Sa agresam, sa n-agresam...

Azi am asistat la una din cele mai fine si mai interesante negocieri in materie de politica si drept international pe care am vazut-o vreodata. Statele membre ale Curtii Penale Internationale s-au intalnit la New York, in reuniune extraordinara, pentru a discuta posibilitatea de a include sub jurisdictia curtii si crima de agresiune. Deocamdata, Curtea poate judeca (si tocmai o face; spre exemplu, luni tocmai a inceput judecarea lui Thomas Lubanga, mare lord in Congo, acuzat de a fi recrutat, sedat, amenintat, folosit, batut si de multe ori ucis copii-soldat) cazuri de crime impotriva umanitatii, crime de razboi, si genocid. Inca o data, Curtea ramane cea mai mare si mai palpabila realizare a cooperarii internationale din ultimii ani.

Agresiunea inseamna practic invadarea unui stat de catre alt stat. Iaca actul de agresiune. Cel care comanda aceasta agresiune nelegitima ar urma sa fie judecat - ca individ - de catre Curte, de data asta pentru crima de agresiune. Spre exemplu, Ehud Olmert sau George Bush ar fi putut foarte bine deferiti curtii pentru faptele comise in ultima vreme, daca statele ai caror nationali sunt ar fi recunoscut Curtea. Mai mult decat atat, Curtea - desi teoretic organism judiciar total independent de orice alta influenta, mai ales de un mamut politic precum ONU - este destul de imbarligat amestecata in diverse chestiuni politice ce tin de ONU (are nevoie de avizul Consiliului de Securitate, in mod normal Consiliul decide daca s-a comis un act de agresiune, si tot asa).

Cei mai mai juristi ai lumii in drept penal international erau asadar adunati azi in aceiasi sala, unii trebuind sa apere independenta curtii pana in panzele albe (evident spre a da o lovitura marilor giganti politici ai lumii, dar mascand totul in consideratii etice), altii trebuind sa isi sustina interesul national (greii mai cu seama, si cei bandwagoning cu ei, Romania printre ei, in mod evident), imbracand totul in chestiuni de practica si de pragmatica - dar neuitand nicicand de morala. In cel mai fin limbaj diplomatic posibil s-au ciocnit sisteme politice diferite, totul sub masca legii.

La sfarsitul a doua zile de dezbateri formale si negocieri informale - cele mai suculente, ca de obicei - s-a ajuns la consens numai cu privire la definirea crimei de agresiune, chestiunile cu adevarat importante (gen jurisdictia curtii) ramanand in aer. Si toata treaba se discuta de vreo patru ani, apropo.

Oricum, morala zilei: justitia internationala avanseaza incet si timid, insa politica - vorba poetului proletcultist - "e-n toate cele ce sunt si cele ce maine vor rade la soare". O fi de bine, o fi de rau... Noi ii alegem, noi ii crestem, noi ii batem, si tot asa :)

Citeste mai departe...

Join RED!

Cred ca multa lume a auzit deja de RED. E una din cele mai faine campanii sociale din ultima vreme , initiata de cine altul decat Bono, prin care se face un hook-up foarte ingenios intre consumatori si companii, totul cu scopul oferirii de tratament anti-retroviral pentru oamenii infectati cu HIV/SIDA din Africa. Ideea e simpla: te abonezi la un serviciu RED sau cumperi un produs RED si companiile implicate in program doneaza o parte din vanzari pentru a sprijini campania RED. Brand-urile implicate sunt lovemarks: GAP, Converse, Motorola, si bineinteles Apple. Iar campania e extrem de bine realizata din punct de vedere al comunicarii.

De vreo jumatate de ora incerc fascinata sa imi creez proprii Conversi, unde pot sa imi personalizez totul, de la culoarea dungii de pe talpa, la un mesaj pe calcai. Din pacate, pantofii nu pot fi expediati decat in State. Oricum, sunt fascinata de cat de bine e gandita campania Converse ONE. Turning Shoes Into Vehicles for Change! Curand, va arat o poza cu noua mea creatie, trendy si social responsabila :)

Citeste mai departe...

Jocul fara suma zero

Citeam azi un articol interesant, despre o carte relativ recenta a lui Robert Wright. Wright e un jurnalist cunoscut in State, si totodata autor de carti in varii domenii, de la teoria jocurilor, la sociobiologie, si psihologie evolutionara. In NonZero: The Logic of Human Destiny, Wright demonstreaza cum viata noastra nu o succesiune de dezastre si denaturari, si ca de fapt omenirea progreseaza in permanenta, de la ierarhizari sociale pana la evolutii biologico-stiintifice, intregul curent fiind unul de dezvoltare, de evolutie spre mai bine.

Wright arata, folosind teoria jocurilor, cum destinul uman e o succesiune de jocuri de tipul non-zero-sum (adica jocuri in care ambii parteneri, daca coopereaza, pot castiga; jocurile zero-sum, precum fotbalul sau sahul, implica victoria unuia dintre adversari, simultan cu esecul simetric al celuilalt). Noile tehnologii si noua interdependenta in care traieste omenirea nu sunt decat o dantela foarte rafinata si complexa de jocuri pozitive, de tip non-zero-sum.

