Metroul si orasul

Ieri am avut primul soc de cand am revenit in Romania. Soc, epifanie mundana, sau revelatie stiintifica, cum vreti sa-i ziceti. Am calatorit cu metroul. De la Eroilor, pare-mi-se, pana la la Mihai Bravu. Socul nu a fost dat de faptul ca o calatorie cu metroul costa 1 leu, iar in New York 2 dolari, ci de panoramarea metodica si uimita a unui vagon de metrou. Metroul e intruchiparea spiritului citadin par excellence; metroul reda nuantele fine ale personalitatii unui oras, ba chiar nuantele personalitatii colective a locuitorilor lui.

In Bucuresti metroul e linistit si tern. O toropeala balcanica inunda oamenii asezati batraneste pe scaune, fiecare la locul lui. Teoretic, sunt uniti doar de faptul ca folosesc transportul in comun. De fapt, sunt imbracati toti la fel. Blugi capitalisti, prea comuni, evazati si spalaciti pentru a se face remarcati. Pufoaice de munte, in egala masura cuprinzand trupuri de femei si de barbati, de adolescenti si de gospodine obosite. Barele de sustinere ale vagonului sunt taiate dur si unduitor in acelsi timp, usor auster si curat proletcultist. Podeaua e foarte curata si trenul nu face prea mult zgomot. Vagonul e foarte lat, e tihnit si respira un aer banal. Intr-un singur colt sta timid un mulatru, cu blugi un pic mai largi decat media, cu un zambet strengar in coltul gurii, si cu o palarie neasortata cu restul.

In New York metroul e mult mai rapid. Face mult mai mult zgomot. Fiecare din calatori incalca spatiul intim al celorlalti. Nu e loc. Te sufoci si totodata parca respiri un aer proaspat. In statii canta muzicantii, iar oamenii sunt chiar mandri de metroul lor. Unii poarta genti vintage cu harta metroului imprimata pe ambele fete. Metroul e plin de ad-uri colorate, si patrate luminoase. Scaunele nu sunt demarcate pentru posterioarele fiecarui om. Incapem cati putem. The survival of the fittest. O chinezoaica muncita sade cot langa cot alaturi de un tanar corporatist de pe Wallstreet, care tine in mana o cana de carton plina de cafea intr-o mica punga de carton maroniu. Alaturi de el, un negru din Bronx asculta hip-hop la un MP3 player ieftin, iar o freshmenitza de la NYU are IPod-ul bine infipt in urechi, paltonul strans pe talie si cizme italiene retro in picioare. O bunica cu baston sta alaturi de niste oameni dubiosi, cu un miros pronuntat de benzina, imbracati in salopete si pufoaice cu blanita la gat, care transporta niste mari cutii de carton. MTA-ul e eficient si haotic, progresiv si individualizat. Metroul nu doarme niciodata. Are program non-stop, aidoma orasului.

Mi-am amintit de metroul din Washington. Ca si orasul, metroul e elegant si ascuns. Statiile sunt adancite mult in pamant, vagoanele sunt spatioase si pardosite cu un covor moale. Foarte curate si silentioase, ele se opresc din circulatie la miezul noptii. O prietena avea in mana o cafea de la Starbucks. Langa ea, o bunicuta isi ducea nepotica la gradinita. "Grannie, I'm thirsty!" "Sweetie, we have to be patient and wait until we get out of the subway. You are not allowed to drink in the subway" "But... grannie... she has a coffee mug in her hands" "No, no, no... the young lady surely knows the rules. She will not drink her coffee HERE. We are all polite in the subway and take good care of it".

In Boston metroul e foarte curat. E elegant si modern totodata. Strazile coloniale din oras se potrivesc perfect vagoanelor trendy. Statiile sunt personalizate cu expozitii de fotografie sau instrumente muzicale gigantice, ce pot fi actionate de calatori. Metroul e suprinzator, dar mereu sigur. Ca si orasul.

In Berlin metroul era murdar si urban. Zgomotos asemenea unui punker rebel, isi serpuia vagoanele cand prin subteran, cand pe la suprafata, cand in statii arhipopulate, cand in colturi boeme si uitate de turisti. Oamenii erau diversi, dar cu totii aveau cate un un mic accesoriu distinctiv. Cu totii erau berlinezi. Nu o sa il uit niciodata pe japonezul vopsit blond, cu parul taiat in franjuri oblice pe obrazul stang, cu geanta Friday din vinilin, cu skinny jeans bootcut si Conversi rupti in picioare, stand comod picior peste picior si citind o carte de poezii frantuzesti.