De ce? (indice unu si doi si trei)

In ultimele zile am avut sansa sa asist la acele negocieri informale de care vorbeam nu demult. Bunaoara, am reusit sa vad cum o agentie ONU care isi doreste finantare in continuare trebuie sa iasa in fata, sa-si ajusteze vocea si sa realizeze o lunga dare de seama asupra prezentului si viitorului, explicand cum vede dezvoltarea pe viitor, pe ce vrea sa cheltuiasca banii si in general sa raspunda unui terifiant si pe alocuri existential "De ce?" venit din partea statelor membre si finantatoare totodata. Totul s-a desfasurat in spatele usilor inchise, dupa unul din pranzurile specifice diplomatilor, numai bune pentru impingerea sucurilor gastrice intru prapastia gastritelor si ulcerului. Mi-am dat seama cat de negru pe alb se rostesc lucrurile, cata franchete exista in diplomatie si pana la urma cat de elegant iti poti da jos mastile.

Sinistru a fost cand eu insami am fost inchisa intre patru pereti si a trebuit sa imi pun pe tava optiunile pentru viitor, in fata unuia dintre oamenii aceia minunati si carora ajungi sa le datorezi multe, care te trateaza autoritar si franc din momentul in care iti incredintezi aspiratiile mai mult sau mai putin revolutionare in masina lor de tocat. Asa a facut cu mine Cristina, cand eram prea orgolioasa si naiva sa imi dau seama ce pustiu de bine imi poate face prin atitudinea ei. Sentimental vorbind, am mai avut parte de astfel de zguduiri si cel care mi le-a provocat se cunoaste, intrucat a fost o data demult denuntat, la zi de toamna-iarna. Acum ambasadorul Romaniei la ONU m-a invitat la o discutie in biroul lui in care intrebarile pe care mi le-a adresat nu au continut nici o vorba parazitara. "In ce calitate te afli aici?"; "Care sunt pozitia si planurile tale in calitate de delegat de tineret?"; "Reaminteste-mi de ce tu esti cea mai potrivita persoana sa ocupi aceasta functie"; "De ce vrei sa ramai intern la misiune?"; "Ce ne vei aduce tu noua ca intern; ce speri sa obtii de la noi?". Raspunsurile se cereau a fi scurte, complexe si bine articulate, eventual presarate cu crampeie de fraze memorabile. Catre finalul conversatiei, miezul a fost dezvaluit: "Ce vrei sa faci pe viitor? Concret".

Am senzatia ca intrebarea "Ce vrei sa faci cand te faci mare?" se acutizeaza cu fiecare zi pe care o petrec aici. Ma framanta, imi roade capacitatea de analiza si de predictie, imi da puseuri de depresie, imi adoarme spiritul hiperactiv, si imi deconstruieste orgoliile. Vreau sau nu, e timpul deciziilor. Detest amanarile si mai am putine luni sa decid ce vreau sa fac cu viata mea. Am norocul (partial construit) sa intalnesc oameni care sa ma ajute in aceasta decizie. Mi-am deschis prea multe carari si prea multe optiuni se deschid la orizont. Acum trebuie sa iau decizia de a roti carma intr-o singura directie. Se contureaza din ce in ce mai concret optiunea de a intra in serviciul diplomatic. Practic, am ajuns sa cunosc si sa fiu apreciata de suficient de multi oameni astfel incat sa ajung sa patrund intr-un club destul de select. Greul vine insa abia acum, pentru ca trebuie sa decid nu numai ce vreau si "daca vreau cu adevarat", precum si "de ce vreau sa fac asta". O data cu intrebarea "de ce" analiza se rafineaza si mai mult, pentru ca trebuie sa raspund celor doua de ce-uri: "De ce vreau asta" si "De ce spun ca vreau asta". Analitic si justificativ trebuie sa ma conving eu pe mine ca ceea ce am ales e just. Trebuie sa ma hotarasc daca sa invat rusa sau spaniola, in spatele fiecareia dintre optiuni deschizandu-se ramificatii si limitari specifice. Trebuie sa ma hotarasc daca vreau sa raman o suma buna de ani in diplomatie, o activitata fundamental dezradacinanta, si mai ales in ce domeniu sa fac asta. Deocamdata continuumul drept international - dreptul drepturilor omului - interventii umanitare si responsabilitatea de a proteja e prea putin fin decupat. Trebuie sa ma decid daca ma alatur MAE de indata ce termin facultatea sau daca ma duc la Geneva/ Strasbourg/ Bruxelles pentru un masterat. Ambele decizii implica o suma de consecinte cu un impact profesional, dar mai ales personal, diferit si totodata nesubsumabile concluziei "e mai bine sa.../ e mai rau daca...".

Pe termen scurt jocurile sunt facute. Pe termen lung punctele si virgulele trebuie puse cat de curand. Rabdare si tutun (nu, nu m-am apucat de fumat - pentru mama) si mintea cea de pe urma.