Tuesday, September 12, 2006

The Melting Pot Ain't Melting No Longer

Vineri am fost la biroul de asigurari sociale sa depun cererea pentru Social Security Number. Biroul era localizat la doua strazi de mine, in Chinatown. Inauntru, vreo 15 asiatici erau in sala de asteptare, vorbeau in limba lor - nu stiu exact care, caci nu pot face diferenta - si stateau cuminti sa le vina randul. Erau batrani care probabil traiau in State de zeci de ani si mame cu doi sau trei copii mici in brate si carucior. Functionarele de la ghisee erau toate asiatice. Erau angajate ale statului american si vorbeau foarte putin engleza. Abia am reusit sa ma inteleg, mai mult prin semne, cu una dintre ele, si sa ii explic situatia mea si ce doresc de la biroul lor.

In autobuzul spre Lancaster, in jurul meu erau hispanici si negrii. Hispanicii sunt un pic mai inchisi la culoare decat restul europenilor. Asa ii recunosti inainte sa inceapa sa vorbeasca. Pentru ca atat ei, cat si afro-americanii din jurul meu vorbeau spaniola. Soferul de autobuz la fel.

Azi in metrou erau lipite anunturi de la Herbalife in spaniola. Si numai in spaniola. In orice institutie, triunghiul galben cu "wet floor" are si mentiunea "piso mojado". De cum intri in aeroport, sub "immigration" scrie "imigracion". Toti paznicii de la caminul meu vorbesc intre ei in spaniola.

Daca imi intreb colegii americani de unde sunt, mai mult de cinci din zece vor spune: "well, I've lived in States, but originally I come from Ukraine/ China/ Russia/ etc." La noi la facultatea avem liga studentilor palestinieni, liga studentilor evrei, liga studentilor afro, caraibieni, hispanici, chinezi, coreeni. Sunt organizatii foarte puternice si care joaca un mare rol in a aduce finante universitatii. Un cuvant de bine din partea lor adresat comunitatii de asiatici aduce NYU-ului noi platitori de taxe si noi contracte de imprumut. Situatia se extinde la nivelul intregului stat american.

In cele doua cursuri graduate pe care mi le-am luat - si unde poti avea o comunicare mai buna cu colegii - nu am decat doi americani. Din 30. Si ei cauta sa isi descopere origini mai vechi, mai exotice, aparent mai bune.

To cut it short: nu mai exista o identitate americana in care variile identitati etnice sa se dizolve. Rar mai poti observa intr-o metropola cum e NY-ul contururi ale identitatii americane. Nici una din etniile mari nu vrea sa renunta la etnicitatea ei; evreii sephardi se imbraca in costumele lor traditionale si vorbesc idis, chinezii mananca mancarea lor de acasa, au propriile afaceri care alcatuiesc o retea paralela fata de sistemul federal de servicii, hispanicii sunt probabil cei mai asertivi in a-si afirma limba si originile. Cazanul cel multicultural nu mai dizolva. Nici macar minoritarii intre ei - care insumati probabil alcatuiesc majoritatea - nu comunica intre ei. La NYU toti studentii internationali ne coalizam si desfasuram varii activitati sociale impreuna. Una din constantele discutiilor noastre este vorbitul de rau la adresa americanilor. Si cu toate astea, multi dintre noi vom ramane aici. Dar ne vom face propriile brutarii, scoli si case de moda. Si vom vinde savarine, vom preda abecedarul si vom produce gumari sau opinci. Exagerez, in mod evident, dar adevarul nu e departe. Nu stiu cum va arata in ritmul asta viitorul marilor metropole americane. Ma tem sa fac predictii. Dar situatia merita urmarita.

2 comments:

Anonymous said...

Situatia e mai profunda de atat. In primul rand, trebuie sa intelegi ca tu esti in New York, si ca nu e peste tot la fel. Bunaoara, mergi in Detroit, mergi in Seattle, mergi prin statele de rednecks, sa vezi acolo americanul "pur sange", sa ramai perplexa ca nu vezi picior de negru pe o raza de sute de mile.

Eu nu m-as teme pentru viiorul NY-ului, sau al metropolelor americane. Eu cred ca tie ti-au sarit in ochi "extremistii" din fiecare tabara, ca sa zic asa, cei care fac tot posibilul sa iti sara in ochi si sa iti arate cat de negri/evrei/chinezi/gay sunt ei. Dar ei sunt doar varful icebergului. La nivel intim, comunitatile interactioneaza mult, nu sunt asa de separate pe cat le percepi tu acum. Si faptul ca nu isi construiesc fiecare propriile structuri mi se pare genial si foarte misto - faptul ca nu sunt toti standardizati, ca nu trebuie sa manance toti aceeasi mancare si ca nu trebuie sa mearga la acelasi doctor mi se pare demn de laudat.

Insa, la sfarsitul zilei, sunt cu totii new yorkeri!

Corina said...

Mda... vezi tu ... intreaga hiba a multicultarismului pe care in calitate de oraseni cosmopoliti il exhibam cu atata ardoare este ca poate fi o mare sursa de conflict. A fi multicultural inseamna de cele mai multe ori sa fii bicultural (in cazul nostru hispanic si american, chinez si american, etc.). Esti mandru de dualismul tau, esti fericit cu locul in care traiesti, cu noua ta casa. Din cate simt, comunitatile de aici - vorbesc de cele puternic individualizate, nu de gay sau evrei - nici macar nu vorbesc (poate stalcit) limba engleza. Asadar, cred ca putem vorbi de un biculturalism foarte pervertit, daca ma pot exprima asa.

Acest factor, coroborat cu atasamentul excesiv fata de valorile originare, duce la neintegrarea in marea comunitate. Lipsa de integrare duce la segregare si marginalizare (in NY nu am vazut non-hispanic care sa faca munca de jos, gen femeie de serviciu, bucatar, spalator de vase, etc.). Si din acest moment conflictul este foarte aproape.

Aseara bunaoara, eram la McDonalds, tarziu in noapte. Vanzatorii erau cu totii negri si vorbeau foarte stalcit engleza. As spune ca erau caraibieni sau ceva pe acolo. Cativa baieti iesiti din club sa se dreaga cu burgeri si cartofi prajiti erau cat pe ce sa reactioneze foarte violent. "Cioara imigranta" era termenul cel mai bland aflat pe buzele tinerilor intrati in local.

Asadar, faptul ca locuiesti intr-o tara straina dar ii dispretuiesti valorile si traiesti izolat in comunitatea ta de limba, spirit si haleala, nu cred ca poate duce la lucruri prea bune. Conflictul (a la France) ori micute conflicte izolate ca cele care se petrec pe aici sunt consecinte nefericite ale acestui multiculturalism intors pe dos.

Locations of visitors to this page http://rpc.technorati.com/rpc/ping