Experimentele de laborator arata ca jocurile cu suma maxima sunt o succesiune repetata de situatii de tip dilema prizonierului (joc tipic de cooperare), in care jucatorii coopereaza mereu. Compromit, se compromit, nu pot comunica unul cu celalalt, dar au incredere unul in celalalt, nu triseaza, iar in final suma e maxima, si deci castigul e maxim pentru ambii. Mi se pare fascinant cum progresul omenirii este fondat de fapt intr-un perpetuu si mereu repetabil compromis. Si interesant e ca poti extinde argumentele lui Wright oriunde: in politica, in razboi, in afaceri. Daca ar fi prea multi oameni speciali in lume, omenirea pe termen lung ar pierde. Trist, dar stiintific demonstrat.

Citeste mai departe...

De stanga

Ma intreb cat va mai dura pana societatea romaneasca sa isi vindece niste rani vechi... rani care asimileaza stanga politica cu regimurile totalitare opresive, mai precis cu infamul comunist romanesc. Nu as merge atat de departe pe cat o face Dragos Bucurenci atunci cand incearca sa distinga intre comunism in general (pe care il vede ca fiind bun) si regimul comunism din Romania (pe care il vede ca fiind rau). Pe de o parte, nu as vrea sa fac asta pentru ca nu vreau sa transform acest post intr-o discutie searbada de stiinta politica cu privire la ce e comunismul autentic. Pe de alta parte, pentru ca nu cred ca trebuie pus semnul egal intre comunism si stanga.

Tot ce vreau sa spun este ca sunt suficient de multi romani care cred in dreptate sociala, in drepturile omului, in echitate si egalitate (macar de sanse), in protectia mediului, in voluntariat, in eradicarea saraciei, in dezvoltare, si alte micute concepte si ideologii cu iz destul de stangist. Multi romani vor in continuare protectie sociala, pensii, orfelinate, si alte interferente ale statului in buzunarul lor. Daca ar sti ce-s alea, multi romani ar sustine entuziast Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Multi romani sunt de stanga. Si totusi refuza sa recunoasca asta. Se tem sa nu isi atraga blamul public, sa nu fie asimilati unor "comunisti nenorociti". Si mie personal mi-a fost destul de greu sa recunosc faptul ca trag destul de puternic inspre partea mai dinspre stanga a continuum-ului - contestat de unii - SD. Tocmai pentru ca veneam dintr-un context ca cel romanesc, cu o educatie ca cea primita in celebra Facultate de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, avanpostul al mai de sus al libertarianismului si realismului in relatii internationale, precum si al altor "isme" de dreapta.

Dupa experienta traita in State, dupa munca mea de la ONU si de la CICC, dupa cateva luni traite in fieful stangismului american (numit, ironic pentru unii romani, liberalism) - proudly yours, New York City - , dupa filme precum Motorcycle Diaries, chiar recentul (si premiatul la Sundance) scurt-metraj romanesc Lampa cu caciula (PS: inca poate fi vazut pe site-ul Sundance), lucrurile pot fi privite dintr-o alta lumina. Dintr-o lumina mai putin fragmentata de diversi vechi si romanesti demoni.

Citeste mai departe...

Losing it

Azi am revazut Fightclub. Nu mai e un secret pentru nimeni ca filmul e excelent, ca actorii sunt superbi (mi se pare ca Brad Pitt joaca rolul vietii lui in Fightclub), ca montajul e de mare clasa, iar scenariul e demential prin complexitate, si in acelasi timp prin claritate. Fightclub m-a pus de data asta pe ganduri din alte motive. Cati din noi au curajul sa isi construiasca macar a 10-a parte dintr-un Tyler Durden? Cati din noi au curajul sa isi lase pentru cateva minute macar vietile asezate, cuminti, rationale si ordonate la o parte, si sa se lase purtati pe aripile inconstientului nu numai cu gandul, dar chiar cu fapta? Razvan, pe cat il stiu eu de rational si control freak (poate e prea dur "control freak", dar nu am gasit o varianta mai soft), spunea ca ii place sa faca bungee jumping pentru a-si lasa inconstientul sa zburde si sa preia pentru cateva minute fraiele.

Mi-ar placea sa vad oamenii abandonandu-si mai des cumintenia. Spre exemplu, sa-si pocneasca seful enervant fix in fata si sa isi dea apoi demisia. Sau sa isi tranteasca de perete colegul de birou, intre doua rapoarte candva, si sa il sarute pasional. Sau sa alerge de fericire pe strada, pe Magheru sau pe orice alt mare bulevard. Sa isi vanda toata mobila din casa, sa isi ia o vacanta de doua luni, si sa se plimbe pana in Siberia. Sa se duca singuri intr-un club si sa agate necunoscuti. Sa se rada in cap si sa apara la serviciu la patru ace si tunsa zero (in cazul unei doamne). Sa intre intr-un cazino si sa isi joace banii pe o luna. Si tot asa. Mie personal mi-e greu sa ma vad facand astfel de gesturi. Mi-e greu sa imi las inconstientul sa ma domine. Poate o sa incep cu sporturile extreme. Poate cu un backpacking usor mai neconventional. Ma mai gandesc...

Citeste mai departe...

Romantic mood

De la 4000 de kilometri distanta, straight in my room... Love him!

