Guiness, Grey Goose si MET

Zilele astea m-am rasfatat cu diverse alcooluri de calitate. Si cu o vizita la Metropolitan Museum. Am baut vodka Grey Goose, despre care Matei spune ca a fost votata vodka numarul unu din lume, adica in fata Absolut Vodka, despre care eu credeam pana acum ca e cea mai tare. A fost foarte smooth. Tare, dar curgatoare. Nici urma de mahmureala. Guiness pe de alta parte are substanta. E substantiala si esentiala. E o bere care tine de foame si contribuie la sanatate - fizica ori mentala. Grey Goose a fost achizitionata de la liquer store din Chinatown. 30 dolari o sticla mare. Poate putin cam scump, dar e o vodka nobila. Si consumul ei s-a petrecut in camera mea. Guiness insa a fost consumata la Puck Fair - un pub unde am observat fascinati prepararea in stil american a cocktailurilor (nu se masoara nimic, turnam alcoolul dintr-un fel de furtun si alaturi de el sucul; totul on the rocks). O sa mai vizitez locul, pentru ca au beri din 20 si ceva de tari. Data viitoare ma delectez cu ceva din America Latina. Preturile sunt cam mari la Puck, dar totusi localul este la 150 de metri de Broadway. Arogante, ce sa mai.

Ieri a fost o vreme infernala. A plouat fara oprire. NY e foarte trist cand se intampla asta. In mod normal, un vant teribil de romantic ravaseste Manhattan-ul si transforma legende urbane de genul "rochita lui Marilyn Monroe dusa de vant" in realitate. Daca este contrapunctat insa de ploaie, situatia devine messy. Astfel, ne-am dus la Metropolitan Museum of Art. MET pentru connaisseurs. Este probabil unul dintre cele mai mari muzee din lume, avand in vedere ca in bunul stil colonial a fost populat cu exponate de genul templu-din-Egipt-mutat-in-toata-maretia-lui-de-mii-de-tone-in-patria-noastra-America. Intrarea este recommended, asa ca am dat doar 3 dolari. O sa ma intorc sa vad fiecare departament al muzeului, pentru ca este enorm. Ieri am vazut maestrii europeni. Mai putin remarcabil decat la Gemaelde Galeria in Dresda sau la Kunsthistorisches Museum in Viena. Totusi, cateva panze de Vermeer mi-au atras atentia prin cliseele compozitionale pe care le foloseste atat de des. Rembrandt era fain, in ciuda protestelor lui Matei. Caravaggio avea o panza din perioada lui noir si cateva portrete de-ale iubitului lui gay. Tocmai cand ne asezam in fata unui tablou de-al nu stiu carui maestru italian, Matei comenteaza loud and clear: "Frate, ce taraneasca e asta...". Fie vorba intre noi, formele planturoase ale doamnei portretizate in mijlocul diverselor vite de vii inconjuratoare emana ruralitate din plin. Comentariul a fost acompaniat de o voce de alaturi: "Buna ziua, dragii mei!". O romanca venita in vizita la fiul ei. So... data viitoare trebuie sa fiu mai atenta cu dulcele grai romanesc. U never know... Hehe!

V-am lasat. Ma duc la cumparaturi in Soho. Care nu are nimic de-a face cu omologul lui din Londra ci inseamna South of Houston (Houston fiind o strada). Pe acelasi principiu avem NoHo (North of Houston) sau NoLita (North of Little Italy). Mai sunt mai multe (Tribeca, Bohoho), dar inca nu sunt familiara cu toate burroughs-urile new yorkeze.