(In)constienta sociala (sau lectii invatate in State, numai bune de rumegat in avionul spre casa)

Sambata ma plimbam cu metroul in Washington DC. Mama remarca: “Ce multi negri… In New York aveti mai putini!” Duminica mi-am baut cafeaua intr-una din zonele cele mai “posh” din DC; stateam pe o banca in campusul uneia dintre cele mai prestigioase universitati americane, anume Georgetown University. Furnicar de studenti iesiti la siesta sau studiu pe pajistile campusului. Mama remarca ingenuu: “Auzi… dar stam aici de o ora… cum de nu am vazut nici un negru trecand pe langa noi?”[***]

Washington DC… mareata capitala a maretului imperiu american. Locul in care mandria republicana – transpusa in constructii marete, gen memoriale, monumente, si galerii de arta care abunda in opere ale marilor maestri europeni – se imbina cu mizeria adusa de politicile americane (fie ele vechi segregari rasiale, fie politici sociale lipsa in prezent). Washington-ul este unul dintre cele mai nesigure orase din lume, rata criminalitatii fiind dezarmanta. Ghetourile din sudul orasului (apartinand in general persoanelor de culoare, fie ei negri – ca sa fim politically incorrect, fie hispanici) sunt de 5 ori mai mizere si nesigure decat Ferentariul nostru. Iar centrul orasului este o enclava a puritanismului si republicanismului, cu bulevarde curate si linistite, cu parcuri publice si cladiri guvernamentale.

Seara, pe lista de discutii in care mai schimbam impresii si idei cu Soros kids, Ivan – un viitor regizor sarb, un tip foarte reflexiv si relativ stangist – schimbase deja 15 mesaje cu Sasa – un alt sarb, student la stiinte politice, mare libertarian si la fel de reflexiv si el. Ivan punea la indoiala ratiunea noastra de a fi aici, copii intretinuti in State de banii filantropului Soros, si ulterior folositi ca agenti de schimbare in tarile noastre de bastina… ce lectii valoroase din punct de vedere instrumental invatam noi aici, inchisi in campusuri de tip “safe haven”, si avand acces la toate bunurile minunate la care au acces copiii americani, albi, crescuti in suburbii rezidentiale si cu educatie universitara care costa in medie 200000 de dolari? Ce lectii sa invatam dintr-o tara in care inegalitatea sociala abunda, in care statul are serioase probleme in asigurarea standardelor de calitate in servicii, si in care corporatiile spala cu o mana (la Starbucks toate canile sunt reciclabile) ceea ce murdaresc cu cealalta mana (God knows cati copii lucreaza pe plantatiile de cafea care produc café latte-ul pentru care eu platesc cam cat castiga parintii lor in doua saptamani)?

A doua zi l-am citit Amartya Sen, un tip care a castigat premiul Nobel in economie relativ recent. In “Development is Freedom”, Sen arata, printre altele, ca o viziune larga asupra dezvoltarii economice demonstreaza ca un segment mare al populatiei Statelor Unite traieste intr-o stare de dezvoltare inferioara populatiei din China, India si Sri Lanka. Go ahead and read Sen! He’s illuminating.

Si totusi experienta SUA a meritat din plin… probabil am devenit mai critica (de parca mai era loc pentru si mai mult spirit critic!) decat am fost vreodata. Am invatat sa vad lucrurile in perspective mult mai largi. Mi-am schimbat destul de mult vederile politice… si cum intr-o zi voi ajunge sa influentez politici sau sa schimb valori (poate voi ajunge vreodata in mediul academic), experienta de aici ma va ajuta mult. Ma intreb insa cat de departe e Romania de ceea ce gandim si discutam noi aici. Ma infioara gandul cat de inconstienti social sunt majoritatea tinerilor romani… ma intreb daca fair trade, protectia mediului, voluntariat, participare (yup, voting dude, voting!), sustenabilitate, dezvoltare, protectia minoritatilor, globalizare, educatie, etc. spun ceva masei critice de cetateni romani cu varsta cuprinsa intre 15 si 25 de ani…