PUNCT (SI VIRGULA)

Acesta este ultimul post publicat pe "Intricacies"... Am incheiat pentru ceva vreme o etapa foarte importanta a vietii mele, o etapa care a fost la un moment cuprinsa si in acest blog. Vezi poze cu trandafiri si alte lucruri frumoase. Pe alocuri acest blog a fost mai personal decat mi-as fi dorit sa fie, astfel incat anumite chestiuni importante din viata mea personala s-au reflectat si in aceste pagini. Reintoarsa in tara, fericita ca in sfarsit am ocazia sa fac ceva in Romania si pentru Romania, am planuri profesionale marete, si viziunile mele de salvare a lumii "pe bucatele" sunt tot mai grandioase. Astfel, voi incepe in curand ceea ce conspiram de mult, si anume pregatirea unei pagini personale "Corina Murafa", ce va fi lansata la toamna, impreuna cu un nou blog, mult mai profesional si mult mai de anvergura. Daca vreunul din prietenii mei - intamplator si cititori fideli ai "Intricacies" - va avea curiozitati legate de viata mea personala, cu tumulturile si zambetele ei, adresa mea de email ramane corina punct murafa at googlemail punct com, si vara aceasta voi fi destul de des prin tara. Pana in septembrie, dragii mei, lecturi placute si hidratare maxima pe timp de canicula!

Citeste mai departe...

back in town

... dupa un accident de masina (raniri usoare, dar nimic foarte grav, cu exceptia multor nervi si a unei masini facute zob), multa dezamagire de romani si romanisme, si un colt de mare albastra. revin cu comentarii despre romani si romanisme pe maine.

Citeste mai departe...

Lucruri frumoase

Si daca unele organizatii nu au altceva mai bun de facut decat sa trimita comunicate de presa ofensatoare, iata ca altele fac lucruri extraordinare.

Primul pe lista e ultimul proiect al Asociatiei "Salvati Dunarea si Delta", o tabara de curatenie care va incerca, timp de o luna, sa adune gunoaiele din delta - iar la sfarsit chiar va manufactura un obiect artistic din multele deseuri stranse in urma campaniei :). Daca vrei sa strigi "Moarte PET-ului", atunci intra pe www.tabaradecuratenie.ro si inscrie-te ca voluntar in proiect!

Si vroiam sa va povestesc mai de mult de "Right To Play", un ONG international care foloseste sporturile si joaca pentru a contribui la dezvoltarea copiilor din zonele dezavantajate ale lumii. O multime de atleti si sportivi celebri sunt ambasadori "Right to Play" - din pacate deocamdata, nici unul din Romania. Asociatia are proiecte in peste 20 de tari, ajutand copiii dezavantajati (refugiati, copii-soldat, copii abandonati, etc.) sa se bucure de ceea ce orice copil ar trebui sa aiba garantat: dreptul la joaca. Mai mult, proiectele "Right to Play" au imbunatatit extraordinar comunitatile locale si au oferit miilor de copii beneficiari ai actiunilor lor cunostinte si abilitati in arii diverse - de la cunostinte despre sanatate pana la educatie primara si educatie pentru pace. Sandra - delegatul de tineret al Olandei la Natiunile Unite - organizeaza acum un proiect in parteneriat cu Right to Play, prin care tinerii olandezi sa se implice ca voluntari directi in Jambo Tanzania, un proiect care va aduce zambetele pe fetele multor copiii din Tanzania. Sper ca si viitorii delegati de tineret ai Romaniei la Natiunile Unite sa se gandeasca la proiecte asemanatoare, fie in zonele dezavantajate din Romania, fie in zonele in care incepe sa se indrepte politica de cooperare pentru dezvoltare a Romaniei.

Citeste mai departe...

Felicitari echipei!

Zilele trecute, proiectul "Youth Delegate la Natiunile Unite" a fost atacat printr-un comunicat de presa care punea la indoiala felul in care proiectul a fost conceput si felul in care el s-a desfasurat pana acum. Nu vreau sa repet intreaga poveste aici... cert este ca un text foarte agresiv, nedrept si nejustificat a atacat un proiect demn de toata lauda, proiect din care fac si eu parte. Va recomand sa cititi stirea postata in acest sens pe site-ul proiectului "Youth Delegate la Natiunile Unite", si mai ales dreptul la replica dat de ORICUM, in care este expusa si pozitia mea.

Postul asta se vrea a fi un "multumesc" mare de tot adresat echipei care contribuie la acest proiect. Andreea, felicitari pentru gestionarea situatiei, Cosmin & Ina - felicitari pentru comunicarea prompta si profesionista, Roxana - felicitari pentru "keeping a clear head" tot timpul. Multumesc mult de tot tuturor! Cu o astfel de echipa minunata in spate si cu parteneri pe masura (vezi-i pe toti pe site!), sunt convinsa ca participarea tinerilor in luarea deciziilor - ceea ce proiectul "Youth Delegate" promoveaza - va deveni o traditie solida si in Romania!

Citeste mai departe...

Indivizi, gasti, retele si prieteni

Daca m-as fi intors alta data in tara si as fi privit la ce se intampla in jurul meu, mi-ar fi fost dor de "vechea gasca". "Gasca de la bloc, nu mai e deloc...". Ma rog, nu chiar gasca de la bloc, dar grup de prieteni/ retea sociala semi-inchisa/gasca/ etc. Am iesit ieri in oras cu Diana si cu Olivia - si ele plecate un an in State cu aceiasi bursa - si am constatat ca America ne-a schimbat. Ne-a individualizat. [***]

Cand coordonatorii programului nostru incercau sa ne pregateasca pentru socul cultural pe care urma sa il experimentam in State, ne spuneau ca americanii sunt mult mai individualisti decat sud-est europenii. Ca pentru noi conteaza mult mai mult sentimentul de apartanenta (la grup in sens restrans, ori la comunitate), pe cand americanii cauta in primul rand implinirea individuala. Si de aceea fiecare student apartine mai multor microcomunitati, avand prieteni imprastiati ici si colo in trei directii diferite.

Cu Olivia si Diana am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne diversificam cercurile de prieteni. Ca vrem sa cunoastem noi oameni, ca vrem sa intretaiem cercurile de prieteni, ca nu mai avem "o gasca", dar ca nu regretam asta. Pentru ca e mai important sa experimentezi diversitatea decat sa traiesti sentimentul de comunitate. Romanii, din pacate, nu au acel exercitiu al socializarii (pe care o priveam la inceput ca fortata) pe care il au americanii. Nu organizeaza "socials", nu se chinuie sa cunoasca mai multi oameni, sa faca networking (nu neaparat in scopuri profesionale), sa depaseasca granitele celor n prieteni ramasi din liceu/ facultate. Ne intrebam: "Unde naibii sa cunoastem oameni noi?". In cluburi? Nu prea. La scoala? Nu prea. La locul de munca? Care loc de munca, ca deocamdata ne invartim in cam acelasi anturaj profesional. De ramas cu dileme, tot am ramas, dar macar ne-am dat seama de o alta diferenta culturala intre felul nostru nativ de-al fi si felul in care ne-a antrenat experienta americana sa fim.

PS: Marea fata galbena din imagine e de aici, si il reprezinta pe "social networking addict" :)

Citeste mai departe...

Coronita - simbol pentru ce?

Ce interesant... chiar cand puneam in discutie ratiunea de-a fi a sistemului educational romanesc care pune mare accent pe competivitate si mai ales pe competitie intre elevi, apare si in EVZ o dezbatere interesanta. Sa avem sau sa n-avem coronite la scoala? Pentru cei care nu stiu, de ceva vreme coronitele au fost eliminate si acum se pare ca sunt pe cale sa fie reintroduse, conform acestui articol.

