Cultura organizationala

Desi aseara am avut parte de inca o noapte wild out there in the Village (Greenwich Village, cartierul boem al NY-ului, cu blocuri micute, pub-uri mustind de lume 24 din 24, teatre off Broadway, narghilele, muzicanti, carti, postere si alte cele, este denumit The Village), voi incerca sa creionez in linii mari lacunele enorme de cultura organizationala pe care le-am intalnit acolo unde lucrez in prezent. So beware... post serios.

Asadar, lucrez intr-un departament al ONU. Cea mai mare organizatie internationala creata vreodata in lume, un gigant care face lucruri minunate (gen hraneste locuitorii unei tari intregi), desi este adeseori legata de maini si de picioare de deciziile statelor membre, si impiedicata astfel sa creeze lucruri si mai frumoase. Departamentul nostru este una din infinitele rotite care fac sistemul sa se invarta. De cateva luni, departamentul nostru pregateste un summit la care vor participa delegati din 192 de tari, reuniti timp de trei zile la NY, pentru a discuta felul in care tinerii pot utiliza cultura si sportul pentru accelerarea procesului de atingere a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. De la o echipa de patru oameni, ne-am inmultit la aproximativ cincisprezece. Eu m-am alaturat noii echipe de o saptamana; colegii mei lucreaza acolo de doua luni si mai bine. Directorul biroului este un lider extraordinar, care are viziuni minunate si - ce este mai important - are suficient de multe relatii in sistemul ONU si in varii multinationale si fundatii din afara sistemului ca sa poata sa dea o forma concreta viziunii pe care o are. Greseala cea mare din intregul joc este ca liderul nu s-a inconjurat de manageri (si executanti) capabili in jurul lui. Au fost recrutati oameni foarte faini, cu multa experienta in diplomatie si in general oameni foarte prietenosi si deschisi. Problema: nici unul din ei nu este inzestrat cu abilitati organizationale si practice. Sunt toti micuti vizionari la randul lor, insa atunci cand vine vorba de disecarea si executarea la punct si virgula a sarcinilor ce trebuie duse la bun sfarsit, cu totii sunt in impas. Imaginati-va ca este nevoie de comunicare cu misiunile tarilor la ONU pentru nominalizarea delegatilor, de negociat adeseori la doua mese cu privire la cine plateste deplasarea delegatilor, de trimis scrisori de invitatie, de demarat procedurile pentru viza, etc, etc, si asta pentru circa patru sute de oameni din intreaga lume. Este nevoie de finete, rapiditate si precizie chirurgicala. Nimic din toate acestea nu se regaseste la cei mai multi dintre colegii mei, mai ales la cei care deleaga sarcini. Imi vine sa explodez cand vad ca eu, ca simplu intern parasutat in birou de patru zile, ma descurc mai bine decat oameni special angajati pentru a lucra in departamentul de comunicare.

Ma intreb de ce institutiile publice nu realizeaza ca trebuie sa isi trateze angajatii si misiunea in general in acelasi fel in care companiile private isi deruleaza activitatea. Angajatii eficienti sa fie pastrati si platiti pe masura, angajatii ineficienti - si mai ales incompatibili cu postul pe care il ocupa - sa fie dati afara si inlocuiti. E trist cum afacerile publice nu sunt privite ca "afaceri pe bune". Din punct de vedere psihologic se petrece cred o mare eroare: banii rulati nu se vad la fel de bine cum se vad in companii, profitul nu se traduce in bani si in felul acesta un intreg sistem de masurare a eficientei se duce naibii. Astfel, sistemul public - de altfel cel care gestioneaza mare parte din lumea in care traim - e disfunctional. Iar companiile sunt afectate la randul lor si tot asa cercul vicios se extinde si se perpetueaza. And that's simply wrong!