(Cutia in care au venit ocupa o intreaga canapea)

Citeste mai departe...

Parfum neparfumat

Dupa un festin cu soy chicken si ciuperci la Red Bamboo, un local vegetarian foarte sic de pe West 4th Street, am fost la Angelika Film Center sa vad Perfume - The Story of a Murderer, dupa romanul lui Patrick Sueskind. Filmul nu mi-a placut, cu exceptia scenelor usor scabroase, care macar au reusit sa imi transmita un scurt fior prin vene. Totusi, Ben Whishaw, cel care il interpreteaza pe senzorialul Grenouille, e foarte convingator, iar Dustin Hoffman isi face treaba excelent si cu mult umor in rolul parfumierului ratat Baldini. Cum de altfel era si de asteptat, regizorul nu reuseste sa faca imaginile sa devina purtatori de cuvant ai lumii olfactive ce constituie substanta romanului lui Sueskind, astfel incat inlocuieste inovatia cu o voce narativa plictisitoare si insistenta, dar macar simpatica prin prisma accentului de mosnegel britanic. Filmul m-a obosit nepermis de mult, astfel incat micutul meu dezmat de vineri seara va fi amanat pentru seri mai calde. Sunt -13 grade afara.

Revenind, totusi nu imi dau seama cum ai putea ecraniza un roman ca Parfumul... Cum sa ecranizezi un caleidoscop fantastic de imagini si explozii ale simturilor? Cum sa ecranizezi bunaoara nuvelele lui Cartarescu? REM sau Arhitectul? Cred ca de la un punct incolo, atunci cand fantezia depaseste orice hotar al palpabilului si ridicolului, e mai bine sa ramana acolo, cuibarita caldut si bine in inconstient, in stadiul de fantezie efervescenta, numai buna sa invioreze trip-uri si alte viziuni colorate. Fara sa capete contururi, si doar in cel mai rau caz litere si note muzicale.

Citeste mai departe...

Database nightmare

Respect pentru toti contabilii, administratorii de baze de date, scriptologii, si secretarele din lumea asta. Azi la CICC a trebuit sa fac ceva dirty job, si anume sa reorganizez o baza de date facuta prost de predecesorii mei. Nu numai ca facuta prost, dar si facuta de mai multi, cu codari diferite si tot asa. Mi-am petrecut 9 ore in calculator cautand fisiere pe 2 servere, in vreo 200 de foldere, organizandu-le in excel, apucandu-ma de par si urland, rozandu-mi unghiile, si intr-un final cedand nervos. Vreau munca creativa! Sa ma lasati in pace sa fac curat in baie, sa sterg faianta si sa meditez la filosofia limbajului. Sic!

Citeste mai departe...

Lucruri frumoase

De cand am venit la New York, mi s-au intamplat o sumedenie de lucruri frumoase.

1. Am camera mea, cel putin deocamdata, pe care mi-am decorat-o cum am vrut eu :)) Cu genti agatate pe pereti, cu un poster gigantic cu Beck, cu un poster romanesc de la Time Out (ala vintage, din editia pe decembrie).

2. Fac un internship foarte fain, la Coalitia pentru Curtea Penala Internationala. In prima zi, am verificat toata media internationala, cautand felul in care au reflectat executia lui Saddam in raport cu o eventuala judecare de catre Curte. CPI nu ar fi avut jurisdictie in acest caz, din mai multe motive; jurnalistii in general habar nu aveau de asta, si deci au reprosat Curtii ca nu a intervenit. Insa per total in presa a dominat un sentiment ca judecarea ar fi trebuit facuta de un tribunal international. Multe motive sa ma bucur, deci. Justitia internationala si dreptul international, macar dreptul penal international, au public support.

3. Unul din profii mei preferati, Peter Rajsingh, administratorul unui hedge fund din State, presedinte al United Nations Association, USA, avocat si in general cel mai amuzant si destept prof pe care l-am intalnit in ultima vreme, a acceptat sa faca o cercetare independenta cu mine. Very excited about that as well.

4. Fac un curs cu o mare doamna a politicilor publice americane, Ruth Stewart, sfatuitor al variilor politicieni americani de pe Capitol Hill. Cursul, "From Disney to Degas. Public Policy and the Arts" e de fapt o explorare a politicilor publice in domeniul artistic, al secretelor din spatele ONG-urilor americane, si tot asa. Profa e incantata sa ma aiba la curs - si a venit special la mine sa imi ofere extra-ajutor, pentru ca "NYU values international students as one of its most precious assets", ceea ce a contrastat cu atitudinea profului meu de la FSP, Dan Pavel, care vorbea in romana la cursurile pe care ar fi trebuit sa le predea in engleza, desi aveam studenti internationali prezenti, argumentand ca "e... seamana italiana cu romana... si astia cu suedeza lor... lasa ca se descurca ei pana la urma". Am de gand sa scriu un research paper despre dezvoltarea industriilor creative in Romania, si profa foarte incantata de asta.

5. NY-ul e mai frumos ca niciodata, ieri stralucea soarele pe Chrysler Building intr-un joc de lumini absolut demoniac, aerul e foarte curat, si nu de putine ori imi vine sa cant cand merg pe strada.