Prietenii mei stiu ca am fost copil cu 10 pe linie si coronite in fiecare an. Mandria familiei, puse cu sfintenie la uscat an de an... Si totusi nu sunt de acord cu coronitele. Eu personal ma bucuram mult mai mult de cartile pe care le primeam... si am avut noroc sa primesc carti faine. Coronitele mi se pare ca perpetueaza un spirit de rivalitate nejustificat, cand toti copiii sunt diferiti si cand e mult mai valoros ca ei sa isi dezvolte talente si aptitudini, nu sa se chinuiasca sa obtina note mari la toate materiile ca sa ia coronita. Eu nu m-am chinuit... dar recunosc ca as fi ajuns mult mai departe daca nu ar fi existat mereu asupra mea presiunea de a lua coronita, de a fi buna si la mate, si la fizica, si la sport. Pentru ca as fi avut mai mult timp de reflectie in domeniile care ma interesau ... si cu ajutorul carora am ajuns sa-mi construiesc un rost.

PS: Poza e la misto... dar v-ati prins cu siguranta de asta :)

Citeste mai departe...

The Voice of a Generation :)

M-am intors in Romania de o saptamana si e vara. Si totusi sunt mai stresata si mai ocupata decat am fost la New York intr-un semestru cumulat. Am stat bine sa inteleg de unde atat stres, de unde atata hiperactivitate? Razvan spunea ieri ca suntem o generatia hiperactiva. Marco imi spunea ca a observat ca oamenii din Sud-Estul Europei sunt hipercompetitivi. Am inceput sa ma intreb de ce stau lucrurile asa.[***]

Cred ca de vina este faptul ca in Romania inca nu exista normalitate institutionala. In State stiam prea bine ce reguli are jocul si jucam dupa ele. Stiam ca daca am o problema, scriu un mail si sunt imediat indrumata spre persoana care ma poate ajuta. Stiam ca exista cerinte si exigente, insa ele erau binecunoscute de la inceput si valabile pentru toti jucatorii jocului. Munceam mult, dar ma bucuram de previzibilitate. Nu aveam insomnii. De cand am ajuns in Romania, am inceput sa lucrez la un proiect la care tin mult, si care implica colaborarea cu multe institutii. Mi se pare ca joc un joc nedrept. In care unii participanti-prieteni joaca dupa niste reguli, iar participantii-simpli-participanti dupa altele. In care adresele de email par sa nu functioneze asa cum obisnuiesc sa o faca dincolo de ocean. In Romania trebuie sa fii inventiv. Prea inventiv. In absenta unui cadru institutional adecvat, cu reguli universal valabile si care sa acopere o intreaga plaja de situatii si evenimente neasteptate, trebuie sa fii inventiv. Incerc sa adorm si nu pot. Pentru ca imi vin in minte noi idei de cum sa obtin o bucatica dintr-o finantare, de cum sa acopar o bucatica dintr-un buget, de cum sa formulez un parteneriat, si tot asa. Nu functionez dupa reguli si nu prea functionez bine.

Si asa a fost intotdeauna. De-aici hiperactivitatea si hipercompetitivitatea, care ma caracterizeaza nu numai pe mine, ci pe multi dintre colegii si prietenii mei. Pentru ca a trebuit sa fim simultan studenti, o-en-gisti, producatori de bani, urmaritori de vise si de pasiuni, si asa mai departe. Pentru ca a trebuit mereu sa facem reguli noi si sa evitam reguli vechi si proaste. Pentru ca a trebuit sa ajungem intr-un acelasi punct X in care se poate ajunge prin urmarea unui traseu dinainte stabilit pe ocolite, tragand tare, reinventand roata. Pentru ca am urmarit mereu burse in afara si alte realizari profesionale. Pentru ca nu ne-am permis, de exemplu, sa ne facem studiile la o institutie buna de invatamant, implicit la o institutie de invatamant din strainatate. Pentru ca abia acum in Romania aud din ce in ce mai multi tineri ca isi permit un masterat in strainatate printr-un imprumut, prin resurse proprii, prin ceva bani de la parinti, fara sa trebuiasca sa faca fata unei concurente acerbe pentru un numar extrem de mic de burse. Am fost (si suntem) un numar mic de oameni - am ajuns sa ma intalnesc la conferinte in 2007, cu oameni cunoscuti la conferinte in celalalt capat de lume in 2005 - hiperactivi, hipercompetitivi, si prea stresati pentru varsta noastra. Si totusi suntem o generatie care a reusit sa creeze ceva frumos in Romania si care - am incredere - poate sa instaureze normalitatea institutionala intr-o zi.

Citeste mai departe...

Cultura de noapte

Eveniment foarte, foarte dragalas in Bucuresti. In noapte de 22 spre 23 iunie are loc "Noaptea Institutelor Culturale", in care vreo 10 centre culturale din Bucuresti (evident, si ICR-ul e pe baricade) isi vor deschide portile pana la 6 dimineata. Mai multe detalii aici. Cu proiectii de filme, dezbateri despre educatie, concursuri de poezie, si concerte de jazz. Cred ca voi da o fuga pe la ICR (la un film de Radu Jude, si la un concert de jazz) si pe la Institutul Cervantes (la niste filme spaniole noi). Si poate sa o vad pe Miruna la Institutul Francez. Daca in ultima vreme nu vad decat Prepelitei colt cu Suvenir (prietenii stiu!), cam e cazul sa ma reintegrez in peisajul cultural bucurestean, nu?

Citeste mai departe...

Youth Delegate la Natiunile Unite

Si uite-asa se naste traditia institutionala. Daca esti interesat de politici de tineret, de dezvoltare internationala si de Natiunile Unite (si indeplinesti o groaza de alte criterii brain-based), atunci concureaza pentru a deveni urmatorul delegat de tineret al Romaniei la Natiunile Unite. O initiativa ORICUM, in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe si Autoritatea Nationala pentru Tineret, plus alti reprezentanti ai societatii civile care au fost de acord sa se alature proiectului, ca membri ai juriului. Informatii aici! Si un post fain pe blog-ul evenimentului aici.

Citeste mai departe...

Bine ai venit!

Veneam azi spre casa de la o scurta si placuta intalnire, si ascultam muzica. Molatec si visator, "Clandestino" de la Mano Chao. Aproape ca ignoram faptul ca afara ploua cu soare, in picuri mici, reci si infuriati. Iesisem din metrou si faceam primii pasi "in cartier". Treceam pe langa un parculet mic si deprimant, cand o masina de pe carosabil incepe sa ma claxoneze foarte insistent. "Nesimtire sau poate au nevoie de vreo indicatie", imi spun. Imi dau castile jos, si cel care statea in dreapta soferului intinde o mana pe geam, spre mine: "Uita-te-n stanga". Cel mai frumos si mai lung curcubeu vazut vreodata taia cerul in doua. Am ras si i-am multumit pentru cea mai frumoasa primire de care am avut parte de cand m-am intors in tara. :)

P.S: Poza nu e facuta de mine (are sursa trecuta pe ea), dar am simtit nevoia sa includ niste culoare in peisaj :)

Citeste mai departe...

Capcaunul legalist

Niste prieteni si colegi (nu spun cine) imi povesteau cum au avut la un moment dat o idee foarte originala de a organiza un eveniment de divertisment nemaivazut in Romania. Au redactat ei cu lux de amanunt detaliile evenimentului si s-au dus in cautare de sponsori. Au ajuns la o mare companie (nu spun cine, insa gura targului spune ca este brand-ul cu cea mai mare notorietate atat pe plan local, cat si pe plan global) si le-au prezentat proiectul. [***]

Compania nu a zis nici da, nici ba, si o perioada au tot amanat incheierea vreunui parteneriat, in final anuland "deal-ul". Suprize, suprize, insa. La cateva luni dupa respectivele discutii, compania cu pricina anunta cu surle si trambite organizarea unui eveniment de divertisment identic - ca locatie, format, concept, identitate.

Vina cui sa fie? Moral fara indoiala compania este vinovata. Legal, nu poate fi trasa la raspundere pentru ca prietenii mei - si aici ar fi vina lor - nu si-au inregistrat ideea/ planul de proiect la Oficiul de Inventii Si Marci. Pe de alta parte, am inteles ca furtul ideilor e la moda in Romania. De ce? Pentru ca suntem o societate bazata pe intelegeri tacite si pe compromisuri. Nu suntem o societate legalista. Nu avem mania contractelor si a avocatilor.

