Mai e putin

Intr-o ora si zece minute vine sa ma ia shuttle-ul si sa ma duca la aeroport. Plec. Adica ma intorc. Sau plec. E ciudat. Sunt foarte obosita, nu am mai dormit de multa vreme. Ieri am avut un examen de 7 ore. Azi noapte am iesit cu niste prieteni intr-un club dubios din Lower East Side, iar azi am alergat dupa ultimele cadouri si comisioane. Nu am dormit deloc. Ma doare capul ingrozitor.

In mai putin de 20 de ore voi fi din nou acasa. Mi-era dor si imi pare bine ca am luat decizia sa vin. Sunt curioasa cum mai arata lumea, cum mai gandeste lumea, cum mai vorbeste lumea. Mi-e dor de Romania, mi-e frica de Romania, si stiu ca o sa imi lipseasca enorm orasul asta mare si putred de boem. Mi-e frica de revederi si in acelasi timp toata fiinta mea isi doreste aceste revederi, aceste redescoperiri. Vorbeam cu Alex mai devreme la telefon si il intrebam cum gaseste Romania. Avea o voce electrizata. Mi-a zis ca ii e greu sa imi dea un raspuns. Mi s-a facut pielea gaina gandindu-ma ca revin si eu acasa, la o casa care poate nu mai e exact la fel, la un Alex care poate nu mai e la fel, si la mine insami care cu siguranta nu mai sunt la fel.

Blog-ul asta m-a ajutat mult. M-a ajutat mult sa prioritizez anumite lucruri care sunt importante pentru mine, m-a ajutat sa nu ma rup de multi prieteni de acasa, m-a ajutat sa imi filtrez sentimentele. Imi pare bine ca l-am inceput. Sper sa scriu in continuare. I might have become a blogger... Hmmm....

Gata. No more melancolie. Dus si pastile si tup in avion. Urati-mi sa vin cu toate bagajele intregi si nevatamate.