Despre calatorii, romani, Balcani si alte romantisme

Mi-a placut intotdeauna literatura de calatorie, mai cu seama reportajul de calatorie. Tin minte ca mama avea in biblioteca o carte despre Siberia, cu niste versuri comuniste despre taigaua siberiana... nu mai tin minte numele, nu mai tin minte autorul; cand ajung acasa, o sa o caut. Stiu insa ca de aici a pornit marea mea obsesie de a face o calatorie cu Transsiberianul... inca ma bantuie, si promit sa nu cedez pana nu imi indeplinesc visul.

Citeam insa azi pe hotnews un articol despre Macedonia. E foarte informativ, relativ bine scris si mai ales e un carlig pentru a face o micuta calatorie o aruncatura de bat mai incolo, la sud de Dunare. Cum originile mele sarbo-macedonene raman undeva in sufletul meu, ingropate adanc, articolul chiar mi-a placut.

Ce nu mi-a placut la articol este ca nu vorbeste deloc despre oamenii locurilor. Oamenii fostei Iugoslaviei sunt fascinanti. Am ajuns sa ii cunosc nu atunci cand am calatorit in Serbia, ci mult mai tarziu, cu ocazia betiilor si taclalelor balcanice infaptuite cu generozitatea Open Society Institute, prin Undergraduate Exchange Program (long live Mr. Soros). Mi-am dat seama in cadrul acestor petreceri ca fiecare din aceste neamuri de pe care Tito si-a ridicat la un moment dat patura protectoare, e diferit. Ca sa nu mai vorbesc de individualitatile distincte ale fiecarui membru al acestor neamuri. Macedonenii sunt melancolici si domestici, foarte asemenatori bulgarilor. Sarbii sunt foarte pasionali, dar au o pasiune romantica si zgomotoasa. Un sarb iti poate canta serenade, iti poate spune poezii, izbucni in lacrimi fara preaviz... isi poata rata viata, poate rade pentru ca si-a ratat viata, si tot asa. Locuitorii Bosniei sunt foarte marcati de intreg conflictul prin care au trecut. Din fire pacifisti, nu mai au incredere in nimeni si in nimic. Colegii mei bosnieci care sunt acum cu aceasta bursa in SUA au trecut prin trauma exilului, au fost refugiati in Germania, s-au intorc acasa ... la o casa fara infrastructura, fara stabilitate politica, fara politica externa. Croatii... croatii sunt cu totul aparte. Sunt inspaimantator de pasionali si inspaimantator de violenti. Pentru o femeie, dragostea unui croat ar fi cea mai frumoasa si totodata cea mai traumatica experienta a vietii ei.

Romanii... romanii sunt cumva la interval. Destepti si cuminti atunci cand trebuie, "sarbi de est" atunci cand situatia o cere, ceva mai emancipati decat restul, cu o rigoare vest-europeana in curs de constructie, suntem, vorba poetului, "la mijloc de rau si bun". Mi-ar placea sa evoluam inspre mentalitatea vestica, insa in acelasi timp sunt nostalgica dupa niste pasiuni balcanice vechi.


The UEP 2006 Fellows... Luv you all, guys!