6. Voi lua oficial cuvantul ca expert al Romaniei la Commission for Social Development a Natiunilor Unite. Voi vorbi pornind de la concluziile youthsummit-ului nostru despre necesitatea ca statele sa isi ajusteze in primul rand politicile educationale pentru a reduce somajul in randul tinerilor, si pentru a re-racorda scoala la piata muncii.

7. Proiectul nostru Youth Delegates la General Assembly a Natiunilor Unite merge foarte bine, in ciuda unor conflicte neplacute aparute pe drum.

8. Noii mei ochi albastri se combina excelent cu parul blond, astfel incat in intalnirile profesionale tete a tete mi se pare ca am mult mai mult succes. Hehe :))

Sper ca si weekend-ul sa fie tot la fel de spectaculos. Maine ma duc la dinner, movie and dancing cu o prietena, movie-ul fiind "Parfumul" dupa cartea omonima de Suskind.

Citeste mai departe...

Bilantul

Sunt deasupra Atlanticului de mai bine de patru ore. Sunt fascinata de textura norilor, de imensitatea cerului, de contururile atat de clare ale muntilor, in general de orice miniatural peisaj ce se vede din avion. Oricat de des as calatori cu avionul – si in ultima vreme am avut ceva rodaj in domeniu – tot nu ma pot opri din minunare atunci cand vad cat de perfect, si clar si pur arata spatial din jurul nostru. Privind norii, devii melancolic. Nici nu e greu. Norii sunt parca suprema combinatie dintre material si imaterial, dintre devenire si actualitate. Se modeleaza mereu. Ca si mine. Ca si viata mea.

Nici nu e greu de altfel sa fii melancolic atunci cand iarasi pleci de acasa, spre o alta casa, spre o viata mica pe care ti-ai construit-o departe de oameni care-ti sunt dragi si care iti dau sperante ca si in Romania va fi bine.

Vacanta mea a fost lunga. O luna de zile am stat acasa, am fost tratata regeste de mama si de bunica, am fost centrul atentiei in diverse grupuri de prieteni, am vazut Bucurestiul mai mult fugitiv si detasat, din cafenea in cafenea, din vizita in vizita. Stiu ca nu asta e viata reala. Stiu ca nu asta e Romania reala. Dar am apucat sa gust si un pic din ceea ce inseamna acea vasta realitate a casei/ tarii mele. Am pus tara la cale cu ORICUM, mi-am trasat planurile pentru urmatorii cinci ani – cu mintea lucida si inclestata in acelasi timp. Sunt multumita de ce a iesit. O sa va povestesc mai multe la un moment dat. Ma intorc la New York cu aceiasi veche dorinta de a descoperi, de a invata, de a explora. Dar stiu ca in cateva luni ma voi intoarce pentru ceva vreme in Romania, cu noi provocari in fata si cu multe ambitii.

Simt o tensiune intre diverse grade de autencitate. Nu stiu ce e mai autentic. Viata mea de la New York, lumea mea de cativa metri patrati de pe 80 Lafayette Street, munca mea epuizanta din timpul saptamanii, colosul-biblioteca din Washington Square Park, cutia mare si uneori cam ermetica de pe 1st Avenue numita Natiunile Unite, weekend-urile mele cu nopti albe in Village si-n Brooklyn, cu prieteni agatati de aici si de aiurea… independenta mea totala… sau viata mea din Romania, cu prieteni vechi pe care ii cunosc bine, cu situatii vechi pe care stiu sa le anticipez, cu strada Prometeu numarul 10, cu doi catei pufosi, cu mama si Bui, si Alecsos, cu institutii sucite care ma rasucesc si pe mine, dar ma si motiveaza, cu provocari si inceputuri, desi toate intr-un cadru vechi si statornic. Imi gasesc locul repede oriunde, ma duc acolo unde e cald si rece deopotriva; Diana imi spunea ca pleaca cu sentimente amestecate de acasa (am calatorit azi cu unul din avioane impreuna). Mai drag mi-e acasa, stiu ca am multe de facut acolo in multe, iar sederea la New York e doar o mostra a nestatorniciei mele si a dorului de nou. Inca invat.


Post edit: Am ajuns in camera, cu branza, peste, palinca neatinse, am spalat rufe, am facut ordine, mi-am redecorat camera (pun poze curand), mi-am facut ceai si in curand in ma prabusesc... Sleeeep!

Citeste mai departe...

Invataminte de la Youthsummit

Youth Summit a fost un excelent prilej de gandire si de exercitiu critic. Ce-mi place mie mai mult “carevasazica” ☺

Mi-am dat seama cu multa tristete ca romanii inca nu stiu sa dezbata; nici nu au exercitiul polemicii/ discutiei, dar parca nici nu vor sa il incerce. Vorbitorii cu greutate mai mare de la summit, decidentii (reprezentanti ai variilor autoritati) care au vorbit in discutia de deschidere nici macar nu au avut dorinta cea mai vaga de a se angaja intr-un dialog, iar moderatorul discutiei, cu tot respectul pentru statura sa intelectuala – dl Hurezeanu – nu si-a luat (voit ori nevoit) nici macar pentru un minut rolul in serios. Astfel, cultura dialogului iarasi s-a ratat, eu am apucat sa vorbesc 3 minute, in speranta ca vom trece rapid la discutia reala, insa ceea ce eu am conceput drept mini-discurs introductiv s-a transformat, spre totala mea stanjenire, intr-o unica declaratie finala.