Tin minte ca, in prima mea saptamana de stat in SUA, am semnat mai multe hartii decat am semnat toata viata mea. De la intelegere cu administratorul caminului, pana la intelegere cu colega de camera. Mi s-a explicat ulterior ca americanii nu sunt suficient de rafinati ca popor pentru a-si rezolva conflictele prin negociere, prin intelegeri tacite, prin cuvinte de onoare si alte cele. Pentru ei, contractul (si, prin extensia, "Hartoaga" in genere) este sfant. M-am gandit ca asta s-ar putea datora si faptului ca noi, europenii, avem in spate cateva mii de ani de civilizatie si de exercitiu social, pe cand americanii au avut de construit o societate in cateva sute de ani. Si au fost nevoiti sa o faca functionala si eficienta.

Nu stiu de ce, dar intr-o lume in care resursele sunt limitate (si ideile la fel), astfel incat multi vor sa roada putine oase, parca imi vine si mie sa imbratisez primitivismul american si sa devin un soi de capcaun legalist, care sa vrea sa aiba totul stipulat in scris, sub semnatura. America m-a cam contaminat.

Citeste mai departe...

Romania e un ziar de scandal

Ieri ma revoltam ca pe prima pagina a mult-cititului cotidian "Libertatea", una din stiri spunea ca ministrul educatiei cauta infiintarea unei comisii "care sa gaseasca mijloace legale" (deja suna usor ilegal, dar asta e partea a doua) ca sa o dea afara pe Corina Vasile, profa care a avut o relatie cu un elev. Intr-adevar, acesta era marele subiect al educatiei romanesti care trebuie reflectat in presa... marea dilema, subiectul numarul 1 pe agenda publica. John tot timpul spune ca asta se datoreaza faptului ca presa e comerciala, si ca trebuie sa vanda. Eu nu inteleg cum de toate ziarele de la noi par tabloide, iar in afara exista ziare bune si cu articole de substanta, care totusi vand.[***]

Exemplu din presa de azi. Pe Hotnews - pentru care oricum am ceva mai mult respect decat pentru presa traditionala - apare un articol despre eliberarea lui Paris Hilton. O poza frumusica, consemnarea faptului, si citate din avocatul victimei. Asta e articol? Hai frate... In Der Spiegel apare un articol pe aceiasi tema, cu documentarea solida a tuturor "problemelor" din spatele faptelor. Cum s-au sesizat grupurile de aparare a drepturilor omului din SUA si procurorii ca eliberarea nu e conforma cu standardele de impartialitate in administrarea justitiei, cum creeaza un precedent periculos, cum perpetueaza un sistem al penitenciarelor "cu doua clase" (o problema serioasa si la noi, dar despre care presa nu are timp sa scrie).

Concluzia mea este ca presa ar putea face mult mai multe ca sa devina presa de calitate... ca sa ridice un pic nivelul publicului, sa educe... si toate astea fara sa intre in faliment si fara sa inceteze sa devina presa comerciala. Doar ca "romanii e comozi..."

Citeste mai departe...

Evadare din lumea reala

Tacerea cea mai tacuta (albumul complet la sfarsit de post)

In cateva zile extraordinare, am vizitat Norvegia. De fapt, am pornit cu Alex din Kiruna (un orasel extrem de trist, undeva dincolo de Cercul Polar, arid si provincial) spre un taram desprins din povesti: insulele Lofoten, in Norvegia.[***]

Am calatorit de la Kiruna la Narvik (un fel de omolog norvegian al Kirunei, insa mult mai dezvoltat) cu un tren care circula pe deasupra unor fiorduri cu apa mai albastra decat orice albastru imaginabil. Cu fusul orar am stat destul de de prost – ma trezeam zilnic pe la 4, bineinteles si pentru ca nu exista nici geana de intuneric, ci numai zi polara, inclusiv cu soarele rasarind la miezul noptii – astfel incat de la Kiruna la Svolvaer (centrul comercial al Lofoten-ului) mai mult am dormit intr-un speed boat care a gonit printre insulite si fiorduri. Incet, incepeam sa ma desprind de realitate. Culorile deveneau usor suprareale in lumina soarelui care nu apune niciodata (fotografiile depun marturie), iar linistea care ma inconjura era o liniste pe care nu o mai traisem/ auzisem/ mirosisem vreodata. In Svolvaer am dormit intr-un sjohus, un fel de casa mare in care pescarii isi depozitau odinioara capturile de cod (Lofoten fiind cel mai mare exportator de cod din lume, o indeletnicire care a propulsat de secole economia locala; ca anecdota, pestele uscat pe care il gaseai agatat cu tonele pe un fel de uscatoare gigantice de la marginea drumului este exportat in Italia si Spania ca delicatesa culinara, iar capetele in Nigeria, unde sunt componenta de baza intr-o mancare traditionala vest-africana). Asa cum pozele marturisesc, una bucata sticla de Smirnoff (cumparata la preturi non-prohibitive de pe aeroport din Londra, in Scandinavia orice fel de alcool fiind monopol de stat si ridicol de scump) ne-a fost prietena buna ☺. Desi soarele nu apunea, afara se lasa destul de frig.

In cadrul aceleiasi lungi zi – timpul are alte coordonate intr-un colt de lume total izolat de orice urma de poluare, aglomerare urbana, McDonalds, si zgomot de oras (faci cam 48 de ore cu trenul si cu barca pana in prima capitala europeana) – am inchiriat o masina si ne-am indreptat spre A (e “A” cu un cerculet deasupra, ceea ce se citeste “O” in norvegiana), ultima insula din arhipelag, acolo unde se termina drumul european E10 (oficial declarat – si validat de mine – ca fiind cel mai frumos drum din Europa).

E greu de descries cat de frumos a putut fi drumul. Poate pozele sa spuna cate ceva din ce inseamna sa iti bagi varfurile degetelor de la picioare in Oceanul Atlantic, inconiurat din spate de munti acoperiti de zapada, din lateral de paduri de brad, din fata de cascade de munte, din dreapta de fiorduri, si din stanga de casute de pescari. In A am stat intr-o cabana de pescari, ascultand pescarusii (detestabile fiinte – Hitchock a avut dreptate in “Pasarile”), si plimbandu-ne pe margini de lacuri cu cea mai transparenta, mai adanca si mai divers irizata apa pe care am vazut-o vreodata.

Dupa Trondheim in 2005 nu mai credeam sa ajung vreodata in Norvegia. Daramite dincolo de Trondheim. Nu visam sa ajung dincolo de Cercul Polar, nu visam sa vad ziua fara de sfarsit, nu visam multe. Ma intorc acasa pe jumatate relaxata, pe jumatate infiorata, dar fericita pentru ca am trait un an fabulos.

Click pe imagine pentru intreg albumul!

Basme norvegiene

Citeste mai departe...

Despre rusinea de a fi roman

Niciodata nu am ascuns faptul ca sunt din Romania. Si am calatorit ceva. Romania mi-a dat o perspectiva destul de complexa asupra vietii si cred ca a fi roman implica destule avantaje. Vreau ca la un moment dat in viata sa lucrez in/pentru Romania, pentru societatea romaneasca. Se stiu toate astea. Cu toate acestea, e imposibil ca atunci cand esti in Europa de Vest sa nu iti fie rusine ca esti roman. Sa incepi sa vorbesti cu prietenii romani in germana sau in engleza, de teama sa nu fii perceput si judecat ca fiind roman. De ce? E simplu.[***]

Londra. Leicester Square (un fel de Piata Romana). Magazine cu suveniruri si turisti multi. Galagie. Singurele voci romanesti veneau dinspre un grup de barbati imbracati extrem de prost, cu jachete slinoase din piele, pantofi “Mike/Rike” sau mai stiu eu ce alte facaturi. “Haide frate sa mai stam pe aici la combinatie. Sa-mi bag p***! Ai vazut ce aparate aveau japonejii aia?!”. Gara din Stockholm. Ceva mai murdara decat in 2005. Parea si mai putin sigura. Singurul anunt in limba engleza, care nu exista acum doi ani, era “take care of your belongings and beware of pickpockets”. In fata mea, singurii oameni pe a caror fata statea scris “vagabond/ infractor” au inceput sa vorbeasca in romana. Si sa evalueze foarte expert valizele calatorilor care asteptau in gara. Nu m-am putut impiedica sa asociez anuntul din gara cu invazia de indivizi suspecti, cu totii vorbind romaneste, care misuna de data asta in gara centrala din Stockholm.

