, iar sederea la New York e doar o mostra a nestatorniciei mele si a dorului de nou. Inca invat.


Post edit: Am ajuns in camera, cu branza, peste, palinca neatinse, am spalat rufe, am facut ordine, mi-am redecorat camera (pun poze curand), mi-am facut ceai si in curand in ma prabusesc... Sleeeep!

2 comments:

savoire vivre said...

bullshit existentialist. sartre ar plange cu lacrimi de crocodil.

Murphy said...

piftie, mai. spanac, si alte cele. n-are voie omul sa fie melancolic; si nu existentialist, ca nu vreau sa ma sinucid.

Locations of visitors to this page http://rpc.technorati.com/rpc/ping