Romanii nu stiu ce e aia secventialitate intrebare – raspuns. Nu stiu sa conceapa rapid si eficient solutii. Abia in a doua parte a discutiei, vag s-au conturat, la presiunile pragmatice ale catorva dintre noi (Razvan, Dragos Bucurenci, si fara modestie ma enumar si pe mine in aceasta lista) ceva finalitati ale discutiei.

Oricum, summit-ul a fost un exercitiu excelent si, pentru o prima editie, a iesit chiar bine. Sunt convinsa ca editia urmatoare va reprezenta un mare salt inainte, intrucat romanii trebuie sa invete multe intr-un timp scurt. Si am incredere ca vor face lucrul asta. In ceea ce ma priveste, m-am gandit – dupa modelul Marian Stas, dar nici pe departe cu aceiasi pricepere, cateva lucruri pe care le-as schimba eu daca as fi ministrul educatiei.

1. as introduce un sistem de evaluare a profesorilor de catre elevi, iar in invatamantul preuniversitar, chiar si de catre parinti;
2. in functie de aceste evaluari (dar si de altele, facute prin alte mijloace) as introduce un sistem de salarizare diferentiata, de bonificatii pentru profesorii competitivi;
3. as incuraja invatamantul privat prin initiative legislative corespunzatoare (de la crearea unui cadru pentru infiintarea unui sistem de imprumuturi pentru educatie, la facilitati de pornire pentru institutiile private de invatamant);
4. as introduce progresiv, de la 20% in invatamantul primar, la 80% in invatamantul universitar, parcursuri optionale;
5. as incuraja colaborarea dintre facultatile aceleiasi universitati prin permisiunea acordata studentului de a-si alege, in numarul oficial de credite ECTS, cursuri de la oricare facultate, urmand concomitent o minima specializare (mult mai eficient decat exclusiva si deloc productiva specializare ce are loc acum la nivel de invatamant universitar);
6. as lega prin curriculum, internship-uri obligatorii, “vizite de studiu” in institutii reale, scoala de viata reala (copilul de liceu sa vada cu mult inainte de a se apuca sa manance meditatii pe paine ce inseamna sa fii arhitect direct dintr-o firma de arhitectura, samd);
7. as permite si incuraja implicarea elevilor/ studentilor in luare deciziilor, de la locuri rezervate elevilor (si nu numai cu insemnatate simbolica) in consiliile de administratie ale institutiilor de invatamant, precum si in toate comisiile si comitetele (instituite de guvern sau presedintie sau orice alt for decisional) ce se ocupa de educatie.

Si lista poate continua… cred ca e suficient un brainstorming cu orice 10 elevi luati de oriunde si ministrul educatiei s-ar alege cu nenumate propuneri concrete si fezabile de schimbare in mai bine. Voua ce propuneri v-ar trece prin cap?

Citeste mai departe...

Avion cu motor

Plec in 20 de minute de acasa. Back spre cealalta casa. Aia mai falsa si mai urata dupa cum o vad eu cu mintea mea ce de acum. Cu putin noroc, voi mai bloggui pe drum, mai ales ca am in minte niste lucruri ce trebuie spuse despre ce a fost Youthsummit. Si pentru ca se pare ca voi astepta 4 ore in Milano alaturi de un Vodafone hotspot. Stiti voi... cu bagajele bafta sa fie, astea, nu de alta, dar de data asta la mijloc sunt branza telemea, peste afumat, pantofi noi, costume noi, etc. A... si vreo doua sticlute de licori maramuresene. Ca asa da bine :)

Citeste mai departe...

Portrete

Plec din Romania cu ganduri mari legate de intoarcerea mea in tara din vara si mai ales cu fericirea de a fi intalnit trei oameni foarte, foarte tari. In ordinea descrescatoare a varstei,
incepem.


1. The Right Honorouble Lord Kinock - Presedintele British Council (ala mare, la world level), mare laburist englez, fost vicepresedinte al Comisiei Europene. Am avut onoarea de a lua masa cu acest mare om, de a primi sfaturi profesionale de la el, si de a-l urmari vorbind in cadre si contexte diferite. Lucid, elegant, plin de simtul umorului, realist, cunoscator in toate (de la arta contemporana, la miscarile recente pentru drepturile omului, geopolitica si management cultural). L-am admirat cum reusea sa captiveze pe oricine ii statea in preajma, sa cucereasca prin eleganta, firesc si adaptabilitate. Indiferent ca vorbea cu ministri, la mese in cerc restrans, ori in fata unei sali pline de tineri.