Nordul Norvegiei. Eram mult mai relaxata in privinta ghiozdanului pe care il caram dupa mine. Cu bani, aparate foto, laptop, carti de credit. Gluma intre mine si Alex – pe care nu ma pot abtine sa o privesc cu multa tristete – era: “Stai mai calma cu ghiozdanul; n-or fi ajuns compatriotii nostri pana aici”.

Inapoi in Stockholm. Tren dinspre Narvik. Pe scaunele din spatele meu aud niste voci care imi sunau familiar. Un barbat cu burta si tricou mulat cu sclipici, doua femei al caror par foarte brunet era vopsit blond auriu, si ale caror talii deloc subtirele erau marcate de curele aurii late de 2 cm. Vorbeau intr-o engleza cu accent sud-est european cu un suedez, spunandu-i ca vin de la munca din Narvik. Baiatul sustinea ca e cantaret, iar fetele nu stiu exact ce ocupatie aveau, Ii aud spunand ca sunt din Ungaria. Si ma linistesc. Eram sigura ca sunt romani. “Uite, dom’le, ce prejudecati am”. Incep sa vorbeasca intre ei intr-o limba ciudata. Intelegeam perfect unele cuvinte. Cuvinte romanesti. Mi-a luat 10 minute sa imi dau seama ca erau romani emigrati in Ungaria, care incercau sa vorbeasca maghiara, dar nu prea le reusea. Cand au pus manele la telefonul mobil, am inceput sa zambesc trista. In aceiasi nota, Diana imi spunea ca nu a plans cand a parasit Manhattan-ul si a trecut pe Queensboro Bridge spre aeroport, ci atunci cand statea la coada pentru imbarcarea pe avionul Munchen – Bucuresti, unde din telefonul unui tip imbracat in geaca de vinilin o manea a inceput sa sparga strident aerul din jur. “Bine ai venit acasa!”

Inca o data, nu mi-e rusine ca sunt cetatean roman. De fiecare data cand voi fi intrebata de unde sunt, voi spune: “Din Romania”. Si totusi, mi-e greu sa nu intorc capul in alta parte cand vad astfel de scene prin Europa, sa tac, si sa incep sa vorbesc in germana.

Citeste mai departe...

De ce (nu) mi-a placut Londra

Mind the gap! (pentru cunoscatori) - mai multe fotografii la sfarsitul postului

Acum ca ma intorc spre casa dupa ce nu am vazut intunericul pentru mai bine de 6 zile – am calatorit dincolo de Cercul Polar de Nord, unde in perioada asta a anului soarele nu apune niciodata – am timp sa imi depan amintirile de calatorie. Ramasesem datoare sa povestesc (si la ilustrez) de ce nu mi-a placut Londra – afirmatie care “i-a revoltat” atat pe muma-mea, cat si pe Razvan.

Londra mi s-a parut varianta mai inghesuita, austera si industrializata a New York-ului. Acelasi puhoi de turisti, aceleasi landmark-uri vizitate de mase bine organizate de indivizi, aceleasi vibratii (parca la scara redusa, insa), acelasi zgomot al strazii, un Chinatown mai putin autentic decat omologul lui de dincolo de Atlantic, oamenii cu un accent considerabil mai adorabil decat cel american, vreme deprimanta si ploioasa, ritm alert si totusi ceva mai poetic decat in New York. De fapt, aveam senzatia ca traiesc intr-un New York micsorat si miniaturizat, fara zgarie nori si spatiu de respirat.[***]


M-am plimbat cu celebrul hop on – hop off double-decker (o industrie extrem de bine dezvoltata in Londra), si am vazut cam toate obiectivele istorice importante. Tower Bridge-ul e asa cum mi-l imaginam, Buckingham Palace e mai mic si mai putin impresionant decat in visele mele de copil, Big Ben e “big”, iar Westminster Abbey e intr-adevar foarte fermecatoare. La Covent Garden – o fosta piata de legume si fructe transformata in piata acoperita de chestii “artsy” si de artizanat – te simti bine, in ciuda agasantei invazii de turisti.

De vizitat, am apucat sa vizitez doua muzee, unul din ele remarcabil prin “luciu fara fond”, altul cu adevarat remarcabil prin inovatie si dinamism. Primul dintre ele – British Museum daca inca nu v-ati prins – e o colectie trista, ticsita cu antichitati “obtinute” prin mijloace mai degraba ilegitime (ca sa nu zic “furate” de-a dreptul) de catre diversi colectionari. Imbacsit si aglomerat, cu o colectie egipteana slabuta (desi, aparent, e mandria muzeului); adevarul este ca am si vazut Egiptul “pe viu”, asa ca probabil nu sunt foarte obiectiva. O colectie de antichitati mexicane si americane incomparabil mai modesta decat cea de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, si cateva expozitii temporare interesante (printre care una cara arata cum sunt privite ciclurile vietii – mai cu seama boalea si moartea – in toate civilizatiile lumii). Didactic destul de bun, dar nimic iesit din comun. Am adorat insa Tate Modern, muzeul de arta moderna amenajat intr-o fosta hidrocentrala, organizat tematic si extrem de trendy. Cele mai metro si mai funky personaje ale Londrei la un loc in calitate de vizitatori (pe alocuri faceau sa paleasca chiar si exponatele), plus o serie de panze remarcabile. Mi s-a parut foarte interesanta o expozitie cu panze ale unor artisti contemporani din Congo, autodidacti si care “vorbesc” despre ce inseamna sa fii african in secolul 21, si mai ales ce inseamna sa fii artist contemporan african. Cateva suprapuneri de identitati foarte interesante.

Per total, ar fi interesant de explorat Londra inca o data. Mai “acompaniata”, mai putin plouata, si mai putin pe fuga. Dar in nici un caz nu va inlocui “Za City” in inima mea… E clar, sunt contaminata!

Iata si pozele (click pe imagine ca sa vedeti albumul; am si comentarii la fiecare... hehe!):

London Colours

Citeste mai departe...

M-AM INTOOOOORS!

I'm back! Mwahahaha! Socurile nu sunt inca prea mari; a trebuit sa am o intalnire tete-a-tete cu functionarii Postei Romane din prima zi de sedere in tara, si psihic sunt inca senina. Ramasesem datoare cu niste posturi si poze, scrise (si fotografiate) prin trenuri si autocare in timpul lungului meu drum spre casa (28 de zile numarate).

Citeste mai departe...

Oxford in imagini

Cand m-am dus sambata in Londra am trait un soc. Veneam dintr-un orasel gotic si linistit, cu excentricitati, cu studenti imbracati in costume design secol 17 (e o traditie la Oxford ca in ziua examenelor studentii sa poarte un fel de frac si garoafe de diverse culori in piept, in functie de numarul examenului pe care il sustin in ziua respectiva). Iar Londra mi-a parut inghesuita si zgomotoasa, mohorata si plina de turisti frustrati. Un fel de New York subtil mai industrial, insa lipsit de larghetea si generozitatea spatiala a metropolei mele de suflet. Dar despre detestabila Londra mai tarziu. Deocamdata despre Oxford.

Pe scurt, Oxford e locul ideal unde ti-ai dori sa fii daca vrei sa fii student. Nu numai ca te poti lauda copiilor ca ai absolvit cea mai veche si mai prestigioasa universitate europeana, dar ai trai cele mai boeme luni din viata ta. Oxford inseamna excentricitati, alei pietruite, Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tolkien, traditii hilare, mistere, biblioteci, biciclete, pub-uri, colegi din toata lumea, intelectualitate, comunitati, turle gotice, flori, ratuste la pervaz, liniste, ganduri. Oxford e un loc de care te poti indragosti foarte usor.

Dovezi vizuale (multe poze in continuare, click pe "citeste mai departe"):

Asa arata un colegiu tipic[***]

Repere de Oxford [***]

Cafeniul zidurilor trebuie neaparat asortat cu bleu de bicicleta

Nici nu stii ce te asteapta...

Pasarela asta mi-a amintit de "Numele Trandafirului"

The Radcliffe Camera din Biblioteca Bodleian (probabil cea mai faimoasa camera de studiu a umanitatii)

The Oxfordian: "environmentalist and wit"

In curtea bisericii centrale, se servesc prajiturele organice

And what a story...

Strada principala

La pas

Intrarea in Christ Church, colegiul care a dat Marii Britanii vreo 13 prim ministri

Virgin Atlantic vegheaza

Se pare ca, vegetal vorbind, Oxford-ul e cel mai frumos in luna mai

Vaslitul prin infiptul batului in albia raului se cheama "punting" si e una din micile fandoseli oxfordiene

Dupa examene, se zice ca aceste barcute devin un taram al desfraului lumesc

Gust de liniste

Citeste mai departe...

Porumbel voiajor

Sunt ametita. In ultimele 7 zile am dormit prin vreo 10 locuri diferite, in 3 tari, pe 2 continente... Gata... Rubicon-ul nu l-am trecut, dar Atlanticul l-am traversat. Sunt acasa! Sunt in Europa. Respir aer britanic. Sunt intr-o camaruta sic de camin universitar in Oxford, si incerc sa finalizez o ultima chestiune ramasa restanta pentru New York University. Apropo de asta (si nu, nu pentru ca nu sunt engaged, ci pentru ca sunt si engaged si competitive :)), trebuie sa va spun ca am terminat semestrul cu A pe linie, in conditiile in care am avut numai cursuri de anul 4 si masterat/ doctorat. Yey! Cheers for me!

Respir atatea arome... trec de la avocado si mango culese din copacii de la marginea drumului, la mirosului norilor din Oxford, la plimbari sinistre in miez de noapte cu metroul new yorkez, la mancare de avion, la Reesee Peanut Butter Cups savurate pentru ultima oara, la cream cheese bagel savurat tot pentru ultima oara, si uite asa ma indrept topaind spre casa. Spaniola vorbita prost, engleza cu accent canadian, engleza de Manhattan, romana cu Diana si Maria, si acum accent britanic peste tot. E incredibil cate sunete imi inunda simturile. Manu Chao, Bebe, Nouvelle Vague, Jimi Hendrix. Stooop. Dar tot vin spre casa. Care casa e inca in Romania, unde ma intorc timida si cu pasi mici, temandu-ma de ce voi descoperi, temandu-ma ca m-am schimbat mult (si da, m-am schimbat mult), temandu-ma ca ma voi readapta greu, temandu-ma ca voi folosi alte coduri de comunicare, ca voi avea alte asteptari de la societate, de la prieteni, de la profesori, de la mijloacele de transport in comun, de la primarie. Temandu-ma de mine, temandu-ma de ceea ce simt si de ceea ce vreau sa realizez. Cred ca am nevoie de un pic de stabilitate. Cred ca am nevoie de un nou inceput, poate mai putin furtunos, poate mai putin singuratic.

Ma intorc la calculator si la cereale. De indata ce IT Master-ul Colegiului Linacre din Oxford imi va verifica computerul, si de indata ce voi cumpara un adaptor (nu era suficient ca aveam adaptoare Romania - SUA si viceversa, acum trebuie sa pot folosi si prizele britanice), voi intra pe net si voi uploada ultimele poze din Mexic (Coasta Pacificului, un micut orasel colonial, si Zocalo - Piata Centrala din Ciudad de Mexico), voi scrie un post cu ultimele ganduri pentru/ despre Statele Unite, si voi incerca sa transpun in scris experienta de tip Harry Potter pe care o traiesc in Oxford.

Citeste mai departe...

Vamos fugir

Tocmai m-am intors in civilizatie... am fost pe Coasta Pacificului cateva zile si in curand voi pleca din Mexic... nu vreau sa ma gandesc inca la plecare... prea multe ganduri, prea multe imagini frumoase. Ma bucur de rezultatul referendumului, ma bucur de soare, incerc sa zambesc si sa rezolv scarbosenii administrative. Avioane, cazari, bilete, asigurari. Revin cu poze si ganduri tropicale.

Citeste mai departe...

MAE rulz!

Nu stiu de unde ma au in baza lor de date, dar azi am primit un mail de la Consulatul Romaniei la New York, cu instructiuni legate de referendumul de sambata. So... sa mai comentati careva de rau despre Ministerul de Externe... Iata dovada:

Citeste mai departe...

Poze colorate

Cateva culori din Mexic. Nu prea multe, caci am stat mai mult in casa cu papiruri pentru scoala. Protagonistii: un gringo olandes, un mexicano (dubii), una gringa rumana, castelul Chapultepec, stradute mexicane, si voie buna. Click pe poza pentru a vedea tot albumul! De data asta m-am chinuit si am pus captions la toate fotografiile.

Mexico de mayo - part 1

Citeste mai departe...

Reciclati! Acum!!!

Unul din lucrurile cu care ma voi obisnui cel mai greu in Romania va fi indiferenta crunta pe care atat autoritatile, cat mai ales populatia, o au vizavi de mediu. Imi place ca in ultima vreme hotnews au inceput sa publice tot mai multe articole legate de incalzirea globala si responsabilitatea oamenii o au asupra ei (cred ca in prezent doar cativa conservatori americani mai au iluzii ca omul nu are nici o vina in toata povestea). De exemplu, intr-un articol de azi hotnews ne spune ca defrisarile care se petrec in lume intr-un interval de 24 de ore produc emisii poluante echivalente cu o flota aeriane ce ar transporta 8 milioane de oameni pe traseul Londra - New York. Credeti ca cele 34 de grade la inceput de mai in draga noastra Romanica, alunecarile de teren din ultimii ani, si problemele din agricultura se datoreaza vreunei pedepse divine?[***]

Posibil ca, din pricina inconstientei generale de care suferim, sa fie vreun pedepsitor divin care sa ne dea cateva palme dupa ceafa in prezent. Dar faptul ca abia in luna martie 2007 s-a deschis in Bucuresti prima groapa de gunoi capabila sa sorteze si sa recicleze gunoiul menajer a cui vina este? Ca sa nu mentionam ca respectivul stabiliment nu poate sa proceseze decat o zecime din gunoiul pe care bucurestenii il produc zilnic. In tarile nordice, exista vreo 8 compartimente diferite intr-o pubela de gunoi pentru 8 tipuri diferite de resturi. Ok, am renuntat de mult sa speram ca vom ajunge ca ei. Dar in Germania se recicleaza, in Austria se recicleaza, in Ungaria se recicleaza. Pana si in Mexic in toate casele resturile biodegradabile sunt separate de cele nebiodegradabile. Din cate tin minte,

Si ONG-urile romanesti ce fac? Dragos si al lui "Salvati Dunarea si Delta" mi s-a parut singurul efort sonor pe care l-a facut cineva ca sa atraga atentia asupra problemelor de mediu cu care ne confruntam. Dar pe cand campanii de advocacy sa ne schimbam mentalitatile si sa incepem sa reciclam? Pe cand lobby ca sa avem la fiecare bloc pubele compartimentate pentru sortarea gunoiului? Pe cand amenzi pentru cei care ignora cu o nesimtire crasa cosurile de gunoi compartimentate din gari, sau cele puse de Connex pe plaja? Simt ca ar trebui sa facem ceva in legatura cu asta. Vom vedea...

Citeste mai departe...

Pauza de Mexic - industrii creative

Dragii mei, sunt in Mexico City, care mi se pare mai proaspat si mai colorat ca niciodata. Din nefericire in loc sa explorez strazile, sa mananc inghetata, sa vizitez expozitii de fotografie si sa fac poze, eu stau protapita in mijlocul unui pat si scriu o lucrare pentru scoala - pe care o am inca restanta. Si mi-am amintit in felul asta de lucrarea despre industriile creative si cum ar arata o politica publica pentru avansarea lor in Romania si de faptul ca promisesem sa o impartasesc cu voi.

O puteti descarca de aici. Nu e nevoie sa spun ca i se aplica toate rigorile proprietatii intelectuale, nu? It's shareware, dar nu inseamna ca, daca citati din ea, nu trebuie sa mentionati sursele :) In plus, disclaimer: lucrarea a trebuit sa respecte niste tipare academice foarte stricte, asa ca pe alocuri nu e spectaculoasa. Pe scurt, despre ce este vorba? Romania are toate sansele sa ajunga un hub regional in industrii creative, daca tine cont de urmatoarele:

1. necesitatea unei cartografieri a situatiei actuale a industriilor creative;
2. necesitatea (cel putin temporara) a subventionarii distributiei si reproducerii produselor creative, si a productiei lor (in unele cazuri);
3. necesitatea cooperarii interguvernamentale (lucrul in grupuri mici si interdisciplinare de experti) pentru sincronizarea politicilor publice in domeniu;
4. necesitatea echiparii creativilor cu training-uri in domeniul business-ului si cu access la fonduri de dezvoltare;
5. necesitatea consultarii tuturor actorilor implicati (largi advisory groups);
6. suport social pentru creativi si pentru retelele lor informale;
7. promovarea industriilor creative in infrastructura educationala deja existenta;
8. sincronizarea politiciilor de comert exterior in industriile creative cu cele ale EU; posibila alianta cu lobby-ul francez.

Lucrarea contine cateva surse importante de documentatie pentru cei interesati. Recomand www.industriicreative.ro, postul asta de pe blogul lui tausance, eforturile celor de British Council in domeniu, ideile ORICUM in domeniu (Filter Design Competition) - caror ORICUMi le recomand sa pump up the work in aceasta arie. Enjoy :)

Citeste mai departe...

Ganduri despre New York

Photo: wwp.new-york-usa.com

In doua ore plec din New York. Cand ma voi intoarce, New York-ul nu imi va mai fi casa. Voi fi oaspete in casa cuiva, iar orasul se va fi transformat din sotie in amanta. Cea mai frumoasa amanta, careia i-am jurat fidelitate si i-am promis solemn ca pana in 2017 cel mult o voi lua daca nu sotie, atunci macar de concubina vreun an sau poate doi. Cred ca o data ce New York-ul ti-a intrat in sange, ai toate sansele sa devii dependent. Cand l-am cunoscut pe Vivi in toamna asta, nu l-am inteles. Am zis ca e doar un copil - no offense, Vivi - entuziasmat de un oras exotic. Dar nu e asa... daca ajungi sa cunosti orasul asta, it grows on you. Fara sa simti, fara sa constientizezi cum microbul iti intra incet-incet printre vene, subcutanat si insidios.[***]

New York-ul e FIRE (finance, insurance, real estate) si - de la John Sexton (presedintele NYU) citire - ICE (intellectual, cultural, educational assets). Insiruite de-a lungul faimosului MTA (metroul, administrat de Metropolitan Transport Authority), cele mai tari corporatii se invecineaza cu unele dintre cele mai faimoase muzee ale lumii, cu cel mai mare for politic, si cu institutii de invatamant cotate in top 10 mondial. Intr-o plimbare pe jos ajungi din Village (boemie, punk, teatre off-Broadway, jazz, relas), in Chelsea (the colourful gay district) si apoi mai ai o aruncatura de bat pana in Midtown (Chrysler Building, Ford Foundation, Reuters, Trump). Daca iesi din Manhattan (adica vreo 15 minute cu metroul), ajungi in Queens, un fel de mica Romanie, mai linistita, mai toleranta, mai diversa si mai personala decat Romania de acasa. In New York mai gasesti inca pravalii detinute de mici comercianti, cu firme colorate si personalizate. Mai gasesti inca restaurante de familie, indiene, mexicane, tailandeze, etiopiene, afgane, chinezesti, japoneze. Within walking distance! Gasesti cele mai funky magazine de haine si cele mai dinamice cluburi (sa te poti duce sa dansezi marti la 4 dimineata si clubul sa fie plin e remarcabil, zic eu), si parcuri superbe.

Poate exagerez, dar in momentul asta nu vad ce nu iti poate oferi New York-ul. Orasul nu doarme niciodata, e infernal de zgomotos si de agitat, dar daca te simti coplesit poti oricand sa iei metroul si sa te duci pe o plaja desprinsa din anii 50. Sau sa iei avionul si sa ajungi in Caraibe superieftin. Incercam ieri sa le fac recomandari celor de la Soros pe cine sa trimita aici la anul. Le-am spus ca orasul asta se potriveste pentru tinerii puternici si maturi, care stiu ce vor de la viata, si care sunt suficient de echilibrati ca sa faca fata unui oras individualist si agresiv, cu o etica a muncii foarte dura, coplesitor prin diversitate, si plin de nerv. Ca sa parafrazam o vorba din batrani, "adio, dar raman cu tine!"

Citeste mai departe...

86 de kile? Am innebunit!

86.3 kg expediate in Romania. Cost total: 206 dolari. Plus 30 de dolari o cutie ultrarezistenta de la UPS, care insa era atat de mare - va jur ca puteam baga in ea 3 chinezi si cu mine in mijlocul lor invartind la tocanita - incat nu a incaput pe usa firmei care facea transportul in Romania, si a trebuit sa fie mutilata si repansata. Plus 35 de dolari plata pentru Man with a Van! Povestea lui MWV e fascinanta... e Native American (indian), adoptat din rezervatie de un polonez, casatorit cu o tipa care munceste si aduce bani in casa, iar el sta acasa si creste copilul, lucreaza ca fotograf si din cand in cand ca MWV. Astazi era sa faca hernie ducand cutia de la mine in Queens, unde era firma de transport international, dar a rezistat eroic! In Queens am mancat apoi MBS cu oua ochiuri si ciorbita de fasole (bun, bun, bun) , am baut doua beri Ursus, am mai povestit cu Diana si iata-ma-s acasuca. Dormit somnic bun... and procrastinating. Ma duc sa ma vad cu Natasha si sa ma apuc intr-un final apoteotic de lucrarea pentru "Normative Issues in IR". Cocaaaaine!

PS: Cutia mea era mai mare cu 25 de cm pe fiecare latura. "I think this box is too large for such a small country as Romania". Hehe :)

Citeste mai departe...

Corina, du-te si te culca!

M-am consultat cu Alex inainte sa public asta, ca sa ma asigur ca nu sunt nebuna. E 6.12 dimineata si eu plec de la biblioteca. Nu am mai dormit de ceva vreme, si creez scenarii fanteziste. Sau poate doar horide. Uite cum se va intampla: la referendum se va vota impotriva demiterii lui Basescu, dar nu se vor reprezenta suficient de multi romani, conform noilor cerinte (vezi hotnews de azi). Curtea Constitutionala nu va valida votul, nu va autoriza un nou referendum si se vor organiza alegeri anticipate. Intre timp, Parlamentul va da o lege prin care va interzice unui presedinte suspendat sa candideze a doua oara. La alegeri, fanii lui Basescu, dezamagiti de cat de tradat a fost il presidente de PSD & PNL, il vor vota pe Becali. Becali va iesi presedinte si Romania se va adanci intr-o criza ce va tine cel putin 10 ani de acum incolo. In State va iesi fie Obama, fie Hillary, si Congresul nu va fi preluat din nou de republicani. In aceste conditii, eu intre timp voi emigra si cred ca voi fi insotita de destui prieteni. Hehe… Poate aberez, dar eu zic ca gura omului obosit adevar graieste (macar partial)!

Citeste mai departe...

Esti conservator?

Photo via Washington Post

Suntem liberali. Si progresisti, nu? Si impotriva establishment-ului? Si nu ne plac conservatorismele si pudibonderiile, nu? Si suntem trendy si urbani. Presupunand ca suntem de acord ca ceea ce face Spencer Tunick e arta - si eu zic ca lejer se poate conchide asta - oare cati tineri bucuresteni ar participa la o sedinta foto organizata de el? In Mexic - da, tara aia conservatoare si nedezvoltata - s-au strans 20000 de persoane si inscrierea pentru participarea la sedinta foto s-a facut pe site-ul Universidad Nacional Autonoma de Mexico. Ar incheia Universitatea Bucuresti un acord similar? Sau ar sprijini Ministerul Culturii Evenimentul? Astept cu entuziasm nemasurat acea zi :)

Gramo, multumesc pentru poza. Nu o gasisem pe net. Si link spre alte compozitii de-ale lui Tunick. Au scris despre asta Gramo si Hotnews. Si parte din prietenii mei ce locuiesc temporar sau permanent in Mexic au participat! Me proud :)

Citeste mai departe...

NY Primavera

M-am plimbat azi prin Village si Soho... obsedata de cladiri si de culori! Iata ce a iesit. La sfarsit m-am jucat si cu oamenii, dar nu foarte agresiv. Click pe poza!

spring NY

Citeste mai departe...

Ganduri despre NYU

Asta e primul dintr-o serie de post-uri pe care simt ca trebuie sa le scriu acum, cand mai am putin si plec din locurile care mi-au fost "casa" timp de aproape 10 luni din viata :)

M-am gandit sa incep cu New York University, pentru ca marti am avut ultimul curs aici. Si pentru ca imi pasa de educatia mea! Si cred ca educatia in general e unul dintre cele mai importante bunuri pe care le poti dobandi; in termeni de capital uman, in ciuda celor pe care tin minte ca le spunea Felix Tataru de la GMP la Youth Summit... ca el, cand se uita la un CV, sare peste sectiunea "educatie", educatia ramane esentiala. Si NYU pune un accent extraordinar pe calitatea educatiei.[***]

Sunt mai destepti profesorii de la NYU decat cei de la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti (voi vorbi numai despre FSP, caci cunosc cel mai bine aceasta institutie si mi-e destul de jena de restul facultatilor din Romania, asa ca probabil evaluarea mea la adresa invatamantului superior din Romania (comparativ cu SUA) ar fi mult mai dura daca as lua alte facultati in considerare)? Categoric nu! Intelectual, profii (in special cei tineri) pe care i-am avut in Romania, sunt extrem de bine pregatiti. M-au indrumat spre o gramada de lecturi bune, si mi-au raspuns la intrebari extrem de profesionist. Insa profii de la NYU au fost altfel. Mai dedicati profesiei, mai atenti cu felul in care isi alcatuiesc cursurile si syllabus-ul, mai atenti la nevoile studentului, mai apropiati de studenti, cu o mai mare disponibilitate de interactiune in afara cursului, mai amuzanti, mai destinsi, mai experimentati, MUUULT mai exigenti. Nu am intalnit nici un prof care sa stea la catedra si sa vorbeasca... Nici nu mentionez infamul "sa citeasca", pentru ca nu ii incadrez din start la categoria "profi" pe cei care fac asta. De ce au fost ei altfel? Pentru ca sunt destul de bine platiti, pentru ca sunt educati cu o altfel de etica a muncii in minte, pentru ca sunt socializati intr-un sistem care crede in educatie!

De ce altceva am mai iubit NYU-ul? Pentru ca s-a straduit mereu sa fie la curent cu tot ceea ce se intampla. Discutii publice pe teme actuale, guest lecturers controversati, cluburi peste cluburi de studenti - care dintr-un spirit civic destul de subtire prezent in Romania- reactioneaza in mod constant la tot ceea ce se intampla in jur, ultimele carti aparute achizitionate imediat de biblioteca (pentru ultima lucrare scrisa, jumatate din bibliografie era alcatuita din carti publicate in 2006 si 2007). Pentru ca are o baza materiala extraordinara - in comparatie cu Romania, nu cu celelalte universitati din State. Cred ca cel mai greu imi va fi sa ma descurc cu lipsa de carti ca lumea din BCU sau alte biblioteci din Romania. Cred ca nici acum, de exemplu, nu au fost in stare sa achizitioneze John Rawls la BCU - o carte fundamentala in stiintele sociale.

De asemenea am mai iubit NYU-ul pentru ca este o comunitate (mult mai putin unita ca alte universitati din State), dar incomparabil o comunitate fata de Universitatea Bucuresti. Cu un campus (cam imprastiat, ce-i drept), cu tricouri, cu multe cluburi studentesti, cu multe cantine faine, cu ziare (chiar citite de studenti), cu un set de valori, cu sali de gimnastica, cu identitate! Si mai ales orientata in primul rand catre student si nevoile lui (de la consiliere in cariera la burgeri vegetarieni).

Cel mai mult insa mi-am iubit colegii. Pentru ca au fost concurenta pe care nu am avut-o niciodata in tara. Pentru ca din 100, mai bine de jumatate sunt extrem de competitivi (inca o data, unitatea de referinta sunt eu, adica o persoana competitiva :)), pe cand in Romania sub 10 sunt asa. Pentru ca au fost incisivi si interesati de ceea ce se discuta la curs, pentru ca s-au angajat in dialog si dezbatere, pentru ca au venit intotdeauna cu textele citite, pentru ca au venit la cursuri (!), pentru ca stiau ca timp de patru ani sunt in primul rand studenti.

O sa spuneti ca asta se datoreaza banilor. Pentru ca la NYU (unde educatia costa in medie 200000 de dolari pe patru ani), atat cel care plateste, cat si cel care primeste banii sunt foarte constienti de termenii in care se desfasoara afacerea. E si asta, dar nu e numai asta. E vorba in primul rand de respectul acordat educatiei (de catre studenti, profesori, angajatori) si de concurenta acerba existenta intre institutiile de invatamant superb. Mi-ar placea sa ajungem la niveluri asemanatoare si in Romania... Incet-incet :)

Citeste mai departe...

Update

Mda... stau de aproape 20 de ore in biblioteca, dintre care 8 petrecute intr-un examen. Cam asa arata un om dupa astfel de efort... m-am mai prelucrat un pic cu sepia, ca altfel... Am trecut peste un hop, ceea ce este bine. Am avut un examen foarte fain la drept constitutional, un caz ipotetic ce pornea de la un act dat de congresul american in 1789 (care exista in realitate); se cheama Alien Tort Law si practic permite oricarui cetatean (indiferent de tara careia apartine) sa dea in judecata orice alt cetatean (la fel, indiferent de tara de cetatenie) pe teritoriu american, chiar daca fapta nu s-a petrecut pe teritoriu american. E un fel de jurisdictie universala in cazuri de tortura si alte grave violari ale drepturilor omului. O lege foarte, foarte progresista si care este inca in vigoare!

Sunt super energica... am baut o chestie energizanta, asemanatoare cu red bull-ul, dar care se cheama Cocaine :) Colegii mi-au spus ca e de trei ori mai puternica decat redbull-ul si adevarul e ca de cand am baut-o (adica acum 8 ore), mi se misca mainile pe taste ca si cum as fi un mic robotel. Yeye... energy!

Maine trec la industrii creative. Keep you updated on that, too :)

Citeste mai departe...

Calendar

Deci da. Cred ca mai greu cu blogging-ul in urmatoarele zile. Asa sta treaba. Prietenii mei se distreaza pe la mare - Andreea & ORICUM - (aglomerat, neaglomerat, tot mi-e dor de Vama) sau prin Sibiu - Cocoon si John. Eu imi suflec manecile, mai pompez niste picaturi de Visine si trag tare. Am avut de predat azi o lucrare de 10 pagini, despre experienta internship-ului la Coalitia pentru Curtea Penala Internationala. Am vorbit de cultura organizationala, de loialitatea fata de misiunea organizationala, de falsa dilema pace v. dreptate.

Maine am examen la American Constitutional Law. Iarasi un hypothetical fact pattern a carui rezolvare va dura vreo 8 ore. Nu avem limita de timp sau de spatiu pentru respectivul examen. Prize, laptop-uri si dibuit imprimante gratis in campus la 3 dimineata. Va fi greu, dar nu imposibil.

Vineri apoi am de predat o lucrare la politici publice in domeniul cultural. "The Advancement of Creative Industries in Romania" (cum sa facem noi ca guvern, din punct de vedere al politicilor publice, ca Romania sa devina lider regional in domeniul industriilor creative pana in 2027, inspirandu-ne din strategia inaugurata in 1998 de Marea Britanie si de la politicile publice in domeniu derulate de Consiliul Municipal din New York). Luni am de predat o alta lucrare la "Normative Issues in International Relations"; vreau sa creez un cadru normativ care sa depaseasca dihotomia realism - idealism in relatii internationale si sa fie baza teoretica a Obiectivului de Dezvoltare a Mileniului nr 8 (parteneriatul pentru dezvoltare Nord - Sud). Cam multa economie la mijloc, dar sper sa ma descurc. Apoi trebuie sa impachetez. Am deja vreo 40 de carti de trimis acasa si sambata ma mai duc la vanatoare prin anticariate. Intre timp am promis sa iau cine cu vreo 6 prieteni, sa ma duc la 2 petreceri si la un film.

Joi pe 10 am avion spre Mexic. Va fi frumos :) Stau pana pe 22 mai. Intre timp am de predat o alta lucrare, cu privire la evolutia rezolutiilor pe drepturile omului in Comisia a Treia a Adunarii Generale a ONU, dupa atacurile teroriste de la 11 Septembrie. Si am de facut si un raport pentru Misiunea Permananenta a Romaniei la ONU. Intre o bucatica de soare (poate Coasta Pacificului, cine stie) si o pagina de raport, sper sa apuc sa ma si odihnesc.

Vin apoi inapoi in New York. Mai stau vreo 2 zile. Vad alti cativa prieteni, fac fotografii oficiale, vizite oficiale si plec. Ajung in Londra (nu stiu unde stau inca... am doua oferte, nici una in Londra se pare... ci in Oxford sau Cambridge; oricum vreau sa cercetez terenul... deh, ambitii de viitor - grin!-, asa ca nu e rau). Stau cateva zile si cheltui o groaza de bani (ros de unghii!) Apoi iau un avion spre Stockholm. Apoi un tren de 17 ore spre Kiruna. In continuare sper sa petrec vreo cateva zile in Scandinavia. Vreau sa ajung la Helsinki, Oslo si Bergen - singurele orase mari pe care nu le-am vazut pe acolo. Dar trebuie sa negociez abil :) Hehe! Si apoi ajung in Romania. Pe 5 iunie! Covor rosu. Da, mama? De-abia astept sa va vad pe toti! Clar! Gata. Inapoi la munca. 1 Mai. Vivat!

Citeste mai departe...

In memoria victimelor de la Virginia Tech

Citeste mai departe...

Brooklyn, arta si feminism

Afisul expozitiei care mi-a marcat ziua (Boryana Rossa, "Celebrating the Next Twinkling", instalatie video)

Am fi mult mai bogati daca o data pe saptamana ne-am rapi cateva ore de viata de zi cu zi si am face altceva... Astazi m-am indurat sa iau o pauza de la lucrarile de final si m-am dus in Brooklyn. Acest cartier ar trebui declarat comoara ascunsa a New York-ului. Nu numai din punct de vedere al vietii de noapte decadento-alternative. Am inceput dimineata cu Brooklyn Museum. [***]

Unul dintre cele mai bune muzee de arta din State. Prima colectie permanenta pe care am vazut-o a fost cea de arta traditionala africana. Organizata tematic, in sectiuni de genul "autoritatea in Africa", "feminitatea in Africa", "moartea in Africa", cuprinde cateva exponate foarte faine, care te fac sa te gandesti serios asupra complexitatii culturilor primitive. Pentru ca puteam sa fac poze in interior, iata cam ce mi-a placut in mod deosebit:

O statueta din Congo, folosita in ritualuri de protejare a noilor nascuti

O pipa regala. Tenta(n)t, John? :)

O statuie gigantica de tip voodoo :)

O coroana regala din Nigeria, gigantica, din mii de margele colorate

Tocmai cand ne dadeam seama ca cele cinci etaje ale muzeului sunt coplesitoare, si incercam sa prioritizam ce vrem sa vedem, unul din ghizii voluntari ai muzeului a venit la noi si ne-a intrebat daca nu vrem sa ne alaturam unui tur al expozitiei temporare Global Feminisms. Am ajuns sa discutam in cinci despre feminism si arta: Ghida (o profa de liceu originara din Jamaica si crescuta in Brooklyn), colega mea din Maine care studiaza literatura spaniola, colega mea din New Hampshire care studiaza literatura engleza, o artista din Nicaragua care invatase la New York University si acum locuia in New York, si cu mine. Expozitia e dedicata exclusiv artei feministe realizate din 1990 incoace si e remarcabila. Ca e feminista sau nu, nici artistele care au opere expuse nu au cazut de acord. Cert e ca pune intr-o lumina cu totul noua feminitatea, identitatea, sexualitatea, si politica. Iata cam ce mi-a atras atentia.

"Static Drift", de Ingrid Mwangi - o artista din Kenya care locuieste in Germania si care, pornind de la confuzia de identitate pe care o traieste, a realizat o instalatie (direct pe propria piele), prin stencil si expunere la soare :), care interogheaza o multime de idei (opresiune, colonialism, identitate, perceptia celuilalt, samd) - photo: Galerie Anne de Villepoix, Paris
"Looking for a Husban with E.U. Passport", de Tanja Ostojic - un proiect interactiv web, inceput de Tanja, o artista din fosta Iugoslavie, prin care a expus aceasta poza si acest mesaj pe net, si a corespondat cu peste 500 de barbati dornici sa o ia de nevasta si sa o ajute sa scape de viata in fosta Iugoslavie; in muzeu existau, pe un perete gigantic, reproduceri ale corespondentei avute de Tanja cu doritorii; in final chiar s-a casatorit cu un artist german, dar tot nu a reusit sa isi castige libertatea de calatorie

Mi-au mai placut si altele... din pacate nu reusesc sa gasesc poze pentru ele... Era la un moment dat un exponat de arta video... 21 de minute intitulate "Love" in care un colaj din secvente din o suta si ceva de filme celebre ilustreaza inceputul si sfarsitul unei relatii (scene din Pe aripile vantului, Saturday Night Fever, Casablanca, Tootsie - intr-un carusel nebun de imagini si sunete).
Am trisat si am facut o poza inauntru! Cativa vizitatori priveau "Love"; pe fundal "Bind", de Ryoko Suzuki o serie de fotografii care vorbesc despre tacerea la care sunt reduse femeile in multe societati (benzile rosii sunt intestine de porc)

De asemenea am retinut un performance (inregistrat) facut de o artista canadiana, Rebecca Belmore, in care Rebecca, imbracata intr-o uriasa rochie roz, sta lipita de zidul unei cladiri, bate cuie in cate o bucatica din rochie, dupa care smulge respectiva bucatica de material si o lasa atarnand in cladire; totul se intampla in Vancouver, unde in ultimii ani 50 de femei au disparut (probabil victime ale diverselor tipuri de violenta) si politia nu se oboseste sa le dea de urma. Si multe, multe altele.

Piesa de rezistenta a colectiei se cheama The Dinner Party, realizata de Judy Chicago, in colaborare cu 400 de alti artisti. In esenta, Judy vorbeste despre miile de femei care nu au fost niciodata chemate la masa istoriei, din Antichitate si pana in ziua de azi. Vizitatorii sunt invitati sa se plimbe printr-o instalatie gigantica, o masa triunghiulara la care sunt asezate, in ordine cronologica, 39 de tacamuri (fiecare o lucrare diferita de broderie cu ceramica) pentru 39 de femei ce ar fi trebuit sa stea la masa istoriei (de la regina Hatshepsut la Georgia O'Keefee si Virgina Woolf); aici gasiti toate cele 39 de nume si simboluri sculptate pe tacamurile lor. Pe podeaua din mijlocul mesei sunt inscriptionate numele altor 1000 de femei care ar fi putut face istorie... si totusi au ramas doar nume studiate in mediile academice. Pe site-ul muzeului, vizitatorii pot propune adaugarea altor nume.

Banchetul...

Tacamurile...

Heritage Floor (Photos: Bklyn Museum)

Mi-am incheiat ziua plimbandu-ma prin Park Slope, in miros de flori de cires, inconjurata de pravalii italiene, casute de artisti si cafenele de cartier. Dovezi vizuale:

Banner pentru biblioteca publica a Brooklyn-ului; foarte fain realizat

Casute

Casute din nou
Masinuta (targ de haine pe fundal)
Casute cu cires
Cires (mare cires)
Cafenea de cartier
Casutele strike back!
Pravalii
Biblioteca sa traiasca!
Community garden (un fenomen fff tare in New York)
Pizza for an army? Berea era a mea, ca numai eu aveam 21 de ani!

Citeste mai departe...