2. Marian Stas - l-am revazut pe Marian, dupa mai bine de un an la prima (si ultima) noastra intalnire. This guy is simply wonderful! La Marian te duci ca la terapeut, trainer, prieten, parinte, profesor, mentor... totul sub un singur acoperis :) Marian e fondatorul unei initiative minunate, o serie de cursuri de leadership pentru liceeni, anume Liderii Mileniului Trei, organizat de Fundatia Codecs pentru Leadership. De cum ne-am reintalnit, am comunicat excelent si intr-o scurta plimbare cu masina de la restaurantul Doina la Piata Victoriei (deci circa 5 minute) am primit unele dintre cele mai valoroase sfaturi pentru viitor din ultima vreme. Pe langa toate minunile minunate pe care le face, este mai cu seama interesant ca Marian are un program extrem de bine gandit de transformare a scolii romanesti in ceea ce ne dorim toti sa fie: scoala pe bune! Cat de mare aparator al politicii ma stiti, tot imi vine sa cred ca orice algoritm politic ar trebui eliminat, iar Marian Stas numit Ministrul Educatiei. Urgent! Cititi cu atentie propunerea de reforma si CV-ul lui Marian Stas aici, pentru ca veti mai auzi despre ele.


3. Dragos Bucurenci - cu siguranta multi dintre voi stiti cu ce se mananca acest antipatic produs al societatii de consum. Auzisem de Bucurenci de mult, de cand proful meu de filosofie, dl. Sandoiu, imi povestise de enigmaticul elev rebel DB. Am citit ulterior RealK, prima bucata literara publicata de Bucurenci, o micuta revolutie in literatura romana. DB mai are si alte proiecte faine, despre care puteti citi pe blog-ul lui. Ieri l-am cunoscut personal, si pot spune ca e unul din cei mai buni moderatori pe care i-am vazut vreodata. Sarmant, elegant, intuitiv, cu un vocabular nobil si sandoist totodata (love the "fatalmente" phrase :)), Bucurenci enerveaza pe multi, dar iti si da incredere ca viitorul va suna mai bine.

Anyway, thanks ORICUM for bringing them together!

Citeste mai departe...

Dialogul darama (bariere!)

Am vazut aseara Brokeback Mountain - cu intarziere mare fata de premiera si controverse, stiu. Pentru prima data mi-a parut bine ca o creatie artistica este tezista. Poate nu se vrea a fi astfel, Ang Lee (regizorul) gandindu-se probabil exclusiv la transpunerea pe pelicula a povestii lui Annie Proulx, dar filmul e clar un manifest pentru toleranta si pentru diversitate. Multi comenteaza asupra neajunsurilor artistice ale filmului; ca personajele nu sunt suficient conturate, ca actiunea e abia schitata, ca intreaga productie e prea cuminte. Putin conteaza toate astea.

Pe scurt, o poveste de dragoste intre doi barbati, mai mult decat atat, doi cowboy americani, deci teoretic intruchipari ale masculinitatii americane de preerie. Cei doi petrec in tinerete o vara impreuna, muncind undeva in muntii idilici din Wyoming la pazit de oi. Incet prietenia lor se transforma intr-o poveste de dragoste, dragoste ce va dainui, zbuciumata si sufocata (de prejudecatilor protagonistilor, de prejudecatile societatii, de mersul vietii) timp de 20 de ani. Moto-ul "dragostea e o forta a naturii" se potriveste perfect lui Brokeback Mountain.

Filmul e - dupa parerea mea - foarte bine realizat, curat, puternic, cu o muzica superba, cu personaje asemenea unor rani vii, tacute si suferinde, dar foarte articulat realizate. Ce e mai important este ca reuseste sa arate ca iubirea e la fel de naturala si de curata, indiferent daca se petrece intr-un cuplu homosexual sau intr-unul heterosexual. Face lucrul asta cu multa delicatate si sunt curioasa daca ar exista vreun om care sa poata parasi sala de cinema fara cel putin cateva prejudecati spulberate. Am zis ca doar incredibil de prost sau foarte nesigur pe propria sexualitate sa fii, si sa poti face misto de Brokeback Mountain sau sa poti sa pleci din sala de cinema injurandu-i in continuare pe cei altfel decat tine.

Si totusi citeam pe internet ca romanii au avut exact acest comportament porcin in salile de cinema, la premiera filmului. Si mi-am amintit atunci de rezultatele studiului ORICUM & British Council. Care sa fie problema? Lipsa de educatie? Anacronismul? Cei mai inversunati dusmani ai homosexualitatii i-am gasit in randul liceenilor si studentilor scoliti, din marile orase ale Romaniei. Ce sa te mai astepti atunci de la cei 49% din romani care traiesc in mediul rural?

M-am intrebat ce trebuie facut. Discutie, discutie si iarasi discutie. Dezbatere publica. Tin minte ca dna Tatu a avut o serie de emisiuni in care discuta problematica homosexualitatii. Probabil majoritatea covarsitoare a romanilor aveau tendinta sa schimbe canalul. Si totusi mi-am convins familia sa priveasca emisiunile pana la capat. Am avut atunci o lunga discutie cu mama, in care am reusit sa o fac sa renunte la cateva prejudecati, ba mai mult decat atat, sa discute si cu colegii ei de serviciu si sa incearca sa ii lumineze oarecum si pe ei. A fost un progres. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Discutii publice mature si lucide, cu homosexuali si heteresexuali totodata, cu psihologi si doctori, cu intelectuali si formatori de opinie, samd. Cred ca a venit vremea ca societatea romaneasca sa-si vindece cateva din paraliziile de mentalitate. Now!

Citeste mai departe...

Vacanta la Roma

Am vizitat si Roma... Plecata cu mama pentru un weekend prelungit la Roma, am avut parte de una din cele mai faine vacante din ultima vreme. Zbor ieftin, cu Sky Europe, de pe aeroportul statie de autobuz Bucuresti Baneasa spre Roma Fiumicino Airport. Intalnit in aeroport cu un vechi coleg de la ECLA, nice chat si mare mandrie de cetateni europeni. Un pic trista la vederea claselor sociale care paraseau in mase societatea romaneasca spre a o popula pe cea italiana... Vorba politistilor de frontiera de pe aeroport la vederea variilor personaje care plecau spre Roma: "Noi ii lasam acum, ce sa le facem, sunt europeni... se intorc in doua saptamani... de data asta insotiti de politie si direct pe Otopeni". La Roma am ajuns la hotelul nostru mititel si inghesuit, cu tapiterii foarte elegante si mobila stil secol 18, nu inainte de a da nas in nas cu romanii din zona garii Termini, ce isi faceau veacul pe acolo intr-un mod mai mult sau mai putin legal. In prima seara am vizitat o tratoria tipic italiana, numai buna de chefuri prelungi cu vin si bruschetta... Zgomot si molto parlare italiono... Buona sera, signorita!

O zi intreaga am dedicat-o vizitatului Vaticanului, o mica minune artistica a lumii si totodata intruchiparea opulentei papale in toata splendoarea ei. Vicarul lui Dumnezeu pe pamant care a pus in slujba lui povesti, imagini si legende pentru a controla secole de-a randul umilii supusi ai lui Dumnezeu. Istorie nefictionala pe viu, iar artistic vorbind mare savoare. Camerele lui Rafael, Capela Sixtina care te lasa de-a dreptul inmarmurit si evident pinacoteca Vaticanului. Nu poti sa nu tresari cand vezi "pe viu" opere de arta perfecte, legendare, aproape de poveste, despre care o viata intreaga ai citit/ ai auzit/ ai tesut mituri. Scoala din Atena, Pieta, Facerea omului... Si mai ales Caravaggio, pe care l-am urmarit ardent prin toate bisericile Romei. In continuare, ramane italianul meu favorit. Mama a intrat pentru prima data intr-o biserica catolica, ba pe deasupra in cea mai mare biserica a lumii... Basilica San Pietro. Eu insami am ramas tablou cand am vazut o imensitate de marmura sculptata in zeci de siluete si decoratiuni, totul ducandu-te spre Mormontul Sfantului Petru, inconjurat de faimosul Baldachin al lui Bernini. Am urcat pe jos vreo 330 de trepte (plus echivalentul a inca 250 cu liftul) si am admirat Roma din Dom, iar seara ne-am ratacit voit pe labirintul de stradute ale Romei, cu gelaterii, motociclete, scutere, Fiat-uri vechi, temple romane, tratorii, osterii, italieni oachesi, turisti britanici, piatra cubica sparta, lumini, plante mediteraneene, arome de busuioc si vin dulce, legende romantice, fantani rasarind de niciunde, piete publice si unghiuri, biserica langa biserica, una mai monumentala ca alta.

O alta zi am petrecut explorand Roma antica, cu temple pagane, arce triumfale, amfiteatre gigantice si parfum imperial. Ianuarie nu e sezon turistic, si totusi turistii misuna ca furnicutele prin Forul Roman, prin gradinile plini de portocali ale lui Nero, pe strazile noroioase brazdate de ruine vechi. Roma ca oras e foarte murdar, mai murdar decat Bucurestiul, mai murdar decat multe capitale europene, dar italienii raman veseli, lipsiti de griji, si galagiosi, de parca Roma inca ar fi centrul lumii, iar ei stapanii seducatori ai Europei si Africii. Au buticuri de moda, intr-un perimetru minuscul se dueleaza Versace, Prada, Armani, Ferragamo si alti designeri cu pretentii, ei dau tonul dezmatului european, ei sunt lascivi si mondeni, ei savureaza cel mai bun espresso din lume si sunt indiscutabil maestrii bucatariei italiene. Roma e istorie si placere, e desfatare si incordare totodata.

Ne-am intors acasa cu o durere surda in picioare, dupa un maraton de trei zile, insa foarte multumite ca am bifat inca o destinatie pe lista vacantelor mama - fiica din ultimii doi ani.

Pentru imagini, click pe poza!

Vacanta la Roma

Citeste mai departe...

De vacanta

Proaspat intoarsa de la Roma, cu ceva baterii incarcate si chef de munca, fericita ca mama tocmai a obtinut viza pentru State si imi va face o vizita in primavara, mi-am amintit ca ramasesm datoare cu postarea unor fotografii din vacanta. Inzapeziti la Busteni si Bran, Starcraftindu-ne in aceleasi locuri, delectandu-ne cu pitici timisoreni pe tren si deghizati in eroul necunoscut si a sa madama pe la Marry Z si aiurea in Bucuresti. Here it goes. Click the link!

PS: Poza nu e trucata. Candva anul acesta a fost zapada si in Romania :)

Citeste mai departe...

Sisteme educationale

Astazi familia mea, care traieste in Romania, a primit o felicitare de la universitatea mea, New York University, institutie aflata, in mod evident, pe un alt continent. Intr-un plic cu logo-ul facultatii mele, College of Arts and Sciences, scria "To the family of ..."; inauntru, o felicitare in culorile colegiului (argintiu si mov), cu o vedere de iarna din campusul facultatii. "Wishing you all the best for the holiday season and a happy and healthy new year", Matthew S. Santirocco, Dean, College... La NYU sunt exchange student, deci nici macar studenta full, iar parintii mei nu platesc nici un ban pentru scolirea mea acolo. Am dovezi! Sic! (vezi foto)

In Romania, nu au primit niciodata nici cel mai mic semn de interes din partea scolilor mele, pe care, in mod esential, tot ei le-au platit (am fost la scoli publice, dar impozitele pe salarii se duc si la bugetul educatiei). Gestul facut de NYU nu e numai PR - desi e si PR - ci dezvaluie cateva diferente esentiale intre valorile sociale si familiale ale societatilor romana si americana.

In Romania intr-un mod fundamental nefericit, parintii isi cocolosesc copii atunci cand nu trebuie si acolo unde nu trebuie. Copiii traiesc cu parintii pana la 20 si ceva de ani, handicapati de proprii parinti in a-si lua existenta in propriile maini. Pe de alta parte insa, la sedintele cu parintii din liceu nu vin nici macar un sfert din parinti. In schimb, aceiasi parinti asigura copilului meditator la 5 materii cel putin. Sa faci parte din comitetul de parinti este privit ca o corvoada in Romania, pe cand in state PTA-urile (Parents Teachers Associations) sunt un nexus al comunitatilor locale. Romania pierde incet-incet - sau distorsioneaza total - valorile familiale. In cadrul cercetarii "O perspectiva asupra valorilor tinerilor romani", pe care am facut-o alaturi de ORICUM pentru cei de la British Council, 85 dintre participanti (tineri cu varsta intre 15 si 25 de ani) plasau - in virtutea unui instinct traditionalist de mult expirat, zic eu - familia in topul ierarhiei lor de valori personale (in fata scolii, societatii, banilor, prietenilor), dar in acelasi timp petreceau extrem de putin timp cu familia, comunicau foarte prost cu familia, samd. In State familia stie cum si cand sa isi ia mana de pe copil si cand sa se implice in viata copilului. Copilul isi castiga banii de buzunar de mic, iar independenta lui - mentala si financiara - e incurajata de timpuriu, desi familia vegheaza mereu intr-un mod foarte lucid, undeva acolo, in fundal. Si intreaga societate respecta familia intr-un mod mult mai sanatos decat in Romania.

Sistemul educational din Romania - ca tot vorbim despre el la Youthsummit - trebuie sa gaseasca modalitati de a implica familia in viata scolara (si implicit profesionala) a copilului - intr-un mod lucid, responsabil, si matur. Nu poti sa separi viata si educatia copilului din familie de viata si educatia lui la scoala. Sistemul educational nu se va schimba niciodata daca oamenii care traiesc in el nu il vor schimba. Parintii sa schimbe scoala, scoala (directori, profesori) sa ii schimbe pe parinti. Trebuie sa intelegem o data si pentru totdeauna ca mult hulitele "sisteme" nu exista in aer, ci sunt create de oameni, pentru oameni. Si numai oamenii le pot schimba.

Citeste mai departe...

Youthsummit vine!

Mare eveniment mare! Pe 19 ianuarie voi participa ca guest speaker la Youthsummit, un alt eveniment marca ORICUM.

Ideea acestui eveniment este de a aduce laolalta tot felul de interested and smart stakeholders pentru a discuta cum s-ar cuveni schimbat sistemul educational din Romania pentru ca Romania sa devina competitiva pe piata europeana si internationala. Eu voi participa la sesiunea de deschidere, alaturi de nume mari printre care - speram cu totii, si Il Presidente, Dl. Basescu. In continuare doua workshop-uri vor explora potentiale arii in care Romania ar putea castiga un avantaj competitiv in regiune si in Europa in general, anume industriile creative si stiinta & tehnologia. Cititi totul pe site-ul evenimentului (hint: click pe poza!).

Personal, am de gand sa prezint felul in care se vede sistemul educational din Romania din strainatate (de la specialistii care lucreaza sau invata acolo), dar si cum (si de ce) ar trebui imbunatatita participarea tinerilor in luarea deciziilor - domeniu in care va interveni experienta mea de delegat la Natiunile Unite. So, daca exista cetitori ai blogului meu care au opinii/ experiente de viata pe aceste teme, please go ahead and share them.

Citeste mai departe...

Bring back

Magritte la MOMA

Avertisment: sunt melancolica. Tocmai au luat sfarsit doua saptamani de vis, un micut fairy tale de iarna, de care m-am bucurat din plin. Am revazut azi Otopeni-ul, sectiunea plecari internationale. Ca de fiecare data cand sunt nevoita sa vad acel infam spatiu, am plans. Chiar daca nu eu eram cea care pleca. Acum mi-a trecut. In drum spre casa ascultam Rammstein. Eram furioasa, eram bosumflata, eram nemultumita. Acum sunt impacata. Micul meu cadou de iarna s-a sfarsit si, desi vacanta mea nu s-a terminat inca, reintru in ritm normal, redevin lucida si atenta la time management, iau adanc o gura de aer, ma stramb si plec mai departe. Din nou. La vara vizitez tarile nordice.

Citeste